ICCJ. Decizia nr. 4150/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4150/2011
Dosar nr.2282/1/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 martie 2011, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată sub nr. 2282/1/2011 contestaţia înanulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1462/59/2009, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 198/PI din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cu obligarea recurentei revizuente la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În cererea formulată, contestatoarea a solicitat anularea din Dosarul nr. 1462/59/2009 a dispoziţiilor de plată a cheltuielilor judiciare către stat, la care a fost obligată conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., precum şi acordarea unor daune morale şi materiale întrucât este victima comiterii mai multor infracţiuni, arătând totodată că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta F.G. împotriva unei sentinţe prin care, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de F.G. împotriva unei alte sentinţe penale pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, iar argumentele expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatoare nu pot fi calificate şi încadrate în niciuna dintre dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată, deşi este definitivă, astfel cum prevede textul articolului anterior menţionat, nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale extraordinară de atac, având în vedere şi împrejurarea că nu vizează o soluţie pe fondul cauzei.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluţii sprijinite pe dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1462/59/2009.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4149/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4151/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
