ICCJ. Decizia nr. 3952/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3952/2011
Dosar nr. 2131/98/2010
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 354/F din 2 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul Z.I.F. din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 - 76 C. pen., text în baza căruia s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore la 22 iulie 2009 şi arestarea preventivă de la 23 iulie 2009 la 3 august 2009.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 - 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F.A. la 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cea pentru care inculpatul B.F.A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 3 din 9 ianuarie 2009 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la 8 aprilie 2009, şi s-a dat spre executare inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.
Conform art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei de 3 ani închisoare perioada executată, de la 15 aprilie 2009 la 12 ianuarie 2010.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei li s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 - 999 C. civ., inculpatul Z.I.F. a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON, daune morale către partea civilă M.T.
Conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.I.F. a sumei de 1.600 RON.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, pe baza probatoriilor administrate, următoarea situaţie de fapt:
În perioada 2 martie - 10 martie 2008, inculpatul Z.I.F. a adus-o şi a găzduit-o în locuinţa sa pe minora M.T., în vârstă de 16 ani, pe care a exploatat-o sexual în sensul că i-a adus mai mulţi bărbaţi din zona respectivă cu care a întreţinut relaţii sexuale contra cost. Banii obţinuţi au fost opriţi în cea mai mare parte de inculpat. Timp de două nopţi minora a fost găzduită, la propunerea inculpatului T., în locuinţa inculpatului B.F.A., ambii inculpaţi aducând bărbaţi cu care a întreţinut relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani (de obicei 20 sau 30 de RON).
Instanţa a reţinut că faptele inculpaţilor au fost amplu şi temeinic dovedite nu numai prin declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor P.S., O.J., Z.I., A.M., N.F., D.M. şi B.C., ci şi prin procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice, care nu au fost contestate.
Iniţial inculpatul Z. a negat săvârşirea faptelor, precizând că nu cunoştea vârsta victimei, pentru ca ulterior să recunoască învinuirea.
Schimbarea de încadrare juridică a fost dispusă de tribunal prin înlăturarea prevederilor art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z., deoarece la momentul epuizării activităţii infracţionale, desfăşurate în formă continuată, acesta devenise major.
Împotriva Sentinţei nr. 354/F din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, inculpaţii au declarat apeluri nemotivate, solicitând cu ocazia dezbaterilor reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora, printr-un mai mare efect dat circumstanţelor atenuante. Apelantul inculpat Z.I.F. a mai solicitat şi aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat probatorii noi.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul prevederilor art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., Curtea a reţinut că apelurile nu sunt întemeiate.
Instanţa de fond a făcut o analiză completă şi corectă a probatoriilor administrate, stabilind situaţia de fapt corespunzătoare adevărului şi dând activităţii infracţionale a inculpaţilor încadrarea juridică legală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, se constată că au fost respectate criteriile instituite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în funcţie de scopurile urmărite de legiuitor prin art. 52 C. pen.
Faptele prezintă un grad de pericol social, generic şi concret, ridicat. Exploatarea sexuală a unei minore în vârstă de 16 ani şi obţinerea de foloase materiale din această activitate relevă necesitatea unui tratament sancţionator adecvat.
Deşi ambii inculpaţi sunt fără ocupaţie şi loc de muncă, având un comportament social anterior total necorespunzător (îndeosebi inculpatul B., recidivist şi săvârşind infracţiunea de faţă în concurs real cu o altă faptă penală), instanţa de fond le-a aplicat largi circumstanţe atenuante personale şi a coborât în mod semnificativ pedepsele sub minimul special prevăzut de lege. Nu se poate, în niciun caz, primi teza apelanţilor că aceste sancţiuni ar fi prea severe şi există temeiuri să fie reevaluate.
Aşa fiind, Curtea a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, astfel încât apelurile vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul B.F.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2131/98/2010.
Recurentul-inculpat a criticat decizia atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei şi constată că recursul formulat de recurentul-inculpat B.F.A. nu este fondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă menţinută în mod corect şi de instanţa de apel, nefiind aplicată pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, aşa cum prevedea încadrarea juridică dată uneia dintre fapte, şi faţă de starea de recidivă postexecutorie a inculpatului în care se afla la momentul săvârşirii faptei, astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus faţă de textul incriminator.
S-a ţinut cont şi de pericolul social la faptelor săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că în perioada 2 martie - 10 martie 2008, timp de două nopţi, inculpatul împreună cu coinculpatul T. au găzduit, în locuinţa inculpatului, pe minora M.T., în vârstă de 16 ani, ambii inculpaţi aducând bărbaţi cu care aceasta a întreţinut relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani, a stării de recidivă în care se afla inculpatul, care agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare acestor dispoziţii, aceste criterii fiind reţinute de ambele instanţe în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru aceleaşi considerente Înalta Curte nu poate dispune aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., chiar dacă pedeapsa reţinută în sarcina inculpatului este într-un cuantum mai redus de 4 ani închisoare, respectiv de 3 ani închisoare, Înalta Curte constată că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul inculpatului B.F.A. numai prin aplicarea unei pedepse în regim de detenţie, astfel că inculpatul nu a creat convingerea instanţei de recurs că poate beneficia de aceste prevederi prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi în raport de dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat B.F.A. şi pentru intimata parte civilă M.T. se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3950/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
