ICCJ. Decizia nr. 3855/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3855/2011
Dosar nr.14804/63/2009
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 16 din 15 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia pentru minori şi familie, în Dosarul cu nr. 14804/63/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 197 alin. (1), (3) C. pen. în art. 197 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 197 alin. (1), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A.G. (deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova) la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani şi s-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenţia de la 24 noiembrie 2009 la zi, menţinându-se starea de arest.
S-a constatat că partea vătămată L.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 24 noiembrie 2009, L.F. a sesizat faptul că, în cursul serii, fiica sa L.R.A., în vârstă de 13 ani a fost victima unei infracţiuni de viol comisă de S.A.G.
Din probatoriul administrat a rezultat că la data de 24 noiembrie 2009, în jurul orei 1800, la solicitarea mamei sale L.F., minora L.R.A. a mers la un magazin aflat în apropierea locuinţei familiei L., situată în comuna Poiana Mare din judeţul Dolj, pentru a face cumpărături. La ieşirea din magazin l-a văzut pe S.A.G. care i-a făcut un semn ameninţător cu pumnul. Speriată, L.R.A. a grăbit pasul spre locuinţă însă după puţin timp a fost ajunsă din urmă de inculpatul S.A.G. care a prins-o de bluza în care era îmbrăcată, în urma acestei manevre, cusătura laterală dreapta a obiectului vestimentar fiind ruptă.
Împotriva voinţei minorei, care a precizat că în acele împrejurări a fost lovită şi ameninţată de inculpat pentru a nu ţipa, S.A.G. a condus-o pe L.R.A. pe un drum agricol neiluminat, oprindu-se pe un teren cultivat cu lucernă, aflat la o distanţă de 15 metri de strada pe care se deplasa iniţial partea vătămată. În timp ce era condusă forţat pe drumul agricol, minora a scăpat din mână o bancnotă de 1 leu, descoperită cu ocazia cercetării la faţa locului, la o distantă de 10 metri de stradă.
Ajunşi pe terenul agricol, inculpatul S.A.G. a aşezat-o pe minoră la pământ, împotriva voinţei acesteia, împingând cu genunchiul său în spatele genunchiului părţii vătămate. în continuare, inculpatul a dezbrăcat-o parţial pe victimă, scoţându-i pantalonii şi chilotul, după care a întreţinut un act sexual normal cu aceasta. În acele momente, încercând să-l îndepărteze pe inculpat, L.R.A. l-a lovit cu palma în zona feţei, producându-i o sângerare la nivelul unor excoriaţii despre care inculpatul a afirmat că erau preexistente.
Cu ocazia examinării minorei de către organele de poliţie, imediat după sesizarea faptei, pe mâna stângă a acesteia şi pe bluza în care era îmbrăcată au fost identificate urme de culoare brun-roşcat ce par a fi de sânge care, conform declaraţiei părţii vătămate, provin de la inculpat, fiind produse după ce l-a lovit.
După finalizarea raportului sexual, S.A.G. s-a ridicat şi a plecat spre magazin, unde era aşteptat de un prieten, martorul U.D.P., spunându-i minorei că poate să plece.
L.R.A. a plecat spre locuinţă, însă, în momentul în care a privit în spate pentru a se asigura că nu este din nou urmărită de inculpat a observat căruţa concubinului mamei sale, M.T.M. oprită în faţa magazinului, ceea ce a determinat-o să meargă şi ea acolo. M.T.M. se afla în zonă pentru a solicita relaţii în legătură cu minora, la solicitarea lui L.F., alertată de faptul că, deşi trecuse o oră de la plecarea fiicei sale, aceasta nu revenise încă la domiciliu.
Într-o stare de şoc evidentă pentru toate persoanele prezente, L.R.A. i-a spus lui M.T.M. că a fost constrânsă de un tânăr să întreţină un raport sexual, indicându-l ca autor pe S.A.G. care în acel moment se afla pe scările magazinului.
Pentru a se evita un scandal, au fost anunţate imediat organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului, minora fiind condusă la Spitalul Municipal Calafat.
La data de 25 noiembrie 2009, L.R.A. a fost examinată din punct de vedere medical, din raportul de constatare numărul X/2009 rezultând că aceasta prezenta "un infiltrat la nivelul labiei drepte, ce se putea produce în condiţiile unui raport sexual în data de 24 noiembrie 2009. Totodată, examenul serologic a evidenţiat pe frotiurile efectuate din secreţia vaginală recoltată de la partea vătămată capete de spermatozoizi precum şi spermatozoizi întregi, prezenţa spermatozoizilor confirmând un raport sexual recent, posibil la data de 24 noiembrie 2009".
În cauză s-a solicitat şi s-a efectuat, de către un psiholog din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, o evaluare psihologică a minorei L.R.A. Din analizei fişei de evaluare întocmită la data de 30 noiembrie 2009 rezultă că minora prezintă indicatori ai abuzului sexual respectiv tendinţă de autoizolare, de ruşine faţă de evenimentele petrecute, ostilitate şi furie reprimate, anxietate generalizată, labilitate emoţională, tulburări ale somnului şi apetitului, tendinţe depresive, lipsa stimei de sine şi probleme de relaţionare socială. Constatările efectuate au determinat includerea minorei într-un program personalizat de consiliere pentru diminuarea efectelor produse de trauma suferită.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că nu a cunoscut că L.R.A. are 13 ani, întrucât după cum este de dezvoltată apare de o vârstă mai mare, respectiv 15 - 16 ani, iar inculpatul se afla în stare de ebrietate.
S-a mai invocat şi împrejurarea că partea vătămată şi-a schimbat declaraţia, în sensul că iniţial aceasta ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul, urmând ca acesta să o ia de soţie dacă va constata că este virgină, ceea ce nu s-a adeverit.
Instanţa de fond a apreciat că schimbarea declaraţiei părţii vătămate nu poate duce la concluzia că s-ar fi schimbat starea de fapt ce impune schimbarea încadrării juridice întrucât, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză - respectiv S.M., N.D., U.D. - a rezultat indubitabil că partea vătămată a fost violată de inculpat, neexistând în niciun moment acordul acesteia la întreţinerea raportului sexual.
Prima instanţă nu a primit nici susţinerea inculpatului precum că nu a cunoscut vârsta reală a părţii vătămate. Totodată, a reţinut că, din evaluarea psihologică a minorei, rezultă că aceasta prezintă indicatori ai abuzului sexual.
Prin urmare, a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., neexistând elemente care să justifice schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond avut în vedere gradul de pericol social al faptei, criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi datele ce caracterizează, persoana inculpatului, respectiv vârsta tânără a acestuia, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut parţial fapta, apreciind că aplicarea unei pedepse orientată spre minimum special prevăzut de lege, în cuantum de 10 ani, în condiţiile executării pedepsei prin privare de libertate, corespunde scopului preventiv-educativ, prev. de art. 52 C. pen.
Prima instanţă a constatat împrejurarea că partea vătămată L.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva hotărârii, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul S.A.G. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În susţinerea apelului, Parchetul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. şi majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul S.A.G. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiune prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., fie în cea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., fie în cea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
Totodată, inculpatul a criticat hotărârea şi sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. - vârsta şi faptul că are un loc de muncă -, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate sub minimum special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 142 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze şi minori, în dosarul nr. 14804/63/2009 a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, desfiinţată Sentinţa penală nr. 16 din 15 aprilie 20101 pronunţată de Tribunalul Dolj, sub aspectul laturii civile, în sensul respingerii acţiunii civile exercitate din oficiu pentru partea civilă L.R.A.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului S.A.G. împotriva sentinţei atacate.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus durata detenţiei din pedeapsa aplicată, de la data de 24 noiembrie 2009 la zi.
A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 560 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu s-a stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte apelul inculpatului, acesta este nefondat atât în ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice, cât şi critica de individualizare a pedepsei.
Referitor la critica greşitei încadrări juridice, Curtea a constatat că inculpatul a constrâns victima să întreţină raporturi sexuale cu el, dar şi că a ştiut faptul că aceasta avea vârsta mai mică de 15 ani. în acest sens a avut în vedere împrejurarea că la urmărirea penală, inculpatul, la data de 15 noiembrie 2009, în faţa organelor de poliţie, a susţinut că nu şi-a dat seama de vârsta victimei din cauza stării sale de ebrietate, dar a precizat că atunci când a dezbrăcat-o a observat că victima este mică, are corp de copil şi a simţit că vaginul este strâmt.
În aceeaşi zi, într-o declaraţie dată în prezenţa avocatului şi în prezenţa procurorului, inculpatul menţionează că „mi-am dat seama că este mică atât ca statură, cât şi ca vârstă. Am realizat că nu putea avea mai mult de 14 ani".
Şi în declaraţia dată la instanţa de fond, cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, precizează: „Am violat-o (...), eu i-am dat jos pantalonii. Nu am avut nici o discuţie anterioară (...), nu cunoşteam pe partea vătămată". Această declaraţie a fost menţinută şi la data de 27 noiembrie 2009, cu prilejul judecării recursului declarat de inculpat împotriva măsurii arestării preventive.
Curtea a constatat că, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., iar acesta şi-a asumat veridicitatea celor afirmate. Ulterior însă, în data de 17 decembrie 2009, inculpatul a revenit asupra celor recunoscute iniţial, motivând că acele declaraţii au fost date fiindcă era speriat şi în stare de ebrietate, dar a refuzat să fie testat la poligraf în vederea detectării comportamentului simulat.
S-a reţinut că, începând cu luna decembrie 2009, atât victima cât şi familia acesteia, şi-au schimbat poziţia procesuală, încercând să acrediteze ideea că minora ar fi minţit cu privire la starea de fapt de teamă sau de ruşine şi că, în realitate, aceasta ar fi acceptat să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, iar inculpatul nu ar fi ştiut şi nici nu şi-ar fi dat seama de vârsta reală a minorei. În acest sens, pe parcursul judecăţii, părinţii părţii vătămate dar şi aceasta au arătat că nu au pretenţii materiale faţă de inculpat şi nici nu se constituie părţi civile.
În sprijinul ultimei sale apărări, inculpatul a propus proba cu martori, care a fost administrată în faza apelului. Declaraţiile martorilor S.L.C., S.P.D. şi M.E. au fost înlăturate ca subiective de către instanţa de apel, având în vedere că martorii contrazic chiar declaraţiile constante ale inculpatului, elocventă fiind în acest sens declaraţia martorului M.E., care afirmă că inculpatul nu era în stare de ebrietate şi nu consumase alcool, deşi chiar inculpatul justifică comportamentul său pe seama consumului de alcool, starea de ebrietate a acestuia fiind confirmată de alţi martori oculari.
Faptul că inculpatul a constrâns victima să întreţină un raport sexual şi că a evaluat real vârsta minorei, apreciind că aceasta nu împlinise 15 ani, rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului din care rezultă că victima a abandonat o bancnotă de 1 leu primită ca rest de la magazinul unde făcuse cumpărături, procesul-verbal de examinare a victimei, care relevă existenţa unor rupturi a obiectelor de îmbrăcăminte (pantaloni şi pulover) purtate de partea vătămată, rezultat al acţiunilor inculpatului în vederea dezbrăcării victimei, procesul-verbal de examinare a inculpatului din care rezultă preexistenţa unor leziuni la nivelul feţei, procesul-verbal de predare a telefonului mobil abandonat de inculpat în apropierea locului comiterii faptei, dar şi declaraţiile martorilor A.C.C., N.D., S.M., persoane care confirmă comportamentul bun şi respectuos al victimei, excluzând posibilitatea ca aceasta să accepte întreţinerea de raporturi sexuale contra unor sume de bani, dar şi starea de temere şi agitaţie psihomotorie a acesteia, martorii menţionaţi susţinând că victima plângea în timp ce venea spre locul unde era tatăl ei şi susţinând în mod expres că a fost violată de inculpat, dar şi acuzând dureri şi „usturimi" în zona perineală.
S-a reţinut că beţia voluntară parţială manifestată de inculpat nu poate înlătura, potrivit art. 49 alin. (1) şi (2) C. pen., răspunderea penală a acestuia, având suficiente indicii, raportate la fizionomia victimei şi greutatea întreţinerii raportului sexual cu aceasta, astfel încât să-i evalueze în mod corespunzător vârsta şi să conştientizeze că nu avea mai mult de 14 ani.
S-a apreciat că în baza probatoriului administrat există probe certe că inculpatul a constrâns victima şi a profitat de starea ei de neputinţă în a-şi exprima voinţa cu privire la întreţinerea raportului sexual.
În acest sens inculpatul a acostat-o pe partea vătămată în timp ce se deplasa pe drum, într-o zonă slab luminată, a condus-o apoi într-un loc ferit, pe o mirişte, şi profitând de starea de frică pe care a încercat-o în această perioadă victima, a împins-o cu genunchiul peste picioare, aceasta ţinându-se de el pentru a nu cădea şi apoi a dezbrăcat-o, împrejurare în care i-a rupt hainele, astfel încât, încadrarea juridică legală dată faptei este cea prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen.
S-a constatat că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere poziţia sa procesuală nesinceră precum şi faptul că acesta are antecedente penale, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin Sentinţa penală nr. 224/2008 a Judecătoriei Calafat, ceea ce atestă lipsa unui bun comportament în familie şi societate anterior comiterii prezentei infracţiuni.
Cu privire la critica parchetului, s-a apreciat că este fondată doar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei. În acest sens s-a reţinut că mama victimei minore, numita L.F., la data de 14 noiembrie 2009, a formulat plângere împotriva inculpatului, specificând în mod expres că doreşte efectuarea de verificări şi tragerea la răspundere a celui vinovat pentru fapta sa, conform legii în vigoare. Or, reprezentantul legal al părţii vătămate a dorit să fie pornită atât acţiunea penală cât şi acţiunea civilă, iar în raport de dispoziţiile art. 17 şi art. 18 C. proc. pen., având în vedere că minora, la data faptei, nu avea împlinită vârsta de 14 ani, acţiunea civilă începută de mama acesteia a fost susţinută de Ministerul Public care, de altfel, a şi continuat-o, prin formularea apelului pe latură civilă.
S-a constatat că atât victima cât şi părinţii acesteia nu s-au constituit părţi civile în cauză, nu au precizat prejudiciile materiale şi morale pe care victima minoră le-ar fi suferit, astfel că faţă de schimbarea nejustificată a poziţiei procesuale a acestora instanţa de apel, în lipsa unor dovezi cu privire la existenţa vreunei vătămări suferită de victimă, a respins acţiunea civilă exercitată din oficiu.
Critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei, în sensul majorării cuantumului acesteia, nu a fost reţinută, apreciindu-se că pedeapsa, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 181 alin. (2) C. pen., a fost temeinic individualizată, chiar dacă a fost orientată spre minimum special prevăzut de lege. Gradul de pericol social al infracţiunii şi comportamentul necorespunzător al inculpatului anterior comiterii faptei sunt unele dintre criteriile prevăzute de lege care trebuie avute în vedere la proporţionalizarea pedepsei. Faptul că inculpatul recunoaşte că a întreţinut raport sexual cu victima - deşi ar fi putut să nege, având în vedere că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal de constatare, aceasta nu era virgină la data violului - şi regretă comiterea acestei fapte, constituie deopotrivă împrejurări favorabile de care instanţa trebuie să ţină seama în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs inculpatul S.A.G. criticându-le sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În susţinerea motivelor scrise de recurs inculpatul a criticat soluţiile adoptate de cele două instanţe sub aspectul cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., arătând în esenţă că, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, în mod greşit, nu au dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în art. 197 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul nu a cunoscut vârsta reală a părţii vătămate. S-a susţinut de către inculpat în acest sens, că partea vătămată le-a spus martorilor M.E. şi S.L.C. că are 16 ani, iar datorită întunericului, dezvoltării fizice a părţii vătămate şi locului unde s-a produs fapta era greu de apreciat de către inculpat asupra vârstei acesteia.
S-a mai susţinut că, încadrarea juridică corectă a faptei în condiţiile în care instanţele ar fi trecut peste argumente ar fi fost art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul nu a exercitat violenţe fizice asupra păţii vătămate în întreţinerea raportului sexual, fiind consimţit de către minoră.
O altă critică a inculpatului a vizat greşita individualizare a pedepsei, în sensul că, cele două instanţe nu au reţinut şi nu au dat eficienţă circumstanţelor favorabile inculpatului prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - vârsta, faptul că are un loc de muncă, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicată.
Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate de către recurentul-inculpat S.A.G., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. privind greşita încadrare juridică dată faptei se constată că nu este incident în cauză.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond şi de apel în urma unei analize coroborate şi judicioase a întregului material probator administrat în cauză, fapta reţinută în sarcina inculpatului a primit o justă încadrare juridică, în mod corect, cele două instanţe apreciind că sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de viol asupra unei minore ce nu a împlinit vârsta de 15 ani, faptă prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
De esenţa existenţei infracţiunii de viol este ca actul sexual să se fi consumat, ca modalitate alternativă, prin constrângerea persoanei vătămate.
Legea penală nu indică în mod expres şi limitativ care ar putea fi modalităţile de constrângere ale părţii vătămate, astfel că prin constrângere trebuie înţeleasă atât constrângerea fizică, cât şi cea morală, indiferent de modalitatea concretă de manifestare, dar care are drept rezultat nesocotirea, paralizarea, totală sau parţială, a voinţei persoanei vătămate.
În cauza dedusă judecăţii s-a făcut dovada că inculpatul a exercitat asupra părţii vătămate elemente de constrângere fizică şi morală, apte prin ele însele să paralizeze total sau parţial voinţa părţii vătămate.
Din examinarea întregului material probator administrat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, se reţine că, în mod just, instanţele de fond şi de apel au avut în vedere că inculpatul a cunoscut vârsta părţii vătămate la momentul comiterii faptei iar activitatea infracţională desfăşurată de acesta nu s-a realizat cu acordul părţii vătămate minore, L.R.A.
Astfel, potrivit declaraţiilor date de inculpat în faţa organelor judiciare imediat după comiterea faptei dar şi în faţa instanţei de fond (declaraţia din data de 25 noiembrie 2009) acesta a precizat că, deşi nu ştia vârsta părţii vătămate, atunci când a dezbrăcat-o a constatat că are corp de copil iar vaginul era strâmt, însă a continuat să întreţină cu aceasta raportul sexual, fiind în stare avansată de ebrietate.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a nuanţat poziţia susţinând, iniţial, că datorită întunericului, stării de ebrietate în care se afla şi dezvoltării fizice a părţii vătămate nu a putut aprecia cu privire la vârsta acesteia, iar, ulterior, în faţa instanţei de apel a invocat împrejurarea că ştia că partea vătămată are 16 ani de la martorii S.L.C. şi S.P.D.
Susţinerile inculpatului nu pot fi primite întrucât din declaraţia acestuia dată în faţa instanţei de fond şi la urmărire penală rezultă că nu a cunoscut-o pe partea vătămată, iar declaraţiile martorilor S.L.C., S.P. şi M.E. au fost înlăturate în mod justificat de către instanţa de apel ca fiind contradictorii în raport de declaraţiile inculpatului, în special declaraţia martorului M. care a susţinut că inculpatul nu consuma alcool, în condiţiile în care întreaga apărare a inculpatului s-a întemeiat pe starea de ebrietate avansată în care se afla.
Împrejurarea că inculpatul s-a aflat în stare de ebrietate atunci când a comis fapta de viol asupra părţii vătămate este confirmată şi de către martorii N.D., U.D.P. care s-au aflat la magazinul din localitatea Poiana Mare şi au consumat împreună cu inculpatul câte o bere, după ce în cursul zilei inculpatul mai consumase în timp ce se afla la pescuit cantitatea de aprox. 1000 ml vin de casă, fiind împreună cu martorul U.
În consecinţă, probatoriile administrate dovedesc cu certitudine împrejurarea că inculpatul S.A.G. a avut suficiente indicii determinate de fizionomia părţii vătămate şi de dificultatea întreţinerii raportului sexual cu aceasta, constatând o imaturitate anatomică a organelor genitale care să-i permită aprecierea vârstei, ca fiind până în 15 ani.
Înalta Curte reţine, în acord cu cele două instanţe, că inculpatul a întreţinut raport sexual cu minora L.R.A. prin constrângere, împotriva voinţei acesteia, contrar susţinerilor sale.
Astfel, din declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate rezultă că la data de 24 noiembrie 2009, în jurul orelor 18, a fost trimisă de mama sa la magazinul din loc. Poiana Mare pentru a face cumpărături. La ieşirea din magazin, inculpatul S.A.G., care se afla în apropiere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a făcut un semn ameninţător cu pumnul şi, fiind speriată de gest, partea vătămată s-a grăbit spre casă. Pe drum, partea vătămată a fost ajunsă de inculpat care a prins-o de bluză care s-a rupt de-a lungul cusăturii, pe partea dreaptă.
Fiind ameninţată şi lovită de inculpat să nu ţipe, acesta a dus-o pe un drum agricol neiluminat din apropiere şi de aici pe un teren cultivat cu lucernă, situat la 15 m de drum. Folosindu-se de genunchi pentru a-i îndoi picioarele părţii vătămate, inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni şi chiloţi, după care a întreţinut cu acesta un raport sexual normal. Pentru a se apăra de inculpat, partea vătămată l-a lovit cu palma peste faţă, moment în care inculpatului a început să-i curgă sânge datorită unor excoriaţii mai vechi pe care acesta le avea de-a lungul obrazului.
Aspectele relatate de partea vătămată în sensul că a fost trasă de inculpat de pulover şi a încercat să se opună raportului sexual, lovindu-l pe inculpat peste faţă, sunt confirmate de menţiunile din procesul-verbal întocmit de către organele de poliţie imediat după comiterea faptei din care rezultă că minora avea urme brun roşcate pe mâna stângă şi pe îmbrăcăminte, puloverul de culoare roz era descusut în partea dreaptă iar pantalonii erau rupţi fapt ce confirmă acţiunile violente ale inculpatului de a dezbrăca partea vătămată.
Chiar şi martorul U.D.P., care a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul, căruia i-a spus că lipseşte câteva minute pentru necesităţi fiziologice dar a revenit după circa 25 minute, a văzut că la revenirea la magazin, inculpatul avea urme proaspete de sânge pe faţă, l-a dus la lumina unui bec însă acesta i-a spus că a fost agresat de persoane necunoscute.
Susţinerile inculpatului că partea vătămată a consimţit la actul sexual sunt infirmate şi de declaraţiile martorilor A.C.C., S.M.C. care în depoziţiile date atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată au relatat constant că au văzut-o pe minora L.R.A. imediat după comiterea faptei, aceasta fiind în stare de şoc, tremura şi plângea, spunându-le că a fost violată de inculpat. Tot din declaraţiile martorilor rezultă că minora i-a spus tatălui său M.T.M. care, între timp fiind alertat de soţia sa de lipsa părţii vătămate, a venit la magazin pentru a o căuta, că inculpatul S.A.G. este cel care a violat-o.
Starea emoţională în care se afla partea vătămată este confirmată şi de martorii N.D. şi U.D.P. care au văzut-o pe minoră la magazin la scurt timp de la comiterea faptei şi au intervenit între numitul M.T.M. şi inculpat, după aflarea incidentului, pentru a nu se agresa reciproc.
Relevanţă sub acest aspect prezintă şi evaluarea medicului psiholog care a confirmat că partea vătămată L.R.A. prezintă indicatori ai abuzului sexual.
În raport de aceste probatorii Înalta Curte constată că s-a dovedit cu certitudine că inculpatul S.A.G. a constrâns partea vătămată să întreţină un raport sexual împotriva voinţei sale. Prin manifestările violente, inculpatul a înfrânt voinţa negativă a părţii vătămate, profitând şi de starea de neputinţă a acesteia de a se apăra dar şi de starea de frică indusă de locul unde a determinat-o să meargă - drum lateral, neiluminat, astfel că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de viol de infracţiunea act sexual cu un minor este tocmai împrejurarea dacă raporturile sexuale au fost sau nu consimţite de către victimă, fără ca asupra sa să se fi exercitat, în vreo modalitate, constrângerea fizică ori psihică.
Or, în cauză probatoriile administrate dovedesc că inculpatul a exercitat constrângere fizică şi psihică asupra părţii vătămate minore L.R.A., contrar susţinerilor sale şi poziţiei procesuale a părţii vătămate şi familiei acesteia pe parcursul procesului penal, astfel că încadrarea juridică corectă ce trebuie dată infracţiunii comise de inculpatul S.A.G. este cea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
2. Nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 nu este incident în cauză.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului S.A.G., Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în funcţie de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi a modalităţii de executare - în regim de detenţie, fiind orientată spre minimum special prevăzut de lege, în cazul acestuia nefiind aplicabile, în mod justificat, dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., pentru considerentele ce vor fi expuse.
În mod corect, cele două instanţe, în aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare inculpatului S.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei persoane minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., au avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală, gradul de pericol social concret al faptei (infracţiune contra integrităţii fizice şi psihice a unei persoane minore), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul consumului de alcool, profitând de neputinţa victimei de a se apăra şi modalitatea violentă în care a înfrânt voinţa negativă a victimei de a întreţine un raport sexual), urmările produse (trauma psihică suferită de partea vătămată în vârstă de 13 ani şi 6 luni la data comiterii faptei, cu efecte asupra dezvoltării fizice şi psihice a acesteia în timp) şi atingerea adusă relaţiilor sociale privind dreptul la integritate fizică şi psihică a oricărei persoane.
Totodată, s-au avut în vedere circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului şi anume, faptul că nu a recunoscut comiterea faptei chiar în faţa unui probatoriu care dovedeşte contrariul, în timpul procesului penal şi-a nuanţat poziţia procesuală încercând să-şi minimalizeze contribuţia la comiterea infracţiunii, chiar să inducă organelor judiciare ideea că partea vătămată a consimţit la întreţinerea raportului sexual, fiind plătită pentru serviciile sexuale oferite, aceasta în contextul în care concluziile raportului medico-legal au constatat că victima nu era virgină, nu este la primul contact cu legea penală, potrivit menţiunilor din fişa de cazier judiciar acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 224/2008 a Judecătoriei Calafat la o pedeapsă de 6 luni cu suspendarea condiţionată a executării pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
În mod întemeiat, s-a apreciat de cele două instanţe că toate aceste elemente, în raport de gravitatea faptei comise - viol în forma agravantă - şi atitudinea inculpatului în timpul procesului penal, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care să impună reducerea pedepsei sub minimum special prevăzut de lege astfel cum a solicitat recurentul-inculpat.
Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului, atât prin cuantum cât şi ca modalitate de executare, este de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor educative şi preventive, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen., fiind în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată va deduce prevenţia inculpatului de la 24 noiembrie 2009 la zi.
Având în vedere că recurentul-inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.G. împotriva Deciziei penale nr. 142 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 noiembrie 2009 la 31 octombrie 2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3854/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3860/2011. Penal → |
|---|
