ICCJ. Decizia nr. 373/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 373/2011
Dosar nr. 7729/1/2010
Şedinţa publică din 7 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă constată:
Prin rezoluţia nr. 194/P/2010 din 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii R.C. şi V.C. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, L.G. - judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, S.A., T.I. şi J.C. - judecători în cadrul Tribunalul Bucureşti, C.N. şi S.A. - judecători în cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi B.S. şi M.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, dare de mită şi complicitate la dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., ambele cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a reţinut de către procuror că sesizarea penală formulată în cauză cuprindea acuzaţiile petiţionarei C.I. privitoare la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către magistraţii judecători şi procurori implicaţi în soluţionarea dosarelor deschise pe numele lui B.S., cu care petiţionara se judeca de mai mulţi ani.
Se arăta de către petiţionară că pe parcursul soluţionării dosarului nr. 26370/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect desfiinţarea căsătoriei încheiate între C.N.N. şi B.S., s-ar fi formulat o serie de afirmaţii nereale în sensul că petiţionara nu era fiica defunctului C.N.N., insulte ce ar fi fost reiterate de B.S. şi în dosarele penale nr. 9918/290/2008 şi nr. 6991/299/2008 înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, precum şi în dosarul civil nr. 31843/3/2004 al Curţii de Apel Bucureşti.
Considerând că afirmaţiile astfel formulate aveau caracter insultător şi calomnios, fiind contrazise de actele de stare civilă care atestau legătura de rudenie dintre petiţionară şi defunctul C.N.N., petiţionara a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei B.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 şi art. 206 C. pen., plângerea penală fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Plângerea formulată a fost soluţionată de procurorii V.C. şi R.C. care au decis a nu se începe urmărirea penală împotriva făptuitoarei B.S.
Soluţia de netrimitere în judecată adoptată în cauză a fost contestată pe calea plângerii prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen. la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Plângerea împotriva soluţiei de neurmărire penală a fost soluţionată de judecătorul L.G.
Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 6313/299/2010 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constatându-se că în caz soluţia de neurmărire penală adoptată faţă de făptuitoarea B.S. nu fusese cenzurată de procurorul ierarhic superior.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă a fost menţinută prin decizia nr. 870/R din 9 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, care a decis respingerea recursului formulat de petiţionară.
Instanţa de recurs a Tribunalului Bucureşti a fost compusă din judecătorii T.I., S.A. şi J.C.
În raport de situaţia de fapt prezentată, procurorul de caz a constatat că sesizarea penală formulată împotriva magistraţilor susmenţionaţi avea la bază nemulţumirea petiţionarei cu privire la soluţiile adoptate în cauza penală deschisă pe numele făptuitoarei B.S.
S-a reţinut însă că acuzele de corupţie aduse magistraţilor nu au fost însoţite de prezentarea niciunei probe concrete care să susţină pretinsul interes al magistraţilor de a decide în favoarea făptuitoarei B.S. şi nici elemente care să confirme că făptuitoarea singură sau prin intermediului avocatului său ales M.A.M. ar fi remis bani sau alte foloase materiale magistraţilor cauzei în vederea obţinerii unor soluţii favorabile.
Aceeaşi concluzie a fost menţinută şi cu privire la acuzele de corupţie aduse judecătorilor C.N. şi S.A. din cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, fată de care se susţinuse că ar fi primit promisiunea de bani sau alte foloase materiale de la B.S., prin intermediul avocatei M.A.M., pentru a menţiona nereal calitatea de avocat a numitei D.D. care, în realitate, deţinea funcţia de secretar la Facultatea de contabilitate - Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti.
S-a mai reţinut şi că aspectele sesizate împotriva procurorului R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti formaseră obiect de cercetare într-o plângere anterioară formulată de aceeaşi petiţionară, dosarul penal nr. 296/P/2009 al DNA - Serviciul Teritorial Bucureşti fiind soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, dispusă pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Rezoluţia din 20 iulie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul şef al Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 2 septembrie 2010 emisă în lucrarea nr. 956/II/2/2010.
Nemulţumită de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, în termen legal, petiţionara C.I. s-a adresat cu plângere la instanţă, invocând insuficienţa actelor efectuate în cursul anchetei preliminare şi greşita aplicare a legii în circumstanţele cazului.
În concret, s-a arătat că petiţionara nu a fost citată şi audiată de procurorul de caz pentru lămurirea aspectelor ce vizau săvârşirea faptelor de către intimaţi, iar cercetarea preliminară efectuată în cauză s-ar fi raportat la infracţiunea de luare şi dare de mită, deşi prin sesizarea penală se reclamase traficul de influenţă comis pe lângă magistraţii nominalizaţi de către făptuitoarea B.S., prin intermediul avocatei sale, M.A.M.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 7729/1/2010 din 23 septembrie 2010.
Ulterior înregistrării dosarului, petiţionara a depus mai multe memorii şi înscrisuri privind evoluţia proceselor civile şi penale derulate între aceasta şi intimata B.S., precum şi acte de stare civilă şi alte dovezi referitoare la legătura de rudenie cu tatăl său, defunctul academician C.N.N., şi a faptului că intimata în cauză nu locuia la adresa din Bucureşti, sector 2, unde fusese citată în timpul procesului instrumentat de intimata L.G., magistrat al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea este nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Plângerea penală formulată în cauză are la bază nemulţumirea petiţionarei referitoare la soluţiile pronunţate de magistraţii implicaţi în soluţionarea dosarului privind cercetarea faptelor de insultă şi calomnie săvârşite de intimata B.S., parte în procedura judiciară având ca obiect desfiinţarea căsătoriei dintre intimată şi defunctul academician C.N.N.
În respectiva procedură judiciară, intimata B.S. ar fi susţinut că petiţionara C.I. nu era fiica defunctului C.N.N. şi, ca atare, nu justifica un interes legitim pentru a promova în justiţie acţiunea în nulitatea căsătoriei.
Având în vedere că legătura de rudenie dintre petiţionară şi defunctul soţ al intimatei era demonstrată de actele de stare civilă depuse la dosarului cauzei, petiţionara a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei B.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de insultă şi calomnie, dar şi pentru fapta de a determina inducerea în eroare a judecătorului cauzei, prin formularea respectivelor afirmaţii nereale.
Soluţia în plângerea penală astfel formulată a fost nefavorabilă petiţionarei, procurorul însărcinat cu supravegherea urmăririi penale, respectiv, intimata R.C., dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimata B.S.
Rezoluţia de neurmărire penală adoptată în cauză a fost supusă cenzurii instanţei în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 6313/299/2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pronunţată de intimata judecător L.G., s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., hotărâre menţinută prin decizia penală nr. 870/R din 9 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, în complet format din intimatele judecători T.I., S.A. si J.C.
În considerarea soluţiilor pronunţate care, în opinia petiţionarei, erau în dezacord cu dispoziţiile legale aplicabile şi materialul probator al cauzei, s-a solicitat cercetarea penală a intimaţilor magistraţi, precum şi a intimatei B.S. şi a avocatului acesteia, intimata M.A.M., sub acuzaţia de săvârşire a unor fapte de corupţie.
Conform susţinerilor petiţionarei, intimatele V.C. şi R.C. ar fi pretins şi primit bani şi alte foloase necuvenite de la intimata B.S., prin intermediul avocatei M.A.M.
În opinia petiţionarei, aceasta era singura explicaţie pentru soluţia de neurmărire penală adoptată faţă de intimata B.S., în condiţiile în care din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezulta cu evidenţă că afirmaţiile intimatei referitoare la inexistenţa relaţiei de rudenie dintre petiţionară şi defunctul C.N.N. erau nereale şi făcute în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată.
Cu privire la aspectul invocat, Înalta Curte arată că o hotărâre judecătorească nu se pronunţă pe susţinerile din cererea de chemare în judecată ori pe apărările formulate de adversarul din proces.
Părţile într-un litigiu civil îşi formulează propriile susţineri care nu condiţionează cu nimic judecătorului cauzei şi care sunt supuse permanent cenzurii acestuia; hotărârea judecătorească pronunţată finalmente constată adevărul judiciar stabilit pe baza probatoriului administrat - adevărul stabilit fiind dependent de acest probatoriu.
Ca urmare, afirmaţiile formulate în cursul unui proces penal nu pot fi calificate ca acte de instigare la săvârşirea vreunei infracţiuni, demersul efectuat reprezentând o manifestare a dreptului la apărare, garantat oricărei persoane implicate într-o procedură judiciară.
Orice persoană implicată într-o procedură judiciară are dreptul de a prezenta observaţiile sale cu privire la susţinerile adversarului, de a le contesta şi de a demonstra lipsa lor de temeinicie; motivaţiile formulate sunt supuse controlului instanţei care decide în cauză pe baza probelor administrate.
În consecinţă, pretinsele acte de corupţie săvârşite în cursul anchetei preliminare de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti se cerea a fi individualizate în concret de petiţionară, inclusiv prin indicarea mijloacelor de probă cu care înţelegea să-şi probeze acuzaţiile.
În speţă, acuzele aduse intimatelor nu au fost susţinute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul acestora în soluţionarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conţinând practic opinia petiţionarei cu privire la interpretarea normelor legale aplicabile stării de fapt.
Activitatea de urmărire penală este însă prevăzută în competenţa procurorului, iar întreaga activitate desfăşurată, inclusiv soluţia adoptată, este supusă cenzurii instanţei, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, iar hotărârile pronunţate de judecător sunt la rândul lor examinate, pentru cauze de nelegalitate şi ne temeinicie, de instanţele de control judiciar.
În acest context, pronunţarea unei soluţii care nemulţumeşte una dintre părţi nu constituie temei pentru declanşarea unei urmăriri penale împotriva magistratului cauzei, decât dacă există probe certe privind influenţarea soluţiei procesului.
În caz, nu există nici măcar indicii că magistraţii - judecători şi procurori, implicaţi în soluţionarea plângerii penale formulate împotriva intimatei B.S. ar fi comis vreo faptă cu semnificaţie penală ori că s-ar fi încercat coruperea actului de justiţie de către intimată sau de avocatul M.A.M.
Or, aşa cum s-a arătat, simpla bănuială privind comiterea unor infracţiuni de corupţie, exprimată de o manieră generală şi pe fondul nemulţumirii legate de soluţiile şi măsurile procesuale adoptate de organele judiciare nu constituie temei suficient pentru declanşarea unei cercetări penale.
Potrivit normelor interne şi legislaţiei comunitare, magistraţii nu pot fi urmăriţi pentru opiniile exprimate în activitatea de anchetă şi de judecată.
De asemenea, justeţea măsurilor luate în cursul unei proceduri judiciare, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de citare a părţilor în proces, se verifică tot prin intermediul căilor legale de atac, eventuale neregularităţi şi erori săvârşite în procesul de instrumentare a cauzei, putând fi invocate şi înlăturate de instanţele de control judiciar.
Din acest motiv, în sarcina intimatei L.G. nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte de natură penală în corelaţie cu măsurile dispuse pentru citarea în proces a intimatei B.S.
Tot astfel, menţionarea greşită a faptului că persoana la care se efectuase comunicarea actelor de procedură privind pe intimata B.S. deţinea calitatea de avocat constituie o simplă eroare materială, ce nu afectează în niciun fel drepturile petiţionarei şi nu atrage nicio consecinţă asupra valabilităţii actelor astfel emise de magistraţii nominalizaţi.
Toate aceste elemente au fost corect reţinute şi evaluate de procurorul de caz care, prin rezoluţia ce face obiectul examinării de faţă, a decis neurmărirea penală a intimaţilor R.C., V., L.G., S.A., T.I., J.C., C.N., S.A., B.S. şi M.A.M.
De asemenea, se constată că în raport de ansamblul faptic rezultat din verificările efectuate de procurorul de caz nu era necesară audierea petiţionarei.
În condiţiile în care plângerea petiţionarei s-a întemeiat exclusiv pe nemulţumirea referitoare la soluţiile pronunţate în cauza penală privind pe intimata B.S., Înalta Curte constată că nu era necesară audierea separată a petiţionarei în cursul actelor premergătoare, neexistând fapte şi împrejurări care să necesite precizări suplimentare în raport cu conţinutul plângerii iniţiale.
Ca atare, va fi înlăturată critica petiţionarei privitoare la insuficienţa actelor de urmărire penală efectuate în caz.
De asemenea, se constată că soluţia de urmărire penală adoptată în cauză a avut în vedere acuzele aduse intimaţilor prin plângerea penală, iar în raport de susţinerile petiţionarei, se constată că şi încadrarea juridică dată faptelor reclamate a fost corespunzător efectuată de procurorul de caz, neputând fi primită critica în sensul modificării obiectului sesizării.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge plângerea petiţionarei, constatând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei de neurmărire penală emisă în cauză, sub toate aspectele.
Faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. alin. (2) şi ale art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea petiţionarei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, precum şi la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimatele B.S. şi M.A.M., în sumă de câte 500 lei fiecare, cenzurând în acest sens cuantumul onorariilor avocaţiale achitate, conform dovezilor depuse la dosar, în raport de complexitatea cauzei şi munca depusă de avocaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C.I. împotriva rezoluţiei nr. 194/P/2010 din 20 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă petiţionara la plata sumelor de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatele B.S. şi M.A.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 371/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
