ICCJ. Decizia nr. 4149/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4149/2011
Dosar nr.14/42/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă,ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii F.P., domiciliat în Ploieşti, strada V., judeţul Prahova, SC T.C. SRL şi SC M. SRL, ambele reprezentate de F.P., împotriva Ordonanţei nr. 44/P/2010 din 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 1595/11/2/2010 din 06 decembrie 2010, a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii B.I.G., T.G.C., G.I., N.I., D.I., M.C., P.S., C.G. şi C.V.
A fost menţinută soluţia dispusă prin ordonanţa şi rezoluţia atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul să plătească statului 200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Ordonanţa nr. 44/P/2010 din 25 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45 combinat cu art. 42 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisar şef B.I.G., inspector de poliţie T.G.C., comisar de poliţie G.I., agent şef principal de poliţie N.I., agent de poliţie D.I. şi agenţii de poliţie comunitară M.C., P.S., C.G., C.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (1) C. pen. şi art. 220 alin. (1) C. pen.
Prin acelaşi act s-a dispus disjungerea cauzei faţă de V.S., S.G., C.C., P.C., I.P., P.R., S.C., M.I., S.B.M. şi M.C.G., urmând a se continua cercetările faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), art. 180 alin. (1) C. pen. şi art. 193 C. pen. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în favoarea căruia a fost declinată competenţa de soluţionare.
Din actele premergătoare efectuate, procurorul a reţinut că la data de 23 decembrie 2008 la Postul de Poliţie P. s-a înregistrat sesizarea lui V.S., prin care reclama că F.P. a depozitat deşeuri şi balast pe terenul proprietate al mamei sale, care se învecinează cu terenul acestuia.
La data de 24 decembrie 2008, V.S. însoţit de S.G., C.C., P.C., I.P., P.R., S.C., M.I., S.B.M. şi M.C.G., rude şi prieteni, s-au deplasat la terenul care se învecinează cu cel folosit de F.P., pentru a-l împrejmui şi a-l curăţa de deşeuri. Ajunşi la faţa locului, i-au găsit pe Ş.G.G. şi M.V., angajaţi ai petiţionarului F.P., cărora le-a solicitat să mute autovehiculele de pe terenul pe care îl pretindea ca fiind proprietatea sa. Aceste persoane erau supravegheate de F.A. şi încă o persoană de sex masculin. Între F.A. şi V.S. s-a iscat o discuţie contradictorie şi, la un moment dat, aceasta a început să plângă. La faţa locului a venit o ambulanţă care a stat foarte puţin timp şi a plecat fără să acorde îngrijiri medicale.
Ca urmare a sesizării formulată de F.P. pe S.N.A.U. 112, la orele 09,00, precum şi la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, la faţa locului a venit o echipă operativă a B.P.R. formată din comisar P.V., subcomisar D.G., subcomisar D.M., comisar G.I., inspector T.G.C., precum şi echipa de poliţie formată ca urmare a sesizării prin sistemul S.N.A.U. 112, alcătuită din agent de poliţie N.I., însoţit de agenţii de poliţie comunitară M.C.R. şi I.M. De asemenea, la faţa locului a venit şi F.P.
Procurorul a mai reţinut că actele premergătoare efectuate în cauză au dovedit că prezenţa lucrătorilor de poliţie şi a agenţilor de poliţie comunitară a fost necesară pentru stoparea conflictului izbucnit între părţi, dispozitivul forţelor de ordine fiind menţinut în zonă până la părăsirea terenului în litigiu de către toate persoanele implicate în conflict.
Cu excepţia declaraţiei lui F.P., nu s-au putut administra alte probe din care să rezulte, în sarcina lucrătorilor de poliţie şi a agenţilor comunitari prezenţi la faţa locului, existenţa unei fapte care să se circumscrie ilicitului penal sau că B.G.I. - comisar de poliţie, şi-ar fi determinat subordonaţii prezenţi la faţa locului să săvârşească fapte de natură penală.
Nici F.A. şi nici persoanele angajate de către F.P., respectiv Ş.G.G. şi M.V.G., prezente la faţa locului, nu au formulat plângere penală pentru purtare abuzivă împotriva lucrătorilor de poliţie.
În ceea ce priveşte faptele pretins comise în data de 02 februarie 2009, procurorul a reţinut că agentul de poliţie comunitară C.V., în timp ce se afla în serviciul depatrulare împreună cu M.C., a găsit conducătorul autoutilitarei, descărcând pământ şi deşeuri de construcţie în şanţul de pe marginea DJ 155. În timp ce încerca să-l legitimeze, la faţa locului a venit şi F.P., care i-a solicitat conducătorului auto să-şi continue activitatea. Agentul de poliţie comunitară a solicitat ajutorul inspectorului de poliţie T.C. care a venit la faţa locului şi, după o discuţie în contradictoriu cu F.P., l-a legitimat şi identificat pe conducătorul auto. Agentul de poliţie comunitară l-a sancţionat contravenţional pe conducătorul auto. S-a reţinut că, faptul că inspectorul de poliţie T.C.G. a fost nevoit să intre pe drumul de acces către hala aparţinând SC T. SRL, pentru a-l legitima şi identifica pe conducătorul auto, nu se circumscrie ilicitului penal.
Împotriva soluţiei dispuse prin Ordonanţa nr. 44/P/2010, petiţionarii au formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arătând că procurorul de caz nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, acesta fiind constrâns de către superiorii săi direcţi sau indirecţi să dea o astfel de soluţie, iar prin ordonanţa de mai sus nu s-a constatat că pretinsele documente justificative cu privire la încadrarea terenului la domeniul public sunt false sau inexistente.
Prin Rezoluţia nr. 1595/11/2/2010 din 06 decembrie 2010, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionari.
Pentru a pronunţa această soluţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că soluţia procurorului este temeinică şi legală, iar plângerea este neîntemeiată.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarii au formulat plângere la instanţa de judecată, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea ca neîntemeiată, fără să ţină cont de probe şi fără să analizeze în concret faptele şi abuzurile comise de intimaţi, prin acţiuni de forţă şi prin intrarea în posesia unei suprafeţe de teren fără a deţine un titlu şi prin efectuarea unei grăniţuiri nelegale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile legale incidente în materie, curtea de apel a constatat că plângerea petiţionarilor este nefondată, întrucât situaţia de fapt a fost reţinută corect de procuror în cuprinsul Ordonanţei nr. 44/P/2010 din 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-a apreciat că actele întocmite şi măsurile luate de organele de poliţie şi de agenţii de poliţie comunitară, ca urmare a incidentelor dintre petiţionarul F.P. şi V.S., aşa cum au fost reţinute şi de procuror pentru a pronunţa Ordonanţa nr. 44/P/2010 din 25 octombrie 2010, nu relevă existenţa vreunei fapte de natură penală sau de altă natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul F.P., fără S.L., indica motivele pe care se întemeiază acesta.
La termenul din data de 6 decembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionar împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul F.P. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentului petiţionar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.P. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4147/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 4150/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
