ICCJ. Decizia nr. 3768/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3768/2011
Dosar nr.1439/122/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 7 din 6 ianuarie 2011, pronunţata în Dosarul nr. 1439/122/2010 al Tribunalului Giurgiu, secţia penală, în baza art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., inculpatul B.C. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat bâta de lemn prevăzută la unul din capete cu o ţeavă metalică, în lungime totală de 80 cm.
A luat act că partea vătămată D.G. nu se constituie parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauza s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.C. locuia de mai mulţi ani, în comuna Ştefăneşti, jud. Giurgiu, în acelaşi imobil cu bunicii săi D.S. şi D.M. în vârsta de 75 ani şi respectiv 74 ani, de care fusese crescut.
Inculpatul nu avea nicio ocupaţie şi nicio sursa de venituri proprii.
Pe fondul lipsei de resurse financiare, avea deseori certuri cu bunicii săi, ambii pensionari.
Victima D.M., persoană în vârstă şi care, în antecedente, suferise mai multe accidente vasculare, se deplasa cu mare greutate, folosindu-se de două beţe.
În ziua de 15 martie 2010, inculpatul a luat legătura telefonic cu fosta sa concubină (cu care trăise în concubinaj, în anul 2009, cu care a avut un copil, şi care l-a părăsit ca urmare a deselor conflicte pe care le avea cu inculpatul) N.F.A., căreia i-a comunicat că a doua zi se va deplasa în comuna Glodeanu în care aceasta locuia, pentru a-i duce diverse obiecte de îmbrăcăminte pentru copil.
În aceeaşi zi, familia D. şi-a primit drepturile de pensie, în sumă de aproximativ 750 RON, bani pe care victima i-a ţinut asupra sa.
În ziua următoare, în jurul orei 1000, D.S., care şi el prezenta o intervenţie chirurgicală la nivelul gâtului şi avea aplicat un aparat pentru respirat, s-a deplasat la primăria din comuna, pentru a ridica ajutorul de încălzire.
La reîntoarcerea spre casă, acesta s-a oprit la magazinul mixt situat la aproximativ 30 m de locuinţa sa, unde vânzătoarea B.S.S. l-a informat că factorul poştal a lăsat pentru acesta factura de energie electrică, în sumă de aproximativ 120 RON.
D.S. s-a deplasat la domiciliul său, a primit de la victimă suma de 150 RON, pentru plata facturii şi alte cumpărături.
În acest timp inculpatul se afla la domiciliul lor.
D.S. a revenit la magazin, unde a rămas până în jurul orelor 1700, perioadă în care a consumat 4 - 5 pahare vin amestecate cu suc.
La revenirea la domiciliu D.S. s-a întâlnit cu inculpatul B.C., fiind întrebat de acesta unde este D.M..
Ştiind că soţia sa nu putea să plece de acasă, întrucât se deplasa cu mare greutate, s-a uitat pe geam în camera în care locuiau şi, întrucât a constatat că nu era în cameră, a presupus că este la magazia unde aveau o cloşcă, căreia trebuia să-i dea de mâncare.
Când a dat la o parte preşul folosit drept uşă la magazie, martorul D.S. a văzut-o pe soţia căzută cu capul lângă un scăunel.
Bănuind iniţial că acesteia i s-a făcut rău, a strigat la nepot să vină să îl ajute, a încercat să ridice victima singur, fără a reuşi însă.
Lângă capul soţiei sale a văzut o baltă mare de sânge.
Potrivit declaraţiei martorului, aceasta mai respira încă.
Inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei N.I., căreia i-a cerut să vină la domiciliul lor, întrucât bunica trage să moară.
Ajunsă la domiciliul lor, martora N.I. a constatat ca D.S., împreună cu inculpatul, ridicaseră victima de jos şi ajunseseră cu aceasta la intrarea în locuinţă.
Martora i-a ajutat pe cei doi să transporte victima în locuinţă şi să o aşeze pe pat.
Cu această ocazie martora a constatat ca victima avea urme de sânge pe faţă şi ochiul drept umflat şi vânat.
La întrebarea sa privind ce i se întâmplase victimei, inculpatul i-a răspuns că aceasta s-a urcat pe o scară din magazie după cloşcă, i-a venit rău şi a căzut.
În aceeaşi perioadă de timp, martorul a auzit sunetul telefonului mobil pe care de obicei îl folosea victima, în buzunarul inculpatului.
Apelul era de la mama inculpatului căreia acesta a refuzat să-i răspundă.
Martora a luat telefonul mobil de la inculpat şi a vorbit ea cu mama acestuia, D.G., fiica victimei.
La întrebările acesteia, martora i-a spus că nu este nimic grav cu mama sa, dar ar trebui să vină la Stoeneşti.
La scurt timp D.G. a apelat din nou telefonul aflat la inculpat, pe care l-a întrebat ce s-a întâmplat.
Inculpatul i-a spus mamei sale că victima a urcat pe o scară, a ameţit şi a căzut, precum şi faptul că a murit.
Inculpatul s-a deplasat la locuinţa preotului din comună, pentru a-l informa şi a-i solicita serviciile religioase, pe care însă nu l-a găsit la domiciliu.
La reîntoarcerea spre casă, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu martora C.D. care, văzându-l alergând, l-a întrebat ce s-a întâmplat.
Inculpatul i-a spus martorei ca "moare mamaie" şi ca l-a anunţat pe preot.
Zvonul s-a răspândit repede în comună, astfel că în locuinţa bunicilor inculpatului au venit mai multe persoane care, conform obiceiului religios, au pregătit pentru înmormântare corpul victimei.
Toţi martorii au observat ca victima pierduse o mare cantitate de sânge, de la o rană din zona capului şi faptul că prezenta urme de violenţă şi pe faţă, însă au presupus că acestea i-au fost provocate prin cădere.
În jurul orei 2100 la locuinţa victimei a ajuns şi fiica acesteia, D.G., împreună cu B.D.M., fratele inculpatului.
Acesta a constatat că inculpatul este băut şi l-a întrebat în ce împrejurări a murit D.M..
Considerând că leziunile prezentate de bunica sa nu se puteau produce prin cădere şi părându-i-se suspect modul în care aceasta a decedat, B.D.M. s-a deplasat la postul de poliţie şi a solicitat poliţiştilor să vină la faţa locului.
La locuinţa victimei s-au deplasat lucrătorii postului de poliţie din comună, care au comunicat familiei victimei că urmează să se facă cercetări la faţa locului de către o echipă a IPJ Giurgiu, iar cadavrul victimei urmează a fi transportat în vederea efectuării autopsiei.
În aceasta situaţie inculpatul a devenit agitat şi s-a opus efectuării autopsiei.
După efectuarea autopsiei s-a concluzionat că leziunile traumatice constatate la victimă nu puteau fi produse în mod accidental, astfel că s-a reluat cercetarea la faţa locului şi s-au efectuat cercetări privind cauzele şi împrejurările morţii violente a victimei.
Din raportul medico-legal rezultă semne de violenţă la examenul extern al cadavrului, la examenul intern al capului s-a constatat hematom parieto-temporo-occipital dreapta şi fronto-temporo-parietal stânga, linie de fractură ovalară a oaselor craniului în regiunea temporo-parietală dreapta, la examenul intern al gâtului au fost decelate infiltrate sanghine la baza limbii în stânga şi în dreapta şi faringele cu urme de sânge, iar la torace s-a constatat infiltrat sanghin supra şi subclavicular dreapta, fractura coastelor 1, 2 paravertebral dreapta şi coastele 3, 4 pe linia axilară mediană dreapta cu infiltrat sanghin în jur.
S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a produs prin insuficienţă cardio-respiratorie de tip central, ca urmare a unui politraumatism cu fractură cominutivă craniană, cu hemoragie cerebrală, cu inundaţie ventriculară.
Cu privire la mecanismul de producere al leziunilor s-a concluzionat că acestea au caracter vital şi s-au putut produce prin lovirea craniului cu un corp dur alungit şi de un plan dur prin presare cu mâna pe căile aeriene superioare şi lovire cu (de) un corp dur la nivelul toracelui.
Pe parcursul urmăririi penale şi în instanţă, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, prin schimbarea declaraţiilor făcute şi, la un moment dat, încercând să îl acuze pe bunicul său ca făptuitor.
Din întreg materialul probator administrat rezultă cu certitudine că între inculpat şi victimă a avut loc o altercaţie în ziua de 16 martie 2010, în timp ce în locuinţă se aflau numai victima şi inculpatul.
Pe fondul nemulţumirii exprimate de victimă faţă de felul de viaţă al inculpatului, care deja consumase băuturi alcoolice, acesta a aplicat victimei două lovituri în cap cu o bâtă, i-a pus victimei mâna în zona gâtului şi a îmbrâncit-o. Victima a căzut, lovindu-se de o bârnă de lemn ce marginea pământul tasat din faţa magaziei, situaţie în care aceasta a suferit şi alte leziuni traumatice, care au condus la deces.
Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se gravitatea deosebită a faptei, precum şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi atitudinea nesinceră pe care a avut-o pe tot parcursul procesului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond inculpatul B.C. a declarat apel, susţinând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Apelantul-inculpat a susţinut că probele administrate nu conduc la ideea unui conflict spontan sau a predispoziţiei la un astfel de conflict, relaţiile dintre inculpat şi victimă fiind bune.
A mai susţinut inculpatul că autopsia nu reflecta realitatea, ca urmare a faptului că nu s-a ţinut cont de factori importanţi care caracterizau starea victimei.
În vederea stabilirii corecte şi complete a situaţiei de fapt, inculpatul a solicitat suplimentarea probatoriului, depunând cerere în acest sens, cu precizarea mijloacelor de probă ce ar urma a fi administrate.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în vederea administrării probelor precizate în cererea depusă la dosar.
Prin Decizia penală nr. 129/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins apelul declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 6 ianuarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că prima instanţa a stabilit corect situaţia de fapt, în baza materialului probator administrat în cauză.
Deşi una din versiunile prezentate de inculpat priveşte moartea accidentală a victimei, inculpatul nu a adus elemente de noutate în susţinerea acestei afirmaţii.
Probele solicitate de inculpat nu sunt utile cauzei, atât în raport de materialul probator administrat, de stadiul procesual, cât şi ca urmare a neîntrunirii în cauză a cerinţelor art. 117 alin. (1) din C. proc. pen.
În fine, în raport de împrejurarea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi lipsa oricărui dubiu sub acest aspect, nu sunt incidente dispoziţiile art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. şi aplicarea principiului în dubio pro reo.
Împotriva acestei din urma hotărâri a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 17 din C. proc. pen.
În expunerea motivelor, cu referire la cazurile de casare invocate, inculpatul arată că prin raportare la considerentele hotărârilor pronunţate în cauză rezultă împrejurarea condamnării sale pe baza unor probe indirecte sau circumstanţiale, în cauză neexistând nicio probă directă cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat.
Sub aspectul celui de al doilea caz de recurs invocat, inculpatul susţine că, în cazul în care s-ar trece peste argumentele referitoare la greşita aplicare a legii subsumate primului caz de casare, încadrarea juridică corectă este cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare întrucât nu a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei şi individualizarea în mod corespunzător a pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Sub aspectul primului caz de casare invocat de inculpat, cu referire la art. 3859 pct. 172 teza I hotărârea penală este contrară legii, este de observat că examinarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 15 şi 16 din C. proc. pen. impune concluzia potrivit căreia legiuitorul a stabilit cazuri speciale atunci când hotărârea de condamnare este contrară legii, deoarece trebuia pronunţată o hotărâre de achitare astfel cum se susţine în prezenta cauză, precum şi cazurile în care o hotărâre de achitare sau de încetare a procesului penal este contrară legii, deoarece trebuia pronunţată o hotărâre de condamnare.
Urmare introducerii pct. 172 teza prima la art. 3859 din C. proc. pen., în formula "când hotărârea este contrară legii", cazurile de casare pentru o soluţie inversă nu se mai limitează la cele menţionate mai sus, fiind posibile şi alte cazuri în care hotărârea de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal să fie inversă, ceea ce înseamnă că este contrară legii penale.
În cauză, critica priveşte evaluarea eronată a probelor, cu consecinţa condamnării inculpatului în lipsa probelor directe care să susţină acuzaţia.
Or, este adevărat că probaţiunea este strâns legată de realizarea regulii de bază a procesului penal privind aflarea adevărului, respectiv de a stabili dacă fapta există şi de cine a fost săvârşită, dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.
Daca probele au ca funcţie procurarea de elemente informative care servesc la aflarea adevărului în soluţionarea procesului penal, elementele de fapt din care pot fi deduse probele sunt extrem de numeroase şi de variate sub aspectul conţinutului şi valorii, astfel încât acestea nu pot fi restrânse la probele directe şi a considera că numai acestea justifică o soluţie în procesul penal, de condamnare sau achitare, după caz.
Întrucât probele se referă la o realitate deosebit de complexă, unele fiind preexistente activităţii prin care s-a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, altele survenite, respectiv generate de activitatea infracţională, unele directe cu referire la cele care dovedesc direct vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, altele indirecte în sensul că dovedesc aceeaşi situaţie prin coroborarea lor, legea procesual penală nu reglementează o ierarhie a probelor şi cu atât mai puţin o restrângere a acestora la probe directe, singurele apte a justifica o soluţie de condamnare, astfel cum susţine inculpatul în recurs.
Prin urmare, sub aspectul acestei critici, recursul declarat de inculpat se constată a fi nefondat.
În cauză, obiectul probaţiunii privind constatarea tuturor elementelor care constituie conţinutul infracţiunii, a împrejurărilor care relevă vinovăţia inculpatului, a circumstanţelor care agravează sau atenuează vinovăţia inculpatului şi a consecinţelor infracţiunii, particularizat la condiţiile de loc, modalitate de comitere, persoane implicate sau prezente, cauze ale decesului victimei, a constat în probe preexistente, cu referire la realităţi privind relaţiile de familie dintre inculpat şi bunicii săi, probe indirecte privitoare la prezenţa inculpatului la locul infracţiunii, manifestările acestuia ulterior săvârşirii infracţiunii, starea fizică a victimei, declaraţiilor martorilor, respectiv probe ştiinţifice primare, cu referire la raportul medico-legal de autopsie.
Examinând probatoriul administrat în cauză în raport de critica referitoare la aprecierea eronată a probelor administrate, se constată că aceasta este neîntemeiată, prima instanţa făcând o corectă evaluare a probelor şi stabilind fără dubii aspectele legate de localizarea în timp şi spaţiu a faptei în materialitatea ei, a activităţii ce constituie latura obiectiva a infracţiunii în dinamismul ei.
Sub aspectul infracţiunii pentru a cărui săvârşire inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în prima instanţa, soluţie menţinută în apel, coroborarea probelor administrate a impus concluzia comiterii de inculpat a faptei întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, fiind stabilit fără dubiu prezenţa inculpatului la locul săvârşirii infracţiunii, singur cu victima, în locuinţa bunicilor săi, acţiunea inculpatului asupra victimei, producerea rezultatului letal şi legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi moartea victimei.
În acest sens, astfel cum a reţinut corect prima instanţa, materialul probator administrat a dovedit cu certitudine că, în data de 16 martie 2010, între inculpat şi victimă, în timpul în care aceştia se aflau singuri la locuinţa familiei D., a avut loc o altercaţie.
Pe fondul acesteia, combinat cu consumul de alcool, inculpatul a agresat-o pe victimă.
Raportul de expertiză medico-legală de autopsie confirmă agresiunea în modul descris de inculpat şi concluzionează în sensul legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi decesul violent al victimei.
Prin urmare, respingând cererea de administrare a probelor care nu îndeplineau condiţiile de admisibilitate şi menţinând hotărârea de condamnare, prin respingerea apelului declarat de inculpat, instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen., invocat în recurs.
În subsidiar, inculpatul recunoaşte o parte din acuzaţiile formulate prin rechizitoriu, acesta arătând că pe fondul unor discuţii legate de relaţia sa cu martora N.F., fosta sa concubină, a pus mâna în zona gâtului victimei şi a îmbrâncit-o, aceasta căzând şi lovindu-se de o bârnă de lemn.
În raport de această activitate infracţională inculpatul solicită a se constata că a acţionat cu intenţie depăşită, în ceea ce priveşte moartea victimei şi, în consecinţă, să se constate că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. şi, în consecinţă, instanţa de recurs să schimbe încadrarea juridică a faptei.
Or, deşi se susţine că inculpatul se face vinovat cel mult de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, probele administrate relevă că, în plan subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei, în aşa fel încât moartea acesteia, respectiv rezultatul faptelor sale, să fi depăşit intenţia sa.
Astfel, încadrarea juridică corectă impune stabilirea poziţiei psihice a făptuitorului, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, datele care caracterizează persoana inculpatului, în general şi în momentul de referinţă, raporturile dintre inculpat şi victimă anterioare săvârşirii faptei, atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii.
Pentru o legală încadrare a faptei este deosebit de relevanta împrejurarea ca ambele infracţiuni se caracterizează în mare parte prin aceleaşi trăsături sub aspectul laturii obiective, forma de vinovăţie fiind cea care le diferenţiază.
Or, chiar în condiţiile în care ne-am rezuma la această ultimă variantă propusă de inculpat, având în vedere starea fizică şi de sănătate, precum şi vârsta victimei, cunoscute de inculpat, chiar şi actul de violenţă recunoscut de B.C., pune în evidenţă împrejurări care, excluzând atât culpa cât şi intenţia indirectă, impun concluzia că acesta a comis agresiunea cu intenţia de a suprima viaţa victimei.
Prin urmare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici, încadrarea juridică a faptei este legală, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 din C. proc. pen., invocat de inculpat.
Alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2010 la zi.
Va obliga recurentul-inculpat B.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2010 la 25 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3761/2011. Penal. Abţinere (art. 50 C.p.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3770/2011. Penal → |
|---|
