ICCJ. Decizia nr. 3358/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3358/2011
Dosar nr.6685/328/2010
Şedinţa publică din 3 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa penală nr. 9 din data de 19 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Turda, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta I.I., dom. în Câmpia Turzii, jud. Cluj, împotriva Rezoluţiei din 15 iulie 2010 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, în Dosarul nr. 619/P/2010 şi a Rezoluţiei din 19 august 2010 pronunţată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda sub nr. 235/11/2/2010, în contradictoriu cu făptuitoarea P.E. - Câmpia Turzii, jud. Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 31 martie 2010, petenta I.I. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, prin care a solicitat cercetarea surorii sale P.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune, fapte prev. şi ped. art. 290, art. 291 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
La data de 5 iunie 1967, în Dosarul civil nr. C.694/1967 al Tribunalului Popular Raional Turda, între numitele I.I. şi mama sa I.E. s-a încheiat o tranzacţie având ca obiect partajarea unui imobil intravilan, situat în Câmpia Turzii. În această tranzacţie se prevede ca şi numita P.E., cealaltă fiică a numitei I.E., să primească o cotă parte din imobil (casă veche şi o porţiune din teren), însă aceasta nu era parte în convenţie şi nici nu a semnat acest document. În finalul tranzacţiei este făcută menţiunea că părţile au pus capăt oricăror neînţelegeri sau diferende şi nu mai au alte pretenţii unele faţă de altele şi că o copie a tranzacţiei va fi depusă la dosarul civil menţionat mai sus.
La data de 20 septembrie 1974, I.E. şi P.E., au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în prezenţa a trei martori, contract prin care I.E. vinde fiicei sale un teren şi o construcţie aferentă, pentru care a primit în avans suma de 5000 RON şi s-a stabilit o renta viageră de 250 RON/lună până la decesul acesteia.
Petenta I.I. consideră contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1974, între mama sa I.E. şi sora sa P.E., ca fiind fals, întrucât acesta vizează exact terenul şi construcţia aferentă, care îi revenea surorii sale în urma tranzacţiei din anul 1967, susţinând că sora sa nu a achitat rentele lunare prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare şi faptul că terenul vândut surorii sale se afla în indiviziune la data încheierii contractului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, I.I. susţine că ar consta în aceea că partajul imobilului nu s-a făcut după moartea mamei sale, I.E., în părţi egale, după cum prevăd reglementările legale privind moştenirea şi că intabularea imobilului s-a făcut prin intermediul unui vecin pe nume S.C. în baza Deciziei civile nr. 2858/2005.
Cu privire la validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către I.E. şi P.E., s-a pronunţat Judecătoria Turda prin Sentinţa civilă nr. 281/2004, în sensul că a fost considerat perfect valabil, iar în apel s-a apreciat că I.I. nu justifica un interes pentru rezoluţiunea contractului, nici pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al surorii sale, întrucât terenul şi construcţia veche erau inserate în tranzacţia pe care petenta a semnat-o, fiind de acord să fie atribuite surorii sale, P.E., indiferent de existenţa contractului de vânzare-cumpărare.
Nu a putut fi reţinută susţinerea petentei, în sensul că, în cursul proceselor civile purtate cu sora sa în anii 2002 - 2005, aceasta din urmă, ar fi prezentat un înscris falsificat (contractul de vânzare-cumpărare datat din anul 1974), întrucât tocmai petenta a invocat în faţa acelor instanţe, doar faptul că P.E. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată a rentei viagere stipulate în acel contract în favoarea mamei părţilor, recunoscând deci existenţa acelui contract şi faptul că a fost încheiat între mama sa şi P.E.
Aşa cum de altfel a arătat şi petenta, doar pierderea proceselor civile a determinat-o să formuleze şi plângere penală, având speranţa că se va modifica soluţia dată de instanţele civile în ce priveşte sistarea stării de indiviziune, fără însă a susţine că respectivul contract ar fi fost falsificat prin contrafacerea ori alterarea scrierii ori subscrierii, invocând doar, aşa cum s-a menţionat mai sus, că P.E. nu ar fi achitat renta viageră, aspect care a fost tranşat pe cale civilă.
Nu s-a putut, de asemenea, reţine că folosirea de către P.E. a înscrisurilor sub semnătură privată, în vederea soluţionării cauzelor civile având ca obiect partaj, ar constitui infracţiunea de înşelăciune, cât timp aceasta avea posibilitatea de a uza de mijloacele de probă prevăzute de lege.
În raport de considerentele expuse, întrucât faptele reclamate (încheierea unui contract şi folosirea sa în cadrul proceselor civile purtate între părţi) nu sunt prevăzute de legea penală, petenta I.I. fiind nemulţumită de modul de soluţionare a litigiilor civile privitor la partajarea unui bun imobil, casă şi teren, moştenite în urma decesului autoarei I.E., plângerea formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, la data de 24 ianuarie 2011, petenta I.I.
Prin Decizia penală nr. 135/R din 9 martie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 6685/328/2010, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Turda.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că recursul promovat în cauză este inadmisibil, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. (astfel cum acestea au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010), hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) (având deci ca obiect o plângere împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată) este definitivă.
Cu alte cuvinte, atunci când legiuitorul a dorit să prevadă că o hotărâre judecătorească poate fi atacată cu recurs a reglementat în mod expres o asemenea situaţie, căile de atac ale unei sentinţe nefiind lăsate la latitudinea judecătorului sau a părţilor (în situaţia de faţă legiuitorul stabilind că hotărârea judecătoriei nu este supusă nici unei căi de atac).
3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta I.I., criticând soluţiile atacate ca fiind netemeinice şi nelegale, invocând, în esenţă, aceleaşi motive care au stat la baza promovării plângerii şi a recursului la tribunal.
Prin Decizia penală nr. 993/R din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta I.I. împotriva Deciziei penale nr. 135/R din 9 martie 2011 a Tribunalului Cluj.
4. Împotriva acestei ultime decizii a formulat recurs petenta, reiterând criticile de fond aduse hotărârilor dispuse în cauză.
Examinând recursul declarat în prezenta cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., calea de atac a recursului nu se poate exercita împotriva deciziilor pronunţate în recurs, cum este şi cazul în speţă.
În consecinţă, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta I.I. împotriva Deciziei penale nr. 993/R din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta-petentă la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3357/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3362/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
