ICCJ. Decizia nr. 4153/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4153/2011
Dosar nr.9665/1/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.R.V., fiul lui R. şi V., A.C.T., fiica lui N. şi E.M. şi C.G., fiul lui G. şi E., iar în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor B.R.V., A.C.T. şi C.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 177/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.R.V., A.C.T., C.G., în stare de arest preventiv, A.E., A.E., S.V., V.E., faţă de care pe parcursul urmăririi penale s-au luat măsuri privative de obligare de a nu părăsi ţara.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunilor, după cum urmează:
- trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.R.V.;
- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata A.C.T. şi la inculpatul C.G.;
- cumpărare a influenţei prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 privind pe inculpatele A.E., A.E. şi S.V. şi
- complicitate la infracţiunea de cumpărare a influenţei prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata V.E.
S-a constatat că rechizitoriul se fundamentează pe probatoriile incluse în cele 6 volume de urmărire penală (3241 pagini), în care se regăsesc procese-verbale de redare ale convorbirilor telefonice, ambientale, procese-verbale de percheziţie, de constatare tehnico-ştiinţifică, documente bancare, acte emanate de la A.N.R.P., declaraţii ale inculpaţilor, procese-verbale de confruntări, declaraţii de martori, etc.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost dispusă prin Încheierile de şedinţă din 22 septembrie 2011 şi din 06 septembrie 2011 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii B.R.V. şi A.C.T. şi respectiv C.G.
Instanţa a constatat că propunerile de arestare preventivă a fiecăruia dintre inculpaţi sunt întemeiate, fiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 148 lit. f) şi d) C. proc. pen. (inculpatul B.R.V.), art. 148 lit. f) C. proc. pen. (inculpata A.C.T.) şi art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. (inculpatul C.G.).
Prin Încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2011 din Camera de Consiliu, instanţa, în temeiul art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a fiecăruia dintre cei trei inculpaţi, constatând legalitatea şi temeinicia acestora măsuri, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute la luarea măsurii, că nu au intervenit modificări care să fi schimbat sau încetat aceste temeiuri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că în cauză s-a dispus măsura arestării preventive a fiecărui inculpat în considerarea îndeplinirii pentru fiecare a condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. - săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi existenţei de probatorii care atestă că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a apreciat astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale, că temeiurile subzistă, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta, în această fază procesuală primară a judecăţii, punerea în libertate a inculpaţilor.
Fără a antama asupra fondului, s-a reţinut că există indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat.
S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, cu posibile repercusiuni asupra celerităţii judecării cauzei, care se află în termenul de rezonabilitate al instrumentării.
În ceea ce o priveşte pe inculpata A.C.T., instanţa a luat act de poziţia sa procesuală, inclusiv de solicitarea de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., reţinându-se însă că acestea sunt aspecte cu relevanţă la momentul judecării pe fond a cauzei, dar care nu împiedică instanţa să aprecieze în raport de probatoriile existente, modul în care să asigure bunul mers al cercetării judecătoreşti.
În acelaşi timp, pentru temeiurile dezvoltate în motivarea soluţiei, curtea de apel a apreciat că nu se justifică în această fază procesuală înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, în ceea ce priveşte pe fiecare dintre inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata A.C.T., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai puţin restrictivă.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate şi ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuită inculpata, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acesteia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
În ceea ce priveşte solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpată, cât şi la cele ce privesc persoana acesteia. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens pronunţându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza C. vs. România, L. vs. Franţa şi H. vs. Olanda).
Natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii, frecvenţa pe care o înregistrează aceste tipuri de infracţiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatei.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva Încheierii din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4152/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4159/2011. Penal → |
|---|
