ICCJ. Decizia nr. 4246/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4246/2011
Dosar nr. 9841/1/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea premergătoare de şedinţă din 30 noiembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 28424/3/2010, apreciind că există motive de amânarea pronunţării, a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, dispunând în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) având în vedere şi dispoziţiile art. 136 din acelaşi cod menţinerea stării de arest printre alţii a recurenţilor inculpaţi din prezenta cauză.
Dispunând astfel, instanţa a constatat că inculpaţii au fost arestaţi preventiv prin încheierea din 15 aprilie 2010 apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că sunt incidente cazurile prevăzute de art. 148 lit. b), e) şi f) C. proc. pen. - măsură prelungită/menţinută succesiv pe parcursul procesului penal până la momentul actual - existând motive de bănuială legitimă privind săvârşirea unor infracţiuni grave pedepsite peste 4 ani de închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică constând în aceea că inculpaţii înarmaţi cu premeditare şi pentru a intimida părţile vătămate şi a le determina astfel să părăsească spaţiul închiriat pentru activităţi de colectare a fierului vechi, au pătruns în imobilul din Bucureşti, în timp ce inculpatul minor M.I. asigura paza locului, au înjunghiat părţile vătămate sustrăgându-le totodată sume de bani.
Prin Sentinţa nr. 961/F din 15 decembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288 - 291 C. proc. pen. cu respectarea dreptului la apărare şi garanţiilor procedurale prev. de art. 170 alin. (2) şi art. 171 C. proc. pen. a fost confirmată săvârşirea infracţiunilor amintite hotărându-se condamnarea inculpaţilor la pedepsele rezultante de 7 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, soluţiei impusă verificărilor legale actuale în apel potrivit art. 361 şi urm. C. proc. pen.
Recursurile în termen declarate împotriva încheierii amintite de inculpaţi cu solicitarea de a se avea în vedere perioada relativ îndelungată a arestării preventive apreciată ca depăşind termenul rezonabil prev. de art. 5 parag. 2 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a dispune revocarea măsurii preventive amintite prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Soluţia de condamnare în primă instanţă a inculpaţilor la pedepsele rezultante de 7 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, atestă că temeiurile ce au determinat arestarea lor preventivă subzistă în continuare şi impun menţinerea măsurii amintite potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (3) C. proc. pen. astfel cum corect a constatat instanţa de apel.
În plus, condamnarea în primă instanţă, chiar nedefinitivă de către un tribunal competent, justifică menţinerea arestării preventivă a inculpaţilor pentru temeiul nou prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „dacă este obţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent";.
Pe de altă parte evaluarea concretă asupra caracterului rezonabil al duratei privării de libertate mai are în vedere pe lângă gravitatea faptelor şi probele potrivit cărora inculpaţii sunt presupuşii autori al infracţiunilor, pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă existând date că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ca atare, aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. solicitată de recurenţii inculpaţi este nejustificată, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.T.M. şi S.M. împotriva Încheierii din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 28424/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa publică, azi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4247/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4243/2011. Penal → |
|---|
