ICCJ. Decizia nr. 4247/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4247/2011
Dosar nr. 9846/1/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
Curtea de Apel Bacău, prin încheierea premergătoare de şedinţă din 07 decembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 239/32/2011, ca instanţă învestită cu judecarea cauzei în fond, a dispus în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) având în vedere şi dispoziţiile art. 136 din acelaşi cod menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
În baza art. 139 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestări preventive a inculpaţilor s-a apreciat de către instanţa de fond că această măsură este legală şi temeinică şi contrar susţinerilor inculpaţilor s-a constatat că continue să existe suficiente probe şi indicii temeinicie în sensul dispoziţiilor 143 C. proc. pen. care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracţiunile ce fac obiectul cauzei.
S-a mai apreciat că sunt suficiente probe care să creeze bănuială rezonabilă că inculpaţii sunt autorii faptei reţinute în actul de acuzare în timp ce probele capabile să atragă condamnarea trebuie să stabilească în mod indubitabil vinovăţia acestora.
S-a arătat că dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. îşi găseşte aplicarea penală faţă de toţi inculpaţii, pericolul social potenţial s-a apreciat în raport de comportamentul inculpaţilor care neagă acuzaţiile aduse, de rezonanţa faptelor şi nu în ultimul rând de relaţia opiniei publice în raport de modalitatea de comitere şi persoana inculpaţilor raportată la calitatea de agenţi ai statului, limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, apreciindu-se astfel că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte s-a apreciat că termenul rezonabil nu a fost depăşit ţinând cont de complexitatea cauzei, probatoriu amplu de administrat şi comportamentul părţilor astfel încât protejarea libertăţii individuale şi pe cale de consecinţă îndeplinirea acestui deziderat, s-a apreciat că nu se poate face decât cu menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Recursurile în termen declarate împotriva încheierii amintite de inculpaţi cu motivarea arătată în partea introductivă a deciziei.
În prealabil Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu apărările făcute în faţa instanţei învestite cu judecarea acestei cauze în fond, ca instanţa de fond a examinat toate apărările inculpaţilor cu ample argumente de natură probatorie, legală şi jurisprudenţială şi pe cale de consecinţă, Înalta Curte îşi însuşeşte toate aceste argumente fără a face o reluare a acestora.
Ceea ce trebuie precizat în raport de obiectul cauzei este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care în numeroase hotărâri a exprimat principiul după care statului îi revine obligaţia de a da explicaţii plauzibile atunci când o persoană prezintă anumite leziuni, în prealabil arestării având o stare de sănătate bună, obligaţie care se aplică şi persoanelor deţinute după hotărâri de condamnare.
Deci, există o prezumţie de responsabilitate a statului (a agenţilor statului) faţă de o persoană aflată în custodia sa (într-un penitenciar) decedează.
În acest sens, indicăm hotărârile Satik şi alţii vs. Turcia; Veznedaroglu vs. Turcia; Valasinas vs. Lituania; Ramsahai vs. Olanda şi altele.
Fără a relua celelalte argumente ale judecătorului de fond, apărarea inculpaţilor că pe parcursul cercetărilor judecătoreşti au apărut contradicţii între declaraţiile date de persoanele audiate, nu conduce la încetarea sau dispariţia temeiurilor ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, aceasta fiind o chestiune de evaluare a probelor cu ocazia pronunţării în fond a hotărârii; nici apărarea „că au intervenit conform fişei postului, respectiv la primirea ordinului"; şi ca atare nu s-ar face vinovaţi de săvârşirea faptelor presupus săvârşite, de asemenea cum de altfel s-a mai şi precizat de Înalta Curte în cadrul altui recurs promovat de către inculpaţi, este o problemă specifică evaluării probelor de către instanţa de fond şi pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Ca atare, Înalta Curte apreciind că încheierea atacată este legală şi temeinică în sensul menţinerii măsurii arestării preventive apreciază ca neîntemeiată apărarea acestora în sensul înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N., B.P.D., C.B., M.V. şi I.C.C. împotriva încheierii din 07 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău - secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 239/32/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4246/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
