ICCJ. Decizia nr. 4062/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4062/2011

Dosar nr. 39671/3/2007

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 569 din 05 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În baza art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, a fost condamnat inculpatul G.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 cu referire la art. 862 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de 7 ani, reprezentând termen de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte lunar la judecătorul desemnat cu supravegherea lui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., s-a interzis inculpatului să ia legătura cu numita S.L.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 85 din Legea nr. 84/1998, a fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea civilă E.L.L.C., cu sediul ales la societatea civilă de Avocaţi T.&T., în cuantum de 20.000 euro, reprezentând daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.240 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că la data de 23 mai 2006, numitul K.M., manager în cadrul companiei L.I.L. cu sediul în U.S.A., a formulat plângere penală înregistrată la I.G.P.R. - D.G.C.C.O. împotriva inculpatului G.G., având ca obiect distribuirea şi livrarea ilegală a medicamentului C.

Compania L.I.L., cu sediul în Wilmigton, S.U.A., este titulară a mărcii verbale C., conform certificatului de înregistrare a mărcii din 23 noiembrie 2001 emis de O.S.I.M.

La data de 06 iunie 2005, Departamentul de investigaţie al L.I.L. din Anglia a postat pe site-ul A. o reclamă prin care se căutau furnizori de medicamente A. şi Z., în scopul identificării producătorilor şi furnizorilor de produse contrafăcute sau distribuite ilegal.

În urma anunţului postat pe Internet, inculpatul G.G. a răspuns solicitărilor exprimate on-line şi în datele de 22 februarie 2006, 18 aprilie 2006, 19 aprilie 2006 şi 05 iunie 2006 a expediat în Anglia colete conţinând în total 53 cutii C., alături de alte trei medicamente, respectiv V., F. şi N.

Discuţiile între client şi furnizor cu privire la modalitatea de livrare, plată şi medicamentele ce urmează a fi expediate, s-au purtat prin intermediul adresei de e-mail, iar inculpatul G.G. a solicitat ca sumele de bani reprezentând contravaloarea produselor livrate să fie trimise pe numele S.L., str. M.B., Chişinău Moldova.

În faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că nu a expediat niciodată în străinătate medicamentul C., dar a exportat prin intermediul SC D.I. SRL Bucureşti medicamente de uzuman, respectiv L., G. ş.a, afirmaţii infirmate de răspunsul G.F. - Comisariatul General.

Astfel, din adresa din 20 iunie 2007, a rezultat că în perioada ianuarie 2006 - mai 2007, SC A.C. SRL administrată de inculpat nu a comercializat produsul C., întrucât societatea nu a deţinut autorizarea necesară din partea titularului şi a A.N.M.

De asemenea, inculpatul nu a efectuat niciun export de medicamente de uz uman prin intermediul SC D.I. SRL din Bucureşti, deoarece din aceeaşi adresă a Gărzii Financiare rezultă că societatea este radiată din anul 2006.

De asemenea, inculpatul a negat că ar fi corespondat prin intermediul e-mail-urilor cu un potenţial client din Anglia căruia i-ar fi expediat două pachete conţinând medicamentul C.

Contrar celor afirmate de către inculpat în faţa procurorului, compania L.I.L. reprezentantă de Societatea civilă de Avocaţi T.&T., a depus la dosar traducerea în limba română a corespondenţei electronice purtată cu inculpatul, din care rezultă că toate comenzile făcute de client având ca obiect expedierea medicamentelor contrafăcute C. din România, s-au primit prin intermediul adresei de e-mail, despre care inculpatul a recunoscut că îi aparţine.

Din corespondenţa sus-menţionată, rezultă că la data de 19 ianuarie 2006, inculpatul i-a comunicat clientului lista de preţuri, cuprinzând un număr de 25 medicamente pe care le putea furniza, printre care şi două tipuri de C.. De asemenea, aceeaşi corespondenţă electronică demonstrează faptul că la datele de 22 februarie 2006 şi 18 aprilie 2006, inculpatul a expediat în Anglia un număr total de 53 cutii C. provenite din Republica Moldova. Expedierea medicamentului C. de către inculpat pe această filieră şi însuşirea sumelor de bani reprezentând contravaloarea produselor livrate, sunt dovedite de documentele bancare existente la dosar, din care rezultă că acestea au fost trimise pe numele şi adresa indicate de inculpat, respectiv S.L., str. M.B., Chişinău, Moldova.

De asemenea, acelaşi mijloc de probă demonstrează faptul că ulterior fiecărei livrări de medicamente, inculpatul îi confirma clientului primirea banilor.

Datele sus-menţionate se coroborează cu adresa din 03 septembrie 2007 a C.N. "P.R." SA, din care rezultă că la 19 aprilie 2006 şi 05 iunie 2006, inculpatul G.G., domiciliat în Municipiul Fălticeni, jud. Suceava, str. A.H., a expediat în Anglia două colete poştale, prin intermediul O.P. din Bucureşti.

Împrejurarea că inculpatul este cel care se ocupa efectiv de expedierea produselor farmaceutice în Anglia rezultă fără putinţă de tăgadă din corespondenţa electronică la care am făcut referire anterior.

Astfel, la email-ul trimis inculpatului de către A.R. în care acesta îi precizează că suma de bani reprezentând contravaloarea medicamentului solicitat, în cuantum de 144 euro a fost trimisă prin W.U. pe numele S.L., inculpatul a trimis următorul răspuns: "Totul este în regulă acum. Am crezut că mi-ai trimis banii mie, cum ţi-am cerut în email-urile anterioare. Din cauza aceasta a fost neînţelegerea. L. va colecta banii".

În sprijinul ideii că inculpatul este persoana care a pus în circulaţie medicamentul C. fără autorizarea titularului mărcii, acesta ocupându-se efectiv şi de expedierea altor medicamente, sunt şi celelalte înscrisuri care atestă corespondenţa între inculpat şi numitul A.R.:

"Vă putem furniza atât Z., precum şi alte mărci de medicamente.

Vă rugăm să ne spuneţi ce cantitate v-ar interesa şi vom reveni cu o ofertă de preţ".

-"Te rog să ne transmiţi cantităţile pe care vrei să le cumperi şi-ţi voi trimite o factură proformă. De obicei noi lucrăm prin transfer bancar, dar suntem de acord şi cu plata prin W.U.".

-"Avem în stoc numai V. 100 mg x 30 şi C. 20 mg x 4, acestea costă euro 280, va dura aproximativ o săptămână ca să am şi celelalte mostre. Îţi propun să transferi banii şi-ţi vom trimite imediat ce avem în stoc. Celelalte mostre - le putem trimite împreună cu prima expediere".

-"Dragă A. Mulţumesc pentru achitare. Dacă achiţi şi cealaltă parte mâine dimineaţă îţi putem trimite şi produsele tot mâine".

Audiat în faţa instanţei în 29 februarie 2008, martorul A.R. cu care inculpatul a corespondat în vederea achiziţionării mai multor medicamente, printre care şi medicamentul C., a făcut următoarele precizări: "Nu l-am văzut niciodată personal pe inculpat, este prima oară când îl văd, însă afirm că am corespondat prin e-mail, prin poştă electronică, telefonic şi prin colete poştale cu acesta şi prin modalităţi de plată W.U.

Este vorba de 90 de e-mail-uri trimise între A.R. şi G.G., aproximativ patru plăţi fie către acesta, fie către persoana ale cărei date de contact le-am primit de la G.G., respectiv numita S.L., adresa - strada M.B., Chişinău, Moldova; este vorba de un e-mail trimis de la adresa inculpatului G.G. către A.R. în data de 16 februarie 2006, ora 8.43.

Martorul A.R. a postat pe site-ul "A." un anunţ în care preciza că este în căutare de furnizori a două medicamente: A. şi Z.

Motivul postării acestui anunţ a fost determinat de încercările de contrafacere a acestor medicamente care au fost constatate în timp şi am vrut să vedem dacă există şi alte contrafaceri ale medicamentelor respective.

În realitate, eu nu făceam decât să îndeplinesc un mandat încredinţat de firma E.L. care era deţinătorul legal al celor două produse.

Precizez că anunţul a fost postat în iunie 2005, am primit foarte multe răspunsuri cu privire la acesta, însă primul e-mail de la inculpatul G.G. l-am primit în 15 decembrie 2005 ". E -mail-ul primit de la inculpat în data de 19 ianuarie 2006 conţinea aşa cum am precizat şi un ataşament, respectiv o listă cu medicamentele pe care acesta putea să mi le furnizeze.

Am înţeles din lecturarea e-mail-ul şi a listei ataşate că inculpatul G.G. îmi oferea şi alte medicamente inclusiv C., fiind interesat totodată despre medicamentele menţionate care se vând cel mai bine.

În 09 februarie 2006 am primit un e-mail de la inculpatul G.G. care se referea la următoarele produse farmaceutice: Z., T., S., adică un set de trei seringi, indicând totodată şi preţurile acestora.

Precizez că în urma discuţiilor cu societatea care m-a angajat, mi s-a cerut să fac comandă doar pentru patru produse, respectiv: F. - 4 tablete a câte 70 MG, V. -100 miligrame a câte 30 tablete, V. - 100 Mg a câte 4 tablete şi C. - 20 MG a câte 4 tablete.

Precizez că inculpatul mi-a comunicat prin e-mail că este de acord cu solicitarea, urmând să stabilim în concret numai modalitatea de plată, respectiv W.U. sau transfer bancar. Şi-a exprimat disponibilitatea de a-mi trimite Z., citez: "având oferte foarte bune".

Precizez că în decursul corespondenţei electronice purtate cu inculpatul, am ajuns să ne cunoaştem iar în tranzacţiile în care sunt implicate societăţile în numele cărora acţionez, acestea sunt interesate de găsirea mostrelor de produse.

Precizez că în 15 februarie 2006 am primit 4 e-mail-uri de la inculpat care conţineau şi imagini ale produselor pe care le oferea spre comercializare.

Plata pentru prima comandă s-a făcut la sugestia inculpatului G.G. către S.L.

Precizez că, coletul pe care l-am prezentat instanţei şi identificat cu nr. B252615 conţinea medicamentul C., care s-a dovedit ulterior a fi contrafăcut.

Precizez că mi s-a părut ciudată menţiunea de pe pachet că acesta reprezintă un cadou când în realitate era vorba de o marfă pe care eu o plătisem.

Între timp, inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea de a-mi oferi şi T. Comanda pe care i-am făcut-o în 25 - 26 februarie 2006 viza cantitatea de 50 de pachete C., precum şi solicitarea de a-mi trimite o mostră de T. întrucât eram interesat să cumpăr aproximativ 200 de bucăţi. Comanda a sosit pe 18 aprilie 2006. Plata pentru acest colet s-a făcut prin W.U.

Cum nu exista un cont bancar pe numele de A.R., plata s-a făcut prin W.U., în două sume pentru S.L.

Am primit şi un alt colet pe 26 aprilie 2006, conţinând medicamentul T. de la inculpatul G.G.. Acest colet a fost trimis de inculpatul G.G., era parte din comanda care îi fusese plătită numitei S.L.

Precizez că am constatat că C. trimis era contrafăcut, el nu conţinea substanţă activă corespunzătoare, clienţii mei, respectiv societatea care m-a angajat s-a plâns de acest lucru, şi eu m-am plâns la rândul meu inculpatului. Contrafacerea medicamentului s-a constatat de către societatea care m-a angajat. Nu am vorbit niciodată în nicio modalitate cu numita S.L.

În legătură cu comercializarea medicamentului C., singura persoană cu care am discutat a fost inculpatul G.G..

Precizez că demersul nostru de a mai face şi alte comenzi după ce am constatat că medicamentul C. este contrafăcut s-a datorat intenţiei de a dovedi că şi alte medicamente precum V. era de asemenea contrafăcute. Este important să precizez că referitor la un colet ce conţinea medicamentul N., am primit instrucţiuni de la inculpatul G.G. ca plata să i-o fac direct lui în România, într-un e-mail din data de 09 mai 2006,

Precizez că am făcut plata greşit tot pe numele numitei S.L., împrejurare despre care l-am încunoştiinţat pe inculpat care mi-a spus că nu este nicio problemă întrucât va lua el legătura cu S.L.

A mai existat o comandă pentru medicamentul C. în 26 iunie 2006, care a fost onorată în 12 iulie 2006 şi a fost corect efectuată către inculpatul G.G. conform instrucţiunilor acestuia.

Comenzile din 29 aprilie 2006 şi 26 iunie 2006 la care am făcut referire în depoziţia mea nu conţineau produse contrafăcute.

Primele două comenzi la care m-am referit au conţinut produse contrafăcute, respectiv C. şi V., şi cea de a doua comandă care conţinea 50 de cutii de C..

Iniţial inculpatul a negat acest lucru, a spus că nu este adevărat, că a vândut 1000 de cutii de C. şi nu a primit nicio plângere.

Precizez că în sfârşit, atunci când s-a convins de plângerea noastră, mi-a cerut să le trimit înapoi. Nu am făcut acest lucru pentru că nu puteam face acest lucru. Toate au fost pe e-mail".

Că împrejurarea potrivit căreia titularul produsului C. este partea civilă, îi este cunoscută, confirmă chiar inculpatul în email-ul trimis martorului A.R. în 9 mai 2006: "Dragă A. m-am consultat cu furnizorul. El afirmă că produsul este fabricat de L.".

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2005 şi jumătatea anului 2006, inculpatul G.G. a corespondat cu martorul A.R., oferindu-i acestuia şi livrându-i direct sau prin intermediari, mai multe tipuri de medicamente, printre care se afla şi produsul având inscripţionat fără drept, însemnul C..

Declaraţia de inculpat relevă situaţia de fapt prezentată, inculpatul recunoscând că a lucrat ca intermediar, contra unui onorariu. Referitor la plata pentru serviciile sale, inculpatul a recunoscut că onorariul său era stabilit în funcţie de comenzile aduse, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei.

Inculpatul a pus în circulaţie în mod direct produse purtând tară drept însemnul C. Oferta acestuia - lista de medicamente disponibile pentru livrare la comandă, transmisă în data de 19 ianuarie 2006, precum şi fotografii ale unor produse medicamentoase, printre care se afla şi produsul C., transmise în data de 15 februarie 2006 - a fost urmată de actele de livrare, efectuate în lunile februarie 2006 şi aprilie 2006, a unor colete cu medicamente, incluzând şi produsele contrafăcute purtând fără drept însemnul C., către martorul A.R.

Din redactarea textului de lege, infracţiunea de contrafacere de marcă are ca obiect juridic special relaţiile sociale patrimoniale, ce presupun respectarea drepturilor exclusive de proprietate intelectuală asupra unei mărci, aflate în patrimoniul titularului. Pe lângă protejarea apartenenţei unei mărci la un anumit patrimoniu, incriminarea contrafacerii de marcă vizează în acelaşi timp şi o normală desfăşurare a vieţii economice, în condiţii de concurenţă loială, într-un mediu comercial onest şi echilibrat.

Referitor la infracţiunea incriminată în art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, în speţă, Tribunalul a constatat:

a) existenţa elementului material, constând în fapta de folosire a unui semn identic sau similar cu marcă înregistrată, prin comercializarea acestuia;

b) existenţa elementului intenţional, concretizat în împrejurările din care rezultă că inculpatul cunoştea cine este titularul mărcii şi exigenţele legii, cu atât mai mult cu cât, conform propriilor afirmaţii, a deţinut un depozit de medicamente;

c) urmarea socialmente periculoasă constând în încălcarea drepturilor titularului asupra mărcii C. înregistrate şi protejate pe teritoriul României.

În situaţia de faţă, partea civilă E.L.C. este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii C., înregistrată conform certificatului de înregistrare din 23 noiembrie 2001, emis de O.S.I.M., de către fostul titular L.I.L. Ca urmare a reorganizării companiei, prin cesiune marca este deţinută în prezent de compania E.L.C., schimbarea titularului fiind notificată O.S.I.M. şi fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială din februarie 2008.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost conturată în faza urmăririi penale, precum şi în urma administrării probelor în faza cercetării judecătoreşti, relevă actele de folosire fără drept de către inculpatul G.G., a însemnului C. identic cu marca C..

Produsele pentru care este folosit însemnul C. - produse medicamentoase sunt identice cu cele pentru care marca C. este protejată pe teritoriul României, în plus, este evidentă identitatea însemnului folosit fără drept de persoana neautorizată - inculpatul G.G. cu marca înregistrată C..

Referitor la solicitarea procurorului de introducere în cauză ca parte responsabilă civilmente a societăţii A.C. SRL, la care administrator este inculpatul, se mai impun a fi făcute următoarele precizări:

Astfel, într-adevăr, în raport de exigenţele art. 16 C. proc. pen., această solicitare este tardivă, cu atât mai mult, cu cât împrejurările invocate în susţinerea cererii erau cunoscute încă din faza de urmărire penală.

Trecând însă şi peste aceste considerente, tribunalul constată că, în săvârşirea elementului material al infracţiunii inculpatul nu s-a folosit de calitatea sa de administrator la societatea invocată, iar activităţile ilicite derulate nu au profitat acesteia, nefiind în cauză întrunite condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

Cum inculpatul nu a făcut dovada unui acord din partea titularului mărcii C. pentru folosirea mărcii în activitatea sa comercială, iar fapta ilicită a inculpatului fiind dovedită atât obiectiv, cât şi subiectiv, tribunalul a constatat că se impune condamnarea sa la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social, generic şi concret al acesteia, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete de săvârşire, natura infracţiunii, precum şi persoana inculpatului.

Împărtăşind concepţiile doctrinei "apărării sociale", tribunalul a avut în vedere că infracţiunea reprezintă, în ultima instanţă o manifestare a persoanei făptuitorului. Ca atare, pentru a se putea stabili un tratament de "resocializare" cât mai adecvat, este necesar să se cerceteze cu atenţie personalitatea sa, toate datele biologice, psihologice şi sociale privind persoana sa.

Nu trebuie eludată nici împrejurarea că pedeapsa trebuie să aibă un caracter retributiv şi să se bazeze pe responsabilitatea penală a infractorului.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicabile inculpatului G.G., Tribunalul a dat semnificaţia cuvenită tuturor acestor împrejurări.

Tribunalul a apreciat în acest context că se justifică stabilirea unei pedepse maxime prevăzute de lege, întrucât într-o asemenea situaţie acesta sancţiune ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv - sancţionator enunţat în art. 52 C. pen. şi să aibă, de asemenea, şi acel caracter de exemplaritate care să preîntâmpine săvârşirea de fapte similare.

O semnificaţie deosebită în aprecierea acestei concluzii o au, pe lângă circumstanţele reale ale faptei ce denotă, fără îndoială o gravitate deosebită, posibilităţile de resocializare, de reintegrare în societate ale inculpatului.

Instanţa de fond împărtăşeşte punctul de vedere că frecvenţa deosebită a unor infracţiuni în prezent - cum este cea reţinută în sarcina inculpatului - tocmai prin ea însăşi justifică aplicarea unor asemenea sancţiuni, câtă vreme tocmai recrudescenţa deosebită a fenomenului infracţional legat de proprietatea intelectuală impun o ripostă mai fermă din partea autorităţilor, care să se concretizeze în sancţiuni mai severe şi să aibă şi un caracter de exemplaritate. Aceasta pentru că o pedeapsă se aplică "nu numai pentru că s-a păcătuit, dar şi pentru a nu se mai păcătui".

În plus tribunalul nu a făcut abstracţie de atitudinea procesuală a inculpatului, nesinceră şi îngreunând cercetările, pe care - raportat la dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen. - a apreciat-o ca o împrejurare ce agravează răspunderea penală, câtă vreme avea posibilitatea legală de a refuza să dea declaraţii, dar renunţând la acest drept, face declaraţii nesincere, în scopul îngreunării actului de justiţie.

Cât priveşte infracţiunea prev. de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte:

Art. 834. - (1) Contrafacerea sau punerea în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Art. 696 - (1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţă în România, fabricate industrial sau produse printr-o metodă implicând un proces industrial.

Art. 700. - (1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate.

(2) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu.

Tribunalul a reţinut, faţă de exigenţele textelor de lege invocate că în speţă acţiunea ilicită a inculpatului nu se circumscrie dispoziţiilor art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, câtă vreme el nu a "pus în circulaţie pe piaţa din România" medicamentul C.

Tribunalul a înţeles să interpreteze dispoziţiile Legii nr. 95/2006 atât în litera, cât şi în spiritul lor, un argument în susţinerea celor de mai sus fiind chiar raţiunea legii în discuţie care rezultă chiar din denumirea acesteia "Legea privind reforma în domeniul sănătăţii", fiind evident că dispoziţiile enunţate vizează protejarea populaţiei naţionale de acţiunile ilicite constând în "punerea pe piaţă în ţară" de medicamente fără respectarea prevederilor legale.

Prin Decizia penală nr. 320 din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpatul G.G.

A desfiinţat parţial sentinţa şi, în fond:

A redus despăgubirile morale acordate părţii civile E.L.C. de la 20.000 euro la 2.000 euro.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Prin Decizia penală nr. 2270 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă E.L.C. şi inculpatul G.G.

A casat Decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

S-a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru care inculpatul a fost condamnat în cauză, aceasta nu are în vedere contrafacerea propriu-zisă a unei mărci, ci o faptă asimilată contrafacerii, respectiv punerea în circulaţie fără drept a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, adică orice act prin care se realizează introducerea unui produs contrafăcut în circuitul desfacerii bunurilor.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, această măsură a fost dispusă întrucât "în urma analizei pastilelor expediate de către făptuitor de laboratoarele companiei E.L. a rezultat că atât din punctul de vedere al aspectului fizic, cât şi din punct de vedere chimic medicamentele sunt contrafăcute", adică poartă fără drept însemnul C..

De altfel, aceasta este acuzaţia care i s-a adus inculpatului prin plângerea adresată organelor de urmărire penală de către reprezentantul părţii vătămate, respectiv că a fost descoperită "o persoană din România implicată în distribuirea şi livrarea ilegală de medicamente contrafăcute, inclusiv cele produse de L., precum medicamentul C." şi care "a livrat (..) 2 pachete de C. către noi în Marea Britanie. Mostre din ambele pachete au fost trimise spre analiză către laboratoarele din Statele Unite ale firmei E.L. şi în ambele cazuri s-a demonstrat că au fost contrafăcute".

Pe de altă parte, în privinţa medicamentelor expediate, deşi actul de sesizare menţionează patru asemenea operaţiuni (în datele de 22.02,18.04,19.04 şi 5.06), ceea ce are relevanţă pentru cauza de faţă sunt doar cele care au avut ca obiect medicamentul C.

Or, aşa cum rezultă din actele existente la dosar (inclusiv corespondenţa electronică dintre inculpat şi martorul A.R.), doar două au fost coletele conţinând acest medicament, ambele fiind trimise din Republica Moldova de către numita S.L. în datele de 19.02 şi respectiv 12 aprilie 2006, căreia de altfel i-a fost făcută şi plata prin sistemul W.U.

În aceste condiţii, probatoriul administrat în cauză trebuia să lămurească două aspecte esenţiale: caracterul original sau contrafăcut al medicamentelor expediate investigatorului angajat de către partea vătămată martorul A.R.) şi implicarea inculpatului în aceste operaţiuni (atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv).

În ce priveşte caracterul contrafăcut al medicamentelor, acuzaţiile cuprinse în plângerea părţii vătămate sunt susţinute de depoziţia martorului A.R., angajat ca investigator de către partea vătămată şi de analiza unor eşantioane din medicamentul în litigiu, efectuată în laboratoarele părţii vătămate (Echipa Tehnică de Protecţie Globală a Produselor MCE din cadrul E.L.C.). Or, acest aspect trebuia elucidat prin probe concludente, cum ar fi expertizarea într-un laborator independent a unor eşantioane din medicamentele suspectate a fi contrafăcute, ceea ce presupunea mai întâi să se stabilească dacă acestea mai există în materialitatea lor (inclusiv ambalajul pe care este înscris numărul lotului şi a datei de expirare-vezi) şi unde se află, cerere pe care inculpatul a formulat-o în apel, dar care i-a fost respinsă.

În ce priveşte implicarea inculpatului în expedierea medicamentelor, aceasta este conturată doar din punct de vedere obiectiv, prin corespondenţa electronică pe care a purtat-o cu martorul A.R., fără însă a se stabili dacă el a avut doar o calitate de intermediar sau dimpotrivă, a fost cel care a dirijat întreaga operaţiune, în condiţiile în care în mod cert medicamentele în cauză nu au fost expediate nemijlocit de către inculpat din România, ci din Republica Moldova, de către numita S.L.

Pe de altă parte, în măsura în care se stabileşte caracterul contrafăcut al medicamentelor, trebuie dovedită intenţia cu care inculpatul a acţionat, dacă acesta a cunoscut sau nu împrejurarea sus-menţionată, în condiţiile în care din aceeaşi corespondenţă electronică rezultă că, după ce martorul i-a adus la cunoştinţă că medicamentul expediat nu are efecte (ceea ce pune implicit în discuţie faptul dacă era sau nu original), pe parcursul mai multor email-uri inculpatul şi-a manifestat surprinderea şi preocuparea, cerând mai multe informaţii în acest sens.

Toate aceste aspecte presupun o suplimentare a probatoriului, inclusiv prin audierea în calitate de martor a numitei S.L., pentru a se stabili condiţiile în care au avut loc expediţiile de medicamente, precum şi gradul de participare a inculpatului la aceste operaţiuni.

Pe de altă parte, în ce priveşte latura civilă a cauzei, hotărârea instanţei de apel este contradictorie, întrucât deşi reţine că "partea civilă nu a demonstrat în concret temeinicia şi legalitatea pretenţiilor sale sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale solicitate", aceste despăgubiri sunt reduse, întrucât "trebuie acordată o sumă care doar să dea satisfacţie părţii civile, a căreia imagine a fost folosită în acţiunea ilicită a inculpatului".

Referitor la critica principală formulată de Parchet, aceasta pune în discuţie greşita achitarea a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, soluţie dispusă de prima instanţă şi menţinută de cea de apel.

Analizând această critica, instanţa de apel şi-a însuşit motivarea instanţei de fond, fără a lămuri dacă în cauză este sau nu vorba despre o operaţiune de export de medicamente din România în Marea Britanie şi, în caz afirmativ, dacă aceasta s-a desfăşurat în condiţiile legii inclusiv sub obligaţia de a obţine o autorizaţie de punere pe piaţă conform art. 700 din Legea nr. 95/2006).

În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că toate recursurile declarate în cauză sunt fondate, întrucât pe de o parte instanţa de apel nu a analizat şi motivat corespunzător toate criticile cu care a fost învestită, iar pe de altă parte în vederea aflării adevărului se impune o suplimentare a probatoriilor în sensul celor menţionate anterior.

La Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au administrat probatoriile indicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, astfel:

În data de 08 decembrie 2009, E.L.C. a comunicat că se află în posesia unui număr de 48 cutii de produse contrafăcute purtând semnul C., conţinând 2 blistere fiecare a câte 2 tablete, cantitatea totală de tablete contrafăcute C. fiind de 196 tablete.

Datorită împrejurării că S.L. nu se mai află în Republica Moldova (potrivit adresei din 17 martie 2010 a Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova) şi nu se cunoaşte domiciliul acesteia, prin Încheierea din 11 mai 2010, s-a renunţat la audierea acestei martore.

La data de 29 octombrie 2010, A.N.M. din M.S. a expertizat 8 pungi de plastic sigilate şi confiscate puse la dispoziţie de firma E.L.C. stabilindu-se următoarele: Din cele 8 pungi, în 3 s-au identificat 4 probe cu numele de C. 20 mg, ambalate în blistere - ambalaj primar, introduse în cutii de carton - ambalaj secundar. În 5 pungi s-au identificat documente comerciale, ce nu fac obiectul expertizei noastre, (facturi, corespondenţă, avize de expediţie etc), şi urmează a fi returnate societăţii de avocaţi;

- Cele 4 probe cu numele de C. - 20 mg au fost analizate atât din punct de vedere calitativ, prin investigaţii de laborator, cât şi din punct de vedere al încadrării, în legislaţia actuală, a ambalajelor (blister şi cutie de carton) în ceea ce priveşte originea, elementele de identificare şi modul de inscripţionare a datelor destinate utilizatorului;

a) produsul C. - 20 mg, serie de ambalaj - lot A a, Cod client (codificare punga plastic) B a fost găsit corespunzător: documente anexate - Certificat de Conformitate şi Certificat de Analiză din 22 octombrie 2010;

b) produsul C. - 20 mg, serie de ambalaj - lot A c, Cod client (codificare punga plastic) D a fost găsit corespunzător: documente anexate: Certificat de Conformitate şi Certificat de Analiză din 22 octombrie 2010;

c) produsul C. - 20 mg, serie de ambalaj - lot e, Cod client (codificare punga plastic) F şi G a fost găsit necorespunzător: documente anexate: Buletin de Neconformitate şi Certificat de Analiză din 22 octombrie 2010;

d) produsul C. - 20 mg, serie de ambalaj - lot A h, Cod client (codificare punga, plastic) I şi J a fost găsit necorespunzător: documente anexate: Buletin de Neconformitate şi Certificat de Analiză din 22 octombrie 2010.

S-a făcut precizarea că, pentru produsele înscrise la pct. "c" şi pct. "d" rezultatele analitice, înscrise în certificatele de analiză şi în anexele acestora, conduc la concluzia că produsele sunt falsificate şi nu îndeplinesc condiţiile de calitate şi de siguranţă impuse pentru medicamentele cu drept de circulaţie în România.

La termenul din 18 ianuarie 2011, procurorul de şedinţă a solicitat extinderea motivelor de apel ale parchetului, urmând să se reţină forma continuată a celor două infracţiuni aflate în obiectul judecăţii.

În final s-a consemnat că apelurile parchetului şi al inculpatului sunt nefondate - Decizia penală nr. 46 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal s-au exercitat recursuri de către inculpat şi procuror.

Se reiterează de către procuror doleanţa privitoare la dispunerea greşită a soluţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Inculpatul a pus în circulaţie medicamente prin intermediul numitei L.S. care a livrat produsele din Moldova în Anglia. Pentru a dispune achitarea unui inculpat este necesar a se stabili că nu s-a produs nicio modificare în planul realităţii obiective.

Inculpatul solicită pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu respingerea în totalitate a acţiunii civile, în subsidiar reducerea pedepsei, reducerea la un cuantum pur simbolic a despăgubirilor acordate.

Instanţa de recurs va reda că nu este întemeiată critica Parchetului care vizează greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Interpretarea instanţei de fond cu privire la inexistenţa faptei este legală în raport de prevederile art. 696 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care infracţiunile descrise, inclusiv cea în discuţie, poartă asupra medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţă în România.

Totodată, art. 700 din aceeaşi lege, localizează comiterea infracţiunilor avute în vedere de reglementarea legală în discuţie numai la piaţa internă.

Cu corectitudine instanţa a mai adus şi argumente legate de litera şi spiritul legii în discuţie, lege care protejează populaţia naţională de acţiuni ilicite constând în "punerea pe piaţă în ţară" de medicamente fără respectarea prevederilor legale.

Infracţiunea prev. de art. 834 alin. (1) teza a II-a vizează o stare de pericol prin punerea în circulaţie a unor medicamente cu privire la care M.S.P. nu-i poate exercita controlul impus de scopul protejării sănătăţii populaţiei naţionale.

Interpretarea dată textului legal de către instanţa fondului este una formală dar riguroasă, chiar şi procurorul, pe calea cererii de recurs, circumstanţiindu-şi concluziile în sensul acceptării şi a soluţiei de achitare dar, în condiţiile în care inculpatul a desfăşurat o activitate de intermediere care a condus la modificări obiective, această manoperă se circumscrie cazului de la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Interpretarea instanţei de recurs, în lumina inexistenţei faptei, aşa cum este ea reglementată de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, nu trebuie îndepărtată de cadrul formal ce se raportează la prevederile art. 696 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care infracţiunile descrise, inclusiv cea în discuţie, poartă asupra medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţă în România. Aşa fiind, în sine fapta imputată nu se pliază pe cadrul normativ incident.

Cum aceleaşi detalii au fost prezentate şi de către instanţa de apel, Decizia este de menţinut sub aceste aspecte.

Totodată, corect prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, deoarece a comercializat un medicament având un semn identic sau similar cu marca înregistrată, deşi ştia cine este titularul mărcii şi exigenţele legii, urmarea socialmente periculoasă constând în încălcarea drepturilor titularului asupra mărcii C. înregistrate şi protejate pe teritoriul României.

În situaţia de faţă, partea civilă E.L.C. este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii C., înregistrată conform certificatului de înregistrare din 23 noiembrie 2001, emis de O.S.I.M., de către fostul titular L.I.L. Ca urmare a reorganizării companiei, prin cesiune, marca este deţinută în prezent de compania E.L.C., schimbarea titularului fiind notificată O.S.I.M. şi fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială din februarie 2008.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost conturată în faza urmăririi penale, precum şi în urma administrării probelor în faza cercetării judecătoreşti, relevă actele de folosire fără drept de către inculpatul G.G. a însemnului C. identic cu marca C..

Produsele pentru care este folosit însemnul C. - produse medicamentoase sunt identice cu cele pentru care marca C. este protejată pe teritoriul României, în plus, este evidentă identitatea însemnului folosit fără drept de persoana neautorizată - inculpatul G.G. cu marca înregistrată C..

De altfel, şi expertiza efectuată în apel concluzionează că produsele sunt falsificate şi nu îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţă impuse pentru medicamente cu drept de circulaţie în România.

Aşa fiind, apărările inculpatului pe acest palier juridic nu sunt de primit, reprezintă forţări ale situaţiei sale ce reiese din dosar, încercări de transfer a răspunderii penale în sarcina unor alte persoane, precum S.L., fără argumente obiective şi concrete ce să pună măcar la îndoială vinovăţia sa.

Nici în ceea ce priveşte regimul sancţionator incident nu sunt de făcut alte comentarii, instanţa de fond preocupându-se în detaliu de toate nuanţele punitive specifice speţei, iar instanţa de apel a acceptat întocmai cele precizate.

În schimb, daunele morale stabilite de prima instanţă nu sunt judicios cuantificate, suma stabilită la 20000 euro constituind o compensaţie dezechilibrată la lezarea imaginii firmei titulare, putându-se vorbi, în măsura acceptării acesteia, de o îmbogăţire fără justă cauză a părţii prejudiciate.

Instanţa de recurs apreciază că în cauză trebuie acordată o sumă simbolică, care să dea doar satisfacţie formală părţii civile a cărei imagine a fost folosită în acţiunea ilicită a inculpatului, în cadrul contextului faptic ce nu reclamă anvergură, vehiculare de profituri substanţiale sau livrare de cantităţi deosebite. Aşa fiind, suma de 2000 de euro apare ca fiind un cuantum mai echilibrat în cadrul acestui raport.

În consecinţă, procesual, recursul inculpatului este de apreciat ca fiind fondat, doar sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, se vor face cuvenitele îndreptări, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor şi cu respingerea ca nefondat a recursului procurorului prevalat pe dispoziţiile art. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 46 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, Decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 569 din 5 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând în fond:

Reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile SC E.L.C. de la 20.000 euro la 2.000 euro.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii penale.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4062/2011. Penal