ICCJ. Decizia nr. 3163/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3163/2011
Dosar nr.458/89/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 14 aprilie 02011 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul P.T. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 01 ianuarie 2011 la zi.
S-a luat act că Serviciul Judeţean de Ambulantă Vaslui nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a disjuns acţiunea civilă formulată de partea civilă D.P., care a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a laturii penale a cauzei.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat o "bâtă din lemn, corp delict, aflată la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrată la poziţia nr. 70/2011 din Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui."
Pentru a hotărâi astfel, Tribunalul Vaslui, verificând din oficiu şi constatând că actul de sesizare a fost legat întocmit, că instanţa este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate, stabilite de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă, conduita sinceră, de recunoaştere şi de regret a faptei, colaborarea inculpatului cu organele de urmărire penală, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă această faptă, că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracţiune de tentativă la omor, precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Nu au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante.
Pentru realizarea scopului pedepsei, instanţa a apreciat că o pedeapsă de 12 ani închisoare se impune în vederea reeducării şi resocializării inculpatului, care a dat dovadă de agresivitate şi de predilecţie în săvârşirea unui anume gen de infracţiuni.
În termen legal, sentinţa a fost apelată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, criticând-o sub aspectul legalităţii, întrucât instanţa de fond a omis aplicarea dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., în ceea ce priveşte obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul P.T. a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, considerând-o prea mare.
Prin Decizia penală nr. 98 din 19 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală, privitor la cheltuielile judiciare şi, rejudecând:
A fost obligat inculpatul P.T. să plătească satului suma de 1.800 RON, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON onorariu de avocat oficiu, urmând a fi avansată din fondurile statului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.T. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 14 aprilie2011 a Tribunalului Vaslui, care a fost menţinută.
În temeiul dispoziţiilor art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv luată faţă de inculpat, iar în baza dispoziţiilor art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus la zi arestarea preventivă a acestuia, de după data de 14 aprilie 2011.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.
A fost obligat inculpatul-apelant să plătească statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON onorariu de avocat oficiu, urmând a fi avansată din fondurile statului.
S-a reţinut că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate, cât şi a modului de executare, în conformitate cu dispoziţiile. art. 52 şi 72 C. pen. - gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă, conduita sinceră, de recunoaştere şi de regret a faptei, colaborarea inculpatului cu organele de urmărire penală, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă această faptă.
În ceea ce priveşte critica de apel formulată de procuror, s-a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 381 C. proc. pen., respectiv nu s-au aplicat dispoziţiile art. 191 C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare, deşi s-a dispus condamnarea.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.T., solicitând admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei aplicate, prin raportare şi la circumstanţele reale şi la cele personale ale inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că a aplicat victimei B.D. o lovitură cu un par în cap şi mai multe lovituri peste spate cu acelaşi obiect, precum şi cu picioarele în zona abdominală, cu victima căzută la pământ, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Tot astfel, în speţă nu există temeiuri care să justifice reţinerea stării de legitimă apărare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 ianuarie 2011 la 21 septembrie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 98 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 ianuarie 2011 la 21 septembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3164/2011. Penal → |
|---|
