ICCJ. Decizia nr. 4192/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4192/2011
Dosar nr. 7329/63/2010
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 466 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul în Dosarul nr. 7329/63/2010, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 717, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în data de 8 aprilie 2009 şi s-a dispus executarea în întregime a acesteia. S-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată pentru faptele deduse judecăţii, inculpatul D.G.C. urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 aprilie 2010 la zi, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2008 la 5 decembrie 2008.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I.F.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 106.015,5 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 6.015,5 RON reprezintă daune materiale, iar suma de 100.000 reprezintă daune morale.
S-a admis acţiunea civilă formulată de Centrul de Cardiologie Craiova.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 1.436,49 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei R.P., sumă ce s-a dispus a fi reactualizată în raport de coeficientul de inflaţie până la momentul plăţii efective.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel partea civilă şi inculpatul.
Partea civilă a apreciat regimul sancţionator adoptat, ca lipsit de fermitate faţă de pericolul social concret al faptelor comise şi de urmarea produsă, solicitând majorarea semnificativă a pedepselor inculpatului care, între altele, este şi recidivist. Totodată, a considerat despăgubirile stabilite insuficiente pentru realizarea unei juste şi integrale reparaţii, solicitând majorarea cuantumului lor, aşa cum s-a realizat constituirea iniţială de parte civilă, în concordanţă cu probatoriul administrat.
Inculpatul a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât nu există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate la nivelul feţei şi decesul victimei, în condiţiile în care nu cunoştea problemele cardiologice ale victimei şi nu putea să prevadă că aplicarea de lovituri de o intensitate redusă, ar putea provoca un şoc psihosomatic cu asemenea urmări.
În subsidiar, a solicitat redozarea semnificativă a pedepselor aplicate, reţinerea de circumstanţe atenuante întrucât a recunoscut faptele şi este tânăr iar pe de altă parte şi victima a avut participarea sa la săvârşirea infracţiunilor.
Prin Decizia penală nr. 179 din 7 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul D.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 466 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul în Dosarul nr. 7329/63/2010.
A respins apelul declarat de partea civilă R.I.F., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
S-a desfiinţat în parte sentinţa pe latura penală.
S-a descontopit pedepsele şi s-au înlăturat dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 717/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu şi s-a dispus executarea pedepsei speţei cumulată cu aceasta, urmând să execute 7 ani închisoare.
S-a menţinut arestul preventiv şi s-a dedus detenţia în continuare la zi.
S-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă, că starea de fapt este concordantă cu materialul probator administrat în cauză, că faptele inculpatului au fost corespunzător încadrate în drept, - art. 183 C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. -, faptele fiind comise în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 717 din 8 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu.
S-a mai reţinut că sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârşită de inculpat cu praeterintenţie, nu din culpă, că Raportul de constatare medico-legală nr. 1281/A3/2010 întocmit de I.M.L. Craiova, Avizul întocmit de Comisia de Control şi Avizare din 6 mai 2010 şi Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală nr. E 1/4844/2011 din 4 iulie 2011 obţinut în apel, stabilesc, fără dubii că, „moartea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită în urma decompensării unor afecţiuni cardiace cronice cu potenţial major artimogen. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi zgâriere şi ar fi necesitat în caz de supravieţuire 2 - 3 zile de îngrijiri medicale că între starea conflictuală (implicând starea acută de stres) şi deces, există legătură de cauzalitate direct condiţionată de afecţiunile cardio-vasculare preexistente”.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu se pot reţine circumstanţe atenuante personale având în vedere condamnarea anterioară a inculpatului, care deşi a fost dispusă pentru o infracţiune de alt gen, acesta trebuie obligatoriu să se raporteze la faptele comise, în conţinutului lor concret şi a tuturor circumstanţelor dar şi la persoana inculpatului, om tânăr, care a recunoscut şi a regretat faptele comise.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea vătămată (constituită parte civilă) şi inculpatul.
Recurentul parte vătămată/parte civilă a criticat decizia sub aspectul netemeiniciei invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi în rejudecare majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului cuantum care să fie orientat spre maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Totodată, a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale în raport de probatoriul administrat în cauză.
Recurentul inculpat D.G.C. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite elementele constituite ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, întrucât nu există legătură directă de cauzalitate între lovitura pretins aplicată şi decesul victimei.
În subsidiar, în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea stării de provocare.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, a motivelor de recurs formulate, a cazurilor de casare invocate - art. 3859 alin. (1) pct. 17, 14 C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a menţine ca atare.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat D.G.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:
Încadrarea juridică este o chestiune de drept şi, prin urmare, supusă controlului instanţei de recurs.
Prin aceasta nu se atinge fondul, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei inculpatului, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt. Aprecierea dacă fapta constituie infracţiune şi ce anume infracţiunea este o chestiune de drept.
Dacă instanţa de fond a încadrat fapta constatată într-o formulă juridică justă, alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greşită.
Pe de altă parte, potrivit textului de incriminare, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., există dacă vreuna dintre faptele prev. în art. 180 - 182, a avut ca urmare moartea victimei.
Elementul material se realizează prin acţiuni sau inacţiuni identice cu cele prin care se realizează infracţiunile de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală şi de vătămare corporală gravă.
Acţiunea sau inacţiunea trebuie să aibă ca urmare moartea victimei. Totodată, este necesar ca între acţiune sau inacţiune şi rezultatul produs, să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură de cauzalitate nu este înlăturată dacă la activitatea inculpatului se adaugă şi alţi factori contributivi, câtă vreme se stabileşte că, fără activitatea sa, rezultatul nu s-ar fi produs.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, deoarece lovirea sau fapta de vătămare corporală, se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă, constând în moartea victimei, îi este imputabilă făptuitorului pe baza culpei.
Fapta de loviri, în urma căreia s-a produs decesul victimei, este susceptibilă de a fi încadrată în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte numai în măsura în care rezultatul letal este consecinţă culpei inculpatului care nu a prevăzut acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
În considerarea acestor aspecte de ordin doctrinar, prin raportare la starea de fapt, reţinută de instanţe şi la probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reţine că circumstanţele în care a fost comisă de către inculpat această faptă, pretins încadrată juridic greşit, sunt următoarele:
Inculpatul D.G. în ziua de 2 aprilie 2010 (- în vinerea dinaintea Sărbătorilor Pascale -), în jurul orelor 1300, a venit cu autoturismul său la sediul spălătoriei auto pe care o administra, împreună cu părinţii săi unde a rămas puţin timp, după care a întors maşina şi a plecat pe o alee, cu intenţia de a ieşi în B-dul Dacia pentru a se deplasa înspre gară. La intersecţia cu B-dul Dacia, la circa 1,5 metri de trecerea de pietoni, inculpatul l-a observat pe numitul R.P., în vârstă de 62 ani, care intenţiona să traverseze strada însoţit de nepoata sa minoră în vârstă de 5 ani. Cei doi aveau asupra lor şi o bicicletă pentru copii. Când a ajuns cu autoturismul la circa 1,5 metri de cei doi, inculpatul D.G.C., nemulţumit de faptul că aceştia nu treceau rapid strada, i-a claxonat, după care, a deschis geamul de la portiera maşinii şi i-a strigat bătrânului: ”Măi, nu te dai la o parte?”. În aceste condiţii între inculpat şi victima R.P. a avut loc un schimb de replici în contradictoriu, după care aceştia şi-au adresat reciproc injurii, apoi R.P. s-a apropiat de portiera din dreapta a autoturismului şi a schiţat un gest de aruncare a bicicletei fetiţei către autoturism, fără însă a arunca bicicleta şi a lovi autoturismul. Inculpatul deranjat de acest gest a trecut de la volan pe bancheta din stânga şi ieşind din maşină pe portiera din partea opusă, a ocolit prin spate autoturismul, a venit lângă bătrân şi l-a lovit, doborându-l la sol.
Observând din apropiere cele întâmplate, martorii P.R. şi S.M.C., vecini ai numitului R.P., au intervenit încercând să aplaneze conflictul. După câteva discuţii, aceştia au reuşit să-l calmeze pe inculpat, care era nervos şi recalcitrant. După ce R.P. s-a ridicat de jos şi a plecat pe trotuar împreună cu nepoata sa, în vârstă de cinci ani înspre fostul „P.C.” şi, după ce inculpatul a intrat în autoturismul său, cei doi martori, crezând că incidentul a luat sfârşit, s-au îndepărtat şi ei câţiva metri cu intenţia de a se deplasa către blocurile din cartier. Văzând că martorii se îndepărtează, inculpatul D.G.C. a coborât din autoturism, a fugit pe trotuar după numitul R.P., care plecase de la locul incidentului iniţial şi, ajungându-l din urmă, l-a lovit de mai multe ori cu pumnii şi palmele în zona feţei, doborându-l pentru a doua oară la sol.
După cel de-al doilea incident, martorii s-au apropiat în fugă şi au intervenit din nou. Cei doi l-au luat pe inculpat şi l-au condus la autoturismul său. Aflat în această situaţie, şi de această dată numitul R.P. s-a ridicat de la sol, în timp ce inculpatul plecase cu autoturismul pe Bulevardul Dacia, în direcţia gării.
În aceste condiţii, victima R.P. - care suferea de afecţiuni cardiace -, a mai parcurs câţiva metri pe trotuar împreună cu nepoata sa minoră, după care i s-a făcut rău, s-a sprijinit de un stâlp de iluminat public, unde a rămas câteva minute. Observând în apropiere un cămin de apă din beton, victima a intenţionat să se aşeze pe acesta pentru a se odihni şi pentru a-şi reveni însă şi-a pierdut cunoştinţa, martorii aflaţi în apropiere anunţând serviciile de intervenţie de urgenţă. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD care l-a transportat pe numitul R.P. la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde însă acesta a decedat după câteva ore.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 1281/A3/2010, întocmit de I.M.L Craiova, rezultă că moartea numitului R.P., în vârstă de 62 de ani, a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a unei traume psihosomatice (cu şoc psihic) care a determinat o descărcare de catecolamine, fibrilaţie ventriculară consecutivă, hipoxie/anoxie cerebrală (comă) şi miocardică (infarct miocardic acut) pe fondul unor afecţiuni patologice pluriorganice preexistente cu risc vital cert foarte mare (ateroscleroză aorto-coroniană, hipertrofie şi dilataţie cardiacă, infarct miocardic - cicatricial, miocardoscleroză, obstrucţie ram coronarian-obtuză marginală, diabet zaharat). S-a concluzionat că între trauma psihosomatică şi deces există legătură de cauzalitate directă condiţionată, condiţionarea datorându-se fondului patologic preexistent şi că prin ele însele, leziunile traumatice nu ar fi provocat decesul victimei, însă au avut un rol concurator asociat factorului de stres psihic.
Faţă de modalitatea concretă în care s-a săvârşit fapta, de împrejurările sus-arătate, de atitudinea subiectivă manifestată de inculpat se constată, indubitabil, că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul D.G.C. este cea stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea de loviri cauzatoare de moarte prev. şi ped. de art. 183 C. pen. pentru care în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia.
Pe cale de consecinţă, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat - din lovirea sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 C. pen., este neîntemeiată.
Inculpatul D.G.C. a lovit-o în mod intenţionat pe victima R.P., iar rezultatul mai grav al acestei agresiuni - decesul victimei -, îi poate fi imputat inculpatului ca urmare a culpei sale.
Astfel, chiar dacă inculpatul pretinde că nu a prevăzut că victima va deceda în urma loviturilor aplicate, date fiind condiţiile concrete în care faptele s-au petrecut şi luând în considerare vârsta victimei şi pregătirea profesională a inculpatului - studii superioare, absolvent al facultăţii de drept -, acesta putea şi ar fi trebuit să aibă reprezentarea urmăririi mai grave a acţiunilor sale.
Mai mult, deşi, după primul incident, martorii i-au atras atenţia numitului D.G.C. despre faptul că persoana pe care o agresase era bolnavă, acesta, după plecarea martorilor, a urmărit-o pe victimă - care se depărtase - şi a lovit-o pentru a doua oară.
Aşadar, întrucât loviturile inculpatului au condus la rezultatul mai grav - decesul victimei -, încadrarea juridică este corectă şi nu se impune schimbarea acesteia.
Referitor la cererea recurentului inculpat de a se reţine în cauză disp. art. 73 lit. b) C. pen., instanţa apreciată că aceasta este neîntemeiată.
Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiţii:
Pentru a se face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. este necesar să se constate o comportare din partea părţii vătămate care să fi generat în psihicul inculpatului o tulburare care să-i fi redus posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar el să fi acţionat în această stare.
Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, după ce victima R.P. s-a ridicat de la sol şi a plecat, inculpatul observând că martorii s-au îndepărtat de locul incidentului a coborât din autoturism, a fugit pe trotuar, a ajuns-o din urmă pe partea vătămată şi a lovit-o de mai multe ori, cu pumnii şi palmele în zona feţei, doborând-o pentru a doua oară la sol.
În aceste condiţii nu se poate aprecia că inculpatul s-a aflat într-o stare de puternică tulburare sau emoţie la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., cu atât mai mult cu cât al doilea moment conflictual a fost iniţiat, generat chiar de inculpat.
În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat dar şi de către partea vătămată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este neîntemeiat.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul de pericol social al faptei săvârşite; persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ţinând seama de criteriile de individualizare anterior menţionate, instanţa a apreciat în mod corect că, pentru atingerea scopului pedepsei aplicarea unui cuantum orientat spre minim - în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. -, respectiv spre mediu, în cazul infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., este de natură a da eficienţă disp. art. 52 C. pen.
Chiar dacă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă faptul că acesta este recidivist, fiind condamnat şi anterior la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei s-a reţinut în mod just că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt săvârşite în termenul de încercare.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile săvârşite, au fost corect individualizate atât sub aspectul cuantumului acestora, cât şi al modalităţii de executare, dându-se eficienţă disp. art. 72 şi art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte criticile formulate de partea civilă referitoare la soluţionarea laturii civile a cauzei vizând cuantumul despăgubirilor materiale, Înalta Curte reţine următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 12.000 RON, reprezentând daune materiale şi 50.000 euro cu titlu de daune morale.
Referitor la suma solicitată cu titlu de daune materiale, se constată că facturile şi bonurile fiscale depuse la dosar au atestat faptul că partea civilă a achitat sumele cerute pentru achiziţionarea produselor alimentare şi nealimentare necesare pentru organizarea funeraliilor victimei R.P.
Cu privire, însă, la cuantumul acestor sume, adiţionând sumele înscrise în cuprinsul facturilor şi bonurilor fiscale, instanţa de fond a constatat în mod concret că suma totală de 6.015,5 RON şi nu cea solicitată, de 12.000 RON.
În ceea ce priveşte suma pretinsă cu titlu de daune morale, s-a reţinut în mod corect că părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, constând în suferinţele psihice generate de decesul tatălui său R.P., precum şi faptul că a fost provocată o traumă psihică şi fiicei părţii vătămate, nepoata victimei, în timp ce s-a derulat incidentul care a dus la decesul acesteia. Aprecierea cuantumului daunelor morale este atributul exclusiv al instanţei de judecată, apreciere care se raportează la circumstanţele comiterii faptei, la suferinţele cauzate, la modalitatea separării prejudiciului moral, astfel încât să se producă o atenuare a suferinţelor pricinuite. Aşa fiind, instanţa a apreciat corect că suma pretinsă - 50.000 euro -, este prea mare în raport de suferinţele psihice îndurate, şi că acordarea sumei de 100.000 RON cu acest titlu, este de natură a repara prejudiciul moral suferit.
Pentru considerentele arătate, cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii atacate, în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată/civilă şi de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 179 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând disp. art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv, începând cu data încarcerării acestuia până la data pronunţării prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă R.I.F. şi de inculpatul D.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 179 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 aprilie 2010 la 8 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurenta parte civilă R.I.F. la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 4188/2011. Penal → |
|---|
