ICCJ. Decizia nr. 4237/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4237/2011

Dosar nr. 365/44/2011

Şedinţa publică din 13 decembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 266, din 14 martie 2011, Tribunalul Galaţi, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în cauza privind pe inculpatul G.F.N.

Prin aceeaşi sentinţă, fost condamnat inculpatul G.F.N. la o pedeapsă principală de 19 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi e) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la 30 august 2010, ora 11.00 şi până la zi, respectiv 14 martie 2011.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 14, art. 17 alin. (3), art. 346, art. 348 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate I.S., prin reprezentanţi legali I.V. şi I.G., suma de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

1) La sfârşitul lunii noiembrie 2009, fără a se putea stabili data exactă, partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, a mers la prietena sa - martora T.F. În faţa porţii imobilului în care locuia martora, partea vătămată s-a întâlnit cu martorii F.D., Ş.C., Ş.M., E.M. şi F.G., cu care a stat de vorbă. Martorii F.D., Ş.C. şi F.G. au propus celor două minore să întreţină raporturi sexuale, însă acestea i-au refuzat. Martorul F.D. purtase anterior o discuţie cu inculpatul G.F.N. în cadrul căreia inculpatul îi mărturisise că ar vrea să întreţină raport sexual cu partea vătămată I.S. şi l-a rugat pe martor să-l sune în momentul în care o vede. Martorul F.D., apreciind intenţiile inculpatului ca fiind glume, l-a sunat pe inculpat şi i-a spus să vină repede pentru că partea vătămată se află la poarta martorei T.F. (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat)

Auzind discuţia telefonică, martorul E.M. i-a spus părţii vătămate să plece repede acasă. Aceasta a plecat, însă pe drum s-a întâlnit cu inculpatul G.F.N. care a întrebat-o cum se numeşte. Partea vătămată I.S., recunoscându-l, şi-a declinat un nume fals, însă acesta a apucat-o de mână spunându-i că o va conduce acasă, i-a propus să întreţină relaţii sexuale, însă aceasta l-a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă şi a scos un briceag cu care a ameninţat-o şi a forţat-o să meargă până la locul unde trebuia să se întâlnească cu ceilalţi martori (deci. parte vătămată; deci. martor; deci. inculpat).

Aici, inculpatul G.F.N. le-a propus martorilor să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată minoră I.S., asigurându-i că o va convinge el, însă aceştia l-au refuzat. În continuare, în stare de ebrietate fiind, inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată şi a târât-o într-o râpă din apropiere, lovind-o cu pumnul în cap. Deoarece aceasta a refuzat să se dezbrace şi a încercat să fugă, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în zona capului, aceasta pierzându-şi cunoştinţa. Partea vătămată a precizat, în declaraţiile sale, că nu mai ştie ce s-a întâmplat, însă ulterior, când şi-a revenit, a constatat că era plină de sânge pe faţă şi fusese violată (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Martorii prezenţi în zonă, inclusiv martora T.F., au plecat, nici unul dintre ei neavând curajul de interveni din teamă faţă de inculpat (deci. parte vătămată; deci. martori).

Partea vătămată I.S. s-a spălat la o fântână, după care a mers la domiciliu, fără a povesti mamei sale ce s-a întâmplat în acea seară, de teama inculpatului care o ameninţase cu moartea (deci. parte vătămată).

2) în seara zilei de 15 decembrie 2009, partea vătămată I.S. a mers la domiciliul martorului Ş.C. unde se mai aflau martorii Ş.M., C.I., F.G. şi F.D. Martorul F.G. a propus părţii vătămate să fie prieteni şi să întreţină raporturi sexuale, însă aceasta l-a refuzat spunându-i că sunt verişori. Atunci, martorul F.G. l-a sunat pe inculpatul G.F.N. şi l-a informat că partea vătămată se află la domiciliul martorului Ş.C. Ulterior, partea vătămată a plecat cu martorii Ş.C. şi C.I. la sora martorului C.I., însă pe drum, datorită frigului, s-au oprit la locuinţa martorului Ş.N. pentru a se încălzi (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Au plecat la puţin timp, despărţindu-se de martorul C.I. În drum spre casa părţii vătămate, s-au întâlnit cu inculpatul G.F.N., care i-a ameninţat pe partea vătămată şi pe martorul Ş.C. că îi îngroapă în zăpadă dacă nu se întorc la locuinţa martorului Ş.N. De frică, cei doi s-au supus cerinţelor inculpatului şi s-au deplasat către imobilul martorului Ş.N. Pe drum, partea vătămată a fugit şi s-a ascuns în toaleta locuinţei numitului C.I., însă a fost găsită imediat de inculpat, care a lovit-o cu palma peste faţă şi a obligat-o să-şi continue drumul. Au intrat în locuinţa martorului Ş.N., care se afla la domiciliu, inculpatul G.F.N. ducând-o pe partea vătămată într-o cameră din care l-a izgonit pe martorul Ş.C. (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Aici, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată că o va omorî dacă nu face ce îi cere. Aceasta a reuşit să fugă în cealaltă cameră, unde se aflau martorii Ş.C. şi Ş.N., şi a cerut ajutorul acestora. Martorul Ş.N. i-a spus inculpatului să plece din locuinţa sa, deoarece nu vrea să aibă probleme, însă inculpatul a refuzat, a luat-o de mână pe partea vătămată şi a dus-o cu forţa în cealaltă cameră, unde a dezbrăcat-o complet şi a obligat-o să întreţină cu el relaţii sexuale normale şi orale (procese-verbale, file; planşa fotografică; deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

În continuare, inculpatul G.F.N. a plecat într-o direcţie necunoscută, partea vătămată rămânând cu martorul Ş.C. şi Ş.N. Părţii vătămate i s-a făcut rău şi l-a rugat pe martorul Ş.C. să o conducă acasă. În declaraţiile sale, partea vătămată a precizat că şi martorul Ş.C. i-ar fi propus să întreţină relaţii sexuale după plecarea inculpatului, însă, la refuzul său, martorul nu a mai insistat (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Partea vătămată a ajuns acasă, însă nu i-a povestit nimic mamei sale, tot ca urmare a ameninţărilor inculpatului G.F.N.

În cursul lunii ianuarie 2010, partea vătămată a povestit prietenei sale, martora T.A.A., despre cele două fapte comise de inculpatul G.F.N. La rândul său, martora a povestit mamei părţii vătămate cele întâmplate. La data de 09 ianuarie 2010, martora I.G. - mama părţii vătămate minore, a sesizat organele de cercetare ale poliţiei judiciare în legătură cu faptele comise de inculpat (proces-verbal; declaraţii parte vătămată; declaraţii martore).

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate din data de 11 ianuarie 2010, cu sublinierea faptului că aceasta s-a prezentat tardiv la examinare, a rezultat că:

- la examenul genital s-a constatat o ruptură completă a himenului;

- prezintă deflorare mai veche de 7 - 10 zile, timp după care nu se mai poate aprecia data producerii ei;

- la nivel anal nu prezintă leziuni de violenţă;

- pe corp nu prezintă leziuni de violenţă;

- nu necesită zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată, minora I.S., a fost consiliată psihologic de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi şi, în urma metodelor de evaluare folosite, s-a constatat că „există elemente care atestă că ar fi fost supusă unui abuz sexual. Aceasta prezintă un coeficient de inteligenţă de nivel mediu-slabă (CI = 90). Pe parcursul evaluării, minora a manifestat o atitudine defensivă, rezistenţă, nesiguranţă, inhibiţie, slăbiciune, vulnerabilitate şi refuzul de a exprima în cuvinte evenimentele neplăcute trăite. Manifestă ostilitate în relaţiile cu alţi copii şi adulţi, şi se simte vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat, are frică permanentă şi un puternic sentiment de murdărie corporală";. Concluzia psihologului este aceea că „prezintă tulburări în sfera cognitivă şi emoţională, fiind necesară includerea acesteia într-un program terapeutic suportiv, în scopul ameliorării traumelor existenta, datorate abuzului"; (raport şi certificat de naştere).

Instanţa de fond a apreciat că faptele şi vinovăţia inculpatului G.F.N. sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de conducere în teren, din 28 ianuarie 2010, şi planşa foto aferentă, în care se consemnează detalii referitoare la locurile unde a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale de către inculpatul G.F.N.: o râpă din apropierea locuinţei lui S.N. precum şi locuinţa lui Ş.N. din comuna Cuca, judeţul Galaţi;

- raport de evaluare psihologică nr. 12806 din 09 februarie 2010 întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi în care se menţionează că în urma metodelor de evaluare folosite, respectiv a interviului, a observaţiei şi a testelor proiective, s-a constatat că există elemente, din punct de vedere psihologic, care să ateste că partea vătămată I.S. a fost supusă unui abuz sexual;

- fişă de evidenţă cu datele personale ale părţii vătămate I.S. şi copia certificatului de naştere al acesteia din care reiese că partea vătămată este născută la data de 06 iunie 1996;

- declaraţiile părţii vătămate I.S. care arată că la sfârşitul lunii noiembrie 2009 inculpatul G.F.N. era sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit-o cu palma peste faţă, a ameninţat-o cu un briceag că îi taie venele, după care a dus-o la o râpă situată în apropiere. Inculpatul i-a dat mai multe palme peste cap, a ameninţat-o cu moartea, după care a lovit-o în zona capului, partea vătămată pierzându-şi cunoştinţa. Când s-a trezit partea vătămată şi-a dat seama că a fost violată deoarece avea sânge pe faţă, pantalonii şi chiloţii îi avea în vine, fiind dezbrăcată. Partea vătămată nu a spus nimic părinţilor deoarece tot timpul cât inculpatul i-a propus să întreţină relaţii sexuale, a ameninţat-o că o omoară, iar acesteia i-a fost frică. în ziua de 15 decembrie 2009, în casa lui Ş.N., partea vătămată a fost ameninţată cu moartea de către inculpat, a fost dusă într-o cameră, dezbrăcată cu forţa, iar ulterior inculpatul prin ameninţare şi împotriva voinţei ei a întreţinut relaţii sexuale normale şi orale cu aceasta;

- raport de constatare medico-legală nr. 21/E/11 ianuarie 2010 din care rezultă că minora I.S. prezintă o deflorare mai veche de 7 - 10 zile, timp după care nu se mai poate aprecia data producerii ei;

- declaraţiile martorei T.A.A. care arată că în luna noiembrie 2009 partea vătămată I.S. i-a spus că a fost ameninţată cu bătaia de inculpatul G.F.N., dusă cu forţa în zona unor fântâni din apropiere, unde acesta i-a spus să se dezbrace pentru a întreţine relaţii sexuale. Întrucât partea vătămată a refuzat a fost lovită de inculpat cu pumnul în zona feţei, după care aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În momentul în care şi-a revenit avea pantalonii şi chiloţii în vine. Tot de la partea vătămată I.S., martora a aflat că în luna decembrie 2009 aceasta a mai întreţinut relaţii sexuale fără voia ei cu inculpatul G.F.N. la locuinţa lui Ş.N. Martora T. i-a spus mamei părţii vătămate ce a păţit aceasta, iar partea vătămată întrebată fiind a recunoscut cele întâmplate;

- declaraţiile martorei T.F. care arată că partea vătămată I.S. i-a spus că a fost violată de două ori de către inculpatul G.F.N., prima dată în râpa situată în apropierea casei ei, chiar în seara în care partea vătămată a căutat-o pe martoră la domiciliu, iar a doua oară în locuinţa lui Ş.N. din comuna Cuca. Martora T. a precizat că în luna noiembrie 2009 când a ieşit la poartă E.M., le-a spus ei şi părţii vătămate să fugă că vine inculpatul. Martora a fost şi ea ameninţată de inculpat în repetate rânduri că o va viola. Inculpatul G.F.N. a ajuns în dreptul grupului, era sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a vorbit urât celor două fete şi le-a propus să întreţină raporturi sexuale cu el, însă acestea au refuzat. Inculpatul a tras-o de mână pe I.S. spunându-i „hai fă să ţi-o trag"; şi i-a dat două palme peste cap;

- declaraţiile martorului Ş.D.G. care arată că în luna decembrie 2009, în jurul datei de 20, era împreună cu E.M. la Ţ.F. acasă. Cu această ocazie a auzit o discuţie între Ţ.F. şi I.S. Aceasta din urmă spunea că a fost bătută, ameninţată şi violată de două ori de G.F.N., zis „N.O.";, prima dată în luna noiembrie 2009, în „R.R.";, iar a doua oară în casa lui Ş.N. Partea vătămată i-a spus F. să fie atentă întrucât „N.O."; intenţionează să o violeze şi pe ea. Pe data de 15 decembrie 2009, în jurul orei 19.00 - 20.00, martorul Ş.D.G. a mers împreună cu E.M. şi alţi băieţi la Ş.C. acasă, pentru că o căutau pe I.S. Deşi Ş.C. le-a spus că S. nu este în acel loc, ei au văzut-o când se ascundea;

- declaraţiile martorului F.D. care arată că într-o seară, pe la sfârşitul lunii noiembrie 2009, s-a întâlnit cu fratele lui, F.G., cu E.M., D. „Ş.";, Ş.C., Ţ.F. şi I.S., în faţa porţii F. La un moment dat martorul l-a sunat pe „N.O."; căruia i-a spus să vină în acel loc, întrucât cu ceva timp în urmă, inculpatul i-a spus că vrea să întreţină relaţii sexuale cu I.S., iar dacă o vede să îl anunţe imediat. Inculpatul a venit după câteva minute, i-a chemat deoparte pe el şi pe fratele lui şi pe ceilalţi băieţi şi i-a întrebat dacă vor să întreţină relaţii sexuale cu I.S. Inculpatul a tras-o pe S. deoparte şi l-a auzit când i-a spus acesteia că „e curvă şi că trebuie să întreţină relaţii sexuale cu toţi de acolo";, moment în care partea vătămată a început să plângă. Inculpatul a lovit-o de câteva ori pe I.S. cu palmele peste faţă, trăgând-o spre râpă strigând la ea. Acesta a strigat spre ei să meargă în râpă, însă deoarece S. plângea şi ei şi-au dat seama că urmează să fie violată, aceştia nu au vrut să meargă şi au rămas pe loc. După vreo două zile, martorul s-a întâlnit cu „O."; care i-a povestit că a întreţinut relaţii sexuale cu S. în râpă şi, dacă rămânea, întreţinea şi el relaţii sexuale cu ea. într-o seară, pe la jumătatea lunii decembrie 2009, fiind acasă la Ş.C., împreună cu fratele lui, G., cu C.I. zis „L."; şi cu I.S., i-au propus toţi S. să întreţină relaţii sexuale cu ei. Aceasta a refuzat, iar fratele martorului, G., l-a sunat pe „O.";, spunând că o să vorbească el cu S. După câteva zile, martorul a auzit de la băieţi că „N.O."; a violat-o din nou pe S.I., de data aceasta în casa lui Ş.N.;

- declaraţiile martorului F.G. care arată că într-o seară, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2009, fratele lui, F.D. l-a sunat pe inculpat care a venit în locul în care se aflau toţi. Acesta i-a luat deoparte pe băieţi şi le-a propus să întreţină relaţii sexuale cu I.S., lăsându-i să înţeleagă că o va convinge el. Inculpatul a luat-o pe S. de mână şi i-a spus că „.este curvă şi că trebuie să întreţină relaţii sexuale cu ei toţi";, motiv pentru care aceasta a început să plângă. Inculpatul a lovit-o de câteva ori pe I.S. cu palmele peste faţă şi a tras-o de mână spre o râpă situată în apropiere spunând către aceştia „ce tupeu are curva asta";. Inculpatul i-a chemat şi pe ei să meargă după el şi S., însă realizând că acesta vrea să întreţină relaţii sexuale cu I.S. împotriva voinţei ei, aceştia nu au vrut să meargă. La aproximativ 2 - 3 zile după cele întâmplate, martorul s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că în acea seară a întreţinut relaţii sexuale cu I.S. în râpă. Martorul a menţionat că a aflat de la C.I. că inculpatul a violat-o din nou pe I.S. în locuinţa lui Ş.N. într-o seară pe la jumătatea lunii decembrie 2009;

- declaraţiile martorului Ş.C. care arată că în luna noiembrie 2009, într-una din zile, inculpatul G.F.N. a prins-o de mână pe I.S. şi a lovit-o de câteva ori cu palmele peste cap spunându-i „stai fă, că vreau să ţi-o trag";. Inculpatul le-a propus şi lor să meargă într-o râpă din apropiere ca să întreţină relaţii sexuale cu S. Acesta a continuat să o lovească pe S. cu palmele şi să o ameninţe că o omoară, trăgând-o după el spre zona „R.R.";, timp în care S. plângea. După câteva zile, martorul a aflat de la T.F. că în seara respectivă inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu I.S. împotriva voinţei ei, ameninţând-o şi lovind-o. Martorul Ş.C. a precizat că I.S. este prietenă cu el şi ştie că are vârsta de 12 - 13 ani. În seara de 15 decembrie 2009, după ce a lovit-o de mai multe ori şi a ameninţat-o, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu I.S., în casa lui Ş.N., aspecte observate de martor;

- declaraţiile martorului Ş.N. care arată că în ziua de 15 decembrie 2009, seara, în casa lui, inculpatul G.F.N. a tras-o pe I.S. în camera alăturată. Aceasta plângea şi ţipa să fie lăsată în pace. După câteva minute, I.S. a venit plângând la nepotul lui (Ş.C.) şi i-a spus „nu mă lăsa cu „O."; singură că acesta vrea să mă violeze";. Inculpatul a venit în camera lor şi a lovit-o de câteva ori cu palmele peste faţă pe I.S. Martorul a intervenit şi i-a spus lui „O."; să plece din casa lui, moment în care acesta i-a spus să tacă, altfel îl va strânge de gât. Inculpatul a tras-o din nou pe S. în camera alăturată, acesta ţipând. Ş.C. s-a uitat pe geam în cealaltă cameră şi i-a spus că O. o violează pe S. şi o bate;

- declaraţiile martorului E.M. care arată că într-o seară, prin luna noiembrie 2009, inculpatul G.F.N. a tras-o de mână şi a lovit-o de câteva ori cu palmele peste cap pe I.S., spunându-i „vreau să ţi-o trag";. Inculpatul le-a propus acestora să meargă într-o râpă din apropiere pentru a întreţine relaţii sexuale cu S., însă aceştia au refuzat. Inculpatul a continuat să o lovească şi să o ameninţe pe S. şi a tras-o după el spre „R.R.";, timp în care aceasta plângea. A doua zi, martorul s-a întâlnit cu I.S., iar aceasta i-a spus că a fost bătută de inculpat şi obligată să întreţină relaţii sexuale. La circa 2 - 3 zile după data de 15 decembrie 2009, martorul s-a întâlnit cu Ş.C. iar acesta i-a povestit că inculpatul a violat-o pe I.S. în casa lui Ş.N. Ulterior, martorul s-a întâlnit şi cu inculpatul şi cu partea vătămată care au confirmat şi ei violul;

- declaraţiile martorului C.I. care arată că în ziua următoare datei de 15 decembrie 2009 a aflat de la Ş.C. că inculpatul G.F.N. a violat-o pe I.S. în locuinţa lui Ş.N.;

- declaraţiile martorei I.G., mama părţii vătămate, care arată că la data de 07 ianuarie 2010, a aflat de la T.A. că fiica ei a fost violată, iar apoi I.S. i-a spus că a fost bătută şi violată de două ori de inculpat, la sfârşitul lunii noiembrie 2009 într-o râpă şi la data de 15 decembrie 2009 în locuinţa lui Ş.N.

Inculpatul G.F.N. a dat o declaraţie, ca făptuitor, în faza de urmărire penală în care a precizat că nu a întreţinut raporturi sexuale cu minora I.S. nici pe data de 15 decembrie 2009, şi nici în luna noiembrie 2009. Ulterior, în faza de urmărire penală şi-a menţinut respectiva declaraţie şi nu a mai dorit să facă alte declaraţii.

În faza de judecată, inculpatul şi-a menţinut poziţia de nerecunoaştere a faptelor, precizând că ştia că partea vătămată are circa 16 - 17 ani.

S-a apreciat de către instanţa de fond că mijloacele de probă prezentate au condus cu certitudine la concluzia că inculpatul G.F.N. a întreţinut cu partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, raporturi sexuale prin ameninţare şi lovire, împotriva voinţei acesteia, la sfârşitul lunii noiembrie 2009 şi în ziua de 15 decembrie 2009. Toţi martorii audiaţi, precum şi partea vătămată şi raportul de constatare medico-legală au pus în evidenţă comiterea celor două acte de viol comise de inculpat asupra lui I.S., neexistând nici un dubiu în acest sens.

S-a arătat de către instanţa de fond că, în faza de judecată, martorii F.G., E.M., F.D., C.I., Ş.N. şi-au modificat în parte declaraţiile iniţiale, omiţând anumite aspecte care l-ar fi incriminat pe inculpat. Instanţa de fond nu i-a luat în considerare aceste modificări ale declaraţiilor întrucât nu s-a invocat şi nu s-a probat vreo cauză temeinică, obiectivă care să conducă la o astfel de schimbare. Aceşti martori au menţionat în mod detaliat toate împrejurările pe care le cunoşteau în faza de urmărire penală, iar ulterior nu au prezentat nici un argument pentru schimbarea unor elemente de fapt.

Sub aspect subiectiv, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că unii dintre martorii audiaţi au arătat că inculpatul este o fire violentă şi a proferat şi unele ameninţări la adresa lor, ceea ce ar sta la baza atitudinii lor procesuale din faza de judecată. Pe de altă parte, s-a arătat că declaraţiile modificate ale acestor martori din faza de judecată nu s-au coroborat între ele sau cu declaraţiile inculpatului şi au fost infirmate în mod categoric de celelalte mijloace de probă.

În faţa instanţei de fond, inculpatul a dorit să dea declaraţie la finalul cercetării judecătoreşti, după administrarea celorlalte probe, ţinând cont şi de schimbarea declaraţiilor unor martori. În acest context, inculpatul a făcut unele precizări colaterale, fără vreo legătură clară cu faptele de care este acuzat, invocând şi numele a trei persoane, respectiv C.V., M.M. şi G.N. Aceste persoane, despre care nu a făcut vorbire în declaraţia dată ca făptuitor în faza de urmărire penală, le-a propus la finalul cercetării judecătoreşti ca martori. Doi dintre aceştia, respectiv M.M. şi G.N., au fost propuşi ca martori şi în faza de urmărire penală, însă cererea de probatorii a fost respinsă. Prin urmare, a apreciat instanţa de fond că aceste două persoane erau cunoscute inculpatului şi, în măsura în care declaraţiile lor erau importante în vederea aflării adevărului puteau fi propuşi ca martori la începutul cercetării judecătoreşti, şi nu la finalul ei. Trecând peste aceste aspecte procedurale, s-a arătat că din materialul probator nu a rezultat că vreuna dintre cele trei persoane (C.V., M.M. şi G.N.) ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situaţii aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente. în consecinţă, în conformitate şi cu art. 67 C. proc. pen. s-a apreciat de către instanţa de fond că nu se poate vorbi de o pertinenţă, concludentă sau utilitate în administrarea unei astfel de probe constând în audierea celor trei persoane ca martori. De asemenea, şi ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are vreo legătură cu acuzaţiile concrete aduse inculpatului. S-a mai arătat şi faptul că prin Sentinţa penală nr. 47 din 7 februarie 2001 a Tribunalului Galaţi, M.M. a fost condamnat, împreună cu inculpatul, pentru o altă infracţiune de viol, astfel încât gradul de subiectivism a unei astfel de mărturii este prea mare pentru a putea avea o relevanţă juridică.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât acesta nu ar fi cunoscut vârsta reală a părţii vătămate, fiind în eroare cu privire la acest aspect.

Instanţa de fond a considerat că nu este fondată o astfel de cerere deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul G.F.N. o urmărea de o perioadă de timp pe partea vătămată I.S. în scopul de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, fiind în contact permanent fie cu prieteni ai acesteia, fie cu persoane din anturajul ei care cunoşteau vârsta părţii vătămate. Chiar inculpatul a precizat că ştia că partea vătămată avea circa 16 - 17 ani. Prin urmare, s-a concluzionat că inculpatul cunoştea cu certitudine vârsta reală a părţii vătămate, respectiv 13 ani, având toate informaţiile în acest sens, iar referirea la o vârstă mai mare a făcut-o doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.

Pentru inculpat, apărătorul a pus concluzii de achitare conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu ar fi probe în sensul vinovăţiei acestuia.

Instanţa de fond a arătat însă că a prezentat anterior mijloacele de probă care, prin coroborare, conduc la susţinerea acuzaţiilor de viol atât pentru fapta de la sfârşitul lunii noiembrie 2009, cât şi pentru fapta din 15 decembrie 2009.

La termenul de judecată din 7 martie 2011, instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de viol întruna singură, în formă continuată, cu următoarea motivare:

După cum s-a arătat, inculpatul nu a acţionat în mod spontan, întâmplător, în cele două situaţii. Acesta a urmărit-o pe partea vătămată o perioadă de timp, având informaţii şi manifestându-şi interesul în scopul întreţinerii relaţiilor sexuale cu aceasta. în acest sens, el a intrat în contact şi a ţinut legătura cu persoane din anturajul părţii vătămate. În aceste împrejurări, cele două fapte de viol se constituie în două acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni care îmbracă forma continuată. Comportamentul inculpatului, grefat şi pe o condamnare anterioară, tot pentru viol, a arătat că a pus în evidenţă rezoluţia infracţională unică a acestuia în ambele ipostaze, atât pentru fapta de la sfârşitul lunii noiembrie 2009, cât şi pentru cea din 15 decembrie 2009. În sprijinul opiniei că este o singură rezoluţie infracţională a inculpatului s-a arătat că vine şi unitatea subiectului pasiv al infracţiunii, respectiv aceeaşi parte vătămată. În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului G.F.N. care, la sfârşitul lunii noiembrie 2009, şi la data de 15 decembrie 2009, prin constrângere fizică şi morală, profitând şi de imposibilitatea ei de a se apăra, a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu partea vătămată I.S. în vârstă de 13 ani, din comuna Cuca, judeţul Galaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 47 din 07 februarie 2001 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, definitivă la data de 11 iunie 2001 conform Deciziei penale nr. 248 din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Galaţi, s-a aplicat inculpatului G.F.N. o pedeapsă principală de 5 ani şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în referire la art. 78 C. pen. Inculpatul a fost arestat la 14 iulie 2000 şi eliberat condiţionat la 22 iulie 2003, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 845 zile închisoare. S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este comisă în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea prin Sentinţa penală nr. 47/2001 a Tribunalului Galaţi, astfel încât instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (amenda penală rezultantă de 1.000 RON aplicată prin Sentinţa penală nr. 333/2008 a Judecătoriei Târgu Bujor neprezentând relevanţă sub acest aspect).

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la dispoziţiile părţii generale a Codului penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la împrejurările care agravează răspunderea penală (forma continuată a infracţiunii, starea de recidivă postexecutorie), la gradul de pericol social al faptei comise, precum şi la persoana inculpatului, care are antecedente penale, şi care a avut o atitudine procesuală negativă. S-a apreciat că faptele din prezenta cauză au o gravitate deosebit de mare. Inculpatul G.F.N. a urmărit-o pe partea vătămată în mod efectiv cu scopul de a o viola, ceea ce s-a şi întâmplat de două ori şi, probabil, s-ar mai fi întâmplat dacă nu interveneau organele judiciare şi nu se producea arestarea acestuia. De asemenea, inculpatul a propus şi altor persoane din anturajul părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi a ameninţat cu bătaia unii martori în cazul în care colaborează cu organele de urmărire penală. S-a mai reţinut că inculpatul a mai fost condamnat anterior, tot pentru o infracţiune de viol, executând în regim de detenţie pedeapsa aplicată. Cu toate acestea, inculpatul nu s-a reeducat, şi a comis din nou două acte materiale de viol asupra unei părţi vătămate de 13 ani. Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine procesuală negativă, acesta nu a recunoscut comiterea infracţiunii şi a încercat să prezinte anumite elemente care să îngreuneze aflarea adevărului.

S-a concluzionat în final că toate aceste aspecte pun în evidenţă un grad deosebit de ridicat de pericol social al inculpatului, care impun o sancţiune fermă, orientată spre maximul special. Acest grad ridicat de pericol social al faptelor şi al inculpatului nu este compatibil cu reţinerea vreuneia dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Având în vedere natura infracţiunii din prezenta cauză, care aduce atingere vieţii sexuale, coroborată şi cu persoana inculpatului şi cu vârsta părţii vătămate, instanţa de fond a apreciat că, atât sub aspectul pedepsei complementare, cât şi al celei accesorii, trebuie interzis inculpatului, pe lângă drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., şi dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen.

Faţă de gravitatea ridicată a faptelor, de gradul ridicat de pericol social al inculpatului, de cuantumul pedepsei ce a fost aplicat acestuia, antecedentele sale penale, instanţa de fond a apreciat că este actual temeiul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel încât, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Referitor la latura civilă s-a arătat de către instanţa de fond că în cauză nu există constituire de parte civilă (I.S. - parte vătămată, prin reprezentanţii săi legali I.V. şi I.G. părinţii ei).

La termenul de judecată din 07 martie 2011, procurorul, exercitând din oficiu acţiunea civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată.

Instanţa de fond a apreciat că, în conformitate cu art. 17 alin. (3), art. 348 C. proc. pen., se impune acordarea despăgubiri pentru daune morale părţii vătămate, prin reprezentanţii legali, fiind în mod cert cauzat acesteia un prejudiciu moral în urma acţiunilor ilicite de viol ale inculpatului, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ. (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăţie, legătură de cauzalitate). Părţii vătămate I.S. i s-au cauzat atât suferinţe fizice, cât şi psihice, iar traumele psihice puternice sunt evidenţiate în raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. În aceste condiţii, ţinând cont şi de vârsta părţii vătămate, şi de comunitatea restrânsă în care au avut loc faptele, s-a apreciat că o sumă de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este în măsură să acopere respectivul prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.F.N. criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, s-a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătându-se că infracţiunea de viol nu este dovedită prin probe care să aibă un caracter cert şi sigur, ci hotărârea pronunţată se bazează pe simple presupuneri, bănuieli, impresii şi convingeri subiective, niciuna dintre depoziţiile persoanelor ascultate neconţinând informaţii relevante percepute direct. Totodată, s-a mai arătat că prima instanţă a ignorat că, în faza de cercetare judecătorească, au apărut contradicţii mari în declaraţiile martorilor, instanţa de fond pronunţând o hotărâre de condamnare foarte aspră, având în vedere starea de recidivă în care se afla inculpatul, stare care a avut la bază tot o infracţiune de viol. În subsidiar, în condiţiile în care se va trece peste această apărare, şi va constata că infracţiunea de viol există, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât nu rezultă din nicio probă că inculpatul ştia vârsta părţii vătămate. Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pe motive de netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, arătându-se că aceasta este foarte aspră, şi s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare. Totodată, având în vedere că din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor rezultă că inculpatul se afla în stare de ebrietate, s-a cerut a se face aplicarea prevederilor art. 49 alin. (2) C. pen. Pe latura civilă s-a arătat că prima instanţă a acordat sume de bani pentru daune morale într-un cuantum exagerat, fără ca aceasta să se constituie parte civilă şi fără să se administreze probe care să justifice suferinţa acesteia.

Prin Decizia penală nr. 193 din 06 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.F.N. (nume anterior – E., zis „O.";, fiul lui Ş. şi V., născut la data de 14 februarie 1978 în Galaţi, domiciliat în sat Cuca, comuna Cuca, judeţul Galaţi, cetăţean român, studii 4 clase, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi) împotriva Sentinţei penale nr. 266 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosar nr. 9325/121/2010.

În baza art. 383 alin. (1¹) în referire la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 30 august 2010 la zi, respectiv 6 septembrie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, s-a constatat că prima instanţă, pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate, a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului G.F.N.

Contrar susţinerilor inculpatului, s-a apreciat de către instanţa de apel că la dosarul cauzei există probe ce dovedesc comiterea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), probe analizate pe larg de prima instanţă de judecată (analiză pe care curtea de apel şi-a însuşit-o) respectiv: declaraţiile părţii vătămate din ambele faze procesuale, procesul-verbal de conducere în teren din data de 28 ianuarie 2010, raportul de evaluare psihologică nr. 12806 din 9 februarie 2010 întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, raportul de constatare medico-legală nr. 21/E din 11 ianuarie 2010, declaraţiile martorilor T.A.A., T.F., Ş.D.G., F.D., F.G., Ş.C., Ş.N., E.M., C.M. şi I.G.

Din toate aceste probe, şi în opinia instanţei de apel rezultă că inculpatul G.F.N. a întreţinut cu partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, raporturi sexuale prin ameninţare şi lovire, împotriva voinţei acesteia, la sfârşitul lunii noiembrie 2009 şi în ziua de 15 decembrie 2009. Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, şi cu cele reţinute în raportul de constatare medico-legală - mijloacele de probă administrate conducând la susţinerea acuzaţiilor de viol, atât pentru actul material de la sfârşitul lunii noiembrie 2009, cât şi pentru fapta din 15 decembrie 2009. Chiar dacă în faza de judecată o parte din martori, respectiv F.G., E.M., F.D., C.I., Ş.N. şi-au modificat declaraţiile de la urmărirea penală, omiţând anumite aspecte care l-ar fi incriminat pe inculpat, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă nu a luat în considerare aceste modificări deoarece nu s-a invocat, şi nu s-a probat, vreo cauză temeinică, obiectivă care să conducă la o astfel de schimbare. Totodată, s-a menţionat că retractarea de către martori, în faţa instanţei, a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, nu trebuie acceptată necritic, deoarece prin asemenea retractări se divizează artificial procesul penal şi se minimalizează necesitatea şi importanţa urmării penale. Este cunoscut că, de regulă, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele scrise personal, în momentele iniţiale ale urmării penale, precum şi cele în care s-au relatat fapte într-un moment când, în cauză, nu s-au conceput încă strategiile de apărare. S-a apreciat că martorii F.G., E.M., F.D., C.I. şi Ş.N. nu şi-au motivat temeinic revenirea asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale, şi nici nu au dovedit convingător această poziţie. Totodată, declaraţiile modificate ale acestor martori nu se coroborează între ele sau cu declaraţiile inculpatului, fiind infirmate de celelalte mijloace de probă. De asemenea, s-a arătat că nu se poate considera că declaraţiile ce reflectă adevărul sunt doar cele date în faţa instanţei întrucât, potrivit legii, nu există o ordine de preferinţă a declaraţiilor date la urmărirea penală şi la instanţă, că nu se poate soluţiona cauza penală doar pe baza probelor administrate în faza cercetării judecătoreşti, prin ignorarea - fără justificări - a celor de la urmărirea penală. Totodată, mijloacele de probă la care se referă art. 64 C. proc. pen. pot fi administrate în orice fază a procesului penal, inclusiv în aceea a urmăririi penale, şi cum legea nu face nicio distincţie în ceea ce priveşte valoarea probantă în raport cu faza în care mijloacele de probă sunt administrate, se impune ca judecătorul să le evalueze prin coroborarea întregului ansamblu probator administrat în cauză, instanţa de judecată având îndatorirea de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe ce nu au o valoare dinainte stabilită.

Instanţa de apel a constatat, din probele administrate în cauză, că inculpatul a avut o atitudine explicită manifestată în prezenţa martorilor şi a părţii vătămate în ceea ce priveşte întreţinerea raporturilor sexuale, cu orice preţ, exercitând acte de violenţă, atât fizică, cât şi verbală, asupra părţii vătămate, chiar sub ochii persoanelor audiate ca martori. Relevantă în acest sens este declaraţia martorei T.A., la primul act material, când inculpatul, folosind violenţa, a luat-o pe partea vătămată şi a dus-o într-o râpă, unde a violat-o, martora neputând să intervină cunoscând atitudinea şi modul violent în care acesta se comporta faţă de femei. De asemenea, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de probatorii formulată de inculpat la sfârşitul cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor C.V., M.M. şi G.N., întrucât nu rezultă că vreuna dintre aceste persoane ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situaţii aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente, precum şi faptul că ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are vreo legătură cu acuzaţiile concrete aduse inculpatului.

Faţă de toate acestea, s-a concluzionat că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului, motiv pentru care nu poate fi reţinută solicitarea acestuia în sensul achitării, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei s-a apreciat de instanţa de apel că încadrarea reţinută de instanţa de fond este cea corectă, respectiv o infracţiune de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind o singură rezoluţie infracţională a inculpatului, având în vedere comportamentul acestuia, cât şi unitatea subiectului pasiv al infracţiunii.

Legat de apărarea referitoare la necunoaşterea vârstei părţii vătămate de către inculpat, s-a menţionat că acesta este un aspect nereal întrucât, din probele administrate, rezultă că inculpatul o urmărea de o perioadă de timp pe partea vătămată, în scopul de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, fiind în contact personal, fie cu prieteni ai acesteia, fie cu persoane din anturajul ei, care cunoşteau vârsta părţii vătămate. Inculpatul le-a spus prietenilor săi că, la momentul când o vor vedea pe partea vătămată, să fie anunţat pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, de unde rezultă că inculpatul o cunoştea pe partea vătămată şi ştia ce vârstă avea, comiţând fapta în deplină cunoştinţă de cauză.

Faţă de toate acestea s-a concluzionat că nu este întemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Referitor la individualizarea pedepsei, s-a apreciat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă justă, în acord dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului. Instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră de doar 13 ani prezentând un pericol social ridicat, cu rezonanţă în rândul unei comunităţi restrânse. Instanţa de fond corect a ţinut cont de gravitatea deosebit de mare a faptei comise, şi de faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală negativă, şi că a mai fost condamnat anterior, tot pentru o infracţiune de viol, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) S-a concluzionat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, dat fiind gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea în care a acţionat inculpatul, persoana acestuia, precum şi consecinţele faptei comise asupra unei părţi vătămate minore în vârstă de 13 ani.

În ceea ce priveşte invocarea de către apărare a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. pen., potrivit cărora starea de beţie voluntară completă poate constitui după caz o circumstanţă atenuantă sau agravantă, instanţa de apel a menţionat următoarele:

Starea de beţie poate constitui o circumstanţă atenuantă numai dacă beţia este completă, adică atât de avansată încât făptuitorul să nu-şi dea seama pe deplin de actele pe care le comite, de consecinţele şi de pericolul social al acestora, iar capacitatea sa de a-şi dirija acţiunile să fie mult stânjenită. Or, în prezenta cauză, inculpatul nu s-a aflat într-o asemenea stare pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile legale sus-menţionate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de prim-control judiciar a arătat că în mod corect prima instanţă a apreciat că se impune, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (3), art. 348 C. proc. pen., acordarea de despăgubiri - pentru daune morale - părţii vătămate, fiind cauzat acesteia un prejudiciu moral în urma acţiunilor ilicite de viol ale inculpatului - fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ. S-a concluzionat că despăgubirile au fost acordate într-un cuantum corespunzător, având în vedere vârsta părţii vătămate, cât şi comunitatea restrânsă în care au avut loc faptele.

Împotriva deciziei, inculpatul G.F.N. a declarat recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri (cazuri de casare invocate - art. 385⁹ pct. 10, pct. 17² şi pct. 14 C. proc. pen.).

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- iniţial, la instanţa de fond, inculpatul a înţeles să invoce „dreptul la tăcere";, iar ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, a fost de acord să dea o declaraţie, negând săvârşirea faptelor expuse în rechizitoriu;

- în apel nu au fost solicitate ori administrate probe noi pe situaţia de fapt, fiind depuse probe în circumstanţiere;

- în recurs, inculpatul nu a solicitat probe noi pe situaţia de fapt;

- natura juridică a cazurilor de casare invocate sugerează critici formale, iar nu critici substanţiale cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, confirmată de către instanţa de prim control judiciar;

- în sinteză, criticile expuse ca motive de recurs au fost susţinute ca motive de apel la instanţa de prim control judiciar, nefiind suplimentate argumentele în fapt şi în drept.

a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. cu motivarea că „instanţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului";.

Acest caz de casare nu este incident pentru următoarele motive:

- instanţa de fond, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii din 7 martie 2011 a pus în discuţie contradictorie cererea inculpatului pentru audierea, în calitate de martori, a 3 persoane (numiţii C.V., M.M. şi G.N.) şi, motivat, a respins această cerere de administrare a probelor ca nefiind utilă, pertinentă şi concludentă, Înalta Curte apreciind că nu se impune reluarea argumentelor deja prezentate în încheierea de şedinţă (pag. 1 a încheierii);

- aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de prim control judiciar a examinat legalitatea şi temeinicia dispoziţiei primei instanţe de respingere a cererii de probe formulată de inculpat, apreciind-o ca fiind corectă cu motivarea că nu rezultă că vreuna dintre aceste persoane ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situaţii aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente, precum şi pentru faptul că ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are legătură cu acuzaţiile aduse inculpatului.

- de asemenea, instanţa de fond, dar şi instanţa de prim-control judiciar, au examinat declaraţiile succesive a unora dintre martori (F.G., E.M., F.D., C.I., Ş.N.), pe care aceştia şi le-au „nuanţat";, revenind parţial asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi, cu o motivare amplă şi convingătoare, a înlăturat - în urma coroborării cu celelalte probe administrate - aspectele de fapt relevate de martori în cursul judecăţii în primă instanţă, şi pentru această situaţie juridică Înalta Curte apreciind că nu impune reluarea argumentelor deja prezentate.

În acord cu cele două instanţe, Înalta Curte reţine că, principiu, declaraţiile martorilor au aceeaşi valoare probantă, necondiţionată. Organele judiciare, în evaluarea declaraţiilor martorilor, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele şi, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe/mijloace de probă, inclusiv cu declaraţiile altor martori. În activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii fiecărui mijloc de probă. Acest principiu de coroborare şi evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi (2), art. 67 alin. (2) şi art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În consecinţă, împrejurarea că instanţele, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat, parţial şi motivat, unele probe, nu constituie, de principiu, un aspect de nelegalitate al hotărârilor judecătoreşti atacate care să atragă cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal. De asemenea, ambele instanţe au examinat apărările inculpatului (care, în esenţă, au constat în negarea săvârşirii faptelor) şi, prin coroborarea mijloacelor de probă, au înlăturat motivat aceste apărări, stabilind o situaţie de fapt univocă, necontradictorie. Nici existenţa unor pretinse contradicţii între declaraţiile unor martori nu justifică incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. deoarece, aşa cum s-a menţionat, acest caz se referă exclusiv la probe administrate sau cereri esenţiale asupra cărora instanţa „nu s-a pronunţat";.

De altfel, potrivit dispoziţiilor legale, înlăturarea motivată a unor probe din întregul ansamblu probator al cauzei penale este o prerogativă a organelor judiciare prevăzută expres în dispoziţiile art. 356 lit. c) din C. proc. pen.

b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. cu motivarea că, pe de o parte, greşit a fost exercitată din oficiu acţiunea civilă, iar pe de altă parte, că este excesiv cuantumul sumelor acordate.

Nici această critică nu este întemeiată.

Potrivit art. 17 C. proc. pen. având denumirea marginală „Exercitarea din oficiu a acţiunii civile";:

„Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă";.

În consecinţă, în raport cu aceste dispoziţii legale, soluţia instanţei de fond cu privire la acţiunea civilă este legală.

Totodată, soluţia instanţei de fond este şi temeinică deoarece, aşa cum corect au apreciat instanţele anterioare, victima infracţiunii de viol, minoră la data faptelor, a suferit grave traume fizice, dar mai ales psihice, fiind astfel îndreptăţită să primească o justă reparare a acestui prejudiciu, fizic şi moral.

Suma de 150.000 RON, acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu numai că nu este nejustificată, dar nu este nici excesivă în raport cu modul concret de săvârşire a faptelor de către inculpat şi cu rezonanţa acestora pe plan intim-personal, dar şi la nivelul comunităţii locale.

c) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitarea fiind de reducere a cuantumului acesteia.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., este sancţionată cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi a fost săvârşită în împrejurări/condiţii care pot atrage un regim sancţionator sever (forma continuată a infracţiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)).

Cu toate acestea, instanţa de fond nu a sporit pedeapsa către maximul special şi nici nu a adăugat un spor de pedeapsă (conform art. 42, respectiv, art. 39 alin. (4) C. proc. pen.), optând pentru aplicarea unei pedepse de 19 ani închisoare, cuantum orientat către media limitelor de pedeapsă, reţinând că infracţiunea care a atras starea de recidivă a fost tot viol, împrejurare care sugerează un anumit tip de comportament infracţional al inculpatului (cazier, din care rezultă o condamnare de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.).

În raport cu aceste criterii legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru o reducere a pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând concluzia că scopul pedepsei aplicate poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanţe, Înalta Curte - însuşindu-şi integral argumentele instanţei de fond şi ale instanţei de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secţiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F.N. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 06 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 august 2010 la 13 decembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4239/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4226/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4227/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4230/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4239/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4243/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4246/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4247/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs