ICCJ. Decizia nr. 3953/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3953/2011
Dosar nr. 10986/2/2010
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.F. împotriva Rezoluţiei nr. 1293/11-2/2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11 noiembrie 2010, petentul N.F., invocând dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., art. 246, 248 şi 249 C. pen., a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii şi pe numiţii L.M.T., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi I.O., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru ";abuzul în serviciu, neglijenţă în serviciu, abuzul în serviciu în formă calificată, tergiversarea şi dolosivitate privind plângerile repetate către cei sus-enumeraţi";.
Petentul a arătat că s-a plâns împotriva magistratului procuror I.O., la acea dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, pentru tergiversarea cercetărilor în Dosarul nr. 2344/2009, iar Procurorul general L.M.T., prin ";tergiversarea şi rea-intenţie, abuz în serviciu, tăinuire, favorizare şi trafic de influenţă"; a confirmat rezoluţia din 6 septembrie 2010 a aceluiaşi Parchet prin care împotriva celei în cauză s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale.
Cu ocazia dezbaterii în fond a plângerii, petentul a arătat că nu îşi mai menţine susţinerile şi afirmaţiile faţă de numitul L.M.T., solicitând doar tragerea la răspundere penală a procurorului I.O.
Curtea de Apel Bucureşti examinând plângerea petentului, astfel cum a fost precizată, a constatat că aceasta este nefondată, întrucât nemulţumirile petentului şi afirmaţiile sale repetate nu se coroborează cu niciun element probatoriu care să conducă la concluzia că magistratul-procuror respectiv ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
Instituţiile abilitate au desfăşurat verificări de ordin disciplinar în ceea ce o priveşte pe intimata I.O., constatând că nu există temeiuri pentru o acţiune disciplinară, şi cu atât mai puţin pentru una penală, în consecinţă, constatându-se că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, în acord cu probatoriile administrate, plângerea petentului fiind respinsă ca nefondată, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs petiţionarul N.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 10986/2/2010.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul-petiţionar N.F., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin Sentinţa penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de N.F. împotriva Rezoluţiei nr. 1293/11-2/2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea niciunei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 ";Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă";.
Sentinţa penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.F. împotriva Sentinţei penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul-petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.F. împotriva Sentinţei penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3955/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 3952/2011. Penal → |
|---|
