ICCJ. Decizia nr. 4152/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4152/2011
Dosar nr.9656/1/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 39519/3/2011 (3669/2011), printre altele, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului V.V. - fiul lui R. şi al lui S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul V.V. se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a reţinut că inculpatul a fost condamnat în primă instanţă prin Sentinţa penală nr. 715 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, după cum urmează: în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu; în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 6 ani închisoare, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 22 decembrie 2010, folosindu-se de calitatea falsă de reprezentat al Primăriei sectorului 2 Bucureşti, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate B.C.V., situată în Bucureşti, B. L.T., sector 2, în ziua de 24 decembrie 2010, profitând de situaţia în care se afla partea vătămată B.C.V. care era total nevăzătoare, a sustras actele de proprietate a două imobile proprietate acesteia din dormitorul apartamentului sus-menţionat, iar în cursul lunii ianuarie 2011 a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti în Dosarul civil nr. 1869/301/2011, căreia i-a solicitat să constate validitatea actului fals denumit "promisiune de vânzare-cumpărare" şi să dispună pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul unui act de vânzare-cumpărare pentru cele două imobile proprietatea părţii vătămate B.C.V. - aspect ce rezultă din probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracţională dedusă judecăţii, amploarea ilicitului penal comis, cuantumul prejudiciului care s-ar fi putut produce, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoană integrată social şi profesional, necunoscută cu antecedente penală, fiind pentru prima oară implicat într-un raport penal de conflict precum şi atitudinea sa procesuală.
S-a reţinut că, faţă de momentul arestării preventive, respectiv 31 martie 2011, nu a intervenit nici un element sau o împrejurare care să justifice lăsarea în liberate a inculpatului sau care să ducă la concluzia că acesta nu mai reprezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, în raport cu stadiul procesual al cauzei, s-a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este în continuare necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii şi că durata acestei măsuri nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectânduse legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 39519/3/2011 (3669/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4151/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4153/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
