CSJ. Decizia nr. 3822/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3822/2011
Dosar nr.3970/1/2011
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18 noiembrie 2010, sub nr. 1159/59/2010, petenţii M.T. şi M.F. au solicitat instanţei desfiinţarea rezoluţiei din 9 septembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 399/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că sunt nemulţumiţi de soluţiile date de către procuror, deoarece aceştia nu au examinat faptele imputate prin plângere, respectiv nu au analizat dosarul execuţional întocmit prin abuz de către intimat, ci s-au referit doar la Dosar nr. 139/P/2005 înregistrat la Judecătoriei Arad sub nr. 3778/55/2008 în care s-a pronunţat o soluţie de achitare de către Curtea de Apel Timişoara.
Au mai arătat petenţii că existau suficiente probe la dosar, iar fapta imputată intimatului prin plângere nu are legătură cu faptele pentru care a fost judecat penal intimatul.
În cauză s-a solicitat ataşarea Dosarului nr. 399/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenţii depunând la dosar înscrisuri.
Din analiza materialului probator, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia din 09 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P.V.P. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen.
În motivare s-a reţinut în esenţă că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a fost cercetat şi judecat pentru fapta imputată, pronunţându-se o soluţie de achitare, rămasă definitivă, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Această rezoluţie a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 1071/11/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Petenţii au solicitat cercetarea intimatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen.
În calitate de executor judecătoresc, în cazul executării silite instrumentate în Dosarul nr. 177/2002 ar fi executat o sumă mult mai mare decât i se cuvenea creditorului, sumă care nu era datorată, iar cu ocazia executării nu a respectat forma executării silite stabilită de instanţă şi nici nu a obţinut încuviinţarea executării silite în acest sens.
Instanţa Curţii de Apel Timişoara a constatat că pentru aceeaşi faptă intimatul fusese cercetat şi ulterior trimis în judecată, iar prin Sentinţa penală nr. 119/PI din 26 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3987 din 3 decembrie 2008, acesta a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 248 C. pen.
Ca urmare, s-a arătat că petenţii nu mai puteau solicita cercetarea şi trimiterea în judecată a intimatului pentru aceeaşi faptă dar sub o altă încadrare juridică, respectiv cea prevăzută de art. 2481 C. pen., întrucât până la pronunţarea hotărârii definitive de achitare şi în cadrul acelui proces, trebuia dezbătută problema privind schimbarea de încadrare juridică, nefiind permis ca în procedura reglementată de dispoziţiile art. 278 C. pen. să se repună în discuţie o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
În consecinţă, s-a arătat că în cauză au fost corect aplicate prevederile art. 10 lit. j) C. proc. pen., existând autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
În plus, s-a constatat că apărările petenţilor constituiau în fapt interpretări subiective ale dispoziţiilor legale, nesusţinute însă de mijloace de probă.
Pentru aceste motive, prin Sentinţa penală nr. 292/PI din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petenţilor M.T. şi M.F., ca nefondată, menţinând Rezoluţia nr. 399/P/2010 din 09 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a mai reţinut că împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petiţionarii M.T. şi M.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1159/59/2010.
Prin Decizia nr. 1343 din 4 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de petiţionarii M.T. şi M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 292/PI din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Au fost obligaţi recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele hotărârii instanţa de recurs a reţinut că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală ce intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o cale procesuală.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. menţionează expres hotărârile, precum şi încheierile care pot fi atacate cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor care pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor, termenelor în care pot fi exercitate.
Totodată, în motivarea hotărârii s-a mai reţinut că hotărârea primei instanţe pronunţată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. este definitivă, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
S-a mai arătat în considerente că potrivit textului de lege enunţat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
Ca urmare, s-a apreciat că hotărârea primei instanţe nefiind supusă niciunei căi de atac, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de recurs, petiţionarii au formulat contestaţii în anulare, fără să arate motivele pentru care au înţeles să exercite această cale extraordinară de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 3970/1/2011.
Înalta Curte, examinând din oficiu, contestaţia în anulare, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., în raport de actele dosarului şi de hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi urm. C. proc. pen., constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatori, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile strict şi limitativ prevăzute de la lit. a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părţilor care au fost judecate de către instanţa de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanţa de recurs, legiuitorul stabilind şi termenele în care titularii acesteia o pot formula.
Se constată că deşi contestatorii au formulat la data de 10 mai 2011, în termenul prevăzut de dispoziţiile C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 3822 din 27 octombrie 2011, totuşi, pe de o parte, nu au precizat nici la momentul formulării contestaţiei, dar nici ulterior, niciun motiv care să poată fi supus analizei acestei instanţe pentru a se constata dacă se încadrează ori nu în dispoziţiile prevăzute de art. 386 lit. a) - e) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, nici nu au invocat vreun înscris sau alte dovezi în sprijinul acestei contestaţii.
Reţinerea vreunui motiv de contestaţie este însă condiţionată, de existenţa, la dosar, a unor dovezi în sprijinul celor susţinute de partea care a formulat contestaţia în anulare.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că, în speţă contestatorii nu au precizat, în concret, în ce constau motivele care au stat la baza formulării acestei căi extraordinare de atac spre a putea fi astfel analizate în vederea aprecierii dacă acestea pot ori nu a fi circumscrise vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., urmează a constata că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Aşadar, întrucât nu au fost precizate motivele pe care se sprijină contestaţia în anulare, formulată de contestatorii M.T. şi M.F. împotriva Deciziei nr. 3822 din 27 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3970/1/2011, Înalta Curte, în temeiul art. 391 C. proc. pen., o va respinge ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.T. şi M.F. împotriva Deciziei nr. 1343 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3809/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3836/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
