ICCJ. Decizia nr. 3258/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3258/2011
Dosar nr.91/45/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 56 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus respingerea, ca nefondată a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei procurorului din data de 15 decembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 433/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a Ordonanţei nr. 1063/11/2/2010 din data de 28 ianuarie 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, soluţii pe care le-a menţinut.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 91/45/2011 petentul S.I. a solicitat instanţei de judecată desfiinţarea ordonanţei procurorului din data de 15 decembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 433/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1), art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 25 şi art. 30 C. proc. pen., în baza art. 38 şi art. 42 C. proc. pen.:
- neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.A.T. şi B.C. pentru art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. (în interpretarea petentului art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (3) C. pen.);
- neînceperea urmăririi penale faţă de C.B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. (în interpretarea petentului art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (3) C. pen.);
- disjungerea cauzei privind săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune în dauna petentului de către numiţii T.A.C. şi D.C.V.;
- declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
În motivarea plângerii petentul a susţinut că soluţia pronunţată de procurorul de caz şi menţinută de procurorul general prin Ordonanţa nr. 1063/11/2/2010 din data de 28 ianuarie 2011 este nelegală şi netemeinică, apreciind că în cauză există suficiente probe care să susţină vinovăţia persoanelor reclamate, ceea ce impune admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei procurorului şi reţinerea cauzei spre judecare.
Examinând actele şi lucrările Dosarului nr. 433/P/2010, reunit cu Dosarul nr. 495/P/2010, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că:
Petentul S.I. a formulat plângere împotriva numiţilor B.A.T. - avocat în cadrul Baroului Iaşi, B.C. - administrator al S.C. A.C.C. S.R.L. Iaşi, T.A.C. şi D.C.V. sub acuzaţia comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., în calitate de autori sau complici.
A susţinut în motivarea plângerii că în ziua de 25 mai 2010 (şi în ziua de 31 mai 2010) sub pretextul mincinos că deplasarea la Iaşi se efectuează în scopul de a semna nişte acte în vederea angajării sale la o societate comercială, a fost condus la Cabinetul de avocat B.A.T. unde, în prezenţa numitei B.C. ar fi fost determinat de T.A.C. şi D.C.V. să semneze mai multe documente referitoare la modificări în structura acţionariatului şi a conducerii S.C. M. S.R.L. Iaşi.
Iniţial, petentul a făcut referiri şi la numita C.B. - avocat în cadrul Baroului Iaşi, dar prin precizările şi completările ulterioare a făcut trimitere în mod explicit la persoanele mai sus indicate.
În urma efectuării de acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petent (art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., sub forma autoratului şi sub forma complicităţii) prin ordonanţa procurorului din data de 15 decembrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.A.T., C.B. şi B.C. în condiţiile în care pretinsa faptă de înşelăciune nu există, întrucât susţinerile petentului cu privire la inducerea în eroare cu ocazia semnării documentelor de preluare a unor societăţi comerciale, prin ascunderea conţinutului documentelor prezentate şi a consecinţelor semnării, sunt neverosimile raportat la numărul mare de documente (acte adiţionale, acte constitutive, specimen de semnătură), semnate în împrejurări diferite, în locuri diferite şi în faţa unor persoane/autorităţi diferite.
În urma plângerii formulate de petent soluţia adoptată în Dosarul nr. 433/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost supusă controlului procurorului general care, prin Ordonanţa nr. 1063/11/2/2010 din 28 ianuarie 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea şi a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Învestită în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. cu judecarea plângerii promovată de petent, Curtea de Apel Iaşi a constatat că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă analiză şi o justă evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului.
Aspectele sesizate de petent nu pot fi reţinute drept indicii privind săvârşirea faptei reclamate în sarcina avocaţilor C.B. şi B.A.T. precum şi a administratorului S.C. A.C.C. S.R.L. Iaşi - B.C.
Singurul temei al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni, iar existenţa infracţiunii implică, în mod necesar, existenţa unei fapte ce prezintă anumite trăsături caracteristice.
Din analiza întregului material probator a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În urma unui anunţ apărut în presa locală în vederea găsirii unui partener (investitor) cu care să continue activitatea S.C. M. S.R.L. Iaşi, administratorul H.D. a fost contactat telefonic şi s-a întâlnit cu doi tineri, respectiv petentul S.I. şi numitul T.A.C. care i-au propus să cedeze societatea.
Fiind de acord, pentru parcurgerea procedurilor şi perfectarea formalităţilor legale s-au adresat avocatului B.A.T.
În baza unui contract de colaborare, întocmirea documentelor necesare s-a realizat prin intermediul S.C. A.C.C. S.R.L. Iaşi, societate care are sediul în aceeaşi clădire cu Biroul de avocat B.A.T. şi este administrată de numita B.C., soţia avocatului.
La semnarea documentelor legale cei trei nu au ajuns în acelaşi timp, astfel încât actele au fost semnate pe rând (lucru posibil întrucât valabilitatea actelor este dată, printre altele, de existenţa tuturor semnăturilor necesare, fapt ce atestă acordul de voinţă al părţilor, acord declarat verbal anterior în faţa avocatului), după ce au fost legitimate de avocat B.A.T. şi de numita B.C., care le-a prezentat conţinutul înscrisurilor şi semnificaţia juridică a acestora.
După semnarea documentelor la sediul cabinetului, însoţiţi de intimata B.C. numiţii S.I. şi T.A.C. au mers la Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, unde au semnat documentele în care şi-au dat specimenele de semnături, primul în calitate de administrator, celălalt, în calitate de asociat al S.C. M. S.R.L. Iaşi.
Alte verificări efectuate în cauză au evidenţiat că numiţii S.I. şi T.A.C., împreună/singuri au semnat acte de preluare active societăţi comerciale, în calitate de administrator sau asociaţi la şase societăţi comerciale; demersurile numitului T.A.C. în acest sens îşi au originile în luna mai 2009, iar petentul are semnate astfel de documente începând cu luna ianuarie 2010.
S-a constatat din analiza întregului material probator că activitatea desfăşurată de inculpaţii B.A.T. şi B.C., intimata avocat C.B. nefiind implicată în vreun mod pentru parcurgerea procedurilor şi perfectarea formalităţilor de preluare de către petentul S.I. - în calitate de administrator a S.C. M. S.R.L. Iaşi, nu se circumscrie conţinutului infracţiunii de înşelăciune, din situaţia de fapt expusă de petent neconturându-se elementele vreunei infracţiuni.
În cauza de faţă nu s-a probat inducerea în eroare a petentului cu consecinţa producerii unei pagube.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că, în mod corespunzător procurorul a stabilit că în sarcina persoanelor reclamate nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte de natură penală şi a dispus soluţia legală, bazată pe actele premergătoare efectuate şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent.
Împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiţionarul S.I. cauza fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 91/45/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiţionar, este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin Sentinţa penală nr. 56 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petiţionarului S.I. ca nefondată şi a menţinut rezoluţia procurorului din data de 15 decembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 433/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a Ordonanţei nr. 1063/11/2/2010 din data de 28 ianuarie 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 56 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3257/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3259/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
