ICCJ. Decizia nr. 3820/2011. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3820/2011
Dosar nr.2740/84/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 73 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 2740/84/2009, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii T.O.P. şi S.I.G. la câte 1 (un) an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani termen de încercare.
I s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a luat act de renunţarea părţii civile la constituire de parte civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii la 5.608,10 RON, despăgubiri către S.J. Sălaj.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat şi la 2.080 RON, cheltuieli judiciare către partea vătămată D.A.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii S.I.G. şi T.O.P.
Inculpatul S.I.G. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună achitarea acestuia cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă.
În motivele de apel inculpatul a arătat că în cauză nu există raport de cauzalitate între fapta care a fost săvârşită şi urmarea acesteia. Urmarea faptei constă în provocarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 80 zile de îngrijiri medicale.
A învederat inculpatul că partea vătămată nu a fost împinsă de către el, astfel ca aceasta să cadă şi să se producă leziunile descrise în actele medico-legale, ci a alergat, a căzut şi şi-a fracturat piciorul stâng.
A mai arătat că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea poate fi comisă în condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu intenţie directă sau indirectă astfel că, în cauză niciunul dintre făptuitori nu aveau cum să prevadă faptul că victima, alergând, va cădea pe scări şi că, în urma acestei căzături, îşi va fractura gamba stângă.
Dacă a existat o intenţie a inculpaţilor atunci când au urmărit-o pe partea vătămată, aceasta a fost de a o ajunge din urmă şi eventual de a-i aplica lovituri, însă pe această intenţie nu se poate grefa o culpă de natura celei descrisă în rechizitoriu.
Inculpatul T.O.P. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., constatând că fapta nu a fost săvârşită de acesta, iar în subsidiar achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În motivele de apel, inculpatul a arătat că s-a deplasat spre partea vătămată pentru ca aceasta să nu-l agreseze pe inculpatul S.I.G.
A mai arătat că nu există probe din care să rezulte că a alergat după partea vătămată pentru a o agresa, ci doar pentru a nu se agresa reciproc, inculpatul S.I.G. cu partea vătămată.
Prin urmare, nu poate fi vorba de intenţie directă sau indirectă în comiterea infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 16/A din 3 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.I.G. şi T.O.P. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 8 noiembrie 2010 a Tribunalului Sălaj.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că instanţa de fond a conturat o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că în seara zilei de 1 ianuarie 2009 inculpatul T.O.P. a plecat cu prietena sa, martora G.R., din localitatea Oarţa de Jos în oraşul Cehu Silvaniei jud. Sălaj la Clubul M, unde se aflau şi numiţii C.A., C.M., C.D., C.R. şi inculpatul S.I.G.
În aceeaşi zonă se afla şi partea vătămată D.I.A. şi martorul T.N., acesta din urmă, fără nicio explicaţie, a rupt oglinda retrovizoare din partea stângă a autoturismului inculpatului S.I.G.
Inculpatul S.I.G. a văzut-o pe partea vătămată D.I.A., cu care a avut un conflict mai vechi, motiv pentru care s-a dus la martorul T.N. solicitându-i să o lovească pe partea vătămată.
Martorul T.N. a lovit-o pe partea vătămată D.I.A. cu pumnul în faţă, iar martorii prezenţi au intervenit să-i despartă pe cei doi, însă inculpatul S.I.G. a lovit-o şi el pe partea vătămată cu pumnul, între cei doi intervenind inculpatul T.O.P., care de asemenea a lovit-o pe partea vătămată.
Partea vătămată, pentru a scăpa de agresiunile celor doi inculpaţi, a fugit înspre un restaurant din apropiere; cei doi inculpaţi au urmărit-o pe partea vătămată iar aceasta, în fugă, a alunecat pe scări şi a căzut.
Inculpatul S.I.G., când a ajuns lângă partea vătămată, a lovit-o pe aceasta cu piciorul; partea vătămată nu se mai putea ridica de jos strigând că şi-a fracturat un picior, însă cei doi inculpaţi s-au întors la autoturismul proprietatea inculpatului S.I.G. şi au plecat din zona respectivă.
S-a mai reţinut că potrivit raportului de constatare medico-legală nr. x/2009, partea vătămată D.I.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin auto sau heteropropulsie şi rotaţia bruscă a gleznei stângi, leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. 70 - 80 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
La solicitarea inculpatului S.I.G., s-a întocmit un nou raport de expertiză medico-legală în cadrul căruia sunt menţionate aceleaşi leziuni şi acelaşi număr de zile de îngrijiri medicale, însă se precizează că leziunile cauzate părţii vătămate nu au pus în primejdie viaţa acesteia şi că pot data din 01 - 02 ianuarie 2009.
Instanţa de prim control judiciar a stabilit că încadrarea juridică a faptei comise de cei doi inculpaţi este corectă întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar pedepsele aplicate acestora au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina acestora, cu reţinerea în favoarea acestora de circumstanţe atenuante şi reducerea cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege.
Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs inculpatul S.I.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, teza a II-a, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.
În concluziile orale, inculpatul, prin apărătorul său, a invocat doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., fără a preciza dacă mai susţine sau nu celelalte motive de recurs formulate în scris şi depuse la dosar recurs.
Din conţinutul concluziilor orale rezultă că inculpatul a susţinut doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În considerarea cazului de casare invocat, inculpatul a susţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, în speţă, latura obiectivă, întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi împins-o pe partea vătămată, iar ca rezultat al acestei acţiuni de împingere, în cădere, aceasta şi-ar fi fracturat gamba.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev de art. 182 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că aceasta este legală şi temeinică.
Criticile formulate de recurentul-inculpat S.I.G. sunt contrazise de probatoriul judicios analizat şi coroborat în cauză.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, vătămarea corporală gravă se realizează, sub aspectul elementului material al acesteia, printr-o acţiune sau inacţiune care produce vreunul din rezultatele enumerate în art. 182 C. pen., rezultate caracterizate fie prin durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea victimelor, fie prin natura vătămării produse.
În cadrul acestor rezultate, care reprezintă elementul constitutiv, agravant ar putea fi, alternativ: o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui simţ sau organ ori încetarea funcţionării acestuia, producerea unei infirmităţi fizice sau psihice, permanente (nesusceptibilă de vindecare) etc.
Esenţial este ca între acţiune şi inacţiune şi rezultat să existe legătură de cauzalitate.
Or, în speţă, s-a stabilit că atitudinea inculpaţilor care au aplicat lovituri victimei, după care au fugit după aceasta, în scopul de a o agresa în continuare, (ceea ce s-a şi întâmplat după ce aceasta a căzut), se înscrie în acţiunile caracteristice laturii obiective a infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. pen., fapta se săvârşeşte cu intenţie - sub forma indirectă - când autorul prevede rezultatul acesteia, şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
Această modalitate implică pe lângă prevedere (în speţă drumul era cu gheaţă, întrucât activitatea infracţională s-a petrecut iarna, momentul de conflict s-a produs într-un loc prevăzut cu scări) o atitudine de indiferenţă, inculpatul, în cauză, acceptând tacit posibilitatea producerii lui.
Cum vătămarea corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. se săvârşeşte cu intenţie indirectă sau praeterintenţie, în speţă, aşa cum s-a arătat, inculpatul-recurent a acţionat cu praeterintenţie.
La stabilirea raportului de cauzalitate, se reţine că leziunile cauzate victimei sunt consecinţa acţiunii inculpaţilor, concurând o serie de factori precum starea de temere în care se afla victima, starea carosabilului, numărul de scări care trebuiau coborâte, ora la care s-a produs incidentul.
Deşi inculpatul-recurent consideră că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât infracţiunii reţinute în sarcina sa îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă, mai exact o componentă a laturii obiective - raportul de cauzalitate, această susţinere este infirmată de probele analizate prin raportare la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost dedus judecăţii.
Legătura de cauzalitate sau raportul cauzal constă, aşa cum s-a arătat, în legătura dintre faptă (acţiune, inacţiune) şi rezultatul acesteia sau urmarea imediată.
Aşadar, deşi se susţine că în cauză nu există raport de cauzalitate între fapta care a fost săvârşită şi urmarea acesteia, probele administrate contrazic această situaţie. Urmarea constă în provocarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile de îngrijiri medicale.
În concret, partea vătămată a suferit leziuni la gamba stângă (fractură) în urma căderii pe trepte.
Din analiza probatoriului administrat în cauză şi din declaraţia scrisă personal de inculpatul S.I.G. rezultă că el a alergat după partea vătămată, în timp ce aceasta se deplasa în fugă spre restaurant.
Acest aspect se coroborează cu susţinerea inculpatului T.O.P. care a arătat, în declaraţia dată la urmărirea penală, că împreună cu inculpatul S.I.G. a alergat după partea vătămată pe care a ajuns-o pe scările restaurantului (din apropierea căruia a avut loc prima fază a incidentului) şi că inculpatul S.I.G. a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată, aceasta căzând pe scări şi fracturându-şi un picior.
Din declaraţiile celor doi inculpaţi date în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă cu certitudine că fiecare dintre aceştia încearcă să dea vina pe celălalt.
Partea vătămată D.I.A. a arătat în declaraţia sa că după prima fază a incidentului, pentru a scăpa de agresiunile celor doi inculpaţi, s-a refugiat spre restaurantul din apropiere, însă a fost ajunsă din urmă de inculpaţi, care l-au lovit cu pumnii, respectiv inculpatul T.O.P. şi a fost îmbrâncit de inculpatul S.I.G., căzând pe scările restaurantului.
Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile martorilor T.N. şi F.S., din care rezultă că după prima fază a incidentului, când partea vătămată D.I.A. a fost lovită cu pumnii de ambii inculpaţi, aceasta, pentru a scăpa de agresiunile inculpaţilor, a alergat spre restaurantul din apropiere, fiind urmărită de cei doi inculpaţi care au ajuns-o din urmă pe scările restaurantului şi au lovit-o, după care partea vătămată a căzut pe scări şi şi-a fracturat piciorul stâng.
În acest sens, sunt de observat şi depoziţiile martorilor A.P., C.A., C.R.A., C.R. şi G.R.A., potrivit cărora primul care a alergat după partea vătămată a fost inculpatul S.I.G., urmat fiind de inculpatul T.O.P., că inculpatul T.O.P. a îmbrâncit-o pe partea vătămată pe scările restaurantului, partea aceasta căzând pe scări şi fracturându-şi un picior.
La instanţa de fond inculpatul S.I.G. a arătat că nu a avut nicio contribuţie la comiterea faptei, doar a intervenit între partea vătămată şi martorul T.N. să-i despartă.
Inculpatul T.O.P. în depoziţia dată în faza de judecată arată că inculpatul S.I.G. a urmărit-o pe partea vătămată în timp ce aceasta alerga spre restaurant, iar el a plecat în urma lor şi că în momentul când i-a ajuns, partea vătămată era căzută pe scări, inculpatul S.I.G. fiind cel care a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată.
A mai arătat că inculpatul S.I.G. l-a sunat a doua zi şi i-a propus să-l învinuiască pe martorul T.N. de comiterea faptei, întrucât el, fiind poliţist, va fi dat afară din poliţie.
Potrivit depoziţiilor martorilor F.S., A.P., C.R.A. şi G.R.A., inculpatul S.I.G. a alergat primul după partea vătămată, fiind urmat de inculpatul T.O.P.
Contextul probator analizat dovedeşte că inculpatul S.I.G. a împins-o pe partea vătămată, iar ca rezultat al acestei acţiuni de împingere, în cădere, partea vătămată şi-a fracturat gamba.
Probatoriul analizat şi coroborat confirmă această situaţie, astfel că nu se poate vorbi despre inexistenţa raportului de cauzalitate.
Declaraţiile martorilor T.N. (a menţionat că nu poate preciza dacă D.I.A. a fost împins sau a căzut, deoarece era departe de locul respectiv), C.R.A. (în momentul în care a ajuns jos partea vătămată i-a spus că îi este rupt piciorul şi nu ştie cinel l-a lovit), C.R.B. (nu a văzut nici el dacă partea vătămată a fost împinsă ori a căzut) sunt contrazise de toate celelalte probatorii administrate în cauză.
Chiar şi inculpatul-recurent, în mod vădit, face abstracţie de celelalte probatorii care dovedesc contextul săvârşirii faptei, precum şi legătura de cauzalitate ca element constitutiv al infracţiunii comise de inculpat.
Chiar dacă martorul A.P. a declarat în faţa organelor de urmărire penală că nu cunoaşte dacă partea vătămată a fost împinsă sau a căzut, iar martorul C.R.A. a relatat că nu a observat dacă partea vătămată a fost împinsă sau a căzut, chiar dacă martorul F.G. a menţionat că nu poate preciza dacă D.I.A. a fost împins sau a căzut, întrucât din locul de unde era nu a mai văzut ce s-a întâmplat, starea de fapt, aşa cum a fost conturată, corespunde realităţii faptelor, aşa cum ele s-au petrecut.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpaţilor S.I.G. şi T.O.P. de a o lovi pe partea vătămată şi de a alerga apoi după ea în acelaşi scop, victima suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 80 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen.
Raportat la considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de achitare a inculpatului-recurent întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicată recurentului-inculpat s-au avut în vedere criteriile menţionate în art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, care a recuperat prejudiciul moral şi material cauzat părţii vătămate, vârsta sa, aceste elemente fiind apreciate şi reţinute ca circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul S.I.G. este agent de poliţie, că nu a mai avut abateri de la normele de convieţuire socială, motiv pentru care s-a apreciat, în mod corect, că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea efectivă a pedepsei, făcându-se aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de prevăzut de art. 82 C. pen. Având în vedere că, sub aspectul laturii civile, s-a încheiat o tranzacţie între inculpaţi şi partea vătămată, instanţa în mod corect a luat act de renunţarea părţii civile la constituirea de parte civilă în cauză.
Cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.G. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.G. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3766/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3876/2011. Penal → |
|---|
