ICCJ. Decizia nr. 4227/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4227/2011
Dosar nr. 1095/2/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Pe rol, soluţionarea recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 2610/II/5/2011 înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1095/2/2011, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale pronunţate în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Viena şi punerii ei în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.
S-a arătat în rezoluţie că prin adresa nr. 72975/2010 din data de 3 decembrie 2010, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în material penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul Federal de Justiţie al Republicii Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate E.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia prin care i s-a aplicat sus-numitului interdicţie de şedere pe teritoriul statului de condamnare, declaraţie privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Viena l-a condamnat pe numitul E.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată şi înşelăciune gravă prevăzute de art. 15, 146, 146 alin. (1) cifra 1, art. 127, art. 130 C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 17 - 22 august 2009, în timp ce afla în Viena persoana condamnată, împreună cu alte persoane a sustras, prin efracţie, mai multe bunuri din posesia unor părţi vătămate, şi a încercat să achiziţioneze bijuterii dintr-un magazin folosind un card bancar sustras.
Sentinţa penală mai sus menţionată a rămas definitivă la data de 12 noiembrie 2009, astfel încât, se constată că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile austriece a rezultat că persoana condamnată a fost arestată din data de 22 august 2009, durata condamnării împlinindu-se la data de 22 august 2012. În consecinţă, este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Prin Sentinţa penală nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia II penală s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru cauze penale Viena.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate E.C., născut în Timişoara, domiciliat în judeţul Timiş, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.
S-a dedus perioada executată de la 22 august 2009 la zi.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 RON s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. 111 Hv 83/09b-47 de Tribunalul de Land pentru cauze penale Viena a fost condamnatul numitul E.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în formă continuată şi înşelăciune gravă prev. de art. 15, 146, 146 alin. (1) cifra 1, art. 127, art. 130 C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 17 - 22 august 2009, în timp ce se afla în Viena, sus-numitul, împreună cu alte persoane, a sustras, prin efracţie mai multe bunuri din posesia unor părţi vătămate şi a încercat să achiziţioneze bijuterii dintr-un magazin folosind un cârd bancar sustras.
Hotărârea penală mai sus menţionată a rămas definitivă la data de 20 noiembrie 2009 astfel încât, s-a constatat a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de flirt calificat în forma continuată şi la regimul mijloacelor de plată electronică, prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Numitul E.C. este cetăţean român, hotărârea de condamnare a rămas definitivă, până la executarea ei a rămas o perioadă de timp mai mare de 6 luni; sus-numitul nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România însă prin Decizia din 27 ianuarie 2010 Direcţia Poliţiei Federale din Viena a luat faţă de acesta măsura interdicţiei pe termen nelimitat de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.
Fată de cele reţinute, instanţa a constatat că sesizarea Parchetului este admisibilă întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din O.U.G. nr. 92/1999 ce ratifică Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 potrivit cu care transferarea persoanelor condamnate, poate fi dispusă şi în absenţa acordului acestora dacă au fost luate măsuri de interdicţie de şedere pe teritoriul statului de condamnare. în cazul de faţă, autorităţile austriece au stabilit la data de 27 ianuarie 2010 interdicţia pe termen nelimitat privind pe condamnatul E.C. de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs persoana condamnată E.C., arătând că nu este de acord să fie transferat în România în vederea executării restului de pedeapsă întrucât urmează să beneficieze de liberarea condiţionată, iar în ţară, această procedură durează prea mult timp.
Recursul persoanei condamnate este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că autorităţile Republicii Austria nu îşi mai menţin cererea de preluare a executării pedepsei persoanei condamnate E.C., având în vedere faptul că la data de 22 august 2011 aceasta s-a întors în România.
Din Încheierea din 14 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Wiener Neustadt, Secţia 5/45 având ca obiect executarea penală privind pe deţinutul E.C. s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 133 a alin. (1) din Legea privind executarea penală, se poate renunţa provizoriu la executarea pedepsei, în cazul în care împotriva deţinutului există o interdicţie de şedere, acesta îşi ia angajamentul de a respecta obligaţia de întoarcere în ţara sa de origine şi se consideră că el îşi va respecta această obligaţie şi nu există nici un obstacol de drept sau de fapt în ceea ce priveşte părăsirea ţării.
S-a arătat că prin dispoziţia din data de 27 ianuarie 2010, Direcţia Federală de Poliţie Viena a emis o interdicţie de şedere definitivă împotriva solicitantului.
Prin Adresa din 29 iunie 2011, solicitantul a declarat că îşi va respecta obligaţia de a părăsi ţara.
Întrucât s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 a alin. (1) din Legea privind executarea penală, autorităţile judiciare din Republica Austria au renunţat provizoriu la executare, după ce vor fi executate cele două treimi din pedeapsă.
Ca urmare a acestei hotărâri, Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei din România a comunicat Înaltei Curţi, cu adresa din 14 septembrie 2011, că autorităţile austriece nu îşi mai menţin cererea de preluare a executării pedepsei, având în vedere faptul că la data de 22 august 2011 persoana condamnată s-a întors în România.
Prin urmare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de persoana condamnată E.C. împotriva Sentinţei penale nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Prevăd dispoziţiile art. 368 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot renunţa în mod expres la această cale de atac.
Admite recursul declarat de persoana condamnată E.C.
Împotriva Sentinţei penale nr. 100/F din 4 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4230/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4226/2011. Penal → |
|---|
