ICCJ. Decizia nr. 3955/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3955/2011

Dosar nr. 2222/121/2011

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 509 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi s-a admis cererea de rejudecare a cauzei în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 563 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi, în Dosarul nr. 2145/P/2003, formulată de inculpatul C.M.C.

În baza art. 522¹ C. proc. pen. în referire la art. 406 alin. (1) C. proc. pen. s-a anulat Sentinţa penală nr. 563 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la 16 decembrie 2003.

S-a dispus condamnarea inculpatului C.M.C. la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 787 din 24 iunie 2002 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 20 iulie 2002 prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 787/2002 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele componente:

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, din prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani aplicate inculpatului prin Sentinţa penală 470 din 04 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la 26 noiembrie 2002, pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. şi cu cele două pedepse de câte 6 luni închisoare din Sentinţa penală 787/2002 a Judecătoriei Bârlad.

S-a aplicat inculpatului C.M.C. pedeapsa principală cea mai grea de 12 ani închisoare sporită la 14 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţelor penale nr. 787 din 24 iunie 2002 a Judecătoriei Bârlad şi nr. 470 din 04 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul C.M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Bârlad la plata sumei de 1.500.000 lei RON (15.000.000.000 lei ROL) cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 600.000 lei RON (6.000.000.000 lei ROL) cu titlu de penalităţi, către partea civilă SC V. SRL Galaţi.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 40 lei RON, în Dosarul nr. R/2145/P/2003 al Tribunalului Galaţi, s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului C.M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Bârlad să plătească către stat suma de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive în Republica Moldova de la 06 ianuarie 2011 la 26 ianuarie 2011, iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din aceeaşi pedeapsă rezultantă, durata executată în România de la 26 ianuarie 2011 la zi (20 iunie 2011).

S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale 470/2002 a Tribunalului Galaţi şi formele de executare emise în baza Sentinţei penale 563 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare (inclusiv a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii) în baza prezentei hotărâri.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul C.M.C. a fost extrădat din Republica Moldova în vederea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 563 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi.

S-a reţinut că inculpatul nu a fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată în care s-a judecat cauza în ciclul procesual anterior.

S-a apreciat că sunt întrunite astfel condiţiile prevăzute de art. 522¹ C. proc. pen., cererea de rejudecare fiind admisibilă în principiu.

În rejudecare, s-a constatat că inculpatul C.M.C. a dat o declaraţie scrisă în care a arătat că recunoaşte integral fapta descrisă în rechizitoriu şi îşi însuşeşte integral probele din faza de urmărire penală, cerând să fie judecat pe baza lor şi să i se aplice dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. prin care se reduc cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

S-a apreciat că din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cererea de rejudecare a inculpatului C.M.C. este întemeiată, întrucât la momentul solicitării de aplicare a acestui text de lege, era în vigoare Legea nr. 202/2010, iar dispoziţiile legii de procedură penală sunt de imediată aplicare.

S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 405 - 408 C. proc. pen.

S-a reţinut că apărătorul inculpatului a pus în discuţie şi situaţia juridică a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente care în prezent sunt radiate.

Faţă de aceste susţineri, instanţa şi-a exprimat poziţia la termenul din 01 iunie 2011, iar în completare s-a reţinut că situaţia de fapt şi de drept este analizată aşa cum s-a desfăşurat în acea perioadă, neputând fi schimbate părţile cărora le pot incuba obligaţii în materie penală. Pe de altă parte, o astfel de modificare ar agrava situaţia juridică a inculpatului în propria cerere de rejudecare, principiu de drept care nu poate fi încălcat (în primul ciclu procesual, inculpatul a fost obligat în solidar cu o persoană juridică - nu singur - beneficiarul fiind tot o persoană juridică).

După o nouă analiză şi o coroborare a probelor, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

S-a reţinut că numita H.S. este administrator la SC V. SRL.

În cursul anului 2000 între SC V. SRL şi SC I. SA Galaţi s-a încheiat Contractul din 25 octombrie 2000 în baza căruia s-au desfăşurat mai multe relaţii comerciale fără a exista litigii de natură penală sau civilă, ambele părţi contractante acţionând cu bună-credinţă. Aceste relaţii comerciale au continuat şi în cursul anului 2001 când s-a încheiat contractul de furnizare produse şi servicii din 22 martie 2001. Avându-se în vedere buna colaborare între cele două părţi contractante la data de 24 mai 2001 s-a încheiat contractul de cesionare creanţe nr. X.

Valoarea cesiunii era de 10.000.000.000 ROL. Contractul avea ca obiect cesiunea din volumul creanţelor ce le are de încasat I., cedent de la SC S. SA (debitor cedat) şi transformarea lor în lichidităţi prin comercializarea produselor preluate de la debitorul cedat către cesionar. Cedentul urma să remită cesionarului titlul constatator al creanţei la data semnării contractului, iar cesionarul urma să vireze lichidităţile în tranşe valorice şi la datele calendaristice prezentate în Anexa 2 la acest contract.

Cedentul avea obligaţia să garanteze pentru existenţa creanţei şi a accesoriilor sale în momentul cesiunii, să garanteze că este titularul creanţei cedate şi că nu a intervenit între timp nicio cauză de stingere a creanţei.

Cesionarul avea obligaţia printre altele să evalueze situaţia reală în momentul cesiunii având scopul de a determina solvabilitatea creanţei sau transformarea ei, să vireze în contul cedentului lichidităţile la datele scadente stabilite prin anexa 2 a contractului, să suporte cheltuielile de transport, manevrare, comerciale şi financiare care derivă din comercializarea produselor preluate de la debitorul cedat, să garanteze buna execuţie a contractului printr-un acreditiv bancar sau printr-o scrisoare de garanţie bancară la valoarea creanţei. De asemenea s-a stabilit ca cesionarul să nu subcesioneze creanţa ce face obiectul contractului.

SC V. SRL a intrat în relaţii comerciale cu SC A. SA Galaţi, administrată de martorul B.N., negociind şi această creanţă după obţinerea acordului de la SC S. SA.

Banii obţinuţi din vânzarea produselor siderurgice în valoare de 10.000.000.000 ROL urmau să fie viraţi de către SC A. SA către SC V. SRL.

Între cele două firme nu a existat niciun contract de subcesionare (declaraţiile numitei H.S.; declaraţii martorul B.N.).

La data de 07 iunie 2001, între SC I. SA Galaţi şi SC V. SRL Galaţi s-a încheiat un al doilea contract de cesionare înregistrat cu nr. Y pentru valoarea de 5.000.000.000 ROL.

Ca urmare a înţelegerii cu SC A. SA Galaţi, SC V. SRL a solicitat prin adresă de la SC S. SA acordul pentru cedarea creanţei în valoare de 5.000.000.000 ROL pentru SC A. SA Galaţi, fiind aprobată această solicitare.

SC A. SA a ridicat mărfuri din SC S. SA Galaţi potrivit acordului primit şi în baza facturilor fiscale XX, YY şi ZZ.

Mărfurile au fost vândute şi banii au fost încasaţi de către SC A. SA.

La data de 04 iunie 2001 SC V. SRL, la sugestia martorului B.N., administrator la SC A. SA şi la sediul acestei societăţi, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a cantităţii de 2000 tone motorină la preţul de 14.000.000 ROL/tonă cu SC C. SRL Bârlad administrată de inculpatul C.M.C.

S-a constatat că în acest contract se prevede că SC V. SRL în calitate de cumpărător avea obligaţia să efectueze plata în avans până la data livrării cu ordin de plată în contul şi banca indicată de vânzător.

S-a stabilit, de asemenea, că termenul de livrare să fie în maxim 30 zile de la data semnării contractului. Valabilitatea acestui contract era până la data de 04 iulie 2001 deci în interiorul termenului de plată din contractul de cesiune de creanţă. SC V. SRL a solicitat către SC A. SA Galaţi conform clauzelor din contractul vânzare-cumpărare încheiat cu SC C. SRL Bârlad, ca suma totală de 15.000.000.000 ROL să fie virată în conturile acestei societăţi.

Astfel SC A. SA Galaţi a virat către SC C. SRL Bârlad suma de 15.000.000.000 ROL provenită din vânzarea produselor siderurgice la o firmă din Turcia, pe bază de ordine de plată.

Imediat după ce banii au intrat în conturile bancare ale inculpatului C.M.C., acesta fără a-şi achita obligaţiile contractuale, a scos banii din cont şi a dispărut de la domiciliu, nemaifiind găsit de către organele de poliţie pentru cercetări.

Astfel la data de 20 iulie 2001, după ce se virase întreaga sumă de 15.000.000.000 ROL de către SC A. SA Galaţi, inculpatul C.M.C. nu mai avea niciun ban în conturile sale deschise la B.R., B.P. Galaţi şi B.C.R. Galaţi.

La data de 01 aprilie 2002 SC I. SA Galaţi a înaintat plângere împotriva numitei H.S., administrator la SC V. SRL Galaţi, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

Într-adevăr în intervalul de 60 de zile de la încheierea contractului de cesiune creanţă încheiat cu SC I. SA Galaţi, numita H.S. a virat banii încasaţi către SC C. SRL în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Acest fapt nu poate să ducă la concluzia că a avut intenţia de a induce în eroare, de a înşela partenerul de afaceri deoarece avea timp încă să efectueze plăţile conform clauzelor contractuale.

Numita H.S. a fost indusă în eroare prin oferta de vânzare a motorinei foarte avantajoasă ca preţ.

De altfel după ce a înţeles că nu mai poate să intre în posesia sumei de 15.000.000.000 ROL, de la inculpatul C.M.C. care dispăruse de la domiciliu şi nu a mai fost găsit, a încercat să acopere prejudiciul cauzat SC I. SA Galaţi înaintând o ofertă de mărfuri care la valoarea totală ar acoperi valoarea creanţei restante.

S-a apreciat că intenţia de a induce în eroare în momentul încheierii contractului, şi al executării contractului nu se poate reţine în sarcina numitei H.S. Aceasta a avut intenţia să câştige bani, pentru a avea şi de unde să restituie banii datoraţi SC I. SA Galaţi. Anterior, numita H.S. a restituit toţi banii proveniţi din obligaţiile contractuale fără să aibă conflicte de natură civilă sau penală.

La data de 26 aprilie 2002 H.S. a introdus plângere împotriva inculpatului C.M.C. solicitând a se efectua cercetări penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

S-a constatat că din conţinutul probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul C.M.C. a avut intenţia de a înşela partea vătămată SC V. SRL Galaţi încă de la data încheierii contractului, stabilind un preţ mai mic decât cel la care circula motorina pe piaţă, apoi imediat după ce banii i-au intrat în conturi, a scos toţi banii şi apoi a dispărut.

S-a apreciat că fapta şi vinovăţia inculpatului C.M.C. sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- înscrisuri (contracte, facturi fiscale, ordine de plată ş.a.);

- adrese de prejudiciu;

- declaraţiile martorului B.N. care arată că în luna mai 2001 a preluat o creanţă de 10 miliarde de lei de la SC V. pe care urma să o valorifice pentru ridicarea de marfă din S. cu livrare la export. În luna iunie a preluat încă o creanţă de 5 miliarde lei în acelaşi scop, urmând ca achitarea către SC V. să o facă, la instrucţiunea acesteia, către SC C. SRL Bârlad. Plata către societatea din Bârlad trebuia efectuată în trei tranşe, respectiv trei, şapte şi cinci miliarde. Plata s-a efectuat integral către SC C. prin ordin de plată în perioada 26 iunie - 13 iulie 2001. La 04 iunie 2001, în prezenţa martorului şi la sediul societăţii lui, a fost semnat un contract de vânzare-cumpărare motorină între SC V. şi SC C. prin care firma din Bârlad urma să livreze 2000 tone motorină la preţul de 14.000.000 lei/tonă. Această livrare de motorină nu a mai avut loc;

- declaraţiile lui H.S., reprezentant al SC V. SRL Galaţi, care prezintă relaţia cu inculpatul, faptul că a fost de acord să preia cantitatea de motorină întrucât era sub preţul pieţei, fiind astfel înşelată de acesta;

- declaraţiile martorului C.A.A. care arată că la data de 24 mai 2001 a fost semnat un contract cu SC V. privind cesiunea unei creanţe în valoare de 10 miliarde lei, iar la 07 iunie 2001 a fost semnat un alt contract pentru cesionarea unei alte creanţe în valoare de 5 miliarde lei, necesare acoperirii cantităţii de produse S. ce făceau obiectul exportului. În temeiul contractului SC V. SRL urma ca în termen de 60 de zile de la data semnării contractului la SC S. să vireze contravaloarea produselor ridicate din S. care făceau obiectul contractului. La termenul scadent, constatând că suma nu a fost încasată s-a procedat la formularea de notificări şi somaţii la care nu s-a primit niciun răspuns;

- declaraţiile martorului Z.L. care arată că în perioada martie 2001 - ianuarie 2002 a ocupat funcţia de director general adjunct al S. Galaţi. În cazul SC V. SRL, în baza adreselor I. Galaţi din 24 mai 2001, respectiv 07 iunie 2001, martorul a fost de acord cu cedarea creanţelor în valoare de 10 miliarde lei, respectiv 5 miliarde lei, către firma V. SRL Galaţi. Acest lucru se făcea pentru a opera în contabilitatea SC S. SA diminuarea creanţei I. Galaţi faţă de S. SA şi înregistrarea creanţei SC V. SRL asupra S. În cazul SC V., martorul a fost de acord cu cedarea creanţelor către SC A. SA Galaţi;

- declaraţia inculpatului C.M.C. care arată că recunoaşte integral fapta descrisă în rechizitoriu şi îşi însuşeşte integral probele din faza de urmărire penală.

S-a constatat că din probele prezentate rezultă fără echivoc că inculpatul C.M.C. a acţionat cu intenţie în vederea inducerii în eroare a părţii vătămate SC V. SRL Galaţi, reprezentantă de H.S., la data încheierii contractului şi cu ocazia executării acestuia, stabilind un preţ mai mic pentru motorină decât cel care circula pe piaţă, apoi imediat după ce banii i-au intrat în conturi, i-a scos pe toţi şi a fugit.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C.M.C. de a induce în eroare pe partea vătămată SC V. SRL Galaţi prin reprezentant H.S., cu prilejul închiderii şi executării contractului de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de motorină, respectiv 2000 tone, în valoare de 15.000.000.000 lei ROL (1.500.000 lei RON), în scopul de a obţine un folos injust şi cauzând o pagubă părţii civile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

În concluziile formulate în apărare, s-a făcut o prezentare a situaţiei de fapt, insistându-se pe angajarea răspunderii inculpatului doar pentru contribuţia sa, în condiţiile în care o implicare ilicită într-o anumită măsură o au şi SC V. SRL Galaţi prin nerespectarea clauzelor de interzicere a subcesionării creanţelor, precum şi martorul B.N., administrator al SC A. care ar fi fost cel mai câştigat în lanţul tranzacţional.

Faţă de aceste susţineri, instanţa a reţinut că actul de inculpare îl priveşte doar pe inculpatul C.M.C., astfel încât situaţia juridică a acestuia face obiectul analizei şi are ca şi consecinţă angajarea răspunderii sale. Fapta acestuia este observată în contextul prezentat în situaţia de fapt, însă nu poate fi vorba de o diminuare a răspunderii penale în baza existenţei unei vinovăţii şi la ceilalţi parteneri de afaceri.

Inculpatul, în calitate de reprezentant al SC C. SRL Bârlad a fost cel care a acţionat în mod clar cu intenţie de a o înşela pe partea vătămată SC V. SRL Galaţi la încheierea şi executarea contractului de vânzare-cumpărare a motorinei, practicând un preţ mic pe tona de motorină pentru a o determina pe partea vătămată să intre rapid în afacere, după care a scos banii din conturi şi a dispărut, sustrăgându-se o perioadă de circa 10 ani de la procesul penal şi de la executarea pedepsei. În acest timp, ceilalţi parteneri de afaceri au colaborat cu organele judiciare, contribuind la aflarea adevărului.

S-a apreciat că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen. în favoarea inculpatului, întrucât fapta acestuia are un grad ridicat de pericol social, a produs urmări grave, iar inculpatul s-a sustras o perioadă mare de timp de la desfăşurarea procesului penal şi de la executarea pedepsei, încercând practic să evite orice răspundere şi sancţiune.

S-a apreciat că infracţiunea comisă de inculpat nu are un caracter accidental, acesta fiind condamnat şi pentru alte infracţiuni, inclusiv pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în altă cauză, fiind vorba despre o perseverenţă infracţională deosebită a inculpatului C.M.C. care trebuie sancţionată corespunzător.

De asemenea, s-a făcut aplicarea disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile legale, însă trebuie arătat că această poziţie procesuală a inculpatului este una formală doar pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, întrucât atitudinea acestuia faţă de procesul penal a fost una negativă, din conţinutul cererii de rejudecare şi din concluziile scrise rezultând încercarea acestuia de a-şi minimaliza răspunderea şi de a duce în derizoriu fapta sa.

În ce priveşte prejudiciul deosebit de mare, s-a constatat că inculpatul nu a depus diligenţe nici măcar pentru acoperirea parţială a acestuia deşi a avut la dispoziţie o perioadă mare de timp, toate aceste elemente menţionate anterior urmând a se regăsi în cuantumul pedepsei principale şi al celei complementare.

S-a ţinut cont şi de împrejurările favorabile inculpatului concretizate în înscrisurile depuse la dosar (caracterizare, copii după certificate de naştere ş.a.)

La dozarea şi individualizarea sancţiunilor penale aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la dispoziţiile părţii generale a Codului penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la gradul ridicat de pericol social al faptei comise, precum şi la persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie, s-a luat în considerare natura şi specificul infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile Sabou şi Pârcălab împotriva României şi Hirst contra Marii Britanii. Activitatea ilicită s-a desfăşurat prin folosirea calităţii de comerciant de către inculpat, astfel încât instanţa va interzice acest drept, de a fi comerciant, din perspectiva pedepsei complementare şi a celei accesorii.

Faţă de cele descrise, s-a apreciat că aplicarea următoarelor pedepse va asigura scopul educativ preventiv al sancţiunilor: 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este comisă în concurs real cu infracţiunile din Sentinţa penală nr. 787/2002 a Judecătoriei Bârlad pentru care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă cu suspendarea condiţionată a executării, precum şi cu infracţiunea din Sentinţa penală nr. 470 din 09 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la 26 noiembrie 2002.

Prin urmare, în baza art. 85 alin. (1) C. pen. instanţa a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 787 din 24 iunie 2002 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 20 iulie 2002 prin neapelare.

Instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 787/2002 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele componente:

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen., instanţa a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, din prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani aplicate inculpatului prin Sentinţa penală 470 din 04 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la 26 noiembrie 2002, pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. şi cu cele două pedepse de câte 6 luni închisoare din Sentinţa penală nr. 787/2002 a Judecătoriei Bârlad.

Instanţa a aplicat inculpatului C.M.C. pedeapsa principală cea mai grea de 12 ani închisoare sporită la 14 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a apreciat că sporul de pedeapsă este întemeiat având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului, gravitatea faptelor, numărul acestora şi cuantumul sancţiunilor.

În baza art. 71 C. pen., instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţelor penale nr. 787 din 24 iunie 2002 a Judecătoriei Bârlad şi nr. 470 din 04 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi.

Referitor la latura civilă, s-a reţinut că partea vătămată SC V. SRL Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză solicitând 15 miliarde lei vechi, sumă cu care a fost înşelată şi 6 miliarde lei vechi penalităţi pe care le cere SC I. Galaţi, la care este debitoare datorită faptului că SC C. SRL Bârlad i-a indus şi menţinut în eroare cu prilejul derulării contractului încheiat la 04 iunie 2001.

S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 998, art. 1000 alin. (3), 1003 C. civ., în sensul că prin fapta ilicită de înşelăciune a inculpatului C.M.C. comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei, s-a cauzat părţii civile SC V. SRL Galaţi un prejudiciu constând în 15 miliarde lei vechi contravaloare marfă şi 6 miliarde lei vechi penalităţi de întârziere, existând şi culpa părţii responsabile civilmente SC C. SRL Bârlad.

S-a apreciat că valoarea prejudiciului este probată cu înscrisurile de la dosar şi cu celelalte mijloace de probă, şi trebuie să se dispună atât acoperirea pagubei efective cât şi a beneficiului nerealizat (penalităţi de întârziere), principiu de bază în materie civilă şi care se regăseşte şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ., instanţa a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Bârlad la plata sumei de 1.500.000 lei RON (15.000.000.000 lei ROL) cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 600.000 lei RON (6.000.000.000 lei ROL) cu titlu de penalităţi, către partea civilă SC V. SRL Galaţi.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 40 lei RON, în Dosarul nr. R/2145/P/2003 al Tribunalului Galaţi, să fie virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen., instanţa a obligat pe inculpatul C.M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Bârlad să plătească către stat suma de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive în Republica Moldova de la 06 ianuarie 2011 la 26 ianuarie 2011, iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen., instanţa a dedus din aceeaşi pedeapsă rezultantă, durata executată în România de la 26 ianuarie 2011 la zi (20 iunie 2011) - ";adrese din dosar 2222/121/2011; Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova menţionează reţinerea inculpatului la 06 ianuarie 2011";.

Instanţa a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale 470/2002 a Tribunalului Galaţi şi formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 563 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi şi a dispus emiterea unor noi forme de executare (inclusiv a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii) în baza prezentei hotărâri.

În termen legal împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila susţinând că în cauză nu puteau fi aplicabile prevederile art. 320¹ C. proc. pen. în plus, s-a invocat faptul că sporul de pedeapsă aplicat în urma rezolvării situaţiei antecedentelor penale ale inculpatului este prea redus.

De asemenea, în cauză a declarat apel inculpatul C.M.C. solicitând reindividualizarea sancţiunii aplicate prin luarea în considerare a contribuţiei sale concrete la comiterea faptei şi prin reţinerea de circumstanţe atenuante.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpatul C.M.C. sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:

Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, în mod justificat reţinându-se situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului C.M.C.

Cât priveşte critica formulată de procuror referitoare la imposibilitatea aplicării în cauză a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., Curtea reţine că aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit art. 522¹ alin. (2) C. proc. pen., în cazul rejudecării cauzei la cererea condamnatului dispoziţiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător, iar conform art. 405 alin. (1) C. proc. pen. rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă.

Aşa fiind Curtea a constatat că, urmare a admiterii cererii de rejudecare formulată de condamnatul C.M.C., instanţa de fond a procedat la rejudecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 313 - 360 C. proc. pen., făcând în mod corect aplicarea şi a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. ce reglementează procedura judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

În consecinţă, neexistând argumente pentru neaplicarea în cauză a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., Curtea a constatat că primul motiv de apel formulat de procuror, vizând trimiterea cauzei în rejudecare pentru aplicarea procedurii obişnuite de judecată, este nefondat şi nu poate duce la admiterea căii de atac promovate.

Şi în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului C.M.C. şi a sporului de pedeapsă stabilit de instanţă în urma rezolvării situaţiei antecedentelor penale ale inculpatului, Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În acest sens Curtea a avut în vedere că urmare a aplicării prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru infracţiunea comisă, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., sunt de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 13 ani şi 8 luni închisoare, situaţie în care pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată de prima instanţă reflectă pe deplin atât gravitatea concretă a infracţiunii săvârşite cât şi elementele ce ţin de persoana şi conduita procesuală a condamnatului C.M.C.

Curtea a constatat astfel că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este corespunzător dozată, în urma unei judicioase transpuneri în practică a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în măsură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia ";scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni";.

Chiar dacă inculpatul a susţinut că a avut o contribuţie redusă la comiterea faptei, deşi el a recunoscut în întregime acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, nu se poate omite că prejudiciul produs părţii vătămate este extrem de mare (1.500.000 lei RON) atât faţă de realităţile economice actuale, dar mai ales faţă de cele de la data comiterii faptei (anul 2001).

Faţă de acest aspect, dar ţinând seama şi de împrejurarea că inculpatul C.M.C. s-a sustras de la judecata în primul ciclu procesual şi mai apoi de la executarea pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că este impropriu a se reţine circumstanţe atenuante în favoarea acestuia întrucât în această situaţie s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse nejustificat de redusă.

Pe de altă parte Curtea nu a primit nici critica formulată de procuror, de majorare a sporului de pedeapsă stabilit de instanţa de fond ca urmare a contopirii pedepsei din prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţele penale 787/2002 a Judecătoriei Bârlad şi 470/2002 a Tribunalului Galaţi, sporul de 2 ani fiind îndestulător.

Prin Decizia penală nr. 218/A din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpatul C.M.C. (deţinut la Penitenciarul Galaţi) împotriva Sentinţei penale nr. 509 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 2222/121/2011.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva Deciziei penale nr. 218/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul C.M.C., care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

A solicitat reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina sa şi reducerea pedepsei şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate şi susţinute în cursul dezbaterilor în faţa instanţei de recurs cât şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul C.M.C. este fondat sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. privind sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare stabilit pe lângă pedeapsa rezultantă, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei stabilită în sarcina acestuia.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 509 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte sporul de pedeapsă aplicat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, şi rejudecând:

Va înlătura sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare stabilit pe lângă pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul C.M.C. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei, respectiv la stabilirea şi aplicarea pedepsei de 12 ani sporită la 14 ani închisoare în sarcina inculpatului, instanţa de fond, respectiv Tribunalul Galaţi, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite de către inculpat, precum şi la persoana inculpatului.

Tribunalul Galaţi, greşit a aplicat inculpatului C.M.C. şi aplicarea unui spor de pedeapsă de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare întemeindu-şi soluţia pe perseverenţa infracţională a inculpatului, gravitatea faptelor, numărul acestora şi cuantumul sancţiunilor.

Într-adevăr prin dispoziţiile art. 78 C. pen. s-a consacrat principiul agravării facultative a pedepsei în cazul constatării circumstanţelor agravante atât legale cât şi judecătoreşti, dispoziţii care permit aplicarea unei pedepse către maximul special, iar dacă aceasta este neîndestulătoare, în cazul pedepsei închisorii se poate aplica un spor de până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim.

Instanţa de fond a mai reţinut şi aplicat în mod greşit inculpatului sporul de 2 ani închisoare şi în raport de împrejurarea că pentru infracţiuni concurente, respectiv săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., infracţiune comisă în concurs real cu infracţiunile din Sentinţa penală nr. 787/2002 a Judecătoriei Bârlad pentru care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă cu suspendarea condiţionată a executării, precum şi cu infracţiunea din Sentinţa penală nr. 787/2002 a Tribunalului Galaţi definitivă prin neapelare la 20 iulie 2002.

Dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. prevăd că instanţa poate adăuga un spor de până la 5 ani atunci când consideră pedeapsa rezultantă insuficientă pentru realizarea prevenţiei generale şi reeducarea condamnatului.

Înalta Curte, consideră întemeiat recursul inculpatului şi va dispune înlăturarea sporului de 2 ani închisoare, şi cu motivarea că, acesta este nejustificat atâta timp cât s-a apreciat că pentru fapta dedusă judecăţii nu s-a impus majorarea pedepsei până la limita maximă, astfel că dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. prevăd o anumită ordine a operaţiunilor de individualizare judiciară a pedepsei în cazurile la care se referă, aplicarea sporului de pedeapsă având un rol subsidiar.

Astfel, fapta săvârşită de către inculpatul C.M.C. de a induce în eroare pe partea vătămată SC V. SRL Galaţi, cu prilejul încheierii şi executării contractului de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de motorină, respectiv 2000 tone, în valoare de 15.000.000.000 ROL (1.500.000 RON), în scopul de a obţine un folos injust şi cauzând o pagubă părţii civile, şi de altfel sumă pe care inculpatul C.M.C., fără a-şi achita obligaţiile contractuale, şi-a însuşit-o şi a dispărut de la domiciliu, nemaifiind găsit de către organele de poliţie pentru cercetări, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., negreşit este o faptă gravă fiind reţinută şi agravanţa prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. cu un pericol social foarte ridicat care atrage răspunderea penală cu aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special al limitelor de pedeapsă stabilite de către legiuitor. Însă împrejurarea că scopul care a determinat realizarea faptei penale a fost acela de a obţine, ca urmare a unor promisiuni, realizarea unor câştiguri materiale, aceasta fiind singura constantă infracţională care a condus şi la săvârşirea agravanţei, precum şi împrejurarea că acesta era în vârstă de 26 de ani la momentul săvârşirii faptei penale, este căsătorit, are 4 copii dintre care doi copii au rezultat din căsătoria din România şi 2 copii au rezultat din concubinajul cu S.A. din Republica Moldova, a avut domiciliul permanent în satul C. de la data de 31 decembrie 2001 până la data de 01 ianuarie 2010 perioadă în care a avut o comportare decentă, neavând observaţii din partea organelor de drept şi administrative împrejurare ce rezultă din certificatul eliberat de primăria sat C., precum şi faptul că a avut un loc de munca stabil la compania C.Y. (Republica Moldova) unde a desfăşurat activitatea de acordarea de servicii de expedierea mărfurilor fiind remunerat pentru aceste servicii, precum şi lipsa de experienţă a acestuia la momentul săvârşirii faptei, atragerea într-un anturaj nefericit, au fost de asemenea factori care au contribuit la determinarea sa în săvârşirea acestei fapte.

Toate acestea sunt împrejurări ce conduc la concluzia că pedeapsa stabilită de prima instanţă şi menţinută prin decizia instanţei de apel nu este corect individualizată, nefiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Reţinerea de către instanţa de fond cu privire la împrejurarea că sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare ca urmare a perseverenţei infracţionale a inculpatului, gravitatea faptelor, numărul acestora şi cuantumul sancţiunilor, nu poate fi reţinut de Înalta Curte.

Înalta Curte mai reţine că inculpatul C.M.C., în rejudecare, a participat prin declaraţia dată la Tribunalul Galaţi la data de 01 iunie 2011 la aflarea adevărului cu privire la recunoaşterea, integral, a faptei descrise în rechizitoriu arătând că îşi însuşeşte integral probele formulate în faza de urmărire penală, solicitând să fie judecat pe baza acestor probe şi totodată, să i se aplice dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., ajutând la aflarea adevărului, împrejurare care creează convingerea instanţei de recurs că sporul aplicat de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, de 2 ani închisoare pentru inculpat este nejustificat în raport cu criteriile generale de individualizarea prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi determină o atitudine a inculpatului care conduce la beneficiul aplicării criteriilor generale de individualizare a pedepselor.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 218/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 218/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 509 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte sporul de pedeapsă aplicat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, şi rejudecând:

Înlătură sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare stabilit pe lângă pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul C.M.C. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul C.M.C., se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3958/2011. Penal. Arestare provizorie în...		ICCJ. Decizia nr. 3953/2011. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 3955/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3955/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs