ICCJ. Decizia nr. 3946/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3946/2011
Dosar nr. 3030/2//2011
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 2060/11/5/2002 din 24 martie 2011 s-a dispus sesizarea acestei instanţe în vederea recunoaşterii Sentinţei penale nr. 20/2004 din 1 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secţia a III-a şi punerii ei în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată cu privire la transferul persoanei condamnate M.I.N., cetăţean român, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Pentru a dispune astfel, procurorul a avut în vedere Adresa nr. 70366/2009 din 11 august 2009 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 modificată, s-a formulat de către autorităţile judiciare din Regatul Spaniei o cerere privind transferarea persoanei condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoare aplicată sus-numitului de către instanţele statului solicitant.
Din documentele transmise de autorităţile judiciare spaniole, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1083, a rezultat că M.I.N. a fost condamnat, prin Sentinţa nr. 20/2004 din 01 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secţia a III-a, rămasă definitivă, la două pedepse de câte 10 ani închisoare pentru două infracţiuni de complicitate la agresiune sexuală şi o pedeapsă de 1 an închisoare pentru o infracţiune de vătămare corporală, fapte prevăzute de art. 179 şi respectiv art. 147 C. pen. spaniol.
Această hotărâre a rămas definitivă la aceeaşi dată, 01 octombrie 2004.
În fapt, s-a reţinut că la data de 05 februarie 2003 persoana solicitată, împreună cu alţi trei conaţionali au acostat-o pe victima R.P., care aştepta un autobuz în localitatea Vinaroz (Castellon), iar în urma discuţiilor cu aceasta au invitat-o într-un bar. După un timp petrecut împreună s-au oferit să o însoţească pe victimă până la o altă staţie de autobuz, lucru acceptat de aceasta, iar în momentul în care au ieşit din localitate, în dreptul unei râpe au lovit-o şi au dus-o pe un teren viran, folosind forţa aceştia, au dezbrăcat-o şi au imobilizat-o în timp ce doi dintre inculpaţi au întreţinut raport sexual cu victima.
Examinând documentele transmise de autorităţile judiciare ale statului solicitant s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări la care se referă art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.
Astfel, faptele de complicitate la agresiune sexuală îşi regăsesc echivalentul incriminator în prevederile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. român, iar cea de vătămare corporală este incriminată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. român.
Din relaţiile privitoare la lichidarea executării pedepsei a rezultat că acesta are de executat o pedeapsă de 21 ani închisoare, că executarea acestei pedepse a început la 10 martie 2006 şi va fi considerată executată la 31 ianuarie 2024, întrucât din durata totală a pedepsei a fost dedusă perioada executată de persoana solicitată ca arest preventiv, respectiv de la 06 februarie 2003 la 09 martie 2006.
Persoana solicitată şi-a manifestat acordul pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România deoarece întreaga sa familie (părinţi) se află în ţară şi îl pot sprijini moral şi material în toată această perioadă.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; a recunoscut Sentinţa penală nr. 20/2004 din 01 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secţia a III-a, rămasă definitivă, privind pe condamnatul M.I.N., cetăţean român; a dispus transferarea persoanei condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 21 ani închisoare aplicată condamnatului prin hotărârea sus-menţionată; a dedus prevenţia deja executată de la 06 februarie 2003 la 09 martie 2006 şi de la 10 martie 2006 la zi.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, următoarele:
Potrivit Sentinţei penale nr. 20/2004 din 1 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Castellon, secţia a III-a, rămasă definitivă, numitul M.I.N., cetăţean român, a fost condamnat la două pedepse de câte 10 ani închisoare pentru două infracţiuni de complicitate la agresiune sexuală şi o pedeapsă de 1 an închisoare pentru o infracţiune de vătămare corporală, fapte prevăzute de art. 179 şi respectiv art. 147 C. pen. spaniol, hotărâre rămasă definitivă la aceeaşi dată, 1 octombrie 2004.
Faptele astfel reţinute la data de 5 februarie 2003 şi săvârşite de către persoana solicitată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la agresiune sexuală şi au corespondent în legislaţia penală română fiind incriminate în art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. român iar cea de vătămare corporală în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. român, îndeplinind astfel condiţia dublei incriminări cerută de art. 129 lit. i) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.
Sus-numitul are de executat o pedeapsă de 21 ani închisoare, a fost arestat preventiv de la 6 februarie 2003, hotărârea de condamnare a rămas definitivă iar până la executarea ei a rămas o perioadă mai mare de 6 luni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul-persoană transferabilă M.I.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3030/2/2011.
În cererea de recurs scrisă, recurentul M.I.N. a arătat că insistă în contopirea pedepselor de câte 10 ani, 10 ani şi 1 an închisoare aplicate în conformitate cu legea penală în vigoare în România, menţinând cumulul aritmetic din legislaţia din Spania.
A mai arătat că nu îşi mai menţine consimţământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România, de a continua restul de pedeapsă acumulată de 21 de ani închisoare.
Examinând recursul declarat de recurentul-condamnat persoană transferabilă M.I.N. împotriva Sentinţei penale nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în raport şi de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Legiuitorul român a prevăzut expres în conţinutul dispoziţiilor art. 129 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, condiţiile transferării persoanelor condamnate, condiţii care au fost îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.
Condamnatul M.I.N. este cetăţean român, potrivit datelor cuprinse în Rezoluţia nr. 2060/11/5/2009 din 24 martie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Hotărârea prin care a fost condamnat recurentul-persoană transferabilă M.I.N. este definitivă, respectiv Sentinţa penală nr. 20/2004 pronunţată de Tribunalul Provincial din Castellon, secţia a III-a, rămânând definitivă la data de 1 octombrie 2004, durata totală a pedepsei fiind de 21 de ani, conform Adresei nr. 81081/200926 octombrie 2010 emisă de Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei din România.
La data primiri cererii de transfer a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, potrivit fişei de transferare a persoanelor condamnate împotriva lui M.I.N., eliberată de Subsecretariatul Justiţiei, Direcţia Generală de Cooperare Juridică Internaţională - Ministerul Justiţiei din Spania şi a Referatului privind situaţia familială şi socială a cetăţeanului M.I.N. emis de către Consulatul României la Zaragoza, din care rezultă că recurentul a fost arestat la data de 06 februarie 2003 pe teritoriul spaniol pentru complicitate la două infracţiuni de ";agresiune sexuală"; şi pentru săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de ";leziuni";, fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 21 de ani.
Numitul M.I.N. execută în prezent această pedeapsă într-o închisoare din Spania iar eliberarea definitivă este estimată la 31 ianuarie 2024, data posibilă a executării a 2/3 din condamnare este 01 februarie 2017, şi data posibilă a executării a 3/4 părţi din condamnare este 02 noiembrie 2018.
Condamnatul M.I.N. deşi iniţial şi-a manifestat dorinţa de a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, pentru a fi aproape de familia sa, acesta ulterior nu şi-a mai manifestat voinţa de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pronunţându-se expres chiar prin cererea de recurs scrisă ataşată la dosarul cauzei.
În contextul cauzei chiar dacă, în prezent, nu mai există consimţământul de transfer al condamnatului, ce reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă prin care să-şi fi dat acordul de a fi transferat în România pentru a executa restul pedepsei, în cadrul procedurii speciale de cooperare judiciară internaţională, nu există nicio normă care să prevadă opţiunea de retragere a consimţământului, astfel, consimţământul recurentului fiind irevocabil.
Faptele care au atras condamnarea recurentului M.I.N. constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare respectiv, faptele de complicitate la agresiune sexuală îşi regăsesc echivalentul incriminator în dispoziţiile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. român, şi fapta de vătămare corporală este incriminată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. român.
Există un acord asupra transferării condamnatului M.I.N. între România şi regatul Spaniei respectiv, cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul de condamnare şi din faptul că Ministrul Justiţie din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare a solicitat demararea procedurii reglementată de titlul VI din Legea nr. 302/2004 (potrivit Rezoluţiei nr. 2066/II/5/2010 din 24 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), prin care se solicită transferarea persoanei condamnate M.I.N. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate faţă de sus-numit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cu privire la solicitarea recurentului referitor la contopirea pedepselor stabilite de către statul spaniol, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate fi primit întrucât nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, privind conversiunea condamnării.
Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 209/F din 29 aprilie 2011, transferarea condamnatului M.I.N., din Regatul Spaniei în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar.
Înalta Curte constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă M.I.N.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-persoană transferabilă M.I.N. împotriva Sentinţei penale nr. 209/F din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3948/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3941/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
