ICCJ. Decizia nr. 3164/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3164/2011
Dosar nr.3184/85/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 29/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3184/85/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii I.D. şi N.C. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii: I.D. şi N.C. la câte o pedeapsă de 18 (optsprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe un termen de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaţilor drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă P.E., precum şi la plata cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în sumă de 2.668 RON.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea celor două bâte de lemn folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii I.D. şi N.C. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 19 iulie 2010, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul N.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200 RON.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 RON, din care suma de 300 RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata parţială a cheltuielilor judiciare în sumă de câte 500 RON fiecare către partea civilă P.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
La data săvârşirii infracţiunii, cei doi inculpaţi erau angajaţi ca muncitori la stâna martorului A.P. Întrucât aceştia obişnuiau să lase cai să pască pe terenul proprietatea victimei, între acesta din urmă şi cei doi inculpaţi, precum şi martorul A.P., au avut loc mai multe altercaţii.
Deşi martorul A.P. a negat că s-ar fi certat din acest motiv cu victima, existenţa acestor discuţii fost confirmată de martorul C.G.R. Astfel, martorul a confirmat că numitul A.P., ai cărui angajaţi erau inculpaţii, a lăsat animalele (vaci şi cai) de mai multe ori să pască pe terenul proprietatea victimei, determinând-o pe aceasta din urmă să-i atragă atenţia atât numitului A.P., cât şi inculpaţilor care asigurau supravegherea animalelor, să nu mai lase animalele pe proprietatea sa.
În acest context conflictual şi în seara săvârşirii infracţiunii, victima aflată de pază pe terenul în litigiu, l-a văzut pe inculpatul I. în timp ce se deplasa cu doi cai şi i-a atras din nou atenţia să nu mai lase animalele pe terenul său. Discuţia dintre cei doi a avut loc în jurul orelor 23.30 şi nu a escaladat conform declaraţiei martorului C., care fiind în locuinţa sa în faţa căreia cei doi au discutat, a auzit discuţia celor doi.
După aproximativ 20 de minute, acelaşi martor i-a văzut împreună pe cei doi inculpaţi care discutau despre victimă spunând că îi vor cere socoteală pentru faptul că „se ia de ei". Ca atare, cei doi inculpaţi s-au înarmat cu doi pari de lemn de esenţă tare, cu ajutorul cărora au aplicat victimei pe care au găsit-o dormind, mai multe lovituri pe întreaga suprafaţă a corpului. Fiind adormit în momentul în care a fost atacat, victima nu a putut opune rezistenţă, împrejurare dedusă din concluziile raportului de constatare medico-legală, potrivit căruia, o parte din leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire repetată, unele posibil cu capul sprijinit pe un plan dur. Ca atare, victima, în momentul în care a fost lovită, era întinsă la pământ. Urmare a loviturilor primite victima a intrat în comă, însă inculpaţii, fără urmă de regret, l-au abandonat în câmp, fără a-i acorda niciun ajutor. Ulterior victima a decedat, deşi a primit îngrijiri medicale.
Conform procesului-verbal de reconstituire, inculpaţii au indicat organelor de urmărire penală modul de săvârşire a faptei şi au recunoscut parii din lemn pe care i-au folosit la săvârşirea faptei. De asemenea, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut comiterea faptei şi au descris amănunţit modul de săvârşire a faptei, ceea ce a întărit convingerea instanţei că faptele s-au petrecut în acest mod.
În cursul dezbaterilor, reprezentanţii inculpaţilor au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, cerere care a fost respinsă faţă de contextul săvârşirii faptei, fiind dovedită intenţia indirectă a inculpaţilor de suprimare a vieţii victimei.
O astfel de împrejurare a fost dedusă din modul de săvârşire a faptei, respectiv de două persoane împreună, pe timp de noapte, împotriva unei persoane adormite, de locul şi intensitatea loviturilor, acestea vizând şi zone vitale ale corpului, respectiv zona capului, care au determinat coma victimei şi, în final, decesul acesteia.
Faţă de starea de starea de fapt dovedită în cauză, instanţa a constatat că faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., dispunându-se condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă de 18 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social major al faptei, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (pe timp de noapte, de două persoane împreună, împotriva unei victime care dormea), abandonarea victimei în câmp, persoana inculpaţilor care, deşi nu au antecedente penale, au dovedit lipsa oricărei responsabilităţi morale, în condiţiile în care prin acţiunile lor au produs suprimarea vieţii unei persoane. În acest context instanţa a apreciat că se impune şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., precum şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 71 C. pen.
Soluţionând latura civilă, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă cererea formulată de partea civilă P.E., soţia supravieţuitoare, întrucât în cauză aceasta a suferit un prejudiciu moral cert prin suferinţa produsă de pierderea soţului. Ca atare, au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă P.E. precum şi la plata cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în sumă de 2.668 RON.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat apel inculpaţii.
În motivarea apelului, inculpatul I.D. a criticat hotărârea atacată susţinând că s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, menţionând că fapta întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, solicitând reţinerea stării de provocare şi reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul N.C. a criticat hotărârea atacată, privind individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 67/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.D. şi N.C. împotriva Sentinţei penale nr. 29/2011 pronunţate de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3184/85/2010.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 19 iulie 2010 la zi.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare statului câte 480 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-a apreciat că, raportat la starea de fapt reţinută, instanţa de fond a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit art. 174 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpaţii profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, fiind în stare de somn, precum şi o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor aplicate.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii I.D. şi N.C., solicitând casarea acesteia şi redozarea pedepselor aplicate, prin raportare şi la circumstanţele personale.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că în noaptea de 17/18 iulie 2010 inculpaţii, înarmaţi cu doi pari din lemn de esenţă tare, i-au aplicat victimei care dormea, mai multe lovituri pe întreaga suprafaţă a corpului, iar victima abandonată în câmp, a intrat în comă apoi a decedat la spital.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele de câte 18 ani închisoare aplicate inculpaţilor I.D. şi N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi consecinţele acesteia, precum şi circumstanţelor personale ale recurenţilor inculpaţi, nejustificându-se reducerea acestora.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont şi de textul incriminator, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp.art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iulie 2010 la 21 septembrie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii l.D. şi N.C. împotriva Deciziei penale nr. 67/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iulie 2010 la 21 septembrie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3165/2011. Penal → |
|---|
