ICCJ. Decizia nr. 3880/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3880/2011

Dosar nr.406/108/2011

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150 din 22 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 406/108/2011, a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare şi cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, formulată de inculpatul U.L.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în art. 264 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul U.L.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.L. la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.D. la pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor U.L. şi C.I.D.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 27 septembrie 2010 la zi.

A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.L.F., în nume propriu şi în reprezentarea minorilor A.F.S. şi A.S.F. şi în consecinţă au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.N.I., U.L. şi C.I.D. la plata către partea civilă a sumei de 5.689 RON daune materiale şi a sumei de 65.000 euro daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile.

A fot obligat inculpatul U.L. să plătească suma de 1.575 RON şi inculpatul C.I.D. suma de 1.875 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:

În cursul zilei de 22 septembrie 2010, în jurul orei 15.00 inculpatul U.L. şi inculpatul I.N.I. s-au deplasat împreună la un bar din B., unde au consumat cca. 4 - 5 tuburi de bere fiecare. În jurul orei 20.30 cei doi au plecat spre centrul comunei, ca să îşi cumpere ţigări. Intrând în barul SC „L.C." SRL B., aflat în centrul comunei, U.L. şi I.N.I. s-au întâlnit cu inculpatul C.I.D., care consuma alcool la o masă. În continuare, cei trei inculpaţi au consumat bere împreună, la aceeaşi masă. În localul respectiv, la o altă masă, se afla victima A.S.F.I. La un moment dat, cei trei inculpaţi s-au deplasat la masa victimei şi au continuat să bea bere împreună cu victima.

S-a mai reţinut că la un moment dat C.I.D. i-a invitat pe ceilalţi doi inculpaţi şi pe victimă la locuinţa sa, spunându-le că mai are acasă un flacon de 2 litri de bere, pentru a o bea împreună. Astfel, în jurul orei 21.15 cei trei inculpaţi au plecat acasă la C.I.D., A.S.F.I. rămânând la bar. Când au ajuns acasă la C.I.D., acesta i-a invitat pe coinculpaţi în prima cameră dinspre stradă a casei şi i-a servit pe aceştia cu bere. Inculpaţii s-au aşezat pe cele două paturi aflate în această cameră şi au băut bere în continuare. După aproximativ 15 minute de la sosirea coinculpaţilor, la locuinţa lui C.I.D. a sosit şi victima, care avea asupra lui un alt flacon de 2 litri de bere. Victima s-a aşezat pe un scaun şi a băut bere împreună cu inculpaţii până în jurul miezului nopţii, toţi patru ajungând în stare de ebrietate. În jurul orei 0.00, între inculpatul C.I.D. şi victima A.S.F.I. s-a iscat o ceartă aprinsă ce avea ca subiect faptul că în cursul anului 2009 victima ar fi întreţinut relaţii intime cu soţia lui C.I.D. I.N.I. a intervenit între cei doi, lovindu-l cu palma peste faţă pe A.S.F.I. şi cerându-i să înceteze. A.S.F.I. a început apoi să se certe şi cu inculpatul U.L., iar U.L. s-a enervat, l-a prins de gât şi l-a aruncat pe pat. Apoi cei trei inculpaţi au bătut-o pe victimă, lovind-o puternic cu pumnii şi cu picioarele în toate organele corpului, dar mai ales în zona capului şi în zona toraco-abdominală, până când victima a căzut pe podea. După ce victima s-a ridicat, cu mare dificultate, de jos, inculpatul C.I.D. a luat un scaun mic de lemn şi a lovit-o pe victimă de mai multe ori cu acel scaun în cap, cu putere. Concomitent, inculpaţii I.N.I. şi U.L. au continuat să o lovească pe victimă, de mai multe ori, cu pumnii şi cu picioarele, în toate zonele corpului, până când victima a căzut, din nou, de data aceasta inconştientă, pe podea. După ce victima a căzut a doua oară pe jos, inculpaţii C.I.D. şi I.N.I. au continuat să o lovească cu picioarele. Observând sub victimă o baltă de sânge şi constatând că victima nu mai respira, U.L. s-a speriat şi a părăsit locul faptei îndreptându-se spre casă, uitându-şi bicicleta cu care venise în curtea casei lui C.I.D.

De asemenea, s-a reţinut că în timp ce se îndrepta spre casă, U.L. a fost sunat pe telefonul său mobil de către I.N.I., care i-a spus să vină înapoi. U.L. s-a conformat şi a revenit la locuinţa lui C.I.D., apoi a intrat în camera unde avusese loc bătaia. Aici cei trei inculpaţi au constatat, împreună, că victima decedase. Deoarece C.I.D. continua să lovească cu picioarele cadavrul victimei, U.L. i-a spus să înceteze, amintindu-i că A.S.F.I. este deja mort, şi le-a sugerat coinculpaţilor că cel mai bine ar fi să fugă pentru a nu fi găsiţi. C.I.D. a răspuns că oricum vor fi prinşi de poliţie, însă cu toate acestea a dezbrăcat cadavrul victimei de toate obiectele de vestimentaţie, cu excepţia chiloţilor, apoi a aruncat toate acestei haine pe focul din soba situată în aceeaşi cameră. După aceasta, tot cu scopul de a compromite urmele omorului, C.I.D. a aruncat în acelaşi foc şi scaunul cu care lovise victima, precum şi covorul pe care se scursese sânge din corpul victimei. În acelaşi scop, cei trei coinculpaţi s-au înţeles să transporte cadavrul victimei până pe malul Crişului Alb şi să îl arunce în apa râului.

Astfel, au târât cadavrul victimei până în curtea casei şi l-au aşezat pe bicicleta lui U.L., apoi s-au îndreptat spre albia râului menţionat. După ce au parcurs cca. 20 metri, roţile bicicletei s-au îndoit sub greutatea cadavrului, motiv pentru care toţi cei trei inculpaţi au transportat cadavrul victimei ducându-l pe sus o porţiune de drum şi târându-l o altă porţiune de drum, până pe malul râului. Ajunşi aici, inculpaţii au aruncat cadavrul victimei în apa Crişului Alb. Apoi C.I.D. a luat bicicleta lui U.L. şi a aruncat-o în Canalul Morilor (un canal de dimensiuni reduse aflat în apropiere). De asemenea, C.I.D. a aruncat în acelaşi canal şi bicicleta cu care venise victima la locuinţa lui.

După ce s-au întors de la râu, I.N.I. şi U.L. s-au deplasat împreună la martora C.M., iar C.I.D. a plecat acasă.

Din cadrul raportului medico-legal de necropsie din 17 noiembrie 2010, întocmit de Serviciul medico-legal Arad, Tribunalul Arad a reţinut din capitolul III lit. c), intitulat „leziuni traumatice externe", existenţa unor multiple leziuni la nivel frontal, la nivelul buzelor, la nivelul suprasternal, toracal şi abdominal. Din capitolul IV, denumit „examen intern al cadavrului", s-a reţinut existenţa infiltratului hematie la nivelul extremităţii cefalice, cheaguri de sânge la nivelul muşchilor temporali, infiltrat hematie la nivelul fracturilor costale şi în cavitatea abdominală la nivelul mai multor organe. Din capitolul V, denumit „diagnostic macroscopic", s-a reţinut existenţa mai multor leziuni, printre care fractură piramidală nazală, hemoragie subranonidiană, fracturi costale multiple, edem pulmonar, rupturi hepatice, ruptură de splină, precum şi leziuni constatate ca urmare a examenelor complementare solicitate şi descrise la capitolul VI din raport.

Din acelaşi raport, prima instanţă a reţinut că moartea numitului A.S.F.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne survenite ca urmare a rupturilor de organe interne în cadrul unui traumatism cranio-toraco-abdominal. S-a constatat că aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin loviri cu şi de corpuri dure, precum comprimare cu sau între corpuri sau planuri dure, între aceste leziuni traumatice constatate şi decesul victimei existând legătură de cauzalitate directă.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpaţilor U.L. şi C.I.D., împreună cu inculpatul I.N.I., de a aplica multiple lovituri cu pumnii şi picioarele victimei A.S.F.I., în zona craniană, toracică şi abdominală, respectiv lovirea de către inculpatul C.I.D. a victimei şi cu un scăunel în zona capului, lovituri care au produs multiple leziuni interne, ce au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a considerat că vinovăţia inculpaţilor U.L. şi C.I.D. este dovedită de ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv prin coroborarea declaraţiei inculpatului U.L. de la urmărire penală declaraţia inculpatului I.N.I. de la urmărire penală şi instanţă, declaraţia martorului C.S. de la urmărire penală şi instanţă, declaraţia martorului C.M., concluziile raportului medico-legal de necropsie.

Astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul U.L. nu a avut nicio explicaţie pertinentă în instanţă în a-şi motiva revenirea asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, relatând în instanţă o cu totul altă modalitate de desfăşurare a incidentului, apreciindu-se că această schimbare de atitudine procesuală a inculpatului U.L. se datorează faptului că inculpatul I.N.I. a recunoscut săvârşirea faptei, uzând astfel de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. în acest context, s-a constatat că inculpatul U.L. a denaturat adevărul, în încercarea sa de a prezenta instanţei o stare de fapt care să-l încrimineze doar pe inculpatul I.N.I.

S-a mai reţinut că inculpatul C.I.D. nu a recunoscut săvârşirea faptei nici în cursul urmăririi penale şi nici în instanţă. Astfel, s-a constatat că în cursul urmăririi penale a declarat că inculpaţii U.L. şi I.N.I. îl loveau pe A.S.F.I. cu pumnii şi picioarele, iar I.N.I. l-a lovit şi cu scăunelul în cap. Prin urmare, tribunalul a apreciat că aceste declaraţii nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. În instanţă, acelaşi inculpat şi-a schimbat declaraţia, susţinând că doar inculpatul I.N.I. a lovit victima cu pumnii, picioarele şi scăunelul în toate zonele corpului. S-a considerat că şi acest inculpat nu a încercat altceva decât ca în instanţă, prin relatările sale, să-l încrimineze doar pe inculpatul I.N.I., căruia i-a fost aplicată procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

S-a apreciat de către prima instanţă că actele de agresiune ale inculpaţilor C.I.D. şi U.L., îndreptate asupra victimei A.S.F.I., constituie coautorat la infracţiunea de omor, fiind întrunite condiţiile privitoare la unitatea acţiunilor şi cooperarea subiectivă a inculpaţilor.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv s-a ţinut seama de dispoziţiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul C.I.D. nu este cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul U.L. prezintă antecedente penale, dar sunt incidente dispoziţiile art. 38 C. pen.

În privinţa infracţiunii săvârşite de cei doi inculpaţi, tribunalul a reţinut că aceştia au adus atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă ca valoare fundamentală protejată de lege. S-a considerat că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de omor, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă în starea de fapt, relevă o violenţă deosebită manifestată de inculpaţi. S-a apreciat că faptul că inculpaţii, după săvârşirea infracţiunii, au aruncat cadavrul în râul Criş, în speranţa că organele judiciare nu vor găsi cadavrul şi astfel nu vor putea fi traşi la răspundere, dovedeşte încă o dată dispreţul inculpaţilor faţă de viaţa unui om şi încercarea acestora de a nu răspunde penal pentru fapta comisă. Tribunalul a reţinut că aceeaşi atitudine au manifestat-o şi în instanţă, negând săvârşirea faptei şi încercând, prin declaraţiile date, să îngreuneze soluţionarea justă a cauzei.

În ceea ce priveşte latura civilă, referitor la inculpatul I.N.I., s-a reţinut că a fost disjunsă latura civilă a cauzei, dat fiind necesitatea administrării de probe.

S-a reţinut că în cauză s-a constituit parte civilă soţia victimei, numita A.L.F., în nume propriu şi în reprezentarea minorilor A.F.S. şi A.S.F.

S-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., fiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Din probele administrate în cauză prima instanţă a considerat ca fiind dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu declaraţiile martorilor R.H. şi P.M., suma de 5.689 RON daune materiale, sumă compusă din 5.180 RON cheltuieli de înmormântare, pomană, parastas şi 509 RON reprezentând contravaloarea obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei şi a unui telefon mobil, sume la care inculpaţii I.N.I., U.L. şi C.I.D. au fost obligaţi în solidar.

În privinţa obligării inculpaţilor la diferenţa dintre sumele alocate de defunct întreţinerii minorilor şi pensia de urmaş, prima instanţă a apreciat această cerere ca fiind neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor R.H., P.M., Decizia Casei Judeţene de Pensii Arad, s-a reţinut că, la data decesului, victima A.S.F.I. nu era încadrat în muncă, ci presta munci ocazionale în localitatea B. Conform Deciziei nr. 278226 din 06 decembrie 2010 privind acordarea pensiei de urmaş, începând cu data de 23 septembrie 2010 s-a stabilit în favoarea minorilor A.F.S. şi A.S.F. câte o pensie de urmaş în sumă de 172 RON.

În conformitate cu dispoziţiile art. 86 raportat la art. 94 C. fam., s-a apreciat că minorilor A.S.F. şi A.F.S. li s-ar fi cuvenit o pensie de întreţinere din partea tatălui în proporţie de 33% din venitul minim pe economie. Conform HG nr. 1193/2010 venitul minim pe economie este de 670 RON. Astfel, 33% din 670 RON reprezintă 221 RON, respectiv 110 RON pentru fiecare minor. S-a constatat astfel că, nu numai că nu există o diferenţă între sumele cu care victima ar fi trebuit să contribuie la întreţinerea minorilor conform dispoziţiilor Codului Familiei şi pensia de urmaş, ci că aceasta din urmă este într-un cuantum mai mare, respectiv 172 RON.

Suma de 500 RON solicitată de partea civilă cu aceea că a fost nevoită să renunţe la serviciu după decesul victimei pentru a-i îngriji pe minori a fost respinsă ca neîntemeiată, considerându-se că suma solicitată cu acest titlul nu are o acoperire legală, partea civilă având şi alte posibilităţi de a se îngriji de minori, respectiv să găsească o altă persoană care să-i îngrijească în orele în care partea civilă se află la serviciu.

În privinţa daunelor morale solicitate s-a reţinut că fapta inculpaţilor a produs suferinţe atât soţiei victimei, cât şi minorilor care au fost lipsiţi de suportul şi afecţiunea soţului, respectiv tatălui.

În vederea reparării prejudiciului produs prin fapta inculpaţilor Tribunalul Arad a apreciat că suma de 25.000 euro, pentru partea civilă A.L.F. şi câte o sumă de 20.000 euro, pentru fiecare dintre minorii A.F.S., A.S.F., în total suma de 65.000 euro, constituie o reparaţie echitabilă a prejudiciului, sens în care inculpaţii I.N.I., U.L. şi C.I.D. au fost obligaţi în solidar, fiind respinse restul pretenţiilor civile.

Împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 22 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 406/108/2011 au declarat apel, în termen legal, inculpaţii U.L., C.I.D. şi I.N.I., precum şi partea civilă A.L.F., în nume propriu şi ca reprezentantă a copiilor minori.

Prin memoriile depuse la dosar inculpatul C.I.D. a descris gradul său de participare la comiterea faptei şi a solicitat să se aibă în vedere că este la prima faptă penală, că nu e un om rău, are patru copii minori în întreţinere, că a spus adevărul de la început. Totodată, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, apreciind că este prea mare în comparaţie cu cea aplicată inculpatului I.N.I.

Inculpatul U.L., prin memoriul depus la dosar a contestat modul în care a dat declaraţia în cursul urmăririi penale, susţinând că ar fi fost supus la presiuni fizice şi psihice; apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mare în raport cu cea a inculpatului I.N.I., care ar fi autorul faptei, şi învederând că are doi copii minori şi o mamă în vârstă de 78 ani.

În motivarea apelului său, partea civilă A.L.F., în nume propriu şi în reprezentarea copiilor minori, a solicitat desfiinţarea sentinţei în ceea ce priveşte latura civilă, în sensul admiterii integrale a acţiunii civile. În acest sens, partea civilă a arătat că în afara daunelor morale s-a solicitat obligarea inculpaţilor în solidar la plata a câte 300 RON lunar pentru fiecare copil, în completarea sumei de 172 RON lunar cât s-a stabilit cu titlu de pensie de urmaş de pe urma victimei A.S.F.I., arătându-se în justificarea cererii şi dovedindu-se cu înscrisuri şi martori, că până la decesul victimei partea civilă a lucrat la SC "R." SRL cu un salariu de 800 RON lunar, după decesul victimei aceasta fiind nevoită să întrerupă serviciul pentru a se putea ocupa de creşterea şi educarea copiilor minori, astfel că familia sa a rămas fără venituri în sumă de 800 RON. S-a mai arătat că din depoziţiile martorilor rezultă că victima lucra cu ziua realizând circa 50 RON/zi, iar după decesul acesteia partea civilă a rămas şi fără aceste venituri. Prin urmare, consideră că inculpaţii trebuie obligaţi la repararea integrală a prejudiciului suferit prin decesul victimei, prima instanţă respingând în mod greşit capătul de cerere privind obligarea la plata unei contribuţii lunare pentru copiii minori în sumă de câte 300 RON/lunar pentru fiecare copil până la majoratul acestora.

Prin Decizia penală nr. 120/A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii U.L., C.I.D. şi I.N.I., respectiv de partea civilă A.L.F. împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 22 martie 2011 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosar nr. 406/108/2011.

În baza art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor U.L. şi C.I.D.

În baza art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor arestul preventiv din data de 22 martie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii I.N.I. şi U.L. la câte 500 RON, iar inculpatul C.I.D. la 300 RON, respectiv partea civilă A.L.F. la 200 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, dispunându-se plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 400 RON, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiş.

În ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa de apel a apreciat că prin sentinţa penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

În acest sens, s-a reţinut că infracţiunea comisă este una deosebit de gravă, care a condus la suprimarea vieţii unei persoane, fiind avută în vedere şi modalitatea de săvârşire, multiplele leziuni de pe corpul victimei relevând o violenţă deosebită manifestată de inculpaţi. S-a apreciat, de asemenea, că şi conduita ulterioară comiterii faptei, respectiv aruncarea cadavrului în râul Criş, în speranţa că vor scăpa de răspundere pentru fapta comisă, denotă dispreţul inculpaţilor faţă de viaţa unui om, reţinându-se şi conduita procesuală oscilantă a inculpatului U.L. şi nesinceră a inculpatului C.I.D., ambii susţinând în final că singurul autor al faptei ar fi celălalt coinculpat.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a constatat că a fost corect soluţionată de către Tribunalul Arad. Astfel, referitor la daunele materiale, instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a constatat că suma de 5.689 RON a fost dovedită de partea civilă cu înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorilor. În ce priveşte daunele morale acordate părţii civile A.L.F., respectiv minorilor A.F.S. şi A.S.F., instanţa de apel a apreciat că suma de 65.000 euro, constând din 25.000 euro pentru soţia defunctului şi câte 20.000 euro pentru copii acestuia, este rezonabilă şi la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferinţele părţilor civile, cât şi necesitatea de a preîntâmpina o îmbogăţire fără just temei.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii U.L. şi C.I.D., solicitând casarea acesteia şi redozarea pedepselor aplicate, prin raportare şi la circumstanţele personale.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii-inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele de câte 15 ani închisoare aplicate inculpaţilor U.L. şi C.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi consecinţele acesteia, precum şi circumstanţelor personale ale recurenţilor-inculpaţi, nejustificându-se reducerea acestora.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont şi de textul incriminator, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2010 la 02 noiembrie 2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.L. şi C.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2010 la 02 noiembrie 2011.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 3881/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3820/2011. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3876/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3877/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3881/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3882/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3884/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs