ICCJ. Decizia nr. 389/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 389/2011
Dosar nr. 125/1/2011
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 17604/402/VIII/1/2010 din 16 noiembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a respins ca neîntemeiată sesizarea petiţionarului A.I. constatând că din conţinutul plângerii formulate, rezultă că aceasta are un caracter ambiguu, neîndeplinind condiţiile imperativ prevăzute de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul A.I. învederând că au fost încălcate prevederile art. 277 C. proc. pen., nu a fost valorificat materialul probator propus, s-au nesocotit actele depuse pentru dovedirea aspectelor învederate.
Petentul a solicitat, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi soluţionarea plângerii pentru motivele arătate.
Plângerea petentului este inadmisibilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. şi art. 222 C. proc. pen. cu referire la motivele invocate constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii, a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii dându-i acesteia un conţinut neechivoc.
Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii nu ar putea conduce la un rezultat concret pentru o eventuală începere a cercetărilor ci ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.
În considerarea acestor dispoziţii legale se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin rezoluţia atacată a respins, în mod corect, plângerea petentului ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. în denumirea marginală a textului reglementează „plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată”.
Corelativ, dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. prevăd că judecătorul care soluţionează plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din corelarea textelor menţionate se constată că plângerea formulată de petent este îndreptată împotriva unei rezoluţii care nu reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată dintre cele limitativ prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Examinând conţinutul sesizării, s-a constatat că A.I. nu a invocat încălcări concrete ale atribuţiilor de serviciu sau a legii de către magistratul Iacob Marius, aspectele care îl nemulţumesc ţinând strict de modul de soluţionare a lucrărilor nr. 11612/2833/VI1I/1/2010 şi nr. 13916/3305/VIII/1/2010 (de ex.„domnul procuror M.I. soluţionează plângerile la dosarele nr. 11612/2833/VIII/1/2010 şi nr. 13916/3305/V II1/1/2010 fără să ţină seama că la cercetarea plângerii penale împotriva domnului procuror O.O., înaintată Ia data de 06 august 2010, tot dânsul a soluţionat-o (...) la cercetarea cauzei au fost excluse actele probatorii adoptând rezoluţia cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii”).
Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, conform dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., cel care a suferit o vătămare ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, se poate adresa organelor judiciare competente cu o plângere care trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Pe de altă parte, aşa cum am precizat supra, cele două lucrări nu au fost soluţionate de către magistratul I.M., acesta semnând doar adresele de comunicare trimise petiţionarului, activitate ce are caracter pur administrativ.
În aceste condiţii, având în vedere şi lipsa oricăror indicii referitoare la comiterea de fapte care ar putea constitui infracţiuni, în cauză nu poate opera nici sesizarea din oficiu, aspect corect reţinut în rezoluţia atacată.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. potrivit cărora judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: a)respinge plângerea prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, urmează a respinge plângerea petentului A.I. ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a-l obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 17604/4021/VIII/1/2010 din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 387/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
