ICCJ. Decizia nr. 3250/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3250/2011
Dosar nr.12276/2/2010
Şedinţa publică din 26 septembrie 2011
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:
Prin Adresa nr. 2066/11-5/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, în temeiul prev. de art. 149 (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată, Curtea de Apel Bucureşti, pentru ca în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, să recunoască Sentinţa penală din 22 martie 2010, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. 082S Hv 17/10k al Tribunalului pentru Cauze Penale Viena şi a punerii în executare a acesteia, privind pe petentul condamnat V.C., ce se află în executarea pedepsei în Republica Austria - Penitenciarul Sonnberg.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că petentul V.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi vătămare corporală, prevăzute şi pedepsite de art. 142 alin. (1) şi art. 83 alin. (1) C. pen. austriac. Curtea de Apel Bucureşti a mai constatat că, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, s-a avut în vedere şi sentinţa din data de 3 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 124 Hv 65/2009 a Tribunalului pentru Cauze Penale Viena, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 12 luni închisoare (din care 8 luni au fost transformate în libertate condiţionată), pentru săvârşirea delictului de furt calificat, parţial finalizat, parţial rămas în faza de tentativă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 127 şi art. 130, prima fază C. pen. austriac.
Instanţa de judecată austriacă a reţinut, în fond că, la data de 19 august 2009, în jurul orei 2130, în timp ce se afla în grupul sanitar din incinta localului „Goldener Spieger" din 1060 Viena, petentul condamnat i-a propus numitului H.O. să-i acorde servicii sexuale, sens în care, cei doi au intrat într-o cabină de toaletă, unde, prin utilizarea de violenţe (lovituri aplicate cu pumnul), i-a sustras părţii vătămate un portofel ce conţinea o sumă de bani.
Pentru a-şi asigura scăparea, petentul a mai lovit cu pumnul şi pe numitul G.K., care a încercat să-l reţină, pentru că auzise strigătele de ajutor ale părţii vătămate.
În cele din urmă, petentul a reuşit să părăsească localul, ajutat de un prieten.
Instanţa de fond, analizând toate actele aflate la dosarul cauzei, întocmite de autorităţile statului de condamnare, de actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, legate de condiţiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată „privind transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei în statul naţional", a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 302/2004, modificată, în sensul că - petentul este cetăţean român, hotărârea de condamnare a sa la pedeapsa de 3 ani închisoare a rămas definitivă din 22 martie 2010 (Dosar nr. 082S Hv 17/10k al Tribunalului pentru Cauze Penale Viena), precum şi faptul că din pedeapsa aplicată, s-a dedus perioada 1 februarie 2010, ora 0655 şi 22 martie 2010, ora 1210, reprezentând arestul preventiv, iar pedeapsa se consideră executată pe data de 1 februarie 2013.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că, în îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004, petentul a formulat o cerere, prin care a solicitat să fie transferat la un penitenciar din România, pentru a-şi continua executarea pedepsei, întrucât nu are rude în Austria şi nici domiciliu, iar pe de altă parte a relevat faptul că are cunoştinţă că are o interdicţie de 10 ani pe teritoriul statului austriac, sens în care, oricum, după executarea pedepsei principale, printr-o decizie administrativă pronunţată de către Direcţia de Poliţie Federală Viena, i s-ar aplica această interdicţie.
În consecinţă, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg, la 18 decembrie 1997, ratificat prin Ordonanţa nr. 92/1999.
Totodată s-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 129 lit. f) din aceeaşi lege, în sensul că cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă a statului de condamnare, iar Ministerul Justiţiei din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare a solicitat demararea procedurii de transferare, prevăzută de Legea nr. 302/2004, modificată, privind cooperarea internaţională în materie penală.
De asemenea, s-a constatat că faptele pentru care petentul a suferit condamnarea de 3 ani închisoare, în Austria, constituie, potrivit legii române, infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi, în consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 59 din 21 februarie 2011 a admis sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 144 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare, a recunoscut Sentinţa din data de 22 martie 2010, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. 082S Hv 17/10k al Tribunalului pentru Cauze Penale Viena, privind pedeapsa de 3 ani închisoare şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Austria pe o perioadă de 10 ani, şi a dispus transferarea condamnatului V.C. - cetăţean român, fiul lui C. şi M., născut pe data de 27 noiembrie 1987 în Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, domiciliat în oraşul Târgu Neamţ, str. B., judeţul Neamţ, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada de la 1 noiembrie 2010 la zi. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă V.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 12276/2/2010.
În cererea de recurs, scrisă, transmisă prin Ministerul Justiţiei recurentul V.C. a arătat că refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de autorităţile austriece, arătând că doreşte să execute restul de pedeapsă într-un penitenciar din Austria întrucât îi sunt asigurate condiţii de muncă, consiliere psihologică şi socială precum şi posibilitatea de a învăţa o meserie nouă care îi va folosi după eliberare. A mai susţinut că va fi eliberat în cursul următoarelor 6 luni de zile şi transferul său într-un penitenciar din România nu ar face altceva decât o pierdere de timp şi resurse pentru ambele ţări.
Examinând recursul declarat de recurentul condamnatul persoană transferabilă V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în raport şi de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Legiuitorul român a prevăzut expres în conţinutul dispoziţiilor art. 129 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, condiţiile transferării persoanelor condamnate, condiţii care au fost îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.
Condamnatul V.C. este cetăţean român, potrivit Adresei nr. 2066/1/5/10 din data de 9 noiembrie 2010, înaintată de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
Hotărârea prin care a fost condamnat este definită, respectiv Sentinţa penală din 22 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 082S Hv 17/10k al Tribunalului pentru Cauze Penale Viena.
La data primiri cererii de transfer a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, potrivit fişei de preluare a executării penale referitor la cazul penal împotriva lui V.C., eliberată de Ministerul Federal de Justiţie al Republicii Austria, care potrivit sentinţei definitive a Tribunalului de Land pentru Cazuri Penale Viena din 22 martie 2010, 082s Hv 17.10k, recurentul a fost condamnat pentru fapta de furt şi de vătămare corporală şi având în vedere sentinţa Tribunalului de Land pentru Cazuri Penale Viena din data de 3 noiembrie 2009, 124 Hv 65/09a, la o pedeapsă suplimentară cu închisoarea de 3 ani. Numitul V.C. execută în prezent această pedeapsă în închisoarea Sonnberg iar terminarea estimată a pedepsei este la 1 februarie 2013.
Condamnatul V.C. deşi nu şi-a manifestat voinţa de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, împotriva acestuia s-a pronunţat o hotărâre de către Direcţia de Poliţie Federală Viena la data de 13 noiembrie 2009, hotărâre care vizează interdicţia numitului V.C. de a părăsi teritoriul austriac pe o perioadă de 10 ani de zile cu indicaţia ca în măsura în care acesta nu părăseşte teritoriul austriac în timpul stabilit va trebui să suporte aplicarea măsurilor de silire, mai ales aplicarea stării de arest privind expulzarea cu suportarea cheltuielilor cauzate de aceasta.
În contextul cauzei chiar dacă nu există consimţământul de transfer al condamnatului, ce reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă prin care să-şi fi dat acordul de a fi transferat în România pentru a executa restul pedepsei, există o dispoziţie de interdicţie respectiv de expulzare emisă de către statul austriac împotriva condamnatului V.C. conform celor precizate anterior.
Faptele care au atras condamnarea recurentului V.C. constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare respectiv, dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen. român, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani închisoare.
Există un acord asupra transferării condamnatului V.C. între România şi Austria respectiv, cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul de condamnare şi din faptul că Ministrul Justiţie din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare a solicitat demararea procedurii reglementată de titlul VI din Legea nr. 302/2004 (potrivit Rezoluţiei nr. 2066/11/5/2010 din 10 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), prin care se solicită transferarea persoanei condamnate V.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate faţă de sus-numit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 59 din 21 februarie 2011 transferarea condamnatului V.C., din Austria în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar.
Înalta Curte constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de V.C.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3257/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
