ICCJ. Decizia nr. 4039/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4039/2011
Dosar nr. 4541/1/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată:
1. Prin Sentinţa penală nr. 271 din 18 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. 836/114/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului P.I.S. - fiul lui F. şi M., născut la data de 16 octombrie 1975 în Buzău, cetăţean român, studii 10 clase, necăsătorit, fără copii, domiciliat în Buzău, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente şi au fost contopite pedepsele stabilite aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) - c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 178.400 euro (câte 89.200 euro pentru fiecare parte civilă) în favoarea părţilor civile M.G. şi Z.G. domiciliul procesual ales la Cabinet avocaţial T.N., în Buzău.
În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea Contractului de vânzare-cumpărare din 9 iunie 2006 autentificat la BNP V.V.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.742,5 RON în favoarea părţilor civile M.G. şi Z.G..
În baza art. 191 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 5.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că în anul 2004, inculpatul P.I.S. a cunoscut în Italia doi cetăţeni, Z.G. şi M.G., şi împreună au convenit să înfiinţeze în România o societate în care toţi trei să aibă calitatea de asociaţi şi să deţină fiecare 33,3% din capitalul firmei.
În acest sens, s-au întocmit trei procuri, iar prin două dintre acestea inculpatul era împuternicit să demareze operaţiunile de înfiinţare a societăţii comerciale, să îi reprezinte la Oficiul Registrului Comerţului Buzău de pe lângă Tribunalul Buzău, să deschidă un cont bancar pentru societatea comercială la orice bancă din România, să depună actul constitutiv al societăţii şi alte documente (declaraţii, specimene de semnătura, certificat de atestare a sediului, certificatul de atestare a depunerii capitalului social, caziere fiscale etc.) şi să întreprindă orice acţiune va fi necesară pentru îndeplinirea mandatului conferit.
Printr-o a treia procură, cei doi o împuterniceau pe d-na dr. A.P. să-i reprezinte pentru înfiinţarea şi funcţionarea societăţii comerciale, să semneze actul constitutiv al societăţii şi orice act adiţional care modifică actul constitutiv, să ridice cererile de înscriere de menţiuni şi certificatul de înmatriculare al societăţii şi să întocmească orice act sau orice acţiune ce ar fi necesară pentru îndeplinirea mandatului.
În mai multe tranşe, inculpatul P.I. a primit de la cei doi cetăţeni italieni mai multe sume de bani a căror valoare totală s-a cifrat, potrivit declaraţiilor părţilor civile la suma de 389.800 euro iar potrivit declaraţiilor inculpatului la suma de aproximativ 204.600 euro.
Inculpatul a folosit cea mai mare parte din bani în interes personal, deturnându-i de la scopul în care i-au fost remişi, falsificând procura încredinţată numitei A.P. şi mai multe acte notariale care atestau înstrăinarea unor imobile la preţuri derizorii, în fapt acestea fiind înstrăinate unor persoane apropiate familii inculpatului.
În tot acest timp, inculpatul ar fi remis informări şi acte false cetăţenilor italieni, determinându-i pe aceştia să creadă că societatea era în mod real implicată în tranzacţii imobiliare şi să trimită în continuare sume de bani pentru derularea ";tranzacţiilor";. S-a reţinut că prin aceste manopere dolosive inculpatul ar fi cauzat un prejudiciu total în sumă de 214.000 euro.
Inculpatul a recunoscut primirea unei sume de circa 200.000 de euro, dar a negat că ar fi avut intenţia de a-şi induce în eroare asociaţii, susţinând că practic, la un moment dat, a fost nevoit să înstrăineze imobilele achiziţionate în numele societăţii din pricina unor afaceri neprofitabile în care s-a implicat, de asemenea, acesta a negat faptul că ar fi falsificat acte în scopul de a-şi induce în eroare asociaţii şi că pentru toate sumele de bani remise în numerar a încheiat chitanţe de mână.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul şi părţile civile.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza, în principal, să fie restituită cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât nu s-au respectat dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune, iar pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile, iar în subsidiar în situaţia în care nu se va dispune achitarea sa, să fie obligat la plata unui prejudiciu stabilit de către instanţa de apel.
Inculpatul, într-un alt petit subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în sensul de a nu se reţine dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. deoarece nu suntem în prezenţa unor consecinţe deosebit de grave, sau în infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990, motive pentru care, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, acesta a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
În motivele de apel inculpatul, prin apărătorul ales al acestuia şi concluziile scrise depuse la dosar, a arătat că sesizarea instanţei de fond a fost nelegală, întrucât nu s-a procedat la verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei. De asemenea hotărârea primei instanţe este insuficient motivată, nefiind întemeiată pe o motivare raţională, care să susţină legalitatea şi temeinicia soluţiei, soluţie care nu este rezultatul probatoriului administrat în cauză, astfel s-a considerat eronat că unicul mijloc fraudulos de inducere în eroare a celor trei asociaţi a fost Procura nr. 6298 din 24 februarie 2004 considerându-se că inculpatul a tradus-o în fals.
Potrivit conţinutului acestei procuri nu există nicio menţiune cu privire la identitatea altor persoane în afară de inculpat, care a fost mandatat să reprezinte asociaţii prin expresia ";nostra mandataria";, a avut inexplicabil o identitate precisă în persoana numitei A.P., care nu este identificată în cuprinsul procurii.
Pentru a lămuri această situaţie s-a solicitat notarului să clarifice de ce s-a folosit expresia ";nostra mandataria";, context în care s-a comunicat că prin această expresie s-a referit la partea mandatară, însă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei probe autentice.
Depoziţiile martorei D.M. au fost apreciate eronat, cum de fapt şi reţinerea situaţiei de fapt în sensul că inculpatul a dat acesteia procura pentru a fi tradusă, fiind în contradicţie cu toate probele administrate. Aceasta a arătat că a tradus procura fără a fi influenţată de cineva, că nu-l cunoaşte pe inculpat, că a primit actul de tradus de la administratorul firmei ori de la secretara acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, s-a susţinut că este evident că inculpatul nu a indus în eroare asociaţii, ci a acţionat în baza unui mandat legal.
În cauză nu a existat o inducere în eroare a asociaţilor italieni, la momentul încheierii declaraţiilor nu se poate discuta de o consumare a unei infracţiuni, sumele de bani erau trimise înainte de momentele respective, iar pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune trebuia să se fi comis o pagubă la momentul consumării acesteia, situaţie care nu s-a întâmplat în prezenta cauză, deoarece prejudiciul este rezultatul înstrăinării bunurilor, iar banii pe care i-au trimis cetăţenii italieni au fost folosiţi pentru finanţarea societăţii.
S-a susţinut că elementul material al infracţiunii trebuie să fie apreciat în raport de gradul de cultură şi experienţa asociaţilor şi că nu există raport de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată, eventualul prejudiciu ar putea fi rezultatul înstrăinării bunurilor societăţii şi nu a activităţii de inducere în eroare.
Cu privire la infracţiunea de fals prev. de art. 290 C. pen. inculpatul a arătat că în mod greşit s-a apreciat probatoriul administrat, întrucât nu a semnat niciodată acel contract, iar din probele dosarului a rezultat cu certitudine că nu a contrafăcut acel înscris, nu l-a folosit şi nici nu l-a predat altei persoane pentru a fi folosit, context în care nu există situaţia premisă, nici elementul material şi nici cerinţa esenţială.
De asemenea, s-a apreciat că îndepărtarea unora din concluziile raportului de expertiză are la bază o motivare contradictorie, pe de o parte instanţa a înlăturat depoziţiile martorilor cu privire la sumele de bani cheltuite, iar când a stabilit prejudiciul a dat eficienţă acestor declaraţii.
Părţile civile au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi judecând cauza pronunţarea unei hotărâri sub aspectul laturii penale prin aplicarea unei pedepse inculpatului cu închisoarea orientată spre minimul special, astfel încât scopul pedepsei să fie atins şi să contribuie la reeducarea acestuia, precum şi instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului în vederea recuperării prejudiciului, cerere neonorată de către Tribunalul Cluj, deşi a fost formulată încă din faza de urmărire penală.
În motivele de apel părţile civile au arătat că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este prea redusă şi nu trebuia să i se reţină circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen. astfel că se impune majorarea pedepsei raportat la probele dosarului, având în vedere gradul de pericol social al faptei, conduita inculpatului, modalitatea de comitere a infracţiunilor şi de lipsa de diligenţă a acestuia de a achita despăgubirile civile la care a fost obligat.
De asemenea, s-a solicitat aplicarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţilor civile.
Prin Decizia penală nr. 132 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a admis apelul formulat de părţile civile împotriva Sentinţei penale nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată, iar inculpatul a fost condamnat în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie cu consecinţe deosebit de grave la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 290 C. pen. inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 163 şi art. 164 C. proc. pen. s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului în vederea reparării pagubei până la concurenţa sumei de 178.400 euro şi 11.742 RON.
Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat împotriva sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul şi părţile civile.
Prin Decizia penală nr. 4439 din 9 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile formulate de inculpat şi părţile civile împotriva Deciziei penale nr. 132 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj care a fost casată în întregime, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei penale menţionate mai sus, s-a arătat că instanţa de apel nu a examinat în mod propriu şi obiectiv mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal.
Din considerentele deciziei a rezultat că instanţa de prim control judiciar nu a analizat şi nu a răspuns punctual criticilor şi apărărilor inculpatului vizând achitarea sa, fiind ignorate dispoziţiile art. 383 C. proc. pen. şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care obligă instanţa să examineze în mod real susţinerile părţilor şi problemele esenţiale ale cauzei.
Chiar dacă instanţa de control judiciar ar fi înţeles să îşi însuşească concluziile şi motivele primei instanţe, aceasta era obligată să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în cauză, să facă o nouă examinare a cauzei şi să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi şi nu să preia integral considerentele sentinţei pe care era obligată să o cenzureze (cauza Boldea împotriva României).
În loc să reflecte rezultatul verificării temeiniciei hotărârii de condamnare pe baza unei analize riguroase şi amănunţite a materialului probator din dosar, considerentele deciziei pronunţate în cauză au reprezentat o copie fidelă a sentinţei ce trebuia cenzurată şi care la rândul ei, nu este altceva decât o copie a rechizitoriului şi nu analiza probelor administrate atât în cursul urmăririi penală, cât şi al cercetării judecătoreşti.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a invocat, în primul rând, aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) C. proc. pen., respectiv lipsa calităţii procesuale a celor două părţi civile în calitate de persoane fizice, apreciind că în proces trebuia să fie introdusă S.C. I. S.R.L., care nu s-a constituit de parte civilă.
Inculpatul a susţinut că suma de 1.200 euro din totalul sumei la care a fost obligat nu putea fi acordată celor doi asociaţi, după care a făcut referire la sume concrete de bani, totalizând suma de 186.440 euro, care nu ar fi trebuit inclusă în cuantumul despăgubirilor, aducând şi argumente în sprijinul acestor susţineri şi solicitând instanţei de apel să stabilească, pe baza reaprecierii probatoriului, cuantumul real al despăgubirilor datorate.
La rândul lor părţile civile au criticat sentinţa sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că inculpatul a făcut cheltuieli cu amenajarea sediului societăţii, care în realitate este apartamentul acestuia din Buzău, ori pe terenul din comuna Vadul Paşii arătând că acest teren a fost înstrăinat de inculpat concubinului mamei sale, nefiind în patrimoniul societăţii, contravaloarea acestora fiind scăzută nejustificat din cuantumul despăgubirilor civile acordate.
Părţile civile au mai arătat că instanţa trebuia să aibă în vedere şi contravaloarea autoturismului B. achiziţionat de inculpat tot pe banii lor, precum şi diferenţa de valoare a celor două terenuri lipsă din patrimoniul societăţii în mod abuziv, solicitând obligarea inculpatului la plata întregii sume cu care s-au constituit părţi civile.
S-a susţinut că este evidentă lipsa de motivare a instanţei de apel care a afirmat o concluzie fără arătarea datelor care au servit la formularea ei, trimiterea la depoziţiile martorilor şi la concluziile expertizei contabile, nu înseamnă o motivare, ci doar aparenţa unei motivări.
2. În rejudecarea cauzei, ţinându-se seama de considerentele deciziei de casare, apelul părţilor civile a fost admis pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi a dat o corectă încadrare juridică faptelor reţinute în sarcina inculpatului, însă în mod neîntemeiat s-a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi ca urmare pedepsele aplicate inculpatului au fost reduse sub limita minimă prevăzută de lege.
Nici latura civilă a cauzei nu a fost soluţionată corespunzător de către instanţa de fond.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, la instanţa de fond şi de apel, în primul ciclu procesual şi în rejudecarea cauzei au rezultat următoarele:
În cursul anului 2004 inculpatul P.I.S. a cunoscut doi cetăţeni italieni, M.G. şi Z.G., şi a convenit cu aceştia să înfiinţeze în România o societate comercială în care toţi trei să aibă calitatea de asociaţi şi să deţină fiecare 33,3% din capitalul social şi întrucât cetăţenii italieni nu puteau să vină destul de des în România, au întocmit în Italia trei procuri speciale:
1. Procura nr. 6299/91/2004 prin care cetăţenii italieni îl împuterniceau pe inculpat să fie reprezentantul acestora în România şi să ridice cazierele fiscale pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale în România conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
2. Procura nr. 6300/92/2004 prin care cei doi italieni o împuterniceau pe A.P. să-i reprezinte pentru înfiinţarea şi funcţionarea societăţii comerciale. Pentru îndeplinirea mandatului mandatara urma să semneze actul constitutiv al societăţii şi orice act adiţional care modifică actul constitutiv, să ridice cererile de înscriere de menţiuni şi certificatul de înmatriculare a societăţii şi să întocmească orice act sau să întreprindă orice acţiune va fi necesară pentru îndeplinirea prezentului mandat, chiar dacă nu este specificat în mod expres în această procură şi să semneze pentru mandanţi şi în numele lor, oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-le opozabilă.
3. Procura nr. 6298/88/2004 prin care cei doi cetăţeni italieni îl împuterniceau pe inculpat să reprezinte societatea la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, în numele acestora şi pentru ei, să deschidă un cont bancar pentru societatea comercială la orice bancă din România, să depună actul constitutiv al societăţii şi alte documente (declaraţii, specimene de semnătură, certificat de atestare al sediului, certificat de atestare a depunerii capitalului social, caziere fiscale etc.), să completeze orice cerere şi declaraţie, să obţină avizele necesare înfiinţării societăţii şi punctelor de lucru, să ridice cererile de înscriere de menţiuni şi certificatul de înmatriculare al societăţii şi să întocmească orice act sau să întreprindă orice acţiune care va fi necesară pentru îndeplinirea prezentului mandat, chiar dacă nu este specificat în mod expres în această procură şi să semneze pentru aceştia şi în numele lor oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-le opozabilă.
Inculpatul, prin declaraţia dată în 16 februarie 2004 şi tradusă din limba italiană, a arătat că ";am primit de la cei doi cetăţeni italieni suma de 13.440 euro ca şi avans în vederea constituirii societăţii cu capital mixt italo-român şi se obligă să restituie această sumă, în cazul în care societatea nu va fi constituită în cursul lunii martie 2004";.
La data de 27 martie 2004 a fost încheiat actul constitutiv al S.C. G.I. S.R.L. Buzău, semnat de inculpat şi A.P., în calitate de mandatară a asociaţilor italieni, potrivit Procurii cu nr. 6300 din 24 februarie 2004.
Ulterior, la data de 22 martie 2004, societatea a fost înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău sub nr. J10/268 din 19 martie 2004.
Inculpatul, după înfiinţarea societăţii, a purtat mai multe discuţii telefonice cu cei doi cetăţeni italieni prin care i-a informat că societatea funcţionează, asemenea afirmaţii fiind făcute şi în corespondenţa cu aceştia.
La data de 22 martie 2004, inculpatul, prin corespondenţa cu cetăţenii italieni, i-a pus la curent cu faptul că în câteva zile poate vinde autoturismele şi că are în aşteptare trei lucruri pentru a nu împiedica pornirea, respectiv debitul de 2500 euro, din care 1500 euro partea sa pe care trebuia să o înapoieze societăţii şi folosiţi pentru terminarea lucrărilor la birou şi 1000 euro pentru plata mobilierului. I-a informat de asemenea despre achitarea debitului pentru achiziţionarea terenului de la numita D. care îi va permite să ia autoturismele din stradă şi să le depoziteze într-un loc sigur şi să înceapă lucrările pentru amenajarea terenului.
Inculpatul a prezentat cu această ocazie o situaţie a cheltuielilor şi veniturilor, rezultând un câştig de 10.650 euro.
Inculpatul, la data de 23 martie 2004, le-a comunicat cetăţenilor italieni profitul realizat în cuantum de 17.650 euro.
Prin informarea existentă la dosarul de urmărire penală inculpatul le-a comunicat cetăţenilor italieni că poate realiza un venit de 26.500 euro prin vânzarea autoturismelor, iar prin situaţia existentă la dosarul de urmărire penală privind vânzările auto şi piese de schimb, inculpatul a arătat că poate realiza un venit în sumă de 17.400 euro.
Inculpatul prin această corespondenţă i-a indus în eroare pe cetăţenii italieni şi i-a determinat pe aceştia să-i trimită noi sume de bani.
Prin viramentele din 25 martie 2004 şi 30 martie 2004 inculpatul a primit în contul său personal, deschis la Banca Agricolă, suma totală de 35.000 euro, câte 17.500 euro din partea fiecărui asociat.
Inculpatul prin declaraţia dată la 14 mai 2004 a recunoscut că a primit de la cei doi cetăţeni italieni suma de 35.000 euro pentru finanţarea societăţii şi s-a obligat să restituie această sumă în situaţia în care nu va achiziţiona bunuri imobile.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 19 martie 2005 inculpatul a cumpărat de la P.D., fratele acestuia, terenul situat în comuna Vadu Paşii în suprafaţă de 1551 mp cu suma de 100.000.000 lei.
Martorul P.D., care a fost audiat în calitate de învinuit în faza de urmărire penală, a arătat că a primit de la inculpat suma de 18.000 euro pentru teren, însă la notar au declarat preţul de 100.000.000 lei pentru a achita taxe notariale mai mici de către cetăţenii italieni, în acord cu aceştia.
Inculpatul a arătat în declaraţia dată la urmărirea penală că preţul convenit a fi trecut în contract, în acord cu cetăţenii italieni, a fost de 100.000.000 lei pentru a suporta taxe notariale mai mici, iar diferenţa până al 18.000 euro i-a fost înmânată personal de aceştia inculpatului.
La data de 14 iunie 2004 cei doi cetăţeni italieni au depus în contul S.C. I. S.R.L. suma de 120.000 euro, câte 60.000 euro fiecare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y din 17 iunie 2004 de notar public V.V., S.C. I. S.R.L. a cumpărat de la Z.A.M. şi I.F. imobilul situat în Buză compus din casă şi teren aferent în suprafaţă de 1010 mp.
În datele de 27 şi 28 iulie 2004 cei doi cetăţeni italieni au depus în contul inculpatului suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro fiecare.
Inculpatul a recunoscut, prin declaraţia din 4 noiembrie 2004, că a primit de la cei doi cetăţeni italieni suma de 10.000 euro.
La data de 16 decembrie 2004 cei doi cetăţeni italieni au depus în contul inculpatului suma de câte 18.000 euro, în total 36.000 euro pentru cumpărarea imobilului de la N.I. şi M.
Prin declaraţia din 16 decembrie 2004, inculpatul a recunoscut că a primit de la cei doi cetăţeni italieni suma de 36.000 euro şi s-a obligat să restituie această sumă în cazul neachiziţionării de imobile.
Pentru a justifica suma de 36.000 euro faţă de cei doi italieni, cu ocazia unei vizete în Italia inculpatul a înmânat acestora copia xerox a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de N.I. şi N.M. cu S.C. I. S.R.L., privind cumpărarea terenului în suprafaţă de 476 mp şi construcţia de 212 mp, situate în Buzău cu suma de 800.000.000 lei, contract autentificat sub nr. X din 24 decembrie 2004 de Notar Public V.V.
Cu ocazia unei deplasări în România a mandatarei asociaţilor italieni A.P. s-a constatat că actul prin care inculpatul făcea dovada că a cumpărat imobilul menţionat mai sus şi justifica folosinţa celor 36.000 euro, era fals.
Vânzătorii N.I. şi M. erau decedaţi la data încheierii contractului (primul a decedat în 2001 iar soţia acestuia în 1994).
Imobilul menţionat mai sus a fost înstrăinat de moştenitorii defuncţilor N. S.C. M.M. 92.
Din declaraţia martorului V.V. a rezultat că contractul privind cumpărarea imobilului situat în Buzău de către I. S.R.L. este fals.
Potrivit copiei după registrul notarului public V.V. la poziţia nr. X se află declaraţia numitei A.D. din 14 septembrie 2004.
Din sumele primite în contul personal şi recunoscute de inculpat în sumă totală de 84.500 euro, acesta a achiziţionat doar terenul situat în comuna Vadu Paşii pentru care a susţinut că a achitat suma de 18.000 euro, însă la notar a declarat doar 100.000.000 lei.
Din suma de 120.000 euro primită în contul societăţii, inculpatul a achiziţionat imobilul situat în str. T.V.
După achiziţionarea acestor imobile, inculpatul a decis înstrăinarea lor pentru a putea folosi în scop personal sumele primite de la părţile civile.
Măsura înstrăinării bunurilor societăţii nu se putea lua decât cu ocazia întrunirii adunării generale a asociaţilor potrivit procurii nr. 6298/88/1399 când cei doi asociaţi italieni trebuiau să fie prezenţi în adunările generale ordinare şi extraordinare prin mandatara lor A.P., care avea drept de vot şi fără de care adunarea generală nu putea lua nicio hotărâre.
Pentru a-şi aduce la îndeplinire intenţiile, inculpatul a prezentat procura nr. 6298/88/1399 traducătoarei D.M. din cadrul Centrului de traduceri Poligrot, care a tradus actul menţionat mai sus în loc de ";o împuternicesc pe mandatara noastră să ne reprezinte în adunările generale ale asociaţiilor ordinare şi extraordinare şi să participe la vot cu drepturi depline"; folosind expresia ";autoriză pe împuternicitul nostru să ne reprezinte în adunările generale ale asociaţiilor";.
Martora D.M., audiată pentru a explica de ce a schimbat sensul procurii, a declarat, atât în faza de urmărire penală, cât şi la instanţa de fond ";am considerat că este o greşeală de tipar faptul că în loc de nostra mandatario (împuternicitul nostru) s-a tipărit nostra mandataria (împuternicita noastră)";.
Inculpatul era conştient de faptul că fără această traducere greşită nu putea să-şi pună în aplicare intenţiile, neprezentând traducătoarei toate cele trei procuri date de asociaţi în vederea înfiinţării şi funcţionării societăţii, între acestea fiind o legătură indisolubilă.
Scoaterea din context a procurii nr. 6298/88/1399 a fost făcută cu intenţia de a induce în eroare traducătoarea, care a considerat o greşeală de tipar folosirea expresiei ";mandatară"; în loc ";împuternicit";.
Reaua credinţă a inculpatului şi intenţia de a-şi înşela asociaţii au fost dovedite şi prin faptul că, deşi această procură a fost tradusă, a fost dusă de inculpat la un alt traducător pentru a i se face o traducere conform intereselor sale.
Inculpatul, folosindu-se de acest document falsificat la data de 27 ianuarie 2005, a întocmit un proces-verbal al AGEA extraordinare a S.C. I. S.R.L. prin care a decis înstrăinarea activelor societăţii, respectiv imobilul situat în comuna Vadu Paşii şi imobilul situat în Buzău, proces-verbal pe care l-a semnat şi în numele asociaţilor, deşi nu avea acest drept.
Această hotărâre a adunării generale extraordinare a fost anulată ulterior prin Sentinţa civilă nr. 2744 din 9 noiembrie 2006 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3910/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, inculpatul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 522 din 22 februarie 2005, a vândut concubinului mamei sale, A.C., terenul şi construcţiile aferente situate în com. Vadu Paşii, în schimbul sumei de 110.000.000 lei.
Pentru încasarea sumei şi pentru scoaterea din evidenţa contabilă a bunului, inculpatul a întocmit factura din 22 februarie 2005, iar suma primită cu titlu de preţ a fost însuşită de acesta conform ordinului nr. 1 din 22 februarie 2005 cu titlu de retragere aport personal.
După aceasta, pentru înstrăinarea imobilului din Buzău, cumpărat cu suma de 120.000 euro, inculpatul a decis mai întâi demolarea construcţiei, sens în care s-a încheiat un proces-verbal pentru înregistrarea în contabilitate şi a stabilit fără a se consulta cu asociaţii că valoarea terenului este de 625.856.000 lei, iar a construcţiei de 4.270.024.000 lei.
Construcţia a fost demolată la data de 1 iunie 2005, potrivit autorizaţiei emisă de Primăria municipiului Buzău. Pentru această lucrare inculpatul a achitat firmei fratelui său suma de 15.000.000 lei.
La data de 9 iunie 2005 inculpatul a înstrăinat şi terenul în suprafaţă de 1010 mp, situat în Buzău, concubinei fratelui său, C.C..
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 9 iunie 2005, preţul primit a fost de 745.000.000 lei, sumă pe care inculpatul şi-a însuşit-o cu titlu de retragere aport personal potrivit dispoziţiei de plată cu acelaşi număr 1 din 9 iunie 2005.
Pentru niciuna din cele două vânzări preţul nu a fost achitat prin bancă sau retras din bancă, fapt ce a dovedit că actele întocmite au fost fictive pentru a putea scoate bunurile din evidenţa contabilă a societăţii.
Că aceste contracte au fost fictive a rezultat şi din împrejurarea că inculpatul a înstrăinat cele două imobile membrilor apropiaţi ai familiei sale, respectiv concubinul mamei sale şi concubina fratelui acestuia.
Prin declaraţiile date de reprezentanţii S.C. A.M. S.R.L., a rezultat că această societate a primit de la cei doi cetăţeni italieni suma de 35.000 euro în contul inculpatului pentru achiziţionarea unui autoturism B. 730D proprietatea S.C. A.M. S.R.L..
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul P.I.S. a recunoscut primirea sumei de 84.500 euro în contul său personal şi suma de 120.000 euro în contul societăţii. La dosarul de urmărire penală se regăsesc extrasele de cont care confirmă că sumele respective au intrat în conturile inculpatului şi ale societăţii şi că au fost utilizate de acesta în interes personal. Acesta a mai recunoscut că a primit bunuri în valoarea de 10.440 euro, respectiv autoturisme second-hand, anvelope şi un motor, însă nu a justificat ce a făcut cu aceste bunuri, deşi şi-a informat asociaţii în repetate rânduri că le poate vinde şi obţine pe acestea mii de euro.
Deşi toate sumele virate au avut ca şi destinaţie finanţarea societăţii, din extrasul de cont bancar s-a observat că acesta nu mai deţine nicio sumă de bani, deşi asociaţii au fost informaţi că banii se află în cont şi că aceştia se înmulţesc.
Inculpatul a mai arătat că asociaţii săi au fost la curent cu activităţile desfăşurate pe societate, cu achiziţiile şi vânzările făcute, însă în realitate aceştia nu au avut cunoştinţă de înstrăinarea bunurilor societăţii, întrucât nu au fost reprezentaţi de mandatara acestora, care avea obligaţia să-i informeze asupra măsurilor ce urmau a fi luate în societate.
În fapt şi contrar legii inculpatul nici nu şi-a informat asociaţii că a avut loc o adunare generală.
Inculpatul a recunoscut iniţial că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul de pe str. V. îi aparţine, însă a susţinut că nu cunoaşte nimic în legătură cu copia xerox a documentului care a ajuns în posesia părţilor civile. Acesta a mai arătat că a intenţionat să cumpere acel teren, împrejurare pe care a adus-o la cunoştinţa asociaţilor săi, care i-au virat suma de bani solicitată, însă nu şi-a explicat cum a ajuns contractul falsificat în posesia acestora.
Susţinerile inculpatului au fost contrazise de reprezentanţii Agenţiei imobiliare care au declarat că acesta nu a fost niciodată interesat să cumpere imobilul, cât şi de faptul că dacă nu ar fi trimis acel contract, potrivit angajamentului luat, acesta era obligat să restituie suma primită drept contravaloarea imobilului.
Declaraţiile inculpatului nu au fost sincere, având în vedere modul în care a achiziţionat, investit şi vândut terenul situat în comuna Vadu Paşii, cât şi modul în care a valorificat terenul din T.V. achiziţionat cu suma de 4.895.880.000 lei (echivalentul a 120.000 euro), după care a demolat construcţiile şi a vândut terenul concubinei fratelui său, C.C., cu suma de 745.000.000 lei, iar sumele obţinute nu au intrat în contul societăţii, fiind retrase în aceeaşi zi cu titlu retragere aport personal, deşi nu a contribuit cu nicio sumă de bani la achiziţionarea acestor bunuri.
Inculpatul, audiat la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Buzău, a arătat că la sfârşitul anului 2003 i-a cunoscut pe cei doi cetăţeni italieni, care şi-au exprimat dorinţa de a înfiinţa o societate comercială în România, iar inculpatul le-a relatat acestora că în domeniul construcţiilor s-ar putea realiza profituri însemnate. Inculpatul a precizat că cunoaşte foarte bine limba italiană, întrucât a lucrat în Italia începând cu anul 1994 pe diferite şantiere în domeniul construcţiilor şi chiar a înfiinţat o societate comercială în Verona, de prestări servicii, unde folosea forţă de muncă din România.
Acesta a mai arătat că a convenit cu cei doi cetăţeni italieni să înfiinţeze o societate comercială cu răspundere limitată, care să aibă trei asociaţi, respectiv cei doi italieni şi inculpatul, în cote egale, însă doar cei doi italieni urmau să contribuie la capitalul social, întrucât inculpatul nu dispunea de suma necesară, însă capitalul social urma să fie împărţit în cote egale între cei trei asociaţi.
După această discuţie inculpatul a primit suma de 3.000 euro de la cetăţenii italieni şi un număr de 6 autoturisme pentru a fi înstrăinate în România şi a semnat o convenţie cu aceştia prin care arăta că a primit suma de 13.000 euro, însă era vorba de cele 6 autoturisme.
Inculpatul, împreună cu A.P., a înfiinţat o societate comercială şi a deschis două conturi la U., unul pe numele său şi unul pe societate.
Acesta a mai precizat că discuţia cu A.P. s-a desfăşurat fără translator întrucât cunoştea foarte bine limba italiană vorbit şi citit, însă nu scrie corect în această limbă din punct de vedere gramatical.
Inculpatul a recunoscut că a cumpărat terenul din comuna Vadu Paşii de la fratele său, pentru care a primit suma de 18.000 euro de la părţile civile, însă în contract s-a înscris o sumă mai mică, de 100.000.000 lei, pentru a plăti taxe notariale mai reduse.
Imobilul situat pe str. T.V. a fost achiziţionat cu suma de 120.000 euro, expediată de părţile civile din Italia în contul societăţii şi această sumă era singura depusă în contul societăţii, iar toate celelalte sume au fost depuse în contul său personal.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 24 decembrie 2004 de notar public V.V. inculpatul a recunoscut că nu a cumpărat acel teren, însă a recunoscut semnătura sa la rubrica cumpărător.
Inculpatul a recunoscut că a primit de la părţile civile suma de 10.000 euro, însă pentru autoturismul B. acesta a arătat că a achitat personal suma necesară, deşi din declaraţia dată de firma vânzătoare a rezultat că întreaga sumă de 35.000 euro a fost achitată de părţile civile, aşa cum s-a arătat mai sus.
Inculpatul a recunoscut că a înstrăinat terenul din comuna Vadu Paşii martorului A.C. - concubinul mamei sale, iar terenul situat pe str. T.V. martorei C.C. - concubina fratelui său P.D., terenul din Vadu Paşii fiind înstrăinat cu suma de 110.000.000 lei iar cel din str. T.V. cu suma de 750.000.000 lei, sume de bani pe care le-a retras ca fiind aportul său social, deşi nu a contribuit cu nicio sumă de bani la capitalul societăţii.
Inculpatul a mai arătat că a convenit cu părţile civile să primească un salariu de 1500 euro/lună, însă nu a încheiat un înscris în acest sens.
Referitor la restituirea sumelor de bani părţilor civile inculpatul a arătat că nu are de unde să restituie aceste sume, iar din patrimoniul societăţii nu au posibilitatea să-şi recupereze sumele investite.
Inculpatul a arătat că a plătit muncitori pentru efectuarea anumitor lucrări, însă nu cunoaşte numele acestora, deşi ulterior a propus anumiţi martori pentru a fi audiaţi şi a justifica presupuse cheltuieli.
La Tribunalul Cluj inculpatul a fost reaudiat şi a arătat că este de acord să restituie sumele investite de părţile civile şi că a încheiat chitanţe cu acestea referitor la sumele primite, că a înstrăinat bunurile sale personale, respectiv un apartament în Buzău şi o casă situată pe str. P.
Inculpatul, audiat la Curtea de Apel Cluj în primul ciclu procesual, a arătat că în cursul anului 2004 a cunoscut în Italia pe cei doi cetăţeni italieni şi a convenit cu aceştia să înfiinţeze o societate comercială în care cei trei să aibă calitatea de asociaţi cu un procent de 33,3% urmând ca partea sa să fie suportată de cetăţenii italieni, întrucât nu avea suma necesară.
În Italia s-au întocmit cu acea ocazie, la notar unde a fost şi el prezent, trei procuri, respectiv două pentru inculpat şi vizau actele necesare pentru înfiinţarea societăţii, iar a treia procură în favoarea A.P., care urma să se ocupe de înfiinţarea şi funcţionarea societăţii.
Inculpatul a arătat că, potrivit Procurii din 24 februarie 2004, întocmită în Italia în favoarea sa, avea dreptul să-i reprezinte pe cetăţenii italieni în adunările generale, ordinare şi extraordinare cu drept deplin. Acesta a mai arătat că deşi cetăţenii italieni s-au constituit părţi civile cu suma de cca. 400.000 euro, inculpatul este de acord să le restituie doar 30.000 euro.
Pentru înfiinţarea societăţii inculpatul a primit în luna martie 2004 suma de 13.440 euro, respectiv 3.000 euro în numerar, iar restul sumei a constat în 6 caroserii auto, motoare şi anvelope, ocazie cu care a semnat şi o declaraţie prin care se obliga ca în cursul lunii martie 2004 să înfiinţeze societatea.
Inculpatul a recunoscut că în corespondenţa cu părţile civile, în luna martie 2004, i-a informat pe aceştia că doreşte o sumă de bani în avans pentru a cumpăra un teren în vederea construirii unui atelier în care să depoziteze caroseriile auto şi făcând un calcul estimativ a rezultat suma de 10.000 - 20.000 euro pe care societatea ar fi obţinut-o din valorificarea caroseriilor.
În luna martie 2004 părţile civile au trimis în contul inculpatului suma de 35.000 euro, suma fiind destinată achiziţionării unui teren în comuna Vadu Paşii şi executării unei construcţii şi că acest teren a fost cumpărat de la fratele său P.D. cu suma de 18.000 euro.
Inculpatul a mai arătat că pentru toate sumele primite de la cetăţenii italieni a încheiat chitanţe cu aceştia în care erau specificate sumele primite.
Referitor la terenul de pe str. V., inculpatul a arătat că a comunicat părţilor civile că intenţionează să cumpere acel teren cu suma de 36.000 euro, sumă pe care aceştia i-au depus-o în cont, însă nu a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare pentru acest teren, iar în privinţa copiei contractului cu privire la acest imobil inculpatul a arătat că semnătura seamănă cu a sa, însă nu a semnat actul respectiv.
Inculpatul a recunoscut că a întocmit procesul-verbal al adunării extraordinare a asociaţilor prin care a hotărât înstrăinarea activelor societăţii, respectiv terenul şi construcţia din comuna Vadu Paşii şi imobilul din Buzău, proces-verbal care a fost semnat şi în numele asociaţilor italieni.
În rejudecarea cauzei, inculpatul a fost reaudiat şi a arătat că avocata părţilor civile a depus la dosar două facturi cu menţiunea că doar cele două acte au fost încheiate de societatea pe care acesta o administra, însă în faza de urmărire penală a depus la dosar o serie de acte contabile, care în prezent nu se regăsesc la dosar.
Procesul-verbal de predare a actelor contabile i-a fost restituit inculpatului în urma unei plângeri adresate organelor de poliţie şi acesta nu avea cunoştinţă dacă expertul contabil a ţinut seama de aceste acte.
Procura emisă de cetăţenii italieni nu a fost desfiinţată până în prezent, iar noţiunea de mandatar a fost clarificată de către notarul italian care se referă la persoana sa, deşi această expresie a fost folosită la genul feminin.
Reaua credinţă a inculpatului a rezultat din faptul că deşi avea cele trei procuri şi cunoştea foarte bine conţinutul acestora, întrucât au fost întocmite de notarul italian în prezenţa sa, iar inculpatul cunoaşte foarte bine limba italiană, aşa cum a specificat acesta în toate declaraţiile date până în prezent, a solicitat ca procura cu nr. 6298/88/1399, prin care A.P. era împuternicită să-i reprezinte pe părţile civile în adunările generale ordinare şi extraordinare ale asociaţiilor, să fie tradusă din nou de către traducător D.C., care a tradus greşit procura în sensul că ";autorizăm pe împuternicitul nostru"; să ne reprezinte în adunările generale, deşi această împuternicire o avea doar A.P..
Reaua credinţă a inculpatului a mai rezultat şi din împrejurarea că părţile civile au trimis suma de 36.000 euro şi au menţionat expres că această sumă se trimite pentru cumpărarea terenului de la N.I. şi M., iar pentru a justifica această sumă inculpatul a trimis părţilor civile o copie a contractului fals privind cumpărarea acestui teren de la N.I. şi M., ambii decedaţi la data încheierii contractului, contract pe care a recunoscut că l-a semnat la rubrica cumpărător la urmărirea penală şi în prima declaraţie dată la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Buzău, aşa cum s-a arătat mai sus, însă ulterior a revenit asupra acestei declaraţii, fără a da vreo explicaţie referitoare la împrejurarea cum a ajuns acest contact în posesia părţilor civile.
Tot reaua credinţă a inculpatului a rezultat şi din faptul că în declaraţiile acestuia a arătat că a cumpărat autoturismul B. pe banii săi, însă din actele existente la dosar a rezultat cu certitudine că întreaga sumă de 35.000 euro cu care a fost cumpărat acest autoturism a fost achitată de părţile civile.
Reaua credinţă a inculpatului a rezultat şi din faptul că a înstrăinat imobilele achiziţionate pe sumele de bani trimise de părţile civile în contul său personal sau al societăţii concubinului mamei sale sau al concubinei fratelui acestuia, iar sumele de bani le-a retras imediat ca fiind aportul său propriu la capitalul social, deşi din niciun act de la dosar nu a rezultat că acesta a contribuit cu vreo sumă de bani la capitalul societăţii.
La fel a rezultat reaua credinţă a inculpatului referitor la hotărârea AGEA din 27 ianuarie 2005 de înstrăinare a imobilelor proprietatea societăţii, hotărâre care a fost anulată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 2744 din 9 noiembrie 2006 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia civilă nr. 3910/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Martora A.P., audiată la Tribunalul Buzău, a arătat că cei doi cetăţeni italieni i-au solicitat la sfârşitul anului 2003 să le acorde consultanţă în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale în România, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpat, iar ulterior s-a deplasat în România unde a efectuat un studiu referitor la afacerile care urmau să fie desfăşurate.
Cele două părţi vătămate au întocmit o procură pe numele martorei în baza căreia a venit în România unde a discutat cu inculpatul, care cunoştea foarte bine limba italiană şi care i-a arătat un teren unde vroiau să construiască o fabrică.
La data de 17 martie 2004 s-a întâlnit cu inculpatul în Buzău şi au încheiat actul de constituire a societăţii.
Referitor la procura din 24 februarie 2004, martora a arătat că această procură se referea la persoana sa, care a fost mandatată de cei doi cetăţeni italieni să-i reprezinte în societate cu privire la administrarea acesteia, iar inculpatul nu putea fi în eroare în sensul că ar fi fost împuternicit de părţile civile să-i reprezinte în ceea ce priveşte hotărârile luate în administrarea firmei.
Martora a motivat această împrejurare prin faptul că inculpatul cunoaşte foarte bine limba italiană, că a fost prezent la întocmirea celor trei procuri la notarul din Italia şi astfel cunoştea foarte bine conţinutul acestora şi că această procură a fost dată martorei pentru a-i reprezenta pe cei doi italieni în administrarea societăţii.
Inculpatul nu a consultat-o pe martoră cu privire la vânzarea sau cumpărarea anumitor bunuri şi în anul 2005 cei doi cetăţeni italieni i-au înmânat o copie a unui contract de vânzare-cumpărare, sens în care au venit în România pentru a verifica situaţia juridică a acelui teren, iar din verificările efectuate la notarul public V.V. a rezultat că acel contract era fals.
Martora a arătat că a fost foarte surprinsă de împrejurarea că contractul era fals, întrucât inculpatul i-a informat pe cetăţenii italieni că toate actele trimise acestora erau autentice, iar inculpatul a lăsat impresia că este o persoană serioasă şi că se ocupă corespunzător de administrarea firmei în vederea desfăşurării unei activităţi profitabile.
Referitor la martora C.C., care i-a fost prezentată de inculpat şi despre care a afirmat că nu are posibilităţi materiale şi chiar a solicitat să o transporte gratuit până în Bucureşti cu autoturismul său personal, motive pentru care martora nu şi-a explicat cum aceasta avea suma necesară să cumpere terenul situat pe str. T.V. (dosar Tribunalul Buzău).
Martora D.M., audiată la Tribunalul Buzău, a arătat că a tradus procura prezentată, iar expresia ";nostra mandataria"; a fost tradusă ";împuternicitul nostru";, deşi în mod corect traducerea trebuia să fie ";împuternicita noastră";, însă din conţinutul actului prezentat nu a rezultat expres că ar fi vorba de altă persoană în afară de inculpat (dosar Tribunalul Buzău).
Din declaraţia martorei N.E., agent imobiliar, a rezultat că inculpatul a depus o cerere la Agenţia Imobiliară unde aceasta îşi desfăşoară activitatea pentru cumpărarea unui imobil, sens în care i-a fost prezentat inculpatului imobilul de pe str. V., însă acesta nu a fost interesat de cumpărarea imobilului respectiv (dosar Tribunalul Buzău).
Potrivit declaraţiei martorei M.C., avocat în cadrul Baroului Buzău şi colaborator al notarului V.V., a rezultat că aceasta nu a redactat contractul autentificat de notarul public V.V. sub nr. X din 24 decembrie 2004, aşa cum s-a reţinut în considerentele copiei prezentate de inculpat părţilor civile, acesta fiind fals (dosar Tribunalul Buzău).
Martorul P.D. - fratele inculpatului - nu a dorit să facă declaraţii în faza de judecată împotriva inculpatului (dosar Tribunalul Buzău).
Din declaraţia martorei C.C. - concubina fratelui inculpatului P.D. - a rezultat că aceasta a cumpărat terenul situat pe str. T.V. cu suma de 745.000.000 RON, sumă pe care o avea în numerar şi o păstra în locuinţa sa (dosar Tribunalul Buzău).
Potrivit declaraţiei martorului A.C., concubinul mamei inculpatului, acesta a cumpărat terenul din comuna Vadu Paşii cu suma de 110.000.000 RON (dosar Tribunalul Buzău).
Din declaraţia martorului S.A., administrator al unei agenţii imobiliare, a rezultat că inculpatul a încercat să cumpere imobilul de pe str. V., care avea un preţ în jur de 2 miliarde lei, însă nu a fost interesat de cumpărarea acestui teren, teren care a fost înstrăinat ulterior de moştenitorii defuncţilor N., care la data întocmirii presupusului act erau decedaţi şi nu aveau cum să încheie un asemenea contract (dosar Tribunalul Buzău).
Din declaraţiile martorilor D.C. şi M.M. a rezultat că în cursul anului 2004 s-ar fi efectuat anumite lucrări în vederea edificării unui service auto în localitatea Gura Câlnului, jud. Buzău.
Martorii au precizat că nu au avut contracte de muncă încheiate, fiind plătiţi la negru, martorul D. fiind plătit cu suma de 15.000.000 lei pe lună iar ceilalţi muncitori cu câte 7.000.000 lei pe lună şi că aceste lucrări au durat cca. 1 an (dosar Tribunalul Cluj).
Din starea de fapt prezentată în detaliu mai sus, a rezultat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-au reţinut următoarele:
Părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 389.880 euro, însă suma justificată pe baza actelor existente la dosar a fost în cuantum total de 214.440 euro.
Inculpatul, prin declaraţia dată în 16 februarie 2004, a recunoscut că a primit de la părţile civile suma de 13.440 euro (dosar urmărire penală).
Părţile civile au depus în contul inculpatului deschis la Banca Agricolă Buzău suma de 10.000 euro la data de 25 martie 2004 (dosar urmărire penală).
Inculpatul, prin declaraţia dată în 4 noiembrie 2004, a recunoscut că a primit suma de 10.000 euro de la părţile civile (dosar urmărire penală).
La data de 16 decembrie 2004 părţile civile au depus în contul inculpatului suma de câte 18.000 euro fiecare, în total suma de 36.000 euro, pentru cumpărarea unui teren de la N.I. şi M. (dosar urmărire penală).
Inculpatul a recunoscut, prin declaraţia dată în 16 decembrie 2004, că a primit suma de 36.000 euro de la părţile civile (dosar urmărire penală).
La data de 14 iunie 2004 părţile civile au depus în contul S.C. I. S.R.L. suma de câte 60.000 euro fiecare, în total 120.000 euro (dosar urmărire penală).
Din declaraţia dată de reprezentanţii S.C. A.M. S.R.L. în 24 octombrie 2005 a rezultat că această societate a primit de la părţile civile suma de 35.000 euro în contul inculpatului pentru cumpărarea autoturismului X cu nr. înmatriculare X proprietatea S.C. A.M. S.R.L. (dosar urmărire penală).
Aşa fiind, inculpatul a primit de la părţile civile suma totală de 214.440 euro în contul personal sau al societăţii, recunoscută de inculpat prin declaraţiile date de acesta şi care au fost prezentate în detaliu mai sus.
Având în vedere că inculpatul a folosit în scop personal aceste sume, în dauna părţilor civile, în baza art. 14 şi art. 346 C. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 214.440 euro despăgubiri civile.
Celelalte sume solicitate de părţile civile în cauză până la concurenţa sumei de 389.880 euro nu au fost dovedite, sens în care nu au fost acordate.
În vederea recuperării prejudiciul cauzat părţilor civile, deşi acesta şi-a înstrăinat cele mai importante bunuri, aşa cum a rezultat din declaraţiile inculpatului pentru a înlătura o eventuală executare silită împotriva acestuia, în baza art. 163 şi art. 164 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţilor civile.
Cererea de aplicarea a măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului a fost solicitată încă din faza de urmărire penală, însă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia, fiind pusă în discuţia părţilor în apel.
Dacă inculpatul are bunuri mobile sau imobile în proprietate urmează a se constata în faza de executare a măsurii sechestrului asigurator.
Instanţa de fond în mod neîntemeiat a redus despăgubirile civile solicitate de părţile vătămate, pe motiv că inculpatul ar fi făcut anumite lucrări la imobilele din V.P. şi T.V. şi cu privire la care inculpatul a încercat să facă dovada cu martorii care au fost audiaţi la instanţa de fond.
Martorul D.C. a arătat că a lucrat împreună cu alţi muncitori la cele două imobile menţionate mai sus şi că a fost plătit, fără să fie angajat, cu suma de 15.000.000 lei/lună fiind coordonator de lucrări iar ceilalţi muncitori cu 7.000.000 lei/lună, lucrări care au durat cca. 1 an.
Aceeaşi situaţie a rezultat din declaraţia martorului M.M. (dosar fond).
Inculpatului i s-a solicitat de către instanţa de fond să prezinte caietul în care ar fi fost consemnate sumele plătite muncitorilor, însă acesta nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.
Aceste declaraţii, precum şi expertiza contabilă efectuată în cauză, nu au fost luate în considerare întrucât inculpatul a înstrăinat aceste imobile, iar sumele obţinute au fost folosite în scop personal şi chiar dacă s-ar fi efectuat aceste lucrări, aşa cum a încercat inculpatul să probeze, au profitat acestuia prin înstrăinarea imobilelor cu eventualele investiţii.
În mod neîntemeiat s-a scăzut din despăgubirile civile suma de 10.000 euro, reprezentând salariul cuvenit inculpatului pe o perioadă de 11 luni, cu suma de 1000 euro/lună în baza recunoaşterii părţilor civile prin comisie rogatorie, care a fost apreciată greşit de către instanţa de fond.
Părţile civile au arătat în comisia rogatorie că au fost de acord să-i achite inculpatului suma de 1000 euro, deşi acesta din urmă a arătat că a convenit cu părţile civile pentru suma de 1500 euro, însă doar dacă inculpatul va aduce profit societăţii prin administrarea acesteia, dar din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a lucrat în beneficiul societăţii sau al părţilor civile pentru ca acestea din urmă să fie obligate la plata salariului cuvenit inculpatului, ci dimpotrivă, acesta a desfăşurat toate activităţile pe sumele de bani trimise de părţile civile doar în interesul său propriu şi, ca urmare, nu poate fi plătit de părţile civile pentru această activitate desfăşurată în detrimentul părţilor civile.
Având în vedere că din probele administrate în faza de urmărire penală la Tribunalul Buzău, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj în primul ciclu procesual şi în rejudecarea cauzei a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului cu privire la faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată şi că nu s-a impus reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia, raportat la activitatea infracţională, la împrejurările în care au fost comise faptele şi la modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, prezentate în detaliu mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul părţilor civile împotriva Sentinţei penale nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată sub aspectul laturii penale şi civile a cauzei şi judecând, inculpatul P.I.S. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 290 C. pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
Potrivit art. 65 C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 şi art. 364 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. inculpatul trebuie să plătească părţilor civile suma de 214.440 euro despăgubiri civile.
Potrivit art. 163 şi art. 164 C. proc. pen. s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 214.440 euro despăgubiri civile şi 11.742 RON cheltuieli judiciare la instanţa de fond.
Celelalte dispoziţii legale ale sentinţei penale atacate au fost menţinute.
Apelul formulat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond, ca fiind nelegală pe considerentul că nu s-a procedat la verificarea rechizitoriului de procurorul ierarhic superior, fiind nesocotite dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că neverificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior nu reprezintă o nulitate absolută, ci una relativă, care poate fi acoperită, iar instanţa de fond a trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, la termenul de judecată din 10 iulie 2008, întregul dosar pentru confirmarea rechizitoriului (dosar Tribunalul Cluj).
O altă critică adusă de inculpat hotărârii instanţei de fond privea faptul că aceasta nu a fost motivată.
O motivare lapidară nu atrage incidenţa art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanţei de control verificarea lor.
Curtea a constatat că instanţa de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanţei de control verificarea lor, astfel că invocarea nulităţii hotărârii apelate nu a fost întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe magistrat să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, Vandehurk contra Olandei, Ruiz Torija contra Spaniei 1994, Highins contra Franţei 1998, Helle contra Finlandei 1997 şi Boldea contra României 2007, că art. 6 parag. din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în faţa instanţei, precum şi diferenţele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispoziţiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligaţiei de a motiva, ce rezultă din art. 6 al Convenţiei, poate fi determinată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată, este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra Rusiei 2007).
Acelaşi punct de vedere este îmbrăţişat şi în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de miniştri al Consiliului Europei.
În dosarul de faţă, prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţie, constatându-se de către instanţa de apel că au fost analizate şi s-a răspuns solicitărilor inculpatului, prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, astfel că nici acest motiv de apel nu a fost primit, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Inculpatul a mai arătat că judecata fondului a început în lipsa inculpatului, iar prezenţa acestuia era obligatorie şi că la al doilea termen de judecată a fost audiată martora A.P. în lipsa inculpatului.
La termenul din 5 aprilie 2007 inculpatul nu s-a putut prezenta din motive medicale, însă instanţa a audiat pe martora D.M., iar la termenul din 10 mai 2007 apărătorul inculpatului a solicitat amânarea cauzei, însă instanţa de fond a desemnat un avocat din oficiu şi a dispus audierea martorilor M.C. şi N.E..
Susţinerile inculpatului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare au fost apreciate ca neîntemeiate pentru următoarele motive:
Inculpatul, încă de la primul termen de judecată, în diverse modalităţi, fie personal sau prin apărătorul ales al acestuia, a încercat tergiversarea soluţionării cauzei, ceea ce a şi reuşit în mare măsură.
La primul termen de judecată din 8 februarie 2007 inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales, sens în care s-a amânat cauza pentru data de 8 martie 2007.
La termenul de judecată din 8 martie 2007 inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat din nou amânarea cauzei, însă instanţa a respins această cerere pe motiv că apărătorul ales al inculpatului i-a acordat asistenţă juridică acestuia şi în faza de urmărire penală, ceea ce presupune că cunoaşte dosarul, iar martora A.P. a venit din Italia expres pentru a fi audiată la acest termen şi nu se va putea prezenta ulterior, moment în care apărătorul ales al inculpatului a părăsit sala de judecată.
Martora A.P. a relatat că a făcut eforturi deosebite pentru a se prezenta la acest teren de judecată, venind din Egipt în Italia şi apoi în România şi că pe viitor are deplasări în toată lumea şi nu se va putea prezenta la instanţă pentru a fi audiată la un alt termen.
A.P. a fost audiată la acest teren de judecată sub rezerva de a fi reaudiată în prezenţa inculpatului dacă acesta va solicita.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că este lipsă de procedură cu inculpatul, întrucât în dosarul Tribunalului Buzău exista dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul pentru termenul din 8 martie 2007.
La termenul din 5 aprilie 2007 inculpatul a solicitat din nou amânarea cauzei pe motive medicale, însă apărătorul ales al inculpatului a fost de acord cu audierea martorei D.M., care era prezentă la al treilea termen de judecată, iar inculpatul a fost văzut de apărătorul ales al părţii civile al sediul Tribunalului Buzău la acest teren de judecată (dosar fond).
La termenul de judecată din 10 mai 2007 inculpatul a fost prezent şi asistat de apărător din oficiu, întrucât apărătorul ales al acestuia nu s-a prezentat şi nu şi-a asigurat substituirea, iar la termenul anterior a părăsit sala de judecată, fiind audiaţi martorii M.C. şi N.E..
Cauza a fost amânată pentru data de 7 iunie 2007, când a fost audiat inculpatul şi martorii P.D., C.C., A.C. şi S.A. în prezenţa apărătorului ales al inculpatului.
Din starea de fapt prezentată în detaliu nu a rezultat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare iar acesta putea, la primul termen la care a fost prezent însoţit de apărătorul ales, să solicite reaudierea martorilor în prezenţa sa, aşa cum au fost audiaţi la instanţa de fond sub rezerva reaudierii, însă inculpatul nu a solicitat reaudierea martorilor în prezenţa acestuia, însă a invocat în apel încălcarea dreptului la apărare, ceea ce nu este posibil, nefiind vorba de o nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
O altă critică adusă de inculpat hotărârii instanţei de fond a fost că aceasta nu a citat părţile civile pentru a fi confruntate cu inculpatul, iar comisia rogatorie dispusă în cauză a fost efectuată de Curtea de Apel din Brescia şi nu de Tribunalul din Mantova corespunzător instanţei de fond, critică care de asemenea nu a fost întemeiată.
Părţile civile au fost citate la fiecare termen de judecată la sediul cabinetului avocaţial al apărătorului ales al acestora, posibilitate prevăzută de lege, iar prezenţa acestora în instanţă nu era obligatorie.
Instanţa de fond, la termenul de judecată din 23 octombrie 2008, a dispus efectuarea unei comisii rogatorii privind audierea părţilor civile de către Tribunalul Mantova Italia.
Cererea privind efectuarea comisiei rogatorii a fost trimisă Curţii de Apel din Brescia care, la rândul său, a trimis-o directorului cancelariei Oficiului ICP de pe lângă Tribunalul Mantova cu menţiunea de a fi trimisă după efectuare direct procuraturii generale din Brescia şi să fie notificată şi Curtea de Apel din Brescia (dosar Tribunalul Cluj).
Tribunalul Mantova a trimis cererea de comisie rogatorie comandantului poliţiei fiscale a gărzii financiare Mantova cu dreptul de delegare, care a citat părţile civile, inclusiv inculpatul pentru audieri, însă acesta din urmă nu s-a prezentat, şi care a efectuat comisia rogatorie.
Aceasta a fost trimisă Tribunalului Mantova, fiind comunicată şi Curţii de Apel Brescia (dosar Tribunalul Cluj).
Din cele prezentate mai sus a rezultat că au fost respectate dispoziţiile legale privind efectuarea comisiei rogatorii, aceasta fiind efectuată prin delegare de Tribunalul Mantova, instanţă corespunzătoare Tribunalului Cluj.
Inculpatul a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra faptului că notarul C. a lămurit înţelesul sintagmei ";nostra mandataria";, în sensul că partea împuternicită ar fi inculpatul.
Corespunde adevărului că notarul C. a arătat că expresia ";nostra mandataria"; se referea la inculpat (dosar Tribunalul Cluj), însă notarul italian nu avea la dispoziţie cele trei procuri şi analizând procura din 24 februarie 2004 a arătat că deşi s-a folosit genul feminin, această expresie s-ar referi la inculpat, deşi acesta din urmă cunoştea foarte bine că expresia se referă la A.P. (gen feminin) şi nu la inculpat.
Ca urmare nu a fost întemeiată nici această critică, întrucât inculpatul cunoştea voinţa reală a părţilor, care a rezultat din conţinutul celor trei procuri, care erau traduse în limba română, însă inculpatul a prezentat separat la tradus procura din 24 februarie 2004, care a fost tradusă greşit de către martora D.M. şi care se referea la A.P., procură care a fost tradusă anterior şi folosită de această martoră la semnarea actelor constitutive ale societăţii.
Inculpatul a mai arătat că a depus în faza de urmărire penală la dosar o serie de acte contabile, care în prezent nu se găsesc la dosar şi care nu au fost luate în considerare la întocmirea raportului de expertiză contabilă.
Din adresa S.C. I. S.R.L. a rezultat că societatea nu are activitate, nu are nicio persoană angajată, nu deţine acte contabile, nu are bunuri în patrimoniu şi că actele cotabile constând în două facturi şi două chitanţe au fost puse la dispoziţia avocatului ales al părţilor civile (dosar Tribunalul Cluj).
Pentru acest motiv inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 508 şi următoarele C. proc. pen. privind refacerea înscrisurilor dispărute.
Potrivit art. 508 C. proc. pen., în cazul dispariţiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparţine unui astfel de dosar, organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei la care se găsea dosarul sau înscrisul întocmeşte un proces-verbal prin care se constată dispariţia şi arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui.
Din dispoziţiile art. 512 C. proc. pen. rezultă că reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le conţine şi pentru aceasta se poate folosi orice mijloc de probă.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate pot fi refăcute doar probele care au fost administrate de instanţă şi nu acte contabile, respectiv facturi sau alte acte, aşa cum a solicitat inculpatul şi care nu pot fi reconstituite de către instanţă, întrucât nu există o asemenea posibilitate.
Inculpatul a mai arătat că soluţia instanţei de fond nu este temeinică, întrucât nu s-a analizat probatoriul administrat în cauză, fiind reiterată aceeaşi afirmaţie susţinută şi anterior de mai multe ori, respectiv că procura din 24 februarie 2004 se referă la inculpat şi nu la o altă persoană, însă acesta cunoştea foarte bine că prin această procură a fost împuternicită A.P. să reprezinte interesele părţilor civile în administrarea societăţii, procură folosită de martoră la constituirea societăţii, tradusă în limba română şi ca urmare nu necesita o nouă traducere.
Martora D.M. nu putea recunoaşte că a greşit traducerea, întrucât s-ar fi autoacuzat, iar notarul italian, la fel ca martora D. a afirmat că expresia ";nostra mandataria"; se referă la inculpat întrucât aceştia nu cunoşteau conţinutul celorlalte procuri.
Susţinerile inculpatului referitoare la faptul că acesta ar fi fost împuternicit de părţile civile să voteze de unul singur în adunarea generală extraordinară înstrăinarea bunurilor societăţii a fost absurdă şi pentru considerentul că părţile civile au depus întregul capital fără vreo contribuţie din partea inculpatului, fiind de acord ca şi acesta din urmă să aibă cota de 1/3 din capitalul societăţii în mod gratuit, iar după ce părţile civile au investit sute de mii de euro să fie de acord ca inculpatul să înstrăineze bunurile societăţii, fără niciun control al acestora, înstrăinări care au fost făcute rudelor apropiate inculpatului, respectiv concubinului mamei sale şi concubinei fratelui inculpatului, iar sumele rezultate, dacă acestea au existat, să fie folosite în scop personal.
Inculpatul a mai arătat că în toate declaraţiile date părţilor civile a specificat că va restitui sumele primite, dacă nu va cumpăra imobile, iar această împrejurare nu a fost luată în considerare de către instanţa de fond.
Corespunde adevărului că în toate declaraţiile pe care le-a dat inculpatul referitoare la sumele de bani depuse de părţile civile în contul său personal s-a menţionat că acestea vor fi restituite dacă nu vor fi achiziţionate imobile, însă inculpatul şi-a onorat această obligaţie, cumpărând cele două imobile din V.P. şi T.V. pe sumele de bani trimise de părţile civile, pe care ulterior le-a înstrăinat în defavoarea părţilor civile prin manopere dolosive, folosindu-se de acea procură tradusă greşit de martora D., aşa cum s-a arătat mai sus.
Inculpatul a fost de rea-credinţă şi când a afirmat că este de acord cu restituirea sumelor primite de la părţile civile, întrucât prin declaraţia dată la instanţa de fond a afirmat că nu are posibilităţi materiale să restituie aceste sume, din patrimoniul societăţii părţile civile nu au cum să-şi recupereze sumele investite, iar pentru a împiedica o eventuală executare silită, inculpatul şi-a înstrăinat principalele bunuri respectiv un apartament şi o casă (dosar Tribunalul Buzău).
La fel, din corespondenţa S.C. I. S.R.L. cu Tribunalul Cluj a rezultat că această societate nu funcţionează, nu are niciun angajat şi că nu are niciun bun în patrimoniu.
Nici solicitarea inculpatului referitoare la achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. nu a fost întemeiată, întrucât inculpatul personal, audiat la instanţa de fond, a recunoscut că a semnat copia contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul din str. V. (dosar Tribunalul Buzău), însă ulterior a revenit asupra recunoaşterii, afirmând că nu a semnat acel contract, doar că semnătura seamănă cu a sa şi că aceasta nu-i aparţine.
Toate aceste afirmaţii referitoare la faptul că inculpatul nu a semnat acest contract sunt neîntemeiate.
Părţile civile, la data de 16 decembrie 2004, au trimis inculpatului, în contul personal al acestuia, suma de 36.000 euro, menţionând în mod expres cumpărare de imobil de la N.I. şi M., iar inculpatul, aşa cum a rezultat cu certitudine din declaraţiile martorilor V.V., M.C. şi N.E., a întocmit în fals contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din str. V. pentru a justifica cheltuirea sumei de 36.000 euro faţă de părţile civile, vânzătorii fiind decedaţi la data încheierii contractului, iar acest imobil fiind înstrăinat de moştenitorii defuncţilor N., S.C. M. S.R.L..
Pe de altă parte, inculpatul nu a explicat cum acest contract a ajuns în posesia părţilor civile, fără ca acesta să fie trimis de inculpat, care iniţial a recunoscut că a semnat contractul, însă ulterior a revenit asupra recunoaşterii.
Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de expertiza contabilă întocmită în cauză, critică care de asemenea a fost neîntemeiată.
Această expertiză nu a fost luată în considerare, întrucât nu avea legătură cu celelalte probe administrate în cauză, nu a fost efectuată în baza unor acte contabile, ci dimpotrivă, expertul a analizat achiziţionarea de bunuri, înstrăinarea acestora, faptul că inculpatul a retras sumele rezultate, ca fiind contribuţie personală la capitalul social şi a analizat declaraţiile de martori care ar fi efectuat anumite lucrări la negru pentru inculpat, deşi toate aceste aprecieri le putea face doar instanţa de judecată şi nu un expert contabil.
O altă critică adusă hotărârii instanţei de fond de către inculpat a fost faptul că a fost acceptată constituirea de parte civilă a persoanelor fizice, cetăţeni italieni, şi nu a societăţii I. S.R.L., care de asemenea a fost neîntemeiată.
Constituirea de parte civilă în cauză a celor doi cetăţeni italieni, ca şi persoane fizice, a fost legală, întrucât sumele investite de aceştia erau proprietatea lor personală, iar inculpatul s-a folosit de aceste sume tot în scop personal şi nu în interesul societăţii, iar părţile civile aveau dreptul să solicite în nume propriu restituirea acestor sume.
S.C. I. S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât această societate nu funcţiona, nu avea activitate, nu avea nicio persoană angajată şi nu avea niciun bun în patrimoniu.
Inculpatul a solicitat, în motivele de apel, anularea contractului cu nr. X din 24 decembrie 2004, autentificat de notar public V.V..
Corespunde adevărului că inculpatul a fost trimis în judecată pentru falsificarea contractului cu nr. X din 24 decembrie 2004, autentificat de notar public V.V., însă contractul de vânzare-cumpărare din 9 iulie 2006 autentificat de acelaşi notar, a fost anulat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 533 din 12 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, definitivă prin Decizia civilă nr. 650 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar Curtea de Apel Cluj).
Nici solicitarea inculpatului din petitul subsidiar de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu înlăturarea alin. (5) sau în infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990 nu a fost întemeiată.
Potrivit art. 215 alin. (5) C. pen. înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Din dispoziţiile art. 146 C. pen. rezultă că prin consecinţe deosebit de grave, se înţelege o pagubă mai mare de 200.000 RON, iar prejudiciul cauzat părţilor civile şi reţinut în sarcina inculpatului, de 214.440 euro are o valoare mai mare de 200.000 RON, sens în care nu s-a impus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Potrivit art. 271 din Legea nr. 31/1990 republicată, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care:
1. prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, asemenea date;
2. prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
3. refuză să pună la dispoziţie experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.
Din starea de fapt prezentată nu a rezultat că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990, în sensul că acesta, cu rea-credinţă, a prezentat asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau date inexistente asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale, ci dimpotrivă, acesta a comis infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sens în care nu s-a impus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990.
Având în vedere că nu s-a impus desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, nici reconstituirea actelor contabile în procedura prev. de art. 508 şi urm. C. proc. pen., la fel nu s-a impus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, şi nici achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, nici achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de acesta şi nici schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. sau în infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990, pentru motivele care s-au prezentat în detaliu mai sus, iar în baza art. 397 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul formulat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 98/A din 5 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelurile părţilor civile M.G. şi Z.G. împotriva Sentinţei penale 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o sub aspectul laturii penale şi civile şi rejudecând, a condamnat pe inculpatul P.I.S., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 290 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În conformitate cu art. 14 - 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile M.G. şi Z.G. suma de 214.440 euro despăgubiri civile.
În baza art. 163 - 164 C. proc. pen. s-a instituit măsura asiguratorie a sechesturului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.I.S. în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune până la concurenţa sumei de 214.440 euro despăgubiri civile şi 11.742 RON cheltuieli judecătoreşti la instanţa fondului.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
S-a dispus cu privire la cheltuielile judiciare.
3. Împotriva acestei decizii au formulat, în termen legal, recursuri inculpatul şi părţile civile, aducând ample critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat P.I.S. a invocat, într-o primă critică, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că prin condamnarea sa instanţa a comis o gravă eroare de fapt.
S-a susţinut că instanţele au reţinut în mod greşit că prin manopere frauduloase inculpatul a indus în eroare părţile civile, cu consecinţa producerii unei pagube, prin modalitatea folosirii procurei redactată în luna februarie 2004.
Referitor la sintagma ";nostra mandataria";, uzitată în cuprinsul procurii evocate, procură prin care părţile civile M.G. şi Z.G. îl împuterniceau pe inculpat să efectueze operaţiuni de înfiinţare a unei societăţi - recurentul arată că printr-o interpretare greşită, tendenţioasă a formulării s-a ajuns la acuzarea sa, în împrejurarea în care organele judiciare au împărtăşit punctul de vedere al părţilor civile, potrivit căruia formularea ";nostra mandataria"; viza pe numita A.P., şi nu pe inculpat.
Dincolo de expresia menţionată în cuprinsul acelei procuri, inculpatul pretinde că este evident că el a fost mandatat de părţile civile să le reprezinte în adunările generale ale societăţilor şi să efectueze acte de comerţ, iar în acest sens a adus următoarele argumente:
În primul rând, instanţa fondului nu a fost sesizată cu infracţiunea de fals cu privire la traducerea procurii.
În al doilea rând se invocă faptul că toate interpretările ulterioare ale notarului italian A.C. şi ale Consiliului Notarilor din Mantova conduc la concluzia univocă potrivit căreia mandatarul nu poate fi decât P.I.S..
Cu privire la traducerea acestei procuri, precum şi la celelalte două, reiese cu certitudine că au fost întocmite la un notariat din Italia, fiind aduse şi depuse spre a fi traduse la BNP ";V.V."; de către numita A.P. şi nu de către inculpat.
Un alt argument adus de recurentul inculpat în sprijinul susţinerilor sale îl constituie faptul că acel contract de mandat produce efecte doar între părţi, respectiv între cetăţenii italieni şi inculpat.
Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral, iar ca instrumentum este înscrisul în care se enumeră actele juridice ce urmează să fie îndeplinite de mandatar, înscris ce este redactat pentru ca terţii să fie în măsură să verifice puterile conferite mandatarului.
În sensul că inculpatul a fost cel mandatat de părţile civile se arată că stă şi depoziţia martorei A.P., care a declarat că s-a întors în Italia după constituirea societăţii ";întrucât mandatul său încetase, iar asociaţii urmau să colaboreze telefonic cu inculpatul."; Într-un asemenea context, inculpatul se întreabă ce rost ar mai fi avut procura din 26 octombrie 2005 - când într-adevăr A.P. fusese împuternicită să reprezinte părţile civile în Adunarea Generală a Asociaţilor - dacă fusese mandatată iniţial prin procura din 24 februarie 2004 ori prin cea cu nr. Y din aceeaşi dată.
Concluzia inculpatului este aceea că A.P. a fost împuternicită în vederea reprezentării părţilor civile în AGA doar prin procura din 26 octombrie 2005, în celelalte cazuri cel mandatat fiind inculpatul.
Inculpatul pretinde, în cuprinsul motivelor de recurs, că nu a indus în eroare părţile civile prin solicitarea unor sume de bani şi nici nu a pretins ca fiind necesară efectuarea unor operaţiuni, în scopul creării unei false impresii că se ocupă de administrarea societăţii.
Se susţine că, în realitate, operaţiunile descrise în corespondenţa dintre părţi s-au realizat integral, asociaţii nefiind induşi în eroare niciun moment.
Astfel, pe dispoziţiile de plată prin care au trimis inculpatului sume de bani în contul său personal, asociaţii au menţionat ";înţelegeri cunoscute";, ";plată muncitori";, iar afirmaţiile lor din cursul procesului penal, potrivit cărora au crezut că trimit sumele de bani în contul societăţii nu sunt fondate, aceştia completând rubrica - beneficiarul sumelor de bani.
Se arată că, în concret, părţile civile nu numai că au acceptat o activitate frauduloasă, dar au participat activ la aceasta, toate actele de comerţ efectuate de inculpat fiind însuşite de asociaţii săi după verificarea documentelor prezentate.
Reţinerea drept mijloc fraudulos a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2004 de BNP V.V., în urma plăsmuirii de către inculpat, este, în opinia acestuia, o eroare comisă de instanţe.
Se susţine că în cauză nu există nicio probă care să determine concluzia că inculpatul ar fi plăsmuit acel înscris ori că inculpatul ar fi înmânat copia înscrisului părţilor civile.
Referitor la acuzaţia privind înstrăinarea, cu rea-credinţă, de către inculpat a unor bunuri imobile achiziţionate sub preţ, recurentul inculpat învederează că în lipsa oricăror date vizând preţurile practicate, instanţele hotărăsc în mod unilateral şi contrar legii că preţurile sunt mai mici decât cele de achiziţie, ignorând total riscul acestor preţuri pe piaţa liberă.
O altă critică formulată de inculpat priveşte greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., fără a se preciza şi motiva în drept aceste fapte în sensul stabilirii situaţiei premisă, a existenţei infracţiunii, a mijloacelor frauduloase folosite.
Un al doilea caz de casare invocat de inculpat este cel reglementat de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., cu referire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în cea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în împrejurarea în care a folosit cu rea-credinţă bunurile, sumele de bani de care se bucura societatea, într-un scop contrar acesteia sau în folosul propriu.
Recurentul inculpat contestă şi aprecierea materialului probator administrat în cauză în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., precum şi interpretarea dată de instanţe dispoziţiilor legale ce incriminează această faptă, în împrejurarea în care nu există nici situaţia premisă, nici elementul material şi nici cerinţa esenţială.
În fapt, se susţine că inculpatul nu a contrafăcut acel înscris, nu l-a folosit şi nici nu l-a predat altei persoane spre a fi folosit, iar instanţele au interpretat în mod eronat declaraţia inculpatului de recunoaştere a semnăturii de pe copia xerox respectivă, în contextul în care precizarea inculpatului viza asprectul că semnătura respectivă semăna cu semnătura proprie, însă nu a semnat niciodată înscrisul.
În plan probator, inculpatul pretinde că în cauză nu există nici măcar indicii că a săvârşit infracţiunea, prezumţia de nevinovăţie nefiind răsturnată, iar practica judiciară şi doctrina stabilesc că o persoană nu poate fi trimisă în judecată pentru o asemenea infracţiune, art. 290 C. pen., în condiţiile în care nu s-a depus la dosar originalul înscrisului.
În opinia recurentului inculpat, activitatea sa nu este incriminată ca infracţiune în vreo dispoziţie a C. pen., contractul în cauză nefiind alterat sau contrafăcut. În virtutea considerentelor expuse în cuprinsul motivelor de recurs, inculpatul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 C. proc. pen. - art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de înşelăciune - art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în cele prevăzute de art. 271 alin. (1) pct. 2 şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Într-o altă critică avansată, recurentul inculpat arată că sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., instanţa de apel nefiind compusă conform legii, în condiţiile în care după admiterea cererii de abţinere a magistratului incompatibil, s-ar fi impus repartizarea aleatorie conform art. 98 alin. (3), art. 95, art. 99 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, ori judecarea s-a făcut fără respectarea acestor dispoziţii.
Inculpatul a mai susţinut că hotărârile recurate sunt insuficient motivate, instanţele rezumându-se în a copia rechizitoriul, ceea ce în concret echivalează cu nemotivarea, atrăgând aplicarea art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în împrejurările în care hotărârile pronunţate sunt discreţionare, lipsite de o motivare raţională care să susţină legalitatea şi temeinicia soluţiei.
În condiţiile în care instanţa de recurs va reţine aceeaşi situaţie de fapt şi vina inculpatului, se susţine că în cauză s-a procedat la o greşită individualizare judiciară a pedepselor aplicate, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fără a se acorda eficienţa cuvenită, în planul atenuării răspunderii penale a inculpatului, circumstanţelor atenuante judiciare reţinute.
În atare condiţii, recurentul inculpat consideră necesară reducerea pedepsei aplicate şi critică maniera în care instanţa de apel în rejudecarea cauzei a înlăturat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 C. pen., fără a motiva în acest sens.
Nemulţumirea inculpatului vizează şi încălcarea de către organele judiciare, în diferite forme, a principiului egalităţii armelor, creând o poziţie privilegiată părţilor civile lipsite de cea mai elementară bună-credinţă.
Greşită este, în opinia recurentului inculpat, şi modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor complementare şi accesorii, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia dreptului de a alege.
De asemenea, se susţine că instanţele au dispus în mod greşit anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 9 iulie 2006, autentificat de BNP V.V., în împrejurarea în care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pentru falsificarea contractului cu nr. X din 24 decembrie 2004 autentificat la acelaşi notariat.
În acest sens, deşi instanţa de apel a constatat, în mod corect, că inculpatul nu a fost trimis în judecată cu privire la falsificarea contractului nr. 1770 din 9 iulie 2005, a reţinut că acest contract a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 533/2007, definitivă prin Decizia nr. 650/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dându-se în mod greşit eficienţă prevederilor art. 22 C. proc. pen., în condiţiile în care hotărârea civilă fusese pronunţată în urma Hotărârii penale nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă a fost criticată şi din perspectiva judecăţii în lipsa apărătorului ales al inculpatului, prezenţa sa fiind obligatorie, dar şi a nepronunţării asupra unor cereri esenţiale pentru inculpat, de natură a influenţa soluţia procesului, ceea ce, în opinia recurentului inculpat, atrage incidenţa cazurilor de casare reglementate în art. 3859 pct. 6 respectiv pct. 10 C. proc. pen.
În acest sens se învederează că la termenul de judecată din 10 mai 2007, apărătorul ales al inculpatului a solicitat, prin cerere scrisă, amânarea cauzei, însă instanţa a luat măsura desemnării unui apărător din oficiu, care, la rândul său a invocat acordarea unui nou termen pentru a pregăti apărarea, însă instanţa a procedat la audierea martorilor, fără a asculta inculpatul şi în lipsa avocatului ales. În aceeaşi manieră ar fi procedat instanţa şi la alte două termene de judecată, când s-au efectuat acte importante de cercetare judecătorească, lipsindu-l pe inculpat de posibilitatea de a beneficia de apărările avocatului ales.
Pe de altă parte, nepronunţarea asupra cererilor de amânare formulate succesiv de către apărătorul ales, ce a lipsit motivat, constituie, din perspectiva inculpatului, omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cereri esenţiale, de natură a influenţa soluţia cauzei.
În acelaşi sens a arătat că în efectuarea comisiei rogatorii au fost înaintate Curţii de Apel Brescia numai o parte din întrebările la care s-ar fi impus a răspunde părţile civile, iar asupra cererii de confruntare între inculpat şi părţile civile instanţele nu s-au pronunţat.
Referitor la aceste aspecte s-a mai susţinut că nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. pen., comisia rogatorie fiind realizată de o instanţă ce nu era egală în grad cu Tribunalul Cluj.
În opinia recurentului inculpat, instanţele de fond, ascultând martorii şi părţile civile, au încălcat principiile nemijlocirii, contradictorialităţii şi publicităţii.
O altă critică formulată se referă la faptul că instanţele nu au fost preocupate să stabilească voinţa reală a părţilor la întocmirea procurii, reţinând şi validând ceea ce a înţeles eronat procurorul din conţinutul acesteia, înţeles sugerat de părţile civile, ceea ce a lipsit pe inculpat de un proces echitabil.
În latura civilă a cauzei, inculpatul a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) C. proc. pen., prin ignorarea părţii ce avea calitatea de parte civilă, respectiv S.C. GSG I. S.R.L. şi atribuirea acestei calităţi numiţilor M.G. şi Z.G.. Pe de altă parte, se învederează că în cauză nu s-a produs vreun prejudiciu, ci, dimpotrivă, s-a stabilit că inculpatul a finanţat societatea cu suma de 61.556 RON, condiţii în care în mod eronat au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză contabilă şi depoziţiile martorilor audiaţi de instanţa de fond.
În temeiul acestor argumente, recurentul inculpat solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se respecta exigenţele unui proces echitabil, dreptul la apărare al inculpatului, precum şi constituirea legală a completului de judecată.
Recurentele părţi civile M.G. şi Z.G. au formulat recurs împotriva Deciziei penale nr. 98/A/2011 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, atât în latură penală, cât şi în latură civilă.
S-a arătat că în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, cu aspectul că inculpatul nu a depus diligenţe în vederea acoperirii, măcar parţiale, a prejudiciului creat, ci dimpotrivă, a persistat în activitatea ilicită, cuantumul pedepsei aplicate nu corespunde scopului pedepsei. Poziţia procesuală a inculpatului, de negare a faptelor, încercările acestuia de tergiversare a soluţionării cauzei reflectă necesitatea reindividualizării pedepsei, sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, recurentele părţi civile apreciază că s-ar fi impus ca la calcularea prejudiciului cauzat de către inculpat să fie inclusă şi suma cu care au achiziţionat autoturismul X, în împrejurările în care reprezentanţii societăţii S.C. A.M. S.R.L. au declarat că au primit de la partea vătămată suma de 35.000 euro, reprezentând contravaloarea acestui autoturism, iar de-a lungul procesului, inculpatul nu a reuşit să producă vreo dovadă că ar fi achitat contravaloarea maşinii. Aceeaşi solicitare a fost formulată cu privire la terenul din comuna Vadu, jud. Buzău.
În fine, părţile civile au solicitat ca sumele de bani cu care s-au constituit părţi civile să le fie acordate integral. S-a mai precizat de către recurentele părţi civile că la soluţionarea recursului ar trebui să se ţină seama că, după casare, instanţa de apel a rezolvat cauza în limitele indicate în decizia de casare, astfel încât la actualul moment procesual nu se mai poate repune în discuţie situaţia de fapt.
În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, părţile civile au mai cerut menţinerea măsurii privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei ce constituie prejudiciul produs.
Examinând hotărârile recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor ample aduse de către recurenţii inculpat şi părţi civile, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, probele cauzei au relevat că în cursul anului 2004, inculpatul P.I.S. a cunoscut doi cetăţeni italieni, părţile civile M.G. şi Z.G., şi de comun acord au convenit să înfiinţeze o societate comercială, ai cărei asociaţi să fie cu cotă de 33,3% fiecare din capitalul social, sens în care au fost întocmite 3 procuri speciale la data de 24 februarie 2004.
Examinând procurile întocmite în cauză, se constată că în baza procurii speciale nr. X din data menţionată în precedent, părţile civile împuterniceau pe inculpatul P.I.S. să fie reprezentantul fiscal în România şi să ridice cazierele lor fiscale pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale în România, conform prevederilor Legii nr. 31/1990.
Conform acestei procuri, inculpatul urma să reprezinte interesele părţilor civile în faţa autorităţilor fiscale din România, să îndeplinească orice procedură impusă de dispoziţiile O.G. nr. 75/2001, să semneze pentru părţile civile şi în locul acestora, semnătura sa fiind opozabilă părţilor civile.
Procura specială nr. X din aceeaşi dată statua cu privire la împuternicirea dată de părţile civile M.G. şi Z.G. inculpatului, în a-i reprezenta la Oficiul Registrului Comerţului Buzău de pe lângă Tribunalul Buzău, în vederea deschiderii unui cont bancar pentru societatea comercială la orice bancă din România, a depunerii actului constitutiv al societăţii şi a altor documente, a semnării pentru şi în numele acestora, şi în acelaşi timp, în scopul reprezentării în Adunările Generale ale Asociaţilor, normale sau extraordinare şi a participării cu drepturi depline la vot a fost mandatată numita A.P..
În baza celei de-a treia procuri cu nr. X - părţile civile au mandatat cu puteri pe A.P., cetăţean italian, să-i reprezinte în faţa oricărei persoane fizice sau juridice, instituţie/autoritate de stat sau privată, pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei societăţi comerciale (S.R.L.) având ca asociaţi cu participare egală la constituirea capitalului social şi repartiţia beneficiilor, pe cele două părţi civile şi inculpat, să semneze actul constitutiv al societăţii şi orice act adiţional ce modifică actul constitutiv, se deschidă cont bancar pentru societatea comercială la orice bancă din România, să-i reprezinte la Oficiul Registrului Comerţului Buzău, să depună actul constitutiv şi alte documente.
În împrejurările existenţei acestor împuterniciri, prin folosirea unor manopere frauduloase, inculpatul a indus în eroare părţile civile, cu consecinţa producerii unor prejudicii substanţiale.
Astfel, inculpatul a primit în mod repetat diferite sume de bani de la cei doi cetăţeni italieni ca şi avans în vederea constituirii societăţii cu capital mixt italo-român, precum şi pentru anumite achiziţii ori derularea unor tranzacţii.
Acest aspect a fost confirmat de însuşi inculpatul în declaraţiile sale şi rezultă din materialul probator aflat la dosarul cauzei, material ce evidenţiază totodată maniera ilicită în care a înţeles să procedeze inculpatul, care după achiziţionarea unor imobile cu banii puşi la dispoziţie de către părţile civile, a decis înstrăinarea lor în beneficiul său personal.
Activitatea ilicită derulată de inculpat a fost în mod corespunzător reţinută de către instanţe, iar reaua-credinţă a acestuia şi intenţia de a înşela părţile vătămate, asociaţii săi, a fost dovedită.
Pe de o parte, reaua-credinţă a inculpatului rezultă din faptul că deşi cunoştea întocmai capacitatea sa de reprezentare a părţilor civile, astfel cum reieşea din conţinutul real al procurilor, fiind prezent în faţa notarului italian la data întocmirii şi în plus, fiind bun cunoscător al limbii italiene, a procedat ulterior la traducerea procurii nr. X - act prin care A.P. era mandatată să reprezinte părţile civile în adunările generale ordinare şi extraordinare ale societăţii comerciale - în scopul vădit de a reieşi că el a fost cel împuternicit în acest sens.
Apărarea inculpatului, formulată în sensul că folosirea genului feminin ";nostra mandataria"; în cuprinsul acestei procuri a fost interpretată tendenţios, în condiţiile în care, în mod evident inculpatul fusese cel împuternicit să reprezinte părţile civile în adunările generale ale societăţilor şi să efectueze acte de comerţ, este în evidentă contradicţie cu ansamblul materialului probator al cauzei, iar ea urmează a fi înlăturată.
În baza propriului demers analitic cu privire la limitele împuternicirii acordate inculpatului de către părţile civile, în baza acelor procuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Prin actul adiţional la actul constitutiv al S.C. ";GSG I."; S.R.L. autentificat în 17 martie 2004 la BNP ";V.V."; din Buzău, conform adunării generale a asociaţilor din data de 22 decembrie 2005, s-a stabilit modificarea actului constitutiv în sensul că societatea va fi reprezentată şi administrată de inculpat, ale cărui competenţe constau numai în efectuarea operaţiunilor ce ţin de achitarea datoriilor curente ale societăţii, declararea şi virarea către instituţiile abilitate a sumelor reprezentând contribuţii, orice altă operaţiune fiind de competenţa adunării generale a asociaţiilor.
Cele stipulate în acest act adiţional vin în sprijinul ideii că inculpatul nu fusese împuternicit, astfel cum în mod nejustificat acesta pretinde, să reprezinte părţile civile în adunările generale ale asociaţilor, iar activitatea desfăşurată de inculpat în traducerea procurii nr. X, operaţiune prin care traducătorul a schimbat expresia ";împuternicita noastră"; (cu referire iniţială la A.P.), în ";împuternicitul nostru"; (inculpatul), considerând în mod eronat că ar fi fost vorba de o greşeală de tipar, determină concluzia relei sale credinţe.
Este de reţinut în acest sens şi aspectul că la solicitarea traducerii procurii, inculpatul în mod intenţionat nu a prezentat traducătoarei toate cele trei procuri date de asociaţi în scopul înfiinţării şi funcţionării societăţii, în contextul în care între acestea exista o legătură indisolubilă.
Procedând astfel, inculpatul a avut posibilitatea, ulterior, să întocmească un proces-verbal al AGEA extraordinare a S.C. I. S.R.L., prin care a decis înstrăinarea activelor societăţii şi în acelaşi mod fraudulos a acţionat în derularea unei tranzacţii păgubitoare pentru părţile civile, activitatea infracţională fiind descrisă în mod judicios de către instanţe şi reţinută în sarcina acestuia, fundamentată pe materialul probator sustenabil în acuzaţiile aduse.
În corespondenţa pe care inculpatul a purtat-o cu părţile civile, le-a furnizat acestora date false, prezentându-le o altă situaţie cu privire la achiziţiile efectuate, capitalul societăţii, persistând în a le solicita sume de bani în avans pentru diferite investiţii.
Cu titlu exemplificativ, în legătură cu cumpărarea unui teren pe şoseaua Buzău - Bucureşti, la km 22, inculpatul le comunică părţilor civile că ";banii pe care i-aţi trimis sunt încă la bancă şi cresc";, deşi în contul societăţii nu mai existau sume de bani, asfel cum reieşea din documentaţia societăţii la acea dată. Dealtfel, în acest mod a înţeles să abordeze inculpatul colaborarea sa cu părţile civile de fiecare dată, înstrăinând imobilele cumpărate pe sumele de bani trimise de părţile civile în contul său personal sau al societăţii concubinului mamei sale ori concubinei fratelui său, şi prin retragerea deîndată a banilor, ca fiind aportul propriu la capitalul social, deşi din probele cauzei nu a reieşit că inculpatul ar fi contribuit cu vreo sumă de bani la capitalul societăţii.
A mai rezultat, în urma evaluării materialului probator al cauzei, că în acţiunile sale inculpatul nu a consultat-o pe martora A.P. cu privire la tranzacţiile efectuate, dar şi că inculpatul a prezentat părţilor civile acte false referitor la situaţia juridică a terenului situat în Buzău.
Starea de fapt prezentată în detaliu de instanţe relevă cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
Elementul material al infracţiunii de înşelăciune este conturat, în speţa de faţă, cu certitudine, inculpatul acţionând fraudulos în amăgirea părţilor civile, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase.
Modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat a făcut ca prezentarea denaturată, alterată a realităţii să fie aptă de a capta buna-credinţă, încrederea celor două victime şi să le inducă în eroare, să le amăgească şi să le menţină în eroarea produsă.
Practica judiciară a reţinut că săvârşirea infracţiunii de înşelăciune există, printre altele, în ipoteza în care s-a indus sau menţinut în eroare o persoană cu prilejul încheierii sau executării unui contract, dacă fără această amăgire victima nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, dar şi acela care plăsmuieşte un act pe care-l foloseşte pentru inducerea în eroare a unei persoane în vederea determinării acesteia să încheie o convenţie păgubitoare pentru ea.
Mijloacele frauduloase folosite de inculpat în prezenta cauză au fost veridice şi în mod obişnuit au inspirat încredere, înlăturând la momentul faptelor orice bănuială, dar în realitate, mincinoase.
Din această perspectivă, criticile formulate de inculpat şi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi respectiv 17 C. proc. pen., cu referire la comiterea unei grave erori de fapt, cu consecinţa greşitei condamnări pentru infracţiunea de înşelăciune, precum şi greşita încadrare juridică a infracţiunii, sunt lipsite de fundament juridic şi faptic.
Nu se poate reţine în cauză că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 271 din Legea nr. 31/1990 republicată - prezentând asociaţilor cu rea-credinţă o situaţie financiară inexactă sau date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii - în contextul în care sunt întrunite atât în planul laturii obiective, dar şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pretinsa eroare gravă de fapt ce s-ar fi comis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că hotărârile atacate, sub aspectul rezolvării acţiunii penale, sunt conforme probelor dosarului, instanţele constatând situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cauză, astfel încât nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanţele au procedat de asemenea la o corectă rezolvare a acţiunii penale, în împrejurarea în care probatoriul a evidenţiat cu certitudine că inculpatul a falsificat contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din str. V., folosindu-se de înscrisul falsificat pentru a justifica cheltuirea sumei de 36.000 euro faţă de părţile civile, vânzătorul fiind decedat la data încheierii contractului.
Din această perspectivă, criticile avansate de către recurentul inculpat, cu referire la inexistenţa situaţiei premisă, a elementului material şi a cerinţelor esenţiale sunt nefondate.
Cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. a fost de asemenea invocat în cuprinsul motivelor de recurs de către inculpat, în considerarea faptului că în cauză ar fi fost încălcate prevederile art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
În acest sens inculpatul a pretins că, în urma admiterii cererii de abţinere a judecătorului incompatibil în soluţionarea cauzei, s-ar fi impus repartizarea aleatorie conform dispoziţiilor art. 98 alin. (3), art. 95, art. 99 alin. (7) din Regulament.
Contrar celor susţinute de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză au fost respectate întocmai dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, în sensul că, urmare a încuviinţării solicitării de abţinere formulată de magistratul judecător incompatibil, s-a procedat la includerea în complet a judecătorului conform planificării de permanenţă.
Prin urmare, instanţa de apel învestită cu soluţionarea cauzei după casarea Deciziei penale nr. 132 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr. 4439 din 9 decembrie 2010) - a fost compusă potrivit legii.
Reiterând criticile formulate în apel, recurentul inculpat a mai solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să constate că hotărârile sunt insuficient motivate, instanţele limitându-se la a copia actul de inculpare, ipoteză în care sunt incidente prevederile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Inculpatul a criticat judecata fondului, susţinând că a avut loc în lipsa apărătorului său ales, iar prezenţa acestuia era obligatorie, şi pentru faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru inculpat de natură a influenţa soluţia procesului.
Aspectele invocate de către recurentul inculpat în sprijinul existenţei cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6 şi respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere drept temei al casării hotărârii.
În primul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar celor susţinute de inculpat, că hotărârile pronunţate sunt motivate în mod corespunzător, oferind argumente de fapt şi de drept suficiente pentru a permite efectuarea controlului jurisdicţional corespunzător şi înlăturând orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei.
Prin urmare, în cauză, instanţele au procedat la motivarea hotărârilor indicând date concrete folosite ca premise şi formulând concluzii fundamentate, fără a face referire la actele cauzei în general, ci în mod detaliat şi complet. Dealtfel, decizia instanţei de apel a fost de natură şi în măsură a asigura o motivare în fapt şi în drept, în contextul în care potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a analizat cauza sub toate aspectele în virtutea caracterului devolutiv.
Totodată, instanţa de apel a examinat în mod adecvat criticile avansate de inculpat cu privire la nemotivarea soluţiei fondului, argumentând în mod just lipsa de temei a acestora.
Dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat de către instanţe, nemulţumirile sale legate de lipsa avocatului său ales la anumite momente procesuale, ori efectuarea unor acte procedurale deşi inculpatul şi-a exprimat dezacordul, nu pot constitui elemente care să contureze vreo nulitate şi care să determine concluzia existenţei cazului de casare din art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.
De asemenea, nefondate sunt şi susţinerile potrivit cărora instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra unor cereri esenţiale ale inculpatului, ori cu privire la unele probe, în împrejurarea în care aspectele învederate - depunerea unor acte contabile, pe care instanţa fondului nu le-ar fi avut în vedere la soluţionarea cauzei, neanalizarea materialului probator al cauzei, cu referire la nepronunţarea asupra faptului că notarul italian a lămurit înţelesul sintagmei ";nostra mandataria"; - nu reprezintă omisiuni în sensul accepţiunii art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De altfel, se impune precizarea că aceste critici au făcut obiectul analizei judicioase a instanţei de apel, fiind reiterate în recurs şi vizând judecata fondului.
Recurentul inculpat a înţeles să conteste prin motivele sale de recurs şi maniera de soluţionare a acţiunii civile în cauză, exprimând opinia că în mod eronat au fost aplicate dipoziţiile art. 15 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care nu exista o cerere de constituire de parte civilă a S.C. GSG I. S.R.L., care putea întruni legal această calitate procesuală, instanţa în mod greşit recunoscând ca părţi civile cei doi cetăţeni italieni. Pe de altă parte, inculpatul a avansat critici cu privire la reţinerea producerii unui prejudiciu prin înlăturarea de către instanţă a concluziilor raportului de expertiză contabilă şi a declaraţiilor martorilor.
În sensul celor constatate de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în ceea ce priveşte constituirea de parte civilă, au fost respectate dispoziţiile legale, părţile vătămate M.G. şi Z.G. exercitând acţiunea civilă conform art. 24 alin. (2) C. proc. pen., în calitate de persoane ce au suferit prin fapta penală a inculpatului o vătămare materială, iar elementele de facto au demonstrat că sumele pe care cei doi le-au investit le aparţineau, paguba fiind creată în proprietatea lor.
De asemenea, constatarea prejudiciului în cuantum de 214.440 Euro s-a fundamentat pe materialul probator al cauzei şi a determinat obligarea inculpatului la plata acestor despăgubiri în temeiul art. 14 - art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.
În mod greşit, însă, instanţa de apel a statuat cu privire la obligare inculpatului la plata sumei precizate în mod global către cele două părţi civile, în condiţiile în care dispoziţiile legale în materie impuneau obligarea inculpatului la plata sumei de 107.220 euro către fiecare dintre părţile vătămate constituite părţi civile.
În fine, un ultim motiv de recurs înfăţişat de inculpat a fost acela al greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate, în sensul nerespectării criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
A solicitat aşadar reducerea pedepsei aplicate în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante judecătoreşti prev. de art. 74 C. pen., cu precizarea că atitudinea manifestată în cursul procesului penal îndreptăţea instanţa de apel să acorde eficienţa juridică dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi nu să înlăture aceste prevederi.
Efectuând propriul examen cu privire la individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa fondului a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, constatând şi dând eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare reglementate în art. 74 lit. a) C. pen. - pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., cu art. 74 lit. a) C. pen., astfel încât, în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpatul urma să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii aceloraşi drepturi pe o durată de 2 ani, conform art. 65 C. pen.
Procedând la reindividualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a apreciat în mod judicios cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, făcând aplicabile în cauză dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei principale rezultante, în cuantumul său - 10 ani închisoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare, reinserţie socială a autorului infracţiunii.
În această manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
Aceasta presupune aplicarea unor pedepse juste, echitabile, atât pentru infractor, cât şi pentru societate.
Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, pedeapsa aplicată, prin natura, cuantumul şi modalitatea de executare trebuind să reflecte atât gradul de pericol social concret al infracţiunii, dar şi nevoia de reeducare a inculpatului, persoana acestuia, precum şi împrejurările ce pot atenua ori agrava răspunderea penală.
În prezenta cauză este justificată reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere împrejurările reale, dar şi elementele ce caracterizează în mod favorabil persoana inculpatului.
În raport cu cele evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că o pedeapsă principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi repsectiv o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu consecinţa executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare - va asigura îndeplinirea scopurilor pedepsei, contribuind în mod real la o concretă reinserţie socială a inculpatului.
Din această perspectivă, recursul formulat de inculpat este fondat, urmând a fi admis.
În ceea ce priveşte recursurile formulate de părţile civile M.G. şi Z.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Susţinerile părţilor civile în planul soluţionării acţiunii penale a cauzei, în sensul aplicării inculpatului unei pedepse într-un cuantum ridicat vor fi înlăturate, în virtutea considerentelor ce preced.
De altfel, în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, părţile civile nu contestă în latura sa penală decizia instanţei de apel, solicitând însă, ca în soluţionarea acţiunii civile a cauzei, să fie obligat inculpatul la plata integrală a sumelor de bani pretinse, respectiv 398.000 euro.
Examinând această critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prejudiciul a fost în mod corect stabilit, pe baza probatoriului administrat şi a dovezilor produse de părţile civile, astfel încât ceea ce se impune este numai obligarea inculpatului la plata sumelor de bani cu titlu de despăgubiri materiale către fiecare dintre părţile civile, în sensul celor precizate deja.
De asemenea, în considerarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune anularea înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat între N.I. şi N.M. şi, respectiv S.C. ";G.S.G. I."; S.R.L., autentificat sub nr. X din 24 decembrie 2004 de B.N.P. ";V.V."; (dosar urmărire penală).
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de inculpatul P.I.S. împotriva Deciziei penale nr. 98/A/2011 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 836/114/2007*.
Se va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia penală şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului prin decizia instanţei de apel şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.
Va reduce de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen. şi va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Va reduce de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele sus-menţionate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul P.I.S. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Va obliga recurentul inculpat P.I.S. la plata sumei de câte 107.220 euro despăgubiri civile către părţile civile M.G. şi Z.G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.I.S. împotriva Deciziei penale nr. 98/A/2011 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 836/114/2007*.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 271 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia penală şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului prin decizia instanţei de apel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.
Reduce de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen. şi menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Reduce de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele sus-menţionate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul P.I.S. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Obligă recurentul inculpat P.I.S. la plata sumei de câte 107.220 euro despăgubiri civile către părţile civile M.G. şi Z.G..
Dispune anularea înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare încheiat între N.I. şi N.M. şi, respectiv S.C. ";G.S.G. I."; S.R.L. şi autentificat sub nr. X din 24 decembrie 2004 de B.N.P. ";V.V.";, înscris aflat la dosar urmărire penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.G. şi Z.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.I.S. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile M.G. şi Z.G. la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4098/2011. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 4007/2011. Penal → |
|---|
