ICCJ. Decizia nr. 3808/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3808/2011
Dosar nr.8588/3/2011
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 238 din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I. şi s-a dispus obligarea acestuia la 200 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 390 din 24 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 - 176 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la o pedeapsa de 20 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 268/A din 15 iunie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală -, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 390/1998 a Tribunalului Bucureşti, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând în fond, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului B.I. în infracţiunea prevăzută de art. 174 - 176 lit. a), c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pentru care l-a condamnat la o pedeapsă de 25 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 234 din 25 ianuarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 268/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a casat Decizia penală şi sentinţa şi rejudecând în fond, instanţa de recurs a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzută de art. 174 - 176 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 23 ani închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Astfel, revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la prima condiţie a acestui caz de revizuire, instanţa de fond a arătat că expresia fapte sau împrejurări semnifică orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare. De asemenea, este necesar ca să fie noi faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. Nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (spre exemplu, propunerea unor martori noi). Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către instanţa de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părţi înainte sau în timpul judecării cauzei.
Analizând motivele invocate de revizuent în raport cu dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., Tribunalul a reţinut că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile în care revizuirea poate fi cerută şi a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Astfel, Tribunalul a constatat că petentul a solicitat pe calea revizuirii reinterpretarea probatoriului administrat de instanţa de fond şi administrarea de probe constând în reaudierea unor martori, procedeu inadmisibil în această cale extraordinară de atac, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 303 din 14 ianuarie 2005.
Constatând că motivele de revizuire invocate în prezenta cauză nu se circumscriu nici celorlalte cazuri de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I..
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, condamnatul-revizuent B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi admiterea în principiu a cererii de revizuire.
În motivarea orală a apelului condamnatul-revizuient, prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că are probe noi, care nu au fost cunoscute instanţei care a dispus condamnarea sa şi care dacă ar fi fost administrate ar fi dovedit nevinovăţia sa.
În memoriul depus la dosar la termenul de judecată din 10 iunie 2011, condamnatul-revizuent B.I. a arătat că incidentul dintre el şi victimă a fost văzut de un martor care nu a fost audiat până la acest moment.
Prin Decizia penală nr. 184 din 10 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8588/3/2011 (1847/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum a arătat instanţa de fond, motivele invocate de revizuentul condamnat nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, cererea de revizuire adresată parchetului s-a întemeiat pe omisiunea audierii de către instanţa de fond a unui martor şi pe omisiunea efectuării actelor de cercetare penală în sensul solicitat de revizuient; or prelungirea probaţiunii efectuată ulterior judecării cauzei în fond şi apoi în căile ordinare de atac nu constituie o împrejurare nouă, necunoscută instanţelor cu prilejul soluţionării cauzei, aşa cum cere art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Mai mult, martorul indicat de revizuentul condamnat, numitul B.S. (fratele condamnatului) a fost audiat în faţa instanţei de fond.
Totodată, revizuientul-condamnat a solicitat prin memoriul depus la dosar redozarea pedepsei, susţinând că nu a lovit victima cu vreun obiect contondent, ci doar cu pumnii şi picioarele. Individualizarea judiciară a pedepsei este însă atributul instanţelor care au soluţionat fondul cauzei, neputând fi invocat ca motiv de revizuire a hotărârii.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul-condamnat B.I. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat suplimentarea probatoriului administrat în cauză prin audierea a încă unui martor, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în ultimul cuvânt, revizuientul a arătat că este bolnav şi că victima a intrat fără drept în locuinţa sa.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de revizuient care în drept se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi - cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Aşa cum au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel, este necesar ca să fie noi faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. Nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului deja administrat în cauză. Solicitarea recurentului revizuent de audiere a unui nou martor nu se circumscrie noţiunii de fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţa care a soluţionat cauza şi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., text de lege invocat de către condamnat în cererea de revizuire formulată.
De asemenea, starea de boală invocată de recurent în ultimul cuvânt, în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
În consecinţă, reţinând că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, recursul formulat de revizuientul B.I. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 10 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3807/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3809/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
