ICCJ. Decizia nr. 3733/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3733/2011
Dosar nr.8327/1/2011
Şedinţa publică din 21 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi art. 160h alin. (3) din acelaşi cod (inculpatul M.I. fiind minor), a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor M.I. (minor), M.T.M., M.I. (major) şi S.M., menţinându-se starea de arest preventiv a acestora.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una dintre condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen. S-a constatat că probele administrate în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
De asemenea, s-a reţinut că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât legea prevede pentru infracţiunile imputate inculpaţilor pedepse cu închisoarea mai mari de patru ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările şi modalităţile concrete în care se presupune că au acţionat, dar şi urmările produse.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se justifică luarea faţă de inculpaţi a unor măsuri alternative.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.I., S.M. şi M.T.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I., S.M., M.T.M. împotriva încheierii din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3732/2011. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3734/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
