ICCJ. Decizia nr. 3854/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3854/2011
Dosar nr.5702/120/2009
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 17 din 20 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 5702/120/2009 s-au dispus următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.D., domiciliat în comuna Văcăreşti, sat Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) şi c) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 alin. (1) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen. potrivit cărora, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, suspendarea condiţionată va fi revocată, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 254 alin. (1) rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în fapt că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa pe Calea Domnească din Târgovişte, a pretins o sumă de bani neprecizată (700 RON plus valoarea serviciului său) de la denunţătorul U.R.V., pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi reţine permisul de conducere, întrucât circulase pe contrasens, apoi în cursul aceleiaşi nopţi a mers cu maşina din dotare la domiciliul acestuia situat în cartierul Teiş din Târgovişte şi a primit suma de 700 RON de la denunţător.
S-a reţinut în actul de sesizare că la data respectivă N.C.D. era agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, făcând parte din structura poliţiei judiciare începând cu data de 09 ianuarie 2007, în conformitate cu Avizul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. X/C şi conform fişei postului, printre atribuţii de serviciu era şi aceea de constatare a infracţiunilor la regimul circulaţiei şi de altă natură şi de constatare a contravenţiilor, potrivit competenţei conferită de lege.
Din Adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, a reieşit că la data de 30/31 ianuarie 2009 inculpatul a fost de serviciu, între orele 2200 - 600, atât pe raza municipiului Târgovişte cât şi în zone limitrofe ale municipiului, sancţionând 11 persoane pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice cu amendă cuprinsă între 60 şi 270 RON sau cu avertisment.
În dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330 denunţătorul U.R.V. se deplasa la volanul autoturismului proprietate personală înmatriculat sub nr. (...) pe raza municipiului Târgovişte, spre locuinţa sa situată în zona Teiş.
În timp ce rula pe Calea Domnească, a observat un şanţ care traversa cele două benzi de circulaţie de pe direcţia sa de deplasare, a pătruns pe contrasens pentru a depăşi obstacolul şi a revenit pe sensul său de mers. După efectuarea manevrei, a observat că în spatele său se află un autoturism al poliţiei rutiere, cu sistemele de avertizare luminoasă în funcţiune, motiv pentru care a trecut pe banda 1 şi pentru că în continuare autoturismul poliţiei rutiere se află în spatele său, a oprit autovehiculul în zona Complexului Muzeal Curtea Domnească, în acelaşi timp oprind şi maşina poliţiei.
În acest moment, atât inculpatul cât şi denunţătorul au fost văzuţi de către un echipaj de poliţie care se deplasa cu un autoturism Logan, anume de martorii C.A.Ş. şi D.C.M.
Din autoturismul poliţiei rutiere a coborât inculpatul, s-a prezentat solicitând denunţătorului documentele.
Revenind la autoturismul său, inculpatul a făcut semn cu farurile să-l urmeze, explicând denunţătorului că a circulat pe contrasens astfel că îi va fi suspendat permisul de conducere trebuind să-i achite suma de 700 RON, ulterior pretinzându-i o sumă de bani pentru a nu-i întocmi proces-verbal în legătură cu contravenţia comisă şi pentru a nu-i reţine permisul de conducere.
Faţă de răspunsul denunţătorului că nu are această sumă asupra sa, dar poate apela la ajutorul unui prieten, inculpatul i-a propus să-l însoţească la locuinţa sa, U.R.V. deplasându-se cu autoturismul său, iar inculpatul cu autoturismul din dotare.
Ajunşi la domiciliul denunţătorului situat în zona Teiş, la aproximativ 200 metri de calea ferată, denunţătorul a luat din casă suma de 2.000 RON, a numărat 700 RON ce i-a dat inculpatului, acesta restituindu-i documentele personale.
În momentul în care s-a întors în stradă cu banii, denunţătorul a observat un autovehicul al poliţiei ce se deplasa în zonă, (identificat ca fiind un WT aflat în misiune de patrulare, în care se aflau poliţiştii C.N. şi T.D.M.) aşa încât inculpatul i-a cerut să ascundă banii şi să aştepte trecerea colegilor săi.
Potrivit declaraţiei denunţătorului, inculpatul i-a înmânat un proces-verbal de contravenţie, în care se menţiona că a fost sancţionat contravenţional cu avertisment întrucât nu purtase centura de siguranţă.
Adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa a confirmat că în noaptea de 31 ianuarie 2009, U.R.V. a fost sancţionat cu avertisment, potrivit procesului-verbal seria CC nr. Z întocmit de inculpat la 31 ianuarie 2009 orele 340, reţinându-se că în timp ce se deplasa pe Calea Domnească din Târgovişte, a condus autoturismul marca Skoda nr. (...), fără a purta centura de siguranţă fapta constituind contravenţia prevăzută de art. 361 din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal de contravenţie a fost semnat de agentul constatator şi denunţător, în lipsa unui martor asistent.
La 01 februarie 2009 orele 1309, prin e-mail, U.R.V. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, reclamând că agentul de poliţie N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi a nu i se reţine permisul de conducere.
În aceeaşi zi în jurul orelor 1730, l-a sunat pe inculpat solicitându-i să-i restituie banii, denunţătorul U.R.V. înregistrând convorbirea şi predând-o organelor de urmărire penală.
După aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla cu martorul R.A., denunţătorul a fost sunat de către inculpat stabilind să se întâlnească la C.M.D. din Târgovişte (locul de muncă al denunţătorului) pentru a-i restitui banii.
Inculpatul s-a dus la locul de muncă al denunţătorului, fiind întâmpinat de martorul R.A. - coleg de muncă al martorului U.R.V., căruia i-a înmânat un pachet spunându-i să îl dea denunţătorului, momente surprinse de trei dintre camerele de supraveghere ale cazinoului.
Martorul a desfăcut pachetul, constatând că se aflau 7 bancnote de câte 100 RON, aspect înregistrat de camerele de supraveghere şi observat de martorul D.S.A., aflat întâmplător în local şi A.D.I., angajat al cazinoului, care a şi schimbat suma de bani la cererea martorului R.A., banii fiind apoi remişi denunţătorului.
La data de 10 februarie 2009 denunţătorul s-a prezentat la parchet declarând că a discutat telefonic cu inculpatul, stabilind să se întâlnească în aceeaşi zi. În jurul orelor 1400 U.R.V., a primit un mesaj telefonic transmis de inculpat prin care-l ruga să se întâlnească, conţinutul mesajului fiind reprodus în planşa fotografică anexată dosarului.
Potrivit denunţătorului, cei doi s-au întâlnit, U.R.V. comunicându-i că a fost căutat de către ofiţeri anticorupţie, inculpatul sugerându-i ca la audieri să susţină că sunt prieteni şi nu cunoaşte nimic despre investigaţiile întreprinse, discuţia fiind înregistrată în condiţiile art. 911 C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile legale, au fost înregistrate convorbirile telefonice ale inculpatului pe o perioadă de 50 de zile, din conţinutului acestora coroborate cu declaraţiile persoanelor cu care a discutat rezultând neîndoielnic, că inculpatul obişnuia să beneficieze de bunuri şi servicii pe care nu le achita, să primească bunuri alimentare de la anumite persoane oprite în trafic şi să beneficieze de servicii gratuite pentru autoturismul său, concluzia fiind că situaţia denunţată de către U.R.V. nu a fost una singulară, insuficient dovedită, sau făcută în scopul denigrării inculpatului.
În timpul efectuării actelor de urmărire penală inculpatul a încercat să-l determine pe denunţător să revină asupra declaraţiilor date şi să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori.
Astfel, la 17 septembrie 2009, la propunerea sa, N.C.D. însoţit de un coleg, s-a întâlnit cu denunţătorul în faţa cinematografului Independenţa, propunându-i să-şi retragă plângerea, să se prezinte la parchet pentru a da o declaraţie în acest sens.
S-a stabilit că existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului au rezultat din adresa a Direcţiei Generală Anticorupţie - Biroul Judeţean Anticorupţie - Dâmboviţa, denunţul numitului U.R.V., Adresa din 25 februarie 2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, declaraţiile denunţătorului, procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, ordonanţa pentru înregistrări în mediu ambiental şi referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanţe, procesul-verbal din 20 martie 2009, declaraţiile inculpatului, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 şi procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare şi interceptare a unor convorbiri telefonice, Adresa nr. ZZ/2009 şi încheierea nr. 9 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizaţia de solicitare a datelor reţinute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, referatul privind propunerea de prelungire a interceptării convorbirilor telefonice, Încheierea nr. 17 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 27 martie 2009, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de recunoaştere de pe planşe foto, adresa din 19 august 2009 către Spitalul Judeţean Dâmboviţa şi foaia de observaţie clinică generală, ordonanţa de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcţiei Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Dâmboviţa, adresele din 24 martie 2009 şi din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi procesele-verbale din 10 şi 11 noiembrie 2009 şi din 19 septembrie 2009.
Examinând probele administrate la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti, în sensul disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul a constatat că este reală situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei fiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care a beneficiat inculpatul, care nu a reuşit să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie.
Din coroborarea dovezilor, a rezultat neîndoielnic, că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, inculpatul, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa şi-a exercitat atribuţiile privind constatarea infracţiunilor la regimul circulaţiei şi constatarea contravenţiilor potrivit competenţelor conferite de lege, în schimbul III, între orele 2200 - 600, pe raza municipiului Târgovişte şi în zone limitrofe ale acestuia, interval de timp în care a sancţionat 11 persoane pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, cu amenzi cuprinse între 60 şi 270 RON sau cu avertisment, printre care a figurat şi denunţătorul U.R.V.
S-a remarcat că în toate declaraţiile date, inculpatul a susţinut că nu a pretins, nu a primit şi nici nu i-au fost oferite de către participanţii la trafic sume de bani sau alte foloase în perioada 26 - 31 ianuarie 2009, în care a fost de serviciu împreună cu agentul şef D.I.
În prima declaraţie dată la 24 martie 2009 şi cu ocazia confruntării din 12 mai 2009, inculpatul a susţinut că nu-şi aminteşte dacă în noaptea de 31 ianuarie 2009 l-a întâlnit sau sancţionat contravenţional pe U.R.V., că nu a primit sau pretins vreo sumă de bani sau alte foloase de la acesta în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, că nu i s-au promis sau oferit bani sau alte foloase de către această persoană, nu a însoţit-o în vreun loc cu maşina din dotare şi nu a sunat-o la telefon, nu a comunicat cu ea prin SMS-uri, şi nu-i cunoaşte locul de muncă, astfel încât nu putea să o caute la serviciu.
În declaraţia dată la 19 octombrie 2009, revenind, în parte, asupra celor afirmate anterior, inculpatul a arătat că verificând procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. Z încheiat la 31 ianuarie 2009 orele 340, după ce a fost audiat de către procuror, şi-a amintit că îl oprise pe denunţător pe Calea Domnească din Târgovişte şi îl sancţionase contravenţional pentru că nu purtase centura de siguranţă.
Inculpatul a negat că l-a însoţit pe denunţător la domiciliu în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, despre care a afirmat că nu îl cunoştea, nu a discutat vreodată cu U.R.V., aflând despre locul său de muncă când a fost audiat de procuror.
În faza cercetării judecătoreşti, a adoptat aceeaşi atitudine de contestare a acuzaţiei denunţătorului - de luare de mită - catalogând-o ca fiind falsă, negând că s-ar fi deplasat cu maşina din dotare la domiciliul acestuia situat în zona Teiş din Târgovişte.
S-a apreciat de prima instanţă că toate variantele relatate de către inculpat în apărare au fost contrazise de probele administrate în proces, care au confirmat că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.
În primul rând, deşi a precizat că nu se poate pronunţa asupra veridicităţii transcrierilor convorbirilor telefonice purtate cu denunţătorul, inculpatul nu le-a combătut prin niciunul dintre mijloacele de probă prevăzute de lege, afirmând, că nu are nicio explicaţie legată de împrejurarea că i-a fost înregistrată convorbirea avută cu U.R.V. în mediu ambiental la 10 februarie 2009 în zona Prepeleac din Târgovişte (despre care în două declaraţii consecutiv susţinuse că l-a cunoscut doar cu o săptămână înainte de data efectuării confruntării din 12 mai 2009).
S-au înlăturat apărările inculpatului, potrivit cărora nu a purtat discuţii telefonice şi nu a corespondat prin mesaje şi SMS cu denunţătorul, constatându-se că listing-ul convorbirilor sale telefonice demonstrează că în perioada 31 ianuarie 2009 - 28 februarie 2009 a dat şi primit telefoane de pe numărul său 07xx.xxx.xxx denunţătorului U.R.V.
De asemenea, s-a apreciat nereală susţinerea inculpatului că la 17 septembrie 2009 nu s-a întâlnit cu denunţătorul în faţa cinematografului Independenţa din Târgovişte, în condiţiile în care discuţia celor doi a fost înregistrată în baza autorizaţiei emisă de Tribunalul Dâmboviţa.
S-a apreciat, că probele îl încriminează pe inculpat, conţinutul convorbirilor telefonice şi al discuţiilor din mediul ambiental înregistrate, purtate cu denunţătorul, precum şi cel al mesajului trimis la 10 februarie 2009 orele 1412, „vino în Micro 11 - lângă Prepeleac", numărul de telefon de pe care a fost transmis - 07xx.xxx.xxx (despre care inculpatul a recunoscut că-i aparţine) - acesta din urmă fiind confirmat şi de listing-ul convorbirilor telefonice şi al mesajelor inculpatului în care a apărut că a transmis denunţătorului un mesaj tip SMS la 10 februarie 2009 orele 1412 (prin care i-a cerut să se întâlnească - pentru care s-a efectuat captura de ecran al aparatului telefonic al denunţătorului într-o planşă fotografică anexată dosarului) reliefând că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 a pretins o sumă de bani contravenientului U.R.V. pentru a nu-i reţine permisul de conducere, în condiţiile în care circulase pe contrasens, pe care a primit-o în aceeaşi noapte, la domiciliul acestuia situat în Cartierul Teiş din Târgovişte.
Nu s-a admis că inculpatul nu a putut a-şi aminti încă de la prima declaraţie, că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, orele 340 îl sancţionase pe denunţător cu avertisment întrucât nu purtase centura de siguranţă în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Domnească din Târgovişte, prin atitudinea adoptată urmărind combaterea acuzaţiei formulată împotriva sa de către denunţător în încercarea de a nu-i fi angajată răspunderea penală.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind contrară realităţii apărarea inculpatului în sensul că o dată ce procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost semnat de către contravenient fără obiecţiuni, ar reflecta realitatea celor petrecute în noaptea de 30/31 ianuarie 2009.
Astfel, s-a arătat că atât denunţătorul cât şi inculpatul au fost văzuţi în trafic pe Calea Domnească din Târgovişte, de către un echipaj de poliţie care se deplasa cu un autoturism marca Logan, format din martorii C.A.Ş. şi D.C.M., ultimul, întrebând: „Ce a făcut U.?" (pe care îl ştia din vedere) iar poliţistul răspunzând „a făcut o contravenţie", moment în care U.R.V. a precizat „că a ocolitun şanţ" (pe care l-a şi indicat cu mâna), acesta fiind motivul pentru care fusese oprit.
Este evident, în opinia tribunalului, că de vreme ce nu a fost contrazis în niciun mod de către un lucrător al poliţiei rutiere, adică de inculpat, se poate deduce că denunţătorul a relatat o situaţie de fapt reală, astfel încât indicarea unei alte fapte în cuprinsul procesului-verbal nu poate avea decât o singură explicaţie - aceea de a o substitui pe cea adevărată, sancţionată de lege cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o anumită perioadă, pentru care a fost nevoit să dea mită în vederea exonerării de răspundere.
S-a concluzionat, că nu există nicio justificare pentru care denunţătorul să fi afirmat că a comis o contravenţie mai gravă în locul alteia care i-ar fi atras o sancţiune mai uşoară (fiindcă nu ar fi purtat centura de siguranţă).
Susţinerile denunţătorului au fost apreciate de tribunal verosimile, constatându-se că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
S-a reţinut că agentul de poliţie N.C.D. s-a deplasat cu autoturismul cu care se afla în patrulare, la domiciliul lui U.R.V. situat în Cartierul Teiş din Târgovişte, în scopul arătat - de a-i fi înmânată o sumă de bani care nu i se cuvenea pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, ceea ce s-a şi întâmplat.
Cei doi şi autoturismele cu care se deplasaseră au fost văzute de către poliţiştii C.N. şi T.D.M., aflaţi într-o misiune de patrulare, într-o autodubă WT, T.D.M. precizând în depoziţia sa că poliţistul completa un proces-verbal (confirmând astfel varianta expusă de către U.R.V. potrivit căreia actul de sancţionare a fost început pe Calea Domnească şi finalizat la domiciliul său).
Niciuna dintre modalităţile în care inculpatul a încercat să justifice prezenţa sa cu autoturismul din dotare în faţa domiciliului denunţătorului, nu este plauzibilă, însăşi schimbarea variantelor oferite în apărare indicând tendinţa acestuia de a induce în eroare organele judiciare.
După negarea prezenţei sale în faţa casei denunţătorului, inculpatul şi-a nuanţat apărarea, arătând că deplasarea la Teiş a fost impusă de sesizarea unui conducător auto în legătură cu prezenţa în zona unităţilor militare a unui autoturism cu avariile pornite, care bloca unul dintre sensurile de circulaţie, fiind făcută împreună cu un voluntar întâlnit la sensul giratoriu din zona pieţei „Doi Brazi", căruia îi ceruse să-l însoţească.
Martorul D.C. nu a confirmat însă relatările inculpatului arătând că nu-şi aminteşte să fi fost în vreo noapte cu N.C.D. în zona Teiş, în timp ce acesta s-ar fi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Mai mult, o dată inculpatul pretinde că a fost în patrulare în zona Teiş, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 observându-l pe stradă pe U.R.V. având procesul-verbal pe care i-l întocmise, când a oprit şi discutat cu acesta, explicându-i că îl sancţionase contravenţional, iar altă dată, că în aceleaşi împrejurări contravenientul a afirmat „că ar putea să-i aducă permisul de conducere pentru a-i fi verificat, încercând chiar să-l mituiască".
Chiar a doua zi, la 01 februarie 2009 orele 1309, U.R.V. a sesizat prin e-mail Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamând că agentul de poliţie N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi a nu-i reţine permisul de conducere.
Inculpatul a acceptat doar în faza cercetării judecătoreşti că a fost sunat în mai multe rânduri de către denunţător care i-a transmis şi SMS-uri, acesta fiind motivul pentru care a acceptat să se întâlnească cu el în Micro 11 pe strada N.I. din Târgovişte.
Conţinutul discuţiei telefonice avută cu denunţătorul la 01 februarie 2009 relevă că acesta reproşează inculpatului că l-a oprit în trafic şi i-a cerut suma de 700 RON pentru a nu-i reţine permisul de conducere, aspecte pe care interlocutorul său nu le tăgăduieşte (necontestând nici că l-ar fi sancţionat pentru ocolirea unui şanţ), solicitându-i să se întâlnească pentru a-i restitui suma remisă.
Reacţiile inculpatului şi răspunsurile sale nu fac decât să confirme acuzaţiile denunţătorului, el chiar promiţând acestuia că „se vor auzi mai târziu (...) până intră în program".
Procesul-verbal întocmit la 23 septembrie 2009 relevă că examinându-se telefonul denunţătorului prin intermediul căruia acesta a înregistrat convorbirea menţionată anterior, a rezultat că a avut o durată de 4 minute şi 44 secunde, listing-ul convorbirilor telefonice purtate de către inculpat atestând durata totală de 282 secunde a convorbirii dintre cele două posturi telefonice la 01 februarie 2009, de la orele 1754 - după cum a declarat U.R.V., mai precis 4 minute şi 42 secunde - de unde a reieşit că denunţătorul nu a intervenit asupra înregistrării în sensul de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală numai anumite pasaje care i-ar fi fost utile (diferenţa de 2 secunde explicându-se prin aceea că denunţătorul a pornit înregistrarea din momentul efectuării apelului, înainte ca inculpatul să răspundă - contorul de timp înregistrând 2 secunde şi efectuarea apelului).
După repetate ezitări şi refuzul de a recunoaşte că avea cunoştinţă despre locul de muncă al denunţătorului - C.M.D., inculpatul a declarat în faza cercetării judecătoreşti că la data de 01 februarie 2009 a fost la acest cazinou, dar pentru a-l întreba de unde avea numărul său de telefon şi motivul acuzării de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind nevoit să plece după ce a aflat de la unul dintre lucrători că denunţătorul nu se află la serviciu, afirmaţii contrazise de către martorul R.A. care a arătat că a auzit o discuţie telefonică purtată de inculpat cu denunţătorul, în timpul căreia cei doi au convenit să se întâlnească la C.M.D. din Târgovişte.
Martorul R.A. a confirmat că inculpatul s-a prezentat la cazinou (locul de muncă al denunţătorului) - aspect surprins şi de imaginile camerelor de supraveghere ale localului, înmânându-i un pachet conţinând suma de 700 RON, spunându-i „dă-i pachetul lui V., că ştie el despre ce este vorba".
La 10 februarie 2009, atât potrivit denunţătorului cât şi conţinutului procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate de acesta cu inculpatul, înregistrări efectuate cu aprobarea judecătorului, cei doi s-au întâlnit şi au purtat o discuţie, denunţătorul acuzându-l pe inculpat că i-a pretins o sumă de bani pentru a nu-i reţine permisul de conducere, acesta cerându-i să nu recunoască în faţa lucrătorilor Direcţiei Anticorupţie că ar fi dat suma respectivă.
Martorul R.A. l-a recunoscut pe inculpat în planşele fotografice prezentate, ca fiind cel care i-a adus banii, aspect surprins şi de către martorii D.S.A. şi A.D.I. care la data de 01 februarie 2009 s-au aflat în C.M.D. din Târgovişte.
În urma coroborării probelor administrate, tribunalul a apreciat că a fost confirmată situaţia de fapt stabilită de procuror în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, fiind dovedită şi vinovăţia inculpatului în comiterea faptei în forma prevăzută de disp. art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) (acesta prevăzând rezultatul acţiunii sale şi urmărind producerea lui) - intenţie directă.
Inculpatul şi-a dat seama în momentul comiterii faptei că suma de bani pretinsă şi primită, nu i se cuvenea, însă cu toate acestea a pretins-o şi a primit-o având reprezentarea stării de pericol, pe care a produs-o pentru buna desfăşurare a activităţilor sale de serviciu, cerinţă care a rezultat din scopul special pe care l-a urmărit, efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu şi care a fost efectiv realizat.
În drept, fapta inculpatului, constând în pretinderea unei sume de bani denunţătorului U.R.V., neprecizată, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa pe Calea Domnească din Târgovişte, pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi a nu i se reţine permisul de conducere, întrucât circulase pe contrasens, după care, în cursul aceleiaşi nopţi, a mers cu autoturismul din dotare la domiciliul acestuia situat în Cartierul Teiş din Târgovişte, unde a primit suma de 700 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de disp. art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele pedepselor fixate de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a motivat că în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, agenţii de poliţie trebuie să aplice corect dispoziţiile legii şi să apere prestigiul şi onoarea funcţiei pe care o ocupă, comportamente de genul celui adoptat de către inculpat, afectând imaginea instituţiei din care face parte şi inducând sentimente de neîncredere, în legătură cu funcţionarea acesteia.
De asemenea, calitatea specială a inculpatului imprimă faptei un grad de pericol social ridicat, însă, sub aspectul cuantumului şi regimului de executare a pedepsei, instanţei îi revine obligaţia de a aplica criteriile prevăzute de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiindcă numai în acest mod vor putea fi atinse scopurile prev. de disp. art. 52 C. pen.
Caracterizarea întocmită de către Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Dâmboviţa atestă pregătirea profesională deosebită a inculpatului şi achitarea sarcinilor sale de serviciu, preocuparea sa constantă pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, receptivitatea la toate activităţile organizate la nivelul serviciului, inculpatul fiind în opinia conducerii, un exemplu în cadrul colectivului, manifestând iniţiativă în executarea unor activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere, comportament care îl detaşează de restul agenţilor, situându-l printre primii agenţi de poliţie la capitolul constatări.
În acelaşi mod inculpatul a fost prezentat şi de către martorii B.C.C. şi S.V.M., care au relatat despre buna pregătire profesională, corectitudinea şi fermitatea inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
De altfel, preocupările deosebite ale inculpatului în privinţa perfecţionării în profesie s-au reţinut a fi probate şi de documentele anexate la dosar.
S-a motivat că situaţiile evocate demonstrează buna conduită a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, fiind de remarcat şi atitudinea adoptată ulterior acestei date, rezultând din prezentarea la toate chemările autorităţilor judiciare, motiv pentru care în favoarea acestuia au fost reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cărora li s-au recunoscut efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că o pedeapsă de 6 luni închisoare este de natură să permită revenirea inculpatului la o conduită în deplin acord cu normele legale şi de convieţuire socială.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 81 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., cuantumul pedepsei închisorii aplicată inculpatului, lipsa unor condamnări anterioare şi posibilitatea realizării scopului pedepsei şi fără executarea ei efectivă, text în baza căruia a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit potrivit disp. art. 82 alin. (1) C. pen.
Pe cale de consecinţă, inculpatului i s-a atras atenţia asupra disp. art. 83 C. pen., potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În baza disp. art. 71 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că natura infracţiunii comise nu impune şi interzicerea dreptului acestuia de a alege, prin prisma dispoziţiilor deciziei nr. LXXIV/2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene, care a stabilit ca regulă necesitatea existenţei unui echilibru just între pedeapsa principală şi cea accesorie aplicate unei persoane vinovată de săvârşirea unei infracţiuni.
Interzicerea dreptului de a îndeplini funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii derivă din specificul faptei inculpatului care i-a atras răspunderea penală.
Totodată, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
Împotriva sentinţei Tribunalului Dâmboviţa a declarat apel inculpatul N.C.D.
În motivare a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru luare de mită întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv, nu s-a făcut dovada existenţei obiectului material al laturii obiective şi nici a scopului special, atâta timp cât prin întocmirea şi înmânarea procesului-verbal de contravenţie nu s-a făcut dovada scopului pentru care s-au cerut bani sau alte foloase.
Referindu-se la probele şi mijloacele de probă avute în vedere de instanţă, a susţinut că în declaraţiile sale denunţătorul face afirmaţii contradictorii, declaraţiile martorului R.A. nu sunt susţinute de probe ci combătute de cea a martorului A.D. iar printre cele 22 procese-verbale încheiate în data de 31 ianuarie 2009 s-a aflat şi cel cu seria CC nr. Z întocmit denunţătorului. Denunţătorul a fost sancţionat în repetate rânduri în perioada anilor 2008 - 2009 pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, existând bănuiala că pentru a fi exonerat de răspundere a formulat un denunţ.
Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apelantul inculpat N.C.D., deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel la niciunul dintre termenele de judecată, lipsa acestuia la termenul din 29 aprilie 2011 nefiind justificată în vreun mod.
Prin Decizia penală nr. 68 din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat.
S-a reţinut în esenţă că pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, respectiv: denunţul formulat de numitul U.R.V., declaraţiile date de acesta, Adresa din 25 februarie 2009 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, ordonanţa pentru înregistrări în mediu ambiental şi referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanţe, procesul-verbal din 20 martie 2009, declaraţiile inculpatului, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 şi procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare şi interceptare a unor convorbiri telefonice, Adresa nr. ZZ/2009 şi Încheierea nr. 9 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizaţia de solicitare a datelor reţinute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, referatul privind propunerea de prelungire a interceptării convorbirilor telefonice, Încheierea nr. 17 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 27 martie 2009, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de recunoaştere de pe planşe foto, adresa din 19 august 2009 către Spitalul Judeţean Dâmboviţa şi foaia de observaţie clinică generală, ordonanţa de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Dâmboviţa, adresele din 24 martie 2009 şi 275299 din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi procesele-verbale din 10 şi 11 noiembrie 2009 şi din 19 septembrie 2009, prima instanţă a reţinut corect şi complet situaţia de fapt, din care a rezultat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, inculpatul N.C.D., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa pe Calea Domnească din Târgovişte, pentru a nu dispune sancţionarea contravenţională şi a nu reţine permisul de conducere al denunţătorului a pretins şi primit de la acesta suma de 700 RON.
Probele au fost complet analizate şi just apreciate de instanţa de fond, care, reţinând vinovăţia inculpatului în forma prevăzută de lege, respectiv intenţia directă, temeinic şi legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei şi vinovăţiei inculpatului.
Aşa cum a reţinut şi tribunalul, deşi pe tot parcursul procesului inculpatul a contestat temeinicia probelor, poziţie adoptată şi în faţa instanţei de apel, probele administrate, analizate de prima instanţă, conduc la concluzia că fapta de luare de mită există, a fost comisă în împrejurările arătate în actul de acuzare şi cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, intenţia directă iar acestea se coroborează cu susţinerile şi declaraţiile denunţătorului U.R.V.
A fost pe deplin dovedit că în împrejurările arătate în actul de acuzare, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în schimbul III, inculpatul a oprit în trafic pe denunţătorul U.R.V. pe Calea Domnească din Târgovişte şi sub pretextul că acesta ar fi circulat pe contrasens circa 40 m, în fapt, şoferul încercând să ocolească un şanţ aflat pe direcţia sa de mers, a pretins o sumă de bani, neprecizată pentru a nu dispune aplicarea unei sancţiuni contravenţionale şi reţinerea permisului de conducere.
În împrejurările menţionate, după ce denunţătorul a arătat că nu are bani asupra sa dar poate apela la un prieten, inculpatul i-a solicitat să meargă împreună la domiciliul denunţătorului, locaţie în care a şi fost remisă suma de 700 RON, solicitată de inculpat.
Aşa cum justificat a reţinut şi tribunalul, deşi inculpatul a contestat nu doar împrejurarea că a pretins şi primit o sumă de bani de la denunţător pentru a nu dispune sancţiuni împotriva acestuia ci chiar şi faptul că la data de 30/31 ianuarie 2009 l-ar fi sancţionat contravenţional pe acesta, împrejurările comiterii infracţiunii, respectiv oprirea denunţătorului pe Calea Domnească precum şi prezenţa inculpatului în faţa locuinţei denunţătorului din zona Teiş au fost observate şi relatate de colegii inculpatului, respectiv martorii C.A.Ş., D.C., T.D.M., C.N., fără a exista vreun dubiu asupra realităţii faptelor, întrucât declaraţiile acestora se coroborează cu susţinerile denunţătorului, în ambele situaţii, inculpatul fiind văzut în autoturismul de serviciu.
Imediat după eveniment, la 1 februarie 2009, orele 1309, prin e-mail, U.R.V. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat sub nr. 93, reclamând că agentul de poliţie N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu dispune sancţionarea sa contravenţională şi a nu-i reţine permisul de conducere.
În aceeaşi zi, denunţătorul l-a sunat pe inculpat şi i-a cerut restituirea sumei pretinse în 31 ianuarie 2009 iar după aproximativ 30 minute, inculpatul l-a apelat pe denunţător de pe un număr ascuns şi i-a cerut să se întâlnească la locul de muncă al acestuia, respectiv C.M.D. din Târgovişte, unde a fost întâmpinat în dreptul uşii de acces de martorul R.A. căruia inculpatul i-a înmânat o hârtie de culoare albă, spunându-i „dă-i pachetul lui V. că ştie el despre ce este vorba", împrejurare înregistrată de cele trei camere de supraveghere ale cazinoului, martorul constatând că în interiorul pachetului se aflau şapte bancnote de câte 100 RON, aspecte, de asemenea, surprinse de camerele de supraveghere dar şi de martorii D.S.A. şi A.D.I., acesta din urmă, în calitate de operator de jocuri, schimbând bancnotele respective pentru a nu exista nicio suspiciune asupra provenienţei lor iar apoi, suma de bani înmânată denunţătorului.
După începerea cercetărilor, inculpatul a încercat să-l determine pe denunţător să-şi retragă plângerea atât prin intermediul mesajului transmis de pe numărul său de telefon - 07xx.xxx.xxx „vino în Micro XI lângă Prepeleac", confirmat atât de conţinutul mesajului şi listing-ul convorbirilor telefonice precum şi de conţinutul convorbirilor interceptate conform art. 911 C. proc. pen., autorizate de instanţă.
În raport de acestea, s-a constatat că temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât chiar dacă inculpatul a întocmit un proces-verbal de contravenţie, care intra în atribuţiile sale de serviciu, constatarea faptei şi măsurile dispuse se plasează în afara celor stabilite în fişa postului şi Statutul poliţistului aprobat prin Legea nr. 360/2002, fiind evident că a procedat în acest mod în scopul de a-şi crea pentru sine un avantaj pecuniar, niciuna din probele administrate nefăcând dovada că denunţătorul ar fi fost surprins în trafic fără a purta centură de siguranţă, aceasta fiind o contravenţie menţionată de inculpat pentru a disimula fapta de corupţie săvârşită.
În cauză s-a dovedit nu doar pretinderea unei sume de bani pentru îndeplinirea necorespunzătoare a unui act legat de îndatoririle de serviciu ale inculpatului ci şi primirea sumei de 700 RON în acelaşi scop, aşa încât, chiar dacă a fost restituită denunţătorului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită, variantele arătate în incriminarea de sub art. 254 C. pen., fiind prevăzute alternativ.
Este lipsită de relevanţă juridică împrejurarea, susţinută de inculpat, că pe parcursul anilor 2008 - 2009 denunţătorul U.R.V. ar fi fost sancţionat contravenţional în repetate rânduri pentru încălcarea dispoziţiilor Codului rutier, întrucât chiar reală dacă s-ar fi dovedit, nu ar putea constitui temei pentru sancţiuni contravenţionale şi administrative în lipsa existenţei unei încălcări a dispoziţiilor cuprinse în OUG nr. 195/2002.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod just instanţa de fond a înlăturat apărările invocate de inculpat vizând inexistenţa infracţiunii de luare de mită şi vinovăţia sa, fiind pe deplin dovedite atât existenţa obiectului material, al laturii obiective şi a scopului, astfel că şi apelul declarat este nefondat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a apreciat că în cuantumul şi modalitatea de executare, este o pedeapsă justă, chiar redusă, de vreme ce infracţiunea de luare de mită este sancţionată cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar faptele de corupţie săvârşite de către poliţişti sunt tot mai frecvente.
Cu toate acestea, pentru că tribunalul a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. iar împotriva sentinţei s-a promovat apel numai de către inculpat, instanţa de control judiciar fiind ţinută să soluţioneze cauza conform art. 317 alin. (1) şi art. 372 C. proc. pen., s-a concluzionat că pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat corespunde exigenţelor cerute de art. 72 şi art. 52 C. pen. şi nu se impune diminuarea cuantumului acesteia.
Împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs inc. N.C.D., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi pct. 10 C. proc. pen.
În motivare, a susţinut în esenţă că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că a săvârşit infracţiunea de luare de mită, dovezile administrate în proces confirmând că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 a sancţionat contravenţional denunţătorul pentru o contravenţie rutieră. Nu există nicio probă legal administrată care să confirme că a îndeplinit vreun act contrar îndatoririlor de serviciu condiţionat de pretinderea/primirea vreunei sume de bani. Prin urmare, se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.
În argumentarea celui de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., recurentul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor administrate în apărare, incidenţei dispoziţiilor art. 255 C. pen. în ceea ce-l priveşte pe denunţător, măsurii de siguranţă a confiscării sumei de bani, excepţiei de nelegalitate a probelor constând în înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale şi asupra cererii sale de expertizare a acestor înregistrări. Din acest motiv, susţine recurentul se impune casare ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului N.C.D. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanţa a reţinut o anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situaţie de fapt. Eroarea de fapt există şi atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe şi nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză şi a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoz. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.
În urma analizării materialului probator administrat, s-a reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului N.C.D., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită şi întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Acţiunea infracţională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăţie, în acest sens fiind avute în vedere, denunţul formulat de numitul U.R.V., declaraţiile date de acesta, Adresa din 25 februarie 2009 a D.N.A., procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, ordonanţa pentru înregistrări în mediu ambiental şi referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanţe, procesul-verbal din 20 martie 2009, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 şi procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare şi interceptare a unor convorbiri telefonice, adresa nr. ZZ/2009 şi încheierea nr. 9 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizaţia de solicitare a datelor reţinute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, coroborate cu declaraţiile martorilor, procesul-verbal de recunoaştere de pe planşe foto, ordonanţa de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Dâmboviţa, adresele din 24 martie 2009 şi din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi procesele-verbale din 10 şi 11 noiembrie 2009 şi din 19 septembrie 2009 inclusiv cu relatările inculpatului făcute pe parcursul procesului.
Martorul U.R.V. a declarat constant în proces că în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, se deplasa cu autoturismul său SF pe Calea Domnească din Municipiul Târgovişte spre locuinţa sa. La un moment dat a observat pe carosabil în direcţia sa de mers un şanţ, iar pentru a-l evita a rulat pe contrasens revenind apoi pe sensul său de deplasare. După manevră, a sesizat că în spatele său se află un autoturism al poliţiei rutiere cu semnalele de avertizare luminoasă în funcţiune, aşa că a trecut pe banda I şi în final a oprit.
N.C.D. - agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, de serviciu în noaptea respectivă, i-a cerut documentele spre verificare, explicându-i că fapta sa de a se deplasa pe contrasens, parcurgând aproximativ 40 de metri, constituie contravenţie şi atrage suspendarea permisului de conducere pe o durată de două luni. În acel moment, pe lângă cei doi a trecut un alt echipaj de poliţie, martorii C.A.Ş. şi D.C.M., acesta din urmă spunând în glumă inculpatului să-l lase în pace. Acesta a replicat că a săvârşit o contravenţie, iar denunţătorul a explicat că a ocolit şanţul ce traversa drumul.
În continuare, a relatat denunţătorul, inculpatul i-a pretins o sumă de bani neprecizată, folosind o expresie de genul "valoarea permisului său", pentru a se rezolva; oricum a înţeles că în fapt îi pretinde bani pentru a nu-i reţine permisul de conducere.
Pentru că nu avea bani, la cererea inculpatului au mers la locuinţa sa (a denunţătorului), timp în care inculpatul l-a aşteptat în faţa casei, martorul a revenit din casă, i-a înmânat 700 RON iar inculpatul documentele personale şi a semnat un proces-verbal de contravenţie întocmit de inculpat, în care era înscrisă sancţiunea avertismentului.
Anterior remiterii banilor pe când se aflau în stradă, în faţa casei denunţătorului, la poartă, pe lângă cei doi a trecut un alt echipaj de poliţie, inculpatul atenţionându-l să ascundă banii şi să îi dea după ce trec colegii săi, ceea ce s-a şi întâmplat.
A doua zi - 1 februarie 2009, arată denunţătorul, printr-un e-mail a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu cele întâmplate iar după-amiază, în jurul orelor 1730, l-a sunat pe inculpat cerându-i să-i restituie suma de 700 RON - convorbire ce a înregistrat-o şi predat-o organelor de urmărire penală. După aproximativ jumătate de oră inculpatul l-a sunat şi i-a propus să se întâlnească să-i restituie banii stabilind loc de întâlnire - C.M.D. din Târgovişte - locul de muncă al denunţătorului.
Martorul U.R.V. a spus tot ceea ce i se întâmplase în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 colegului său R.A., rugându-l să-i primească banii 700 RON pe care inc. N.C.D. urma să îi restituie în aceeaşi zi.
Inculpatul a mers în aceeaşi zi la locul său de muncă (al denunţătorului) la casino, i-a dat martorului R.A. un pachet spunându-i să îl înmâneze denunţătorului. R.A. l-a desfăcut, constatând că acesta conţine 700 RON în bancnote de câte 100 RON şi a restituit banii denunţătorului, după ce în prealabil a schimbat bancnotele respective pentru a nu exista nicio suspiciune asupra provenienţei banilor. Aspectele relevate au fost surprinse de cele trei camere de supraveghere ale cazinoului dar şi de martorii D.S.A. şi A.D.I., acesta din urmă operator de jocuri la casino fiind cel care a schimbat bancnotele martorului R.A. primite de la inculpat pentru a-i fi restituite denunţătorului.
Relatările martorului U.R.V. în acuzarea inculpatului N.C.D. au fost dovedite cu probe.
Astfel, martorul R.A. a confirmat că a primit banii (700 RON) de la inculpat pentru a-i da denunţătorului, recunoscându-l după planşele foto. A precizat martorul, că U.R.V. îi relatase anterior că inculpatul - agent de poliţie rutieră i-a pretins 700 RON pentru a nu-i reţine permisul de conducere, urmarea unei contravenţii comise în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, martorul R.A. sfătuindu-l să denunţe fapta inculpatului autorităţilor.
Momentul opririi în trafic a denunţătorului, pe Calea Domnească - Târgovişte de către inculpat pentru faptul că rulase pe contrasens, a fost observat de martorii C.A.Ş. şi D.M. - colegi ai inculpatului şi de serviciu în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 - acesta din urmă relatând că împreună cu echipajul său a trecut pe lângă cei doi, inc. N.C.D. spunându-i că denunţătorul a comis o contravenţie iar din acest motiv îl va sancţiona contravenţional, martorul U.R.V. explicându-i că a ocolit un şanţ ce traversa carosabilul.
Prin adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmboviţa s-a comunicat că printre cei sancţionaţi în noaptea de 31 ianuarie 2009 de către inc. N.C.D. s-a aflat şi denunţătorul U.R.V., la dosar fiind depus procesul-verbal seria CC nr. Z (întocmit la 31 ianuarie 2009, orele 340) din care reiese că denunţătorului i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului pentru că a condus autoturismul fără a purta centură de siguranţă - faptă ce constituie contravenţia prev. de art. 99 pct. 8 din OUG nr. 195/2002.
În fapt, martorul U.R.V. săvârşise contravenţia prevăzută de art. 101 alin. (3) lit. d) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce se sancţiona cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru că circulase pe sens opus - iar nu cea consemnată nereal de către inculpat în procesul-verbal de contravenţie -nerespectarea obligaţiei de a purta centură de siguranţă - sancţionată cu avertisment.
O asemenea concluzie reiese din însăşi depoziţia denunţătorului făcută în acest sens, coroborată cu declaraţiile martorilor C.A.Ş. şi D.M., în special cu a acestuia din urmă, ce a afirmat că denunţătorul în prezenţa inculpatului i-a explicat că este sancţionat pentru că ocolise un şanţ ce traversa carosabilul, nefiind contrazis în vreun mod de către inculpat.
Prezenţa inculpatului N.C.D. în aceeaşi noapte -30/31 ianuarie 2009 la poarta locuinţei denunţătorului situată în cartierul Teiş a fost confirmată de martorii T.D.M. şi C.N. - colegi ai inculpatului - aflaţi într-o misiune de patrulare - ce au relatat că maşina de poliţie a inculpatului era oprită la poarta locuinţei denunţătorului, inculpatul se afla în autoturism completând un proces-verbal iar U.R.V. în afară, inculpatul explicându-le că denunţătorul săvârşise o contravenţie.
Din discuţia telefonică din data de 1 februarie 2009 purtată de inculpat şi denunţător - înregistrată de denunţător şi predată organelor de urmărire penală ce au procedat la transcriere, a reieşit că denunţătorul îi reproşează inculpatului că l-a oprit în trafic pentru faptul că a ocolit un şanţ, că i-a solicitat 700 RON pentru a nu-i reţine permisul de conducere, cerându-i inculpatului să se întâlnească pentru a-i restitui banii, N.C.D. promiţându-i că se vor întâlni mai târziu, până să intre în serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen. înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.
Prin urmare, înregistrarea convorbirii dintre denunţător şi inculpat efectuată de denunţător la data de 1 februarie 2009 prin telefon constituie un mijloc de probă în sensul dispoziţiilor art. 64 C. proc. pen.
La data de 10 februarie 2009, U.R.V. a primit un mesaj pe telefonul său mobil de la inculpat, acesta cerându-i să se întâlnească, la dosar fiind depusă o planşă foto ce redă conţinutul mesajului.
Din înregistrarea convorbirii ambientale purtată la 10 februarie 2009 de inculpat şi denunţător, realizată în conformitate cu dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen., a reieşit că denunţătorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului că a fost căutat de ofiţeri de poliţie anticorupţie pentru a relata în legătură cu faptul că i-a pretins 700 RON pentru a nu-l sancţiona contravenţional, inculpatul sugerându-i - astfel cum rezultă din transcrierea convorbirii - să nu dezvăluie nimic ci doar să declare că sunt prieteni.
La data de 17 septembrie 2009, prin intermediul unui prieten, inculpatul a luat legătura cu denunţătorul (convorbire înregistrată în conformitate cu dispoziţiile legale), rugându-l să revină asupra acuzaţiilor, să se împace şi să-şi retragă plângerea.
Infracţiunea de luare de mită, constă în fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primeşte banii sau foloasele; de asemenea, actul funcţionarului să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
În speţă, inc. N.C.D. - agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, având printre alte atribuţii (conform fişei postului) constatarea contravenţiilor, potrivit competenţei conferite de lege - a pretins bani martorului U.R.V. şi a primit de la acesta 700 RON pentru a nu-i aplica sancţiunea contravenţională a amenzii şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de două luni, urmarea săvârşirii de către denunţător a contravenţiei de a circula pe sens opus, întocmind un proces-verbal contravenţional în cuprinsul căruia a atestat nereal că denunţătorul a comis contravenţia nerespectării obligaţiei de a purta centura de siguranţă, fiind sancţionat cu avertisment.
Este adevărat că nu a existat o surprindere în flagrant a momentului primirii banilor de către inculpat, însă depoziţiile martorului U.R.V. constante în proces se coroborează cu cele ale martorilor C.A.Ş., D.C.M., R.A., T.D.M., C.N., D.S.A., A.D.I. (expuse anterior) şi înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale purtate între inculpat şi denunţător şi constituie toate împreună probe ce conduc la o singură concluzie posibilă, anume că inculpatul N.C.D. a săvârşit fapta de luare de mită.
Elementele de fapt indicate de martori, anume că inculpatul a pretins şi primit 700 RON de la denunţător pentru a nu-l sancţiona cu suspendarea permisului de conducere întrucât circulase pe contrasens, deplasarea inculpatului împreună cu denunţătorul în aceeaşi noapte la locuinţa acestuia din urmă, fiind văzut la poartă de martorii T.D.M. şi C.N., faptul că banii au fost restituiţi de către inculpat a doua zi denunţătorului prin intermediul martorului R.A. (neavând vreo relevanţă juridică restituirea, de vreme ce infracţiunea se consumase încă din momentul pretinderii banilor), convorbirile telefonice şi mesajele purtate între denunţător şi inculpat, acesta cerându-i să se întâlnească şi sugerându-i să nu dezvăluie ofiţerilor anticorupţie nimic din cele întâmplate, vin să infirme apărarea inculpatului ce a negat implicarea sa în acţiunea infracţională.
Concluzionând, a fost dovedită vinovăţia inculpatului N.C.D., ce a acţionat cu intenţie directă, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate are în vedere situaţia în care instanţa nu a examinat declaraţiile martorilor sau concluziile unei expertize efectuate în cauză nepronunţându-se asupra acestora.
Cea de-a treia situaţie (omisiunea de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale) se referă la cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului, cum ar fi spre exemplu cererea pentru administrarea unei probe asupra căreia instanţa a omis să se pronunţe, dar nu priveşte ipoteza în care instanţa a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe, cum doctrina dar şi practica judiciară au statuat.
În recurs, apărarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pe motiv că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra probelor administrate în apărare, incidenţei dispoziţiilor art. 255 C. pen. în ceea ce-l priveşte pe denunţător, măsurii de siguranţă a confiscării sumei de bani, excepţiei de nelegalitate a probelor şi cererii de expertizare a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale.
Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.
Pentru că denunţătorul U.R.V. a denunţat fapta sesizând Direcţia Naţională Anticorupţie printr-un e-mail la 1 februarie 2009, iar apoi în scris la 9 februarie 2009 Direcţia Generală Anticorupţie, oricum mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de denunţător pentru infracţiunea de dare de mită, în temeiul dispoziţiilor art. 226 alin. (6) rap. la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., pe motiv că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Prin urmare, parchetul s-a pronunţat în conformitate cu dispoziţiile legale asupra incidenţei dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe martorul U.R.V., iar împotriva dispoziţiei de neurmărire cuprinsă în rechizitoriu nu a fost formulată plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. pentru a învesti instanţa să o examineze.
Referitor la măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 700 RON primită de inculpat de la denunţător în scopul arătat, nu se pune problema aplicării acesteia, pentru că banii au fost restituiţi de către N.C.D. denunţătorului a doua zi la 1 februarie 2009, prin intermediul martorului R.A., aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 254 alin. (3) C. pen. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi impus aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., măsura de siguranţă a confiscării sumei de 700 RON de la inculpat nu se poate dispune în recursul inculpatului pentru că ar însemna să i se creeze o situaţie mai grea în propriul recurs, contrar dispoziţiilor art. 3858 C. proc. pen.
Cu privire la probele administrate în apărare, se constată că la termenul de judecată din 22 noiembrie 2010, inculpatul prin apărător a solicitat audierea a doi martori pe situaţia de fapt, iar în circumstanţiere acte şi un martor.
Instanţa de fond a admis probele şi le-a administrat, fiind ascultaţi martorii B.C.C., B.A.G., S.V.M. şi depuse acte în circumstanţiere. Aşadar, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii inculpatului de a-i fi administrate probe, încuviinţând-o şi administrând dovezi - martori şi înscrisuri - în apărare.
În cursul judecăţii, la prima instanţă dar şi apel, inculpatul nu a mai solicitat alte probe decât cele mai sus enumerate, nu a invocat nicio excepţie de nelegalitate a probelor şi nici nu a cerut expertizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale purtate cu denunţătorul, astfel încât instanţa nu a avut asupra a ce se pronunţa din moment ce nu au fost cerute.
Prin urmare, susţinerea apărării în recurs, anume că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a probelor şi cererii de expertizare a înregistrărilor nu poate fi reţinută de vreme ce inculpatul la judecata în fond şi apel nu a formulat asemenea cereri.
Cât priveşte probele în apărare, instanţele de fond şi apel le-au examinat în contextul materialului probator administrat în proces.
Atât în faza urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti, inc. N.C.D. nu a recunoscut că a pretins şi primit vreo sumă de bani de la denunţător pentru a nu-i suspenda permisul de conducere urmare a contravenţiei săvârşite de denunţător în noaptea de 30/31 ianuarie 2009.
Iniţial, la urmărire penală a declarat că nu îl cunoaşte pe denunţător, nu îşi aminteşte dacă l-a sancţionat contravenţional în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, nu s-a deplasat cu autoturismul poliţiei la locuinţa denunţătorului situată în cartierul Teiş, nu l-a sunat vreodată şi nu a fost niciodată la locul său de muncă.
Ulterior, tot la urmărire penală când a fost audiat, de data aceasta în calitate de învinuit şi-a amintit că l-a oprit în trafic pe denunţător pe Calea Domnească, că i-a întocmit proces-verbal de contravenţie pentru că nu a purtat centura de siguranţă, moment surprins de martorii A.G. şi M.I., apoi că a fost cu maşina din dotare în cartierul Teiş împreună cu martorul D.C. la o intervenţie.
La cererea inculpatului, procurorul a audiat martori în apărarea sa.
Astfel, martorii A.G. şi M.I. au precizat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 300 - 400 se aflau în faţa motelului Dracula situat vis a vis de Curtea Domnească şi l-au văzut pe inculpat şi denunţător discutând, însă datorită distanţei nu au auzit convorbirea celor doi.
D.M. a declarat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 trecea cu autoturismul prin cartierul Teiş când l-a văzut pe inculpat rulând cu autoturismul din dotare singur în maşină, în acelaşi sens declarând şi martorul S.A.G.
În ceea ce-l priveşte pe martorul D.C., a precizat că nu îşi aminteşte ca împreună cu inculpatul să se fi deplasat în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 la vreo intervenţie în cartierul Teiş iar martorul L.I.C. propus şi acesta în apărare a declarat că nu cunoaşte nimic în legătură cu cele întâmplate în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, fiind plecat din ţară din 2007.
La cercetare judecătorească, la cererea inculpatului au fost audiaţi în apărare martorii B.C.C., B.A.G. şi S.V.M. - în circumstanţiere.
Martorul B.C.C. a relatat că în luna februarie 2009, în timp ce se afla la domiciliul său inculpatul a fost sunat de mai multe ori de către o persoană care-i solicita să se întâlnească. Au coborât împreună şi a observat că inculpatul s-a întâlnit cu U.R.V., au discutat, inculpatul relatându-i ulterior că U.R.V. îl acuză de luare de mită.
B.A.G. a declarat că denunţătorul i-a spus că doreşte ca dosarul inculpatului să se finalizeze cât mai repede, întrebându-l ce se întâmplă dacă îşi retrage plângerea formulată, martorul sfătuindu-l să se adreseze procurorului.
Se constată aşadar că probele inculpatului, o parte dintre ele nu-i confirmă apărările, iar în acest sens se au în vedere depoziţiile martorilor A.G., M.I., D.M., S.A.G., D.C. iar o altă parte cum ar fi depoziţiile martorilor B.C.C. şi B.A.G. nu sunt esenţiale sub aspect probator şi nu înlătură întregul material administrat în proces în acuzarea inculpatului de luare de mită.
Prin urmare, nici cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu este incident în cauză şi constatând că Decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul inculpatului N.C.D. declarat împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3851/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3855/2011. Penal → |
|---|
