ICCJ. Decizia nr. 41/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 41/2011
Dosar nr. 5327/1/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra plângerii de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 15 iunie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată plângerea formulată de petiţionarul N.M. în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei nr. 12219/09/119A/111-1/2010 din data de 16 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat, în esenţă, că procurorul a dat dovadă de superficialitate şi rea-credinţă în cercetarea infracţiunilor de insultă, abuz în serviciu, purtare abuzivă, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, infracţiuni pe care Ie-a reclamat în plângerea penală adresată procurorului, aspecte care în opinia sa justifică admiterea plângerii şi soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
Examinând plângerea formulată de petiţionar în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 12219/09/119/VIII-1/2010 din data de 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin.(1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu";.
Aşa cum rezultă din norma procedurală susmenţionată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres şi limitativ soluţiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum şi actele procedurale, respectiv, rezoluţia, ordonanţa sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluţiile de netrimitere în judecată mai sus amintite.
De asemenea, prin Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 283 din 11 aprilie 2008, s-a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă";.
În cauză, prin rezoluţia din data de 16 februarie 2010 adoptată în lucrarea nr. 12219/09/119/VI11-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, procurorul a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul N.M., ca neîntemeiată.
În considerentele rezoluţiei susmenţionate, procurorul de caz a constatat că petiţionarul N.M. a formulat o plângere penală împotriva următoarelor persoane: inspectorul şef al Serviciului de Inspecţia Judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi de favorizarea infractorului în formă continuată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi de art. 264 C. pen.; judecătorul I.M. din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru infracţiunile de insultă, abuz în serviciu şi purtare abuzivă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 205, art. 246 şi art. 250 C. pen.; judecătoarele D.A.S., C.T. şi grefiera de şedinţă M.D. pentru infracţiunile de omisiune a sesizării organelor judiciare şi de favorizarea infractorului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 263 şi, respectiv, de art. 264 C. pen. în măsura în care se va dovedi că au dat declaraţii de susţinere false în favoarea judecătoarei I.M.; judecătoarea M.N., preşedinta Tribunalului Bucureşti şi judecătorul M.G., preşedintele Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Bucureşti, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi de favorizarea infractorului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi, respectiv, de art. 264 C. pen.
De asemenea, petiţionarul a solicitat declanşarea de cercetări în vederea stabilirii răspunderii penale sau, după caz, administrative sau disciplinare privind pe judecătoarea I.V.F. şi, respectiv grefiera de şedinţă E.H., Completul 1 de judecată Minori şi Familie al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti privitor la încălcarea de către acestea a normelor de procedură în data de 24 martie 2008, prin aceea că dosarul nr. 4510/299/2008 a fost judecat fără a fi fost afişat pe lista de şedinţă, precum şi pentru ulterioarele adăugiri în fals în condica de şedinţă.
În esenţă, în plângerea formulată, petiţionarul N.M. a prezentat mai multe aspecte din derularea unor cauze civile în care a fost parte, pe care Ie-a apreciat ca reprezentând fapte abuzive săvârşite de judecătorii din respectivele dosare şi de către grefierii de şedinţă.
Referitor la inspectorul şef al Serviciului de Inspecţie Judiciară pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, petiţionarul a apreciat ca fiind infracţiuni săvârşite de acesta, răspunsul la plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu aspectele vizând judecata respectivelor cauze prin care acesta „neagă fapte care s-au petrecut într-un fel care ar atrage răspunderea persoanelor reclamate"; şi, de asemenea, nesemnarea comunicării făcute „în vederea evitării asumării răspunderii pentru concluziile unei inspecţii netemeinice şi nelegale";.
Constatând că plângerea formulată de petiţionarul N.M. este susţinută doar de critici ale modului de judecată - pentru examinarea cărora legea stabileşte în mod expres cadrul procesual aplicabil - şi de aprecieri având o evidentă natură subiectivă, procurorul a dispus respingerea ca neîntemeiată a acesteia.
Prezenta plângere este formulată de petiţionar împotriva soluţiei sus-menţionate, respectiv a rezoluţiei nr. 12219/09/VIII-1/2010.
Examinând rezoluţia nr. 12219/09/119A/1I1-1/2010 din 16 februarie 2010 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că este legală şi temeinică, plângerea petiţionarului neavând caracterul unei plângeri penale în înţelesul dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen.
Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum şi mijloacele de probă de care înţelege să se folosească, elemente ce nu se regăsesc în plângerea formulată de petiţionar.
Din acest punct de vedere, cum corect a reţinut procurorul, plângerea petiţionarului este susţinută doar de critici ale modului de judecată, pentru examinarea cărora legea stabileşte în mod expres cadrul procesual aplicabil, şi de referiri evazive din care nu rezultă indicii în sensul săvârşirii vreunei infracţiuni de către magistraţii vizaţi.
În raport cu cele menţionate, având în vedere şi dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, mai sus invocate, Înalta Curte constată că plângerea petiţionarului N.M. formulată împotriva rezoluţiei susmenţionate a fost exercitată cu nerespectarea cerinţelor legale, deoarece prin actul procedural arătat nu a fost dispusă niciuna din soluţiile de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres şi limitativ, şi anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, aşa încât, plângerea se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu îl îngăduie şi îl sancţionează cu inadmisibilitate.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul N.M. împotriva rezoluţiei nr. 12219/09/119/VII1-1/2010 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul N.M. împotriva rezoluţiei nr. 12219/09A/111-1 /2010 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Obligă petiţionarul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 410/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
