ICCJ. Decizia nr. 3851/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3851/2011
Dosar nr.6180/3/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 208 din data de 18 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6180/3/2011 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.V. motivat de faptul că nu a invocat niciunul din cazurile de expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci a solicitat o reanalizare a fondului cauzei în ceea ce priveşte stabilirea nevinovăţiei sale.
Susţinerile revizuentului că în cauză nu există o expertiză evaluatoare a prejudiciului creat, aşa încât nu se poate susţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, precum şi audierea unor martori, nu pot face obiectul unei cereri de revizuire, ele excedând cazurilor strict reglementate de lege pentru această instituţie, care fiind o cale extraordinară de atac, trebuie să constituie un remediu procesual îndreptat împotriva erorilor judiciare grave cuprinse în hotărâri definitive.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel revizuentul C.V., iar prin Decizia nr. 106 din 04 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 208 din 18 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
A obligat condamnatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, judecarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei este condiţionată de împrejurarea ca aceste probe noi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. De asemenea, conform art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri este condiţionată de strângerea unor dovezi în sensul arătat, cu ocazia efectuării cercetărilor de către procuror, în temeiul art. 399 C. proc. pen.
Conform Referatului întocmit de procuror sub nr. 4470/2010, înaintat Tribunalului Bucureşti la data de 25 ianuarie 2011, rezultă că titularul cererii de revizuire nu a indicat care sunt faptele sau împrejurările noi, necunoscute de instanţă şi care pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei. Din cercetările prealabile întreprinse de procuror a rezultat că revizuentul a indicat numele a trei martori fără însă a preciza de ce declaraţiile acestora ar fi hotărâtoare, ar putea să conducă la o altă soluţie în cauză şi de ce nu au putut fi cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. De asemenea, în ceea ce priveşte pe martora cu identitate protejată F.V. s-a evidenţiat că prin cererea sa revizuentul tinde la prelungirea probatoriului administrat cu ocazia judecării fondului pricinii.
Toate aceste împrejurări au fost analizate de instanţă care în mod temeinic a apreciat că, în aceste condiţii, cererea formulată de condamnatul C.V., de revizuire a hotărârii de condamnare, este inadmisibilă.
Referitor la al doilea motiv de apel vizând cheltuielile judiciare la care a fost obligat apelantul, Curtea a apreciat că şi acesta este nefondat având în vedere că, deşi instanţa nu a motivat detaliat asupra acestui aspect, fiind indicat numai temeiul de drept, respectiv art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor atât cheltuielile ocazionate de soluţionarea cererii în fond în faţa tribunalului cât şi cele ocazionate de efectuarea actelor de cercetare de către procuror conform art. 399 C. proc. pen.
În raport de aceste considerente, constatând că legal şi temeinic instanţa de prim grad a respins cererea de revizuire, nefiind îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a acesteia, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuent C.V.
Împotriva deciziei menţionate a formulat recurs revizuentul C.V., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În faţa instanţei de recurs, revizuentul a susţinut, în esenţă, că în mod eronat, cele două instanţe nu au apreciat necesar audierea martorilor C.C., B.C. şi R.D. care ar fi dus la o altă situaţie de fapt, chiar dacă aceste probe ar fi fost în favoarea sau defavoarea recurentului, ele se impuneau a fi administrate pentru a se evita comiterea unei erori judiciare, în condiţiile în care martorul cu identitate protejată F.V. în faţa instanţei de apel şi-a schimbat depoziţia.
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor invocate de către revizuent, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Înalta Curte reţine că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei, argumentele primei instanţe, constatând că, revizuirea are rolul de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conţine erori esenţiale de fapt, evidenţiate de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, inexistente în materialul probator de la dosar, pe baza cărora să poată fi dovedită netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare.
Împrejurarea că revizuentul a solicitat în dovedirea nevinovăţiei sale, faţă de soluţia de condamnare rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 3970 din 09 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 23630/3/2008), audierea în calitatea de martori a numiţilor C.C., B.C. şi R.D. precum şi reaudierea martorului cu identitate protejată F.V., o parte din declaraţiile acestora regăsindu-se la dosarul instanţei de fond (denunţul formulat de C.C., declaraţia martorului B.C. şi a martorului cu identitate protejată F.V.), fără a indica care sunt elementele noi care ar rezulta din aceste declaraţii în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţele care au soluţionat cauza pe fond, nu poate determina admiterea cererii de revizuire.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele şi împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se realizeze o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza pe fond.
De altfel, cele două instanţe corect au reţinut că nici titularul cererii de revizuire nu a arătat care sunt împrejurările noi care ar rezulta din depoziţiile martorilor propuşi a fi audiaţi şi care ar fi necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza pe fond.
Înalta Curte reţine că, în realitate, prin solicitarea de a fi audiaţi martori C.C., B.C. şi R.D. şi reaudiat martorul cu identitate protejată F.V., în dovedirea nevinovăţiei sale, revizuentul urmăreşte prelungirea probaţiuni, cu efecte juridice asupra reinterpretării ansamblului probator existent la momentul pronunţării hotărârilor, ceea ce este contrar scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită de art. 394 C. proc. pen. şi principiului autorităţii de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel sunt legale şi temeinice şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.V.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3854/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
