ICCJ. Decizia nr. 3809/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3809/2011
Dosar nr.4365/88/2010
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Tribunalul Tulcea, prin Decizia penală nr. 1/CE din 4 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 4365/88/2010, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.C. domiciliată în Babadag str. P.G., judeţul Tulcea, împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată instanţei şi înregistrată sub nr. 4365/88/2010, M.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010.
În motivarea contestaţiei, M.C. a susţinut că instanţa de recurs a soluţionat cauza în mod abuziv, fără a lua în considerare probele din dosar şi a solicitat înaintarea Dosarului penal nr. 101/179/2010 la Curtea de Apel Constanţa spre competentă soluţionare.
În cauză, s-a dispus ataşarea Dosarului nr. 101/179/2010 al Tribunalului Tulcea, din examinarea căruia rezultă că prin Decizia nr. 221 din 30 noiembrie 2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de petenta M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Babadag, fiind menţinută hotărârea instanţei de fond prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă împotriva Rezoluţiei nr. 572/P/2009 din 11 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii I.T., I.J. şi I.F..
Potrivit art. 389 C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - c) şi e) se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) C. proc. pen. se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
În cauză, nu este incident cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., astfel că în cauză competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine Tribunalului Tulcea, neexistând niciun temei care să justifice trimiterea cazului la Curtea de Apel Constanţa, aşa cum s-a solicitat.
Potrivit art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
În temeiul art. 391 C. proc. pen., instanţa a procedat la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie formulată fără citarea părţilor, constatând că aceasta nu se întemeiază pe niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi, în consecinţă este inadmisibilă.
Instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 108 din 6 martie 2006 a I.C.C.J, prin care s-a stabilit că dacă instanţa constată că motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare nu este din cele prevăzute în temeiul art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., în sensul că nu se încadrează în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în acest text de lege.
Împotriva Deciziei penale nr. 1/CE din 04 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4356/88/2010 a declarat recurs contestatoarea M.C..
La termenul din data de 12 aprilie 2011 Curtea a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de contestatoarea M.C., cu privire la care reţine următoarele:
Prin Decizia penală nr. 348/P din 12 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta contestatoare M.C.- domiciliată în Babadag, str. A.V., judeţ Tulcea şi în Babadag, str. P.G., judeţ Tulcea, împotriva Deciziei penale nr. 1/CE din 4 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 4365/88/2010.
A fost obligată recurenta la plata sumei de 30 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că prin Decizia penală nr. l/CE din 04 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4366/88/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010. Această din urmă decizie a fost pronunţată de Tribunalul Tulcea în calitate de instanţă de recurs.
Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii prin care se soluţionează contestaţia în anulare, sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar Decizia dată în apel este supusă recursului.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii prin care se soluţionează contestaţia în anulare, rezultă că hotărârea pronunţată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară de atac a apelului sau a recursului numai într-o singură situaţie, respectiv aceea a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d), "când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă", cu condiţia prevăzută de art. 329 alin. (4) C. proc. pen. ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel. În celelalte situaţii, contestaţia în anulare este soluţionată prin decizie în referire la o altă decizie dată de instanţa de recurs, iar un nou recurs nu este admisibil.
Prin urmare, Decizia atacată în cauză a fost pronunţată de instanţa învestită să soluţioneze contestaţia în anulare împotriva deciziei pronunţată în recurs de Tribunalul Tulcea, este definitivă şi nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, contestatoarea a formulat un nou recurs, fără a invoca motivele de casare.
La termenul de judecată din 26 octombrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a ridicat excepţia inadmisibilităţii recursului, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, s-a limitat calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.
În cauză, contestatoarea M.C. a declarat un al doilea recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textului menţionat şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca atare, excepţia inadmisibilităţii recursului ridicată de reprezentantul Ministerului Public, este întemeiată.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatoare este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale nr. 348/P din 12 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3808/2011. Penal | CSJ. Decizia nr. 3822/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
