ICCJ. Decizia nr. 4163/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4163/2011
Dosar nr.3375/114/2011
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 71 din 17 mai 2011 a Tribunalului Buzău, secţia penală, inculpatul D.A.M. (fiul lui V. şi D., născut în Municipiul Buzău, pregătire - şcoala profesională, muncitor, căsătorit, are un copil minor, recidivist, domiciliat în com. S., sat M., judeţul Buzău), a fost condamnat la:
- 17 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 -176 lit. d), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;
- 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (21) lit. c), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1005/2009 a Judecătoriei Buzău şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin sentinţa penală de faţă, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă, de la 10 octombrie 2010 la zi, precum şi perioada de o zi, care a fost executată în baza Sentinţei penale nr. 1005/2009 a Judecătoriei Buzău.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Conform art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 40 RON, de la inculpat în folosul statului, obţinută prin comiterea infracţiunii.
În fine, inculpatul a fost obligat la 1600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 7 octombrie 2010 inculpatul D.A.M. a plecat din locuinţa părinţilor săi cu intenţia de a împrumuta bani de la colegii de serviciu, deoarece săptămânal mama sa îi solicita diverse sume, dar nu a mai ajuns la serviciu ci a jucat la aparatele mecanice, pierzând suma de 5 RON, după care a consumat băuturi alcoolice în două baruri.
Ulterior, şi-a adus aminte că poate împrumuta bani de la naşa sa D.M. (care locuia singură în apartamentul M. V din mun. Buzău şi avea probleme de sănătate), ajungând la aceasta în jurul orei 12,00.
Victima l-a invitat pe inculpat în bucătărie şi au început să discute, apoi, după cca. 30 minute, inculpatul i-a cerut acesteia să-l împrumute cu suma de 100 RON, situaţie în care aceasta s-a enervat şi a spus că nu are bani, iar inculpatul fiind în stare de ebrietate, s-a ridicat de pe canapea şi a strâns-o de gât.
Victima a început să ţipe, inculpatul a lovit-o cu pumnul peste faţă şi, deoarece aceasta continua să ţipe, a luat un cuţit de pe un corp de bucătărie şi i-a aplicat două lovituri în zona pectorală stânga, precum şi o lovitură în zona buzei superioare, acţiuni în urma cărora victima a căzut pe gresie.
După agresiune, inculpatul D.A.M., a sustras un telefon mobil, marca N. 2330, aflat pe canapeaua din bucătărie, apoi s-a dus în hol şi, dintr-o geantă de damă, şi-a însuşit un portofel în care se aflau cartea de identitate a victimei şi o bancnotă de 50 RON.
După săvârşirea faptei, inculpatul a părăsit apartamentul, a ajuns în piaţa din cartier pentru a se spăla de sânge, după care a intrat într-un bar şi a consumat o bere.
În continuare, după ieşirea din bar inculpatul a scos cartela din telefon, a aruncat-o şi s-a deplasat pe Bd. A.M., iar când a ajuns în zona "P.M.", a aruncat portofelul gol într-un coş de gunoi, iar cartea de identitate într-o gură de canalizare.
După aceea, inculpatul a vândut telefonul mobil sustras de la victimă martorului P.V., cu suma de 40 RON, iar a doua zi, pe 8 martie 2010, acelaşi martor a vândut, la rândul său, telefonul numitei N.F.G., pentru suma de 100 RON.
Pe parcursul cercetărilor, telefonul mobil a fost recuperat şi restituit soţului supravieţuitor al victimei.
În ziua de 8 octombrie 2010, D.P., soţul victimei, împreună cu martorul P.L.C., s-au deplasat la domiciliul victimei şi intrând în apartament au găsit-o pe aceasta căzută în bucătărie, aşa încât a sunat la numărul de urgenţă 112.
Organele de poliţie l-au identificat pe inculpatul D.A.M., care, în declaraţiile date, a recunoscut săvârşirea faptelor.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute de prima instanţă pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului, planşelor fotografice, declaraţiilor de martori, declaraţiei soţului supravieţuitor, raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, raportul de necropsie, şi declaraţiilor de recunoaştere ale inculpatului.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, după cum motivează instanţa de fond, s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea de comitere a acestora, scopul urmărit de inculpat, dar şi poziţia sa de recunoaştere, vârsta acestuia, cât şi faptul că este recidivist.
Împotriva sentinţei, a declarat, în termen legal apel, inculpatul D.A.M., care a solicitat conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, a celor două fapte de omor deosebit de grav şi tâlhărie - în infracţiunile de omor şi de furt calificat, deoarece materialul probator administrat în cauză conducea la concluzia că aceasta este încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor.
Totodată, s-a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. şi să se ţină seama de faptul că inculpatul este un element tânăr şi a dat dovadă de sinceritate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 122 din 9 septembrie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.A.M., a menţinut starea de arest a a acestui şi a dedus detenţia, de la 10 octombrie 2010, la zi.
În fine, apelantul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută şi corespunde probelor administrate în cauză, iar vinovăţia inculpatului a fost dovedită pe deplin cu declaraţiile de recunoaştere ale acestuia, coroborate cu celelalte probe administrate, aşa încât, în mod legal, s-a dispus condamnarea acestuia.
S-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.
Potrivit Deciziei penale nr. 1250 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a reţinut că, în cazul infracţiunii prev. de art. 176 lit. d) C. pen., împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând, în săvârşirea fie în ascunderea săvârşirii unei tâlhării, suficient fiind pentru existenţa infracţiunii ca acest scop să fi fost numai urmărit de făptuitor, iar nu şi realizat efectiv.
Cu alte cuvinte, dacă scopul urmărit de făptuitor, respectiv, săvârşirea unei tâlhării, a fost realizat, faptele se încadrează atât în infracţiunea de omor deosebit de grav cât şi în cea de tâlhărie, acestea aflându-se în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.
Revenindu-se la speţa dedusă judecăţii, s-a arătat că s-a stabilit cu certitudine că inculpatului D.A.M., la refuzul victimei D.M. - naşa sa, de a-i da o sumă de bani aşa cum a solicitat, între părţi s-a iscat o discuţie aprinsă, iar victima a început să ţipe, situaţie în care inculpatul, fiind în stare de ebrietate, a strâns-o de gât şi, cum aceasta continua să ţipe, a lovit-o cu pumnul peste faţă, iar cu un cuţit i-a aplicat două lovituri în zona pectorală stângă şi una în zona buzei superioare, acţiune în urma căreia victima a căzut pe gresie, decedând. După agresiune, inculpatul a sustras din locuinţa victimei un telefon marca N., precum şi un portofel, în care se aflau cartea de identitate a victimei şi o bancnotă de 50 RON.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptelor reţinută de prima instanţă este corectă, aşa încât, nu se putea schimba această încadrare în infracţiunile de omor şi de furt, aşa cum s-a solicitat.
Referitor la stabilirea şi individualizarea pedepselor, s-a arătat că pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului D.A.M. pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., este nelegală, deoarece această faptă este pedepsită de lege cu închisoarea situată în limitele de la 7 la 20 de ani.
Cum, în cauză, apelul declarat împotriva sentinţei de fond aparţine inculpatului, potrivit art. 372 alin. (1) C. proc. pen., s-a reţinut că, nu se poate crea o situaţie mai grea pentru acesta prin majorarea pedepsei în limitele legale, deoarece în absenţa apelului Parchetului, s-ar încălca principiul "non reformatio impeius".
Având în vedere faptul că inculpatul este recidivist şi ţinând seama de gravitatea faptelor, de modul de comitere a acestora şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, Curtea a apreciat că nu se impune redozarea pedepselor în sensul reducerii acestora.
La individualizarea pedepsei s-a apreciat că nu pot fi aplicate disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi reducerea pedepsei cu 1/3 din limitele prevăzute de textul de lege pentru faptele săvârşite de inculpat, aşa cum s-a solicitat, deoarece cercetarea judecătorească a început la data de 5 aprilie 2011, cu mult înaintea datei de intrare în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv, data de 25 noiembrie 2010, aşa încât nu sunt operabile în cauză aceste dispoziţii.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul a declarat, în termen legal prezentul recurs, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. şi din infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. în infracţiunea de furt şi, în raport cu această nouă încadrare, aplicarea unei pedepse rezultante orientate spre minimul prevăzut de lege; în subsidiar, s-a solicitat, prin reţinerea de circumstanţe atenuate (vârsta inculpatului, conduita bună a acestuia) reducerea pedepsei rezultante, pe care o apreciază ca fiind prea aspră.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele şi vinovăţia inculpatului, au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale şi o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului cât şi datelor ce caracterizează persoana acestuia precum şi calităţii de recidivist a acestuia.
Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., şi din infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. în infracţiunea de furt, nu poate fi primită.
În cazul infracţiunii prev. de art. 176 lit. d) C. pen. - omor deosebit de grav săvârşit pentru a comite sau ascunde săvârşirea unei tâlhării - făptuitorul suprimă cu intenţie viaţa unui om pentru a crea condiţii favorabile săvârşirii sau ascunderii săvârşirii acestei infracţiuni. Cu alte cuvinte, este necesar ca omorul să fi creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii sau ascunderii săvârşirii unei tâlhării, iar făptuitorul să fi avut reprezentarea realizării, prin săvârşirea omorului a scopului urmărit.
În speţa de faţă, la refuzul victimei de a-i împrumuta suma de 100 RON, inculpatul a strâns-o de gât, iar apoi, văzând că aceasta a început să ţipe, a lovit-o cu pumnul peste faţă, şi i-a aplicat cu un cuţit de bucătărie două lovituri în zona pectorală stânga, precum şi o lovitură în zona buzei superioare, acţiuni în urma cărora victima a căzut pe gresie; după agresiune, inculpatul D.A.M., a sustras un telefon mobil marca N. 2330 aflat pe canapeaua din bucătărie, după care s-a dus în hol, şi dintr-o geantă de damă şi-a însuşit un portofel - aceste fapte încadrându-se în infracţiunile prev art. 174 - 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen.
Nici cererea inculpatului de reducerea a pedepsei rezultante nu poate fi primită.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere modul concret în care inculpatul a conceput şi a săvârşit infracţiunea (prin lovituri aplicate cu un cuţit în zona abdominală), în condiţiile în care, anterior, acesta a mai cunoscut rigorile legii penale, se apreciază că inculpatul manifestă o vădită lipsă de respect faţă de una din valorile sociale fundamentale, protejate de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul inculpat, nu se justifică avându-se în vedere pericolul social al faptei comise, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 octombrie 2010, la 7 decembrie 2011, inclusiv perioada de o zi care a fost executată în baza Sentinţei penale nr. 1005/2009 a Judecătoriei Buzău.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4159/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4165/2011. Penal → |
|---|
