ICCJ. Decizia nr. 4252/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4252/2011

Dosar nr. 3431/85/2009

Şedinţa publică din 14 decembrie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 30 din 2 februarie 2011 a Tribunalului Sibiu, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c), cu reţinerea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I., cetăţean român, cioban, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Ş., jud. Arad, cu reşedinţa în comuna P.S., jud. Sibiu la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a hotărârii, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la eliberarea din penitenciar.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de S.C.J.U. Sibiu şi a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea acestuia suma de 6.944,20 RON plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data stingerii datoriei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate M.I.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.I., domiciliat comuna P., jud. Tulcea, împotriva inculpatului D.I. şi în consecinţă, a fost obligat acesta la plata în favoarea părţii civile a sumei de 142.696 RON, cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte pretenţii formulate de partea civilă M.I.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului ridicat de organele de poliţie şi înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Sibiu.

În baza art. 353 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător aplicat prin Ordonanţa procurorului din 6 august 2009 asupra imobilului proprietatea inculpatului din com. S., jud. Arad.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D.I. să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în cuantum de 1.800 RON.

S-a reţinut că inculpatul este unchiul părţii vătămate M.I., cu care, până la data incidentului, era în relaţii deosebit de bune. În data de 6 iunie 2009, în jurul orelor 19:00, partea vătămată M.I. şi familia au ajuns în comuna P.S., jud. Sibiu, unde au în proprietate un imobil, cu intenţia de a celebra sărbătoarea religioasă a Rusaliilor.

După coborârea din autoturism, partea vătămată şi-a întâlnit consătenii şi rudele, printre cei menţionaţi fiind şi D.I., care deţine un imobil situat în apropierea celui pe care îl are în proprietate partea vătămată. Revederea părţii vătămate cu rudele s-a desfăşurat conform tradiţiei, în sensul că s-au purtat discuţii la masa la care au servit băutură şi mâncare, iniţial la locuinţa inculpatului D.I., apoi în imobilul locuit de partea vătămată.

În jurul orelor 24:00, după ce partea vătămată a acceptat propunerea făcută de unchiul său D.I., de a mai bea împreună un pahar de ţuică, s-au deplasat împreună la imobilul locuit de inculpat. Fiul părţii vătămate i-a observat pe cei doi la poartă în timp ce inculpatul încerca să o descuie şi nu reuşea din cauza stării avansate de ebrietate. El a fost cel care le-a descuiat poarta şi a susţinut în declaraţia dată că în imobilul inculpatului nu mai erau alte persoane.

Imediat după pătrunderea în curtea imobilului, după primele câteva minute, întrucât li se terminase băutura, inculpatul a plecat de la masă, iar când a revenit, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, şi-a atacat cu un cuţit nepotul, aplicându-i mai multe lovituri care au vizat zona toracelui şi abdomenului. Partea vătămată a încercat să pareze aceste lovituri şi astfel a redus intensitatea şi numărul lor, dar violenţele exercitate asupra lui s-au soldat cu leziuni traumatice grave. M.I. a reuşit să iasă din curtea locuinţei inculpatului şi să se deplaseze la domiciliul său, unde a spus soţiei ce s-a întâmplat. A fost transportat cu ambulanţa la S.C.J.U. Sibiu, unde a fost spitalizat şi supus intervenţiei chirurgicale de laparatomie.

Constatarea medico-legală efectuată a concluzionat că partea vătămată a suferit multiple plăgi tăiate înţepate toracice şi abdominale, între care una penetrantă abdominal cu perforaţie de intestin gros, produse prin lovirea repetată cu corpuri tăietor-înţepătoare, în noaptea de 6 - 7 iunie 2009, care necesită îngrijiri medicale de 80 - 90 zile pentru vindecare, prin producerea cărora viaţa victimei a fost pusă în primejdie. Expertiza medico-legală efectuată în cursul cercetării judecătoreşti a prelungit numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite iniţial pentru partea vătămată, la 110 - 120.

Cuţitul folosit pentru agresarea părţii vătămate a fost ridicat din locuinţa învinuitului, iar expertiza serologică la care a fost supus a conchis că pe lama acestuia sunt urme de sânge uman aparţinând grupei sanguine B III.

Această stare de fapt a fost reţinută în principal din declaraţia părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţiile membrilor familiei acestuia. Faţă de faptul că în cauză nu au existat martori oculari într-adevăr nu există probe testimoniale directe, însă nu se vede ce motive ar fi avut partea vătămată să-l acuze pe unchiul său de agresiune, relaţiile dintre ei fiind iniţial bune. În plus, din declaraţiile fiului părţii vătămate s-a reţinut că în curtea imobilului inculpatului au intrat doar cei doi (în stare avansată de ebrietate), şi la scurt timp (10 - 15 minute), a fost sunat de mama lui că tatăl său a venit înjunghiat acasă. Este evident că în acest timp scurt doar inculpatul şi partea vătămată s-au putut afla în curtea de la imobilul şi din declaraţia fiului inculpatului instanţa reţine că D.I. locuia singur.

Din declaraţia soţiei părţii vătămate, ea fiind prima persoană cu care M.I. a intrat în contact după agresiune, reţinem că partea vătămată a afirmat că cel care l-a înjunghiat era unchiul lui, inculpatul D.I., exprimându-se în sensul: „ajungi să te omoare neamurile”. Martorului L.I., ajuns imediat la domiciliul părţii vătămate (5 - 10 minute), a declarat că familia i-a povestit că acesta ar fi fost înjunghiat de inculpat.

Chiar şi fiul inculpatului, în momentul când a venit în comună, a aflat de la toţi sătenii că tatăl său este autorul agresiunii.

Faptul că inculpatul, din cauza stării de beţie avansată, nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat nu este un aspect care să determine instanţa să creadă că nu el este autorul agresiunii. În acest sens, s-a reţinut că au fost găsite urme de sânge în curtea şi holul imobilului folosit de inculpat. De asemenea, pe hainele acestuia au fost găsite pete de sânge la un interval de 3 ore de la săvârşirea faptei. Expertiza medico-legală a concluzionat că leziunile părţii vătămate s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri tăietor-înţepătoare, iar pe cuţitul ridicat de la faţa locului au fost găsite urme de sânge uman.

Faptul că substanţa recoltată de pe mâna inculpatului nu este sânge uman s-a apreciat că singură această probă faţă de întreg materialul probator al cauzei nu este de natură să creeze un dubiu instanţei ce să ducă la achitarea lui D.I., aşa cum a solicitat apărarea.

Instanţa a încercat să stabilească dacă inculpatul a acţionat sau nu cu discernământ, având în vedere vârsta acestuia, actul medical depus - conform căruia D.I. ar suferi de demenţă Allzheimer cu debut tardiv - şi starea avansată de ebrietate. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cursul urmăriri penale şi completarea la acest raport, dispusă de instanţă, s-a reţinut că inculpatul prezintă doar o tulburarea cognitivă uşoară pe fond vascular şi degenerativ, şi nu se confirmă existenţa afecţiunii Allzheimer, a acţionat cu discernământul păstrat având regimul beţiei voluntare. Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în săvârşirea faptei imputate, vinovăţie pe deplin dovedită de toate probele testimoniale, materiale ştiinţifice ale cauzei, aşa încât s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiuni de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1), lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel:

- limitele legale de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, care sunt de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni;

- gradul de pericol social al faptei săvârşite, rezultat din aceea că faptele lui au avut ca urmare vătămarea deosebit de gravă;

- împrejurările concrete în care fapta a fost comisă: faptul că aceştia erau sub influenţa băuturilor alcoolice;

- circumstanţele personale ale inculpatului: vârsta acestuia - 75 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a avut o atitudine sinceră nici în cursul urmăririi penale, nici în faţa instanţei, negând tot timpul săvârşirea acesteia şi încercând să inducă în eroare instanţa asupra discernământului său, prin prezentarea existenţei unei boli care s-a dovedit a fi nereală, cu ocazia audierii încercând să acrediteze ideea că ar suferi de hipoacuzie, aspect neconfirmat de vrun act medical, sau de vreun martor şi care nici nu a reieşit din cercetările efectuate în faza de urmărire penală; nu a conştientizat gravitatea faptei sale, este rudă apropiată cu partea vătămată;

Conform concluziilor referatului presentenţial, inculpatul se referă la infracţiune ca la o întâmplare nefericită: „necazul”, atitudine ce denotă refuzul lui de a-şi asuma responsabilitatea pentru comportamentul avut, acesta subliniind faptul că în momentul comiterii faptei se afla în stare avansată de ebrietate, ca şi cum aceasta ar justifica şi scuza comiterea faptei.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.: comportamentul bun al inculpatului anterior săvârşirii faptei. Reţinerea vreunei alte circumstanţe atenuante nu se poate face în cauză, iar faţă de întreg comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal s-a apreciat că nu există niciun temei de reducere a pedepsei aşa încât să poată fi aplicabile dispoziţiile art. 861 C. pen. Doar pentru ca inculpatul să poată beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (dată fiind vârsta sa înaintată), nu se justifică aplicarea unei pedepse mai reduse de 6 ani închisoare. Aceasta va fi executată în regim de penitenciar.

Inculpatului i se va aplica şi pedeapsa accesorie, interzicându-se exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.: dreptul de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, întrucât considerăm că exercitarea acestora este incompatibilă cu persoana inculpatului, faţă de gravitatea faptei comise, ceea ce relevă că nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale, cum este viaţa. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă şi la integritate corporală, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara. Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor civile amintite pe durata executării pedepsei.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200.000 euro, din care 100.000 euro lei reprezintă daune morale, iar 100.000 euro, daune materiale. În dovedirea acestor pretenţii au fost audiaţi 2 martori pentru daune morale şi 2 martori pentru daunele materiale, fiind depus şi un raport de expertiză extrajudiciară pentru a dovedi prejudiciul încercat de partea vătămată rezultat din pierderea producţiei agricole pe 903 ha teren şi pierderea producţiei din sectorul zootehnic, ca urmare a faptului că nu s-a putut ocupa de mulsul oilor şi îngrăşatul berbecuţilor.

Sub aspectul daunelor morale solicitate, în cuantum de 100.000 euro, dat fiind numărul de îngrijiri medicale, leziunile suferite, intervenţiile chirurgicale la care a fost supus şi perioada de spitalizare, instanţa a apreciat ca fiind justificată acordarea acestora în cuantum de 15.000 euro.

În ce priveşte daunele materiale, s-a apreciat că s-a făcut dovada cu actele depuse la A.P.I.A. că inculpatul deţine o suprafaţă de 903 ha teren, ce erau cultivate cu grâu, orz, orzoaică, plante de nutreţ. A fost apreciată ca şi corectă modalitatea de calcul făcută de expertiza depusă de partea civilă, care a avut în vedere valoarea medie a producţiei la preţ de vânzare în funcţie de producţiile medii ale anului 2009, realizate de producătorii agricoli din zonă. Astfel, apar ca fiind justificate pierderile în sectorul vegetal în sumă de 115.216 RON pentru suprafaţa de 830 ha din zona P., la care se adaugă o pierdere de 27.480 RON din zona T., rezultând o valoare totală de 142.696 RON. Partea vătămată a făcut dovada cu cei doi martori audiaţi în cauză că terenurile au fost semănate şi urmau a fi angajate persoane şi plătite utilaje pentru recoltat. Întrucât în perioada recoltărilor s-a dovedit că partea vătămată a fost fie în spital, fie imobilizat la pat acasă, motiv pentru care cei doi angajaţi, B. şi T., nu au putut contracta utilaje pentru recoltarea suprafeţelor cultivate, apreciem că prejudiciul este dovedit, valoarea acestuia este certă (conform expertizei) şi există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi pierderile suferite de partea vătămată în sectorul vegetal.

S-a apreciat însă că nu aceeaşi este situaţia în sectorul zootehnic, întrucât a rezultat din declaraţia martorului B. că la ferma unde se ţineau animalele lucrau în jur de 20 persoane, care apreciem noi că ar fi putut fi coordonate de fiul inculpatului, în vârstă de 25 de ani. În plus de aceasta, expertiza a stabilit un prejudiciu rezultat din aceea că nu ar fi fost mulse toate oile mame şi din aceea că nu s-a realizat sporul mediu pe zi furajată cu 110 grame, ceea ce a dus la nerealizarea greutăţii mediei de livrare, faţă de 40 kg/cap, realizându-se 26 kg/cap. Apreciem în primul rând că nu s-a dovedit cu certitudine existenţa unui prejudiciu în sectorul zootehnic, întrucât tineretul ovin respectiv ar fi putut fi valorificat anul următor. În al doilea rând s-a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului, împrejurarea că partea vătămată a fost imobilizată la pat şi rezultatul constând în aceea că tineretul ovin pregătit pentru îngrăşat în 2009 nu a realizat greutatea medie de livrare. Şi, nu în ultimul rând, s-a apreciat că aceste disfuncţionalităţi din sectorul zootehnic ar fi trebuit verificate în teren de către un expert, în această materie, şi nu de un expert contabil pe baza unor date statistice. Diferenţa între prejudiciul în sectorul zootehnic şi cel vegetal este că în acest din urmă caz s-a făcut dovada cu 2 martori, că respectivele culturi nu au fost recoltate, în timp ce în primul caz nu s-a făcut dovada că tineretul ovin nu a ajuns la greutatea necesară livrării în anul 2009.

Fiind întrunite deci condiţiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 999 C. civ.: faptă ilicită, existenţa vinovăţiei în sarcina inculpatului, prejudiciul cauzat părţii vătămate şi legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit, aşa cum anterior s-a expus, şi fapta inculpatului D.I., instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.I. şi a obligat inculpatul la daune morale în cuantum de 15.000 euro şi daune materiale în valoarea de 142.696 RON.

Celelalte pretenţii formulate de partea civilă M.I. constând în prejudiciul din sectorul zootehnic au fost respinse, pentru lipsa caracterului cert al prejudiciului şi pentru nedovedirea legăturii de cauzalitate. Restul daunelor morale de asemenea nu s-au acordat, instanţa apreciind ca justificată doar suma de 15.000 euro.

În cauză s-au mai constituit părţi civile S.C.J.U. Sibiu, cu suma de 6.942,2 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu partea civilă în perioada 7 iunie 2009 - 16 august 2009. Întrucât aceste cheltuieli au fost pricinuite de inculpat, ele vor fi acordate în baza art. 998 C. civ. şi 313 din Legea nr. 95/2006.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă M.I.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul legal instituit de art. 363 C. proc. pen., inculpatul D.I., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte, relevate în memoriul depus la dosar.

- soluţia de condamnare a inculpatului D.I. se fundamentează pe un probatoriu insuficient şi eronat interpretat, în cauză neexistând date certe care să confirme, mai presus de orice dubiu, că inculpatul este autorul agresiunii;

- vinovăţia inculpatului a fost reţinută în considerarea unor probe exclusiv indirecte, existând un dubiu puternic asupra culpabilităţii acestuia;

- încadrarea juridică dată faptei este greşită, acţiunile inculpatului putând fi circumscrise infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi nicidecum tentativei de omor;

- sancţiunea penală aplicată inculpatului, cât şi modalitatea de executare stabilită de către instanţa de fond sunt excesiv de severe în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP); tribunalul a ignorat vârsta înaintată a inculpatului, relaţiile de rudenie dintre părţi şi lipsa antecedentelor penale, elemente ce ar fi justificat o pedeapsă mai puţin severă;

- pretenţiile materiale şi morale formulate de către partea civilă M.I. nu au fost dovedite conform cerinţelor art. 1169 C. civ., astfel încât acordarea lor este total nejustificată.

Sub acest aspect, partea civilă nu a produs probe certe care să ateste că terenul agricol despre care face vorbire i-ar fi adus un profit în ultimii ani şi că ar fi obţinut producţie agricolă ca urmare a exploatării acestuia.

Curtea a pus în vedere inculpatului că are posibilitatea de a fi ascultat în faţa sa, acesta prezentând propria versiune asupra evenimentelor.

În procedura apelului a fost administrată proba testimonială cu martorul M.I.A., martor propus în circumstanţiere.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

1. Prima instanţă a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar: proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport de expertiză medico-legală serologică, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţiile părţii vătămate M.I., depoziţiile martorilor L.I., M.P., M.I. jr., M.A., completarea la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

2. Curtea a arătat că jurisdicţia inferioară a realizat, contrar susţinerilor inculpatului, o evaluare judicioasă a probelor din dosar, în conformitate cu exigenţele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului D.I., în limitele infracţiunii expuse.

3. Curtea a reţinut, la rândul său, sub raportul bazei factuale, că în data de 6 iunie 2009 inculpatul şi victima au decis să continue petrecerea începută la imobilul acestuia din urmă, deplasându-se singuri şi într-o evidentă stare de ebrietate la domiciliul inculpatului.

Aici inculpatul, fără un motiv precizat, a aplicat victimei, care este şi nepotul său, lovituri repetate şi intense ce au vizat zona toracelui şi a abdomenului, cauzându-i, cu tot efortul acestuia de a contracara agresiunile, leziuni traumatice grave, care i-au pus viaţa în pericol.

4. Curtea nu a acceptat apărările formulate de către inculpat, în sensul că nu-şi aminteşte nimic din incidentul derulat în curtea sa, invocând stări de amnezie şi de confuzie datorate vârstei şi a unui posibile diagnostic de maladie Allzheimer.

5. Curtea a apreciat că jurisdicţia inferioară a analizat apărările inculpatului în acest sens, ele fiind infirmate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică dispus în cauză.

6. Curtea a înlăturat criticile aduse de către inculpat în sensul că soluţia de condamnare se întemeiază pe un probatoriu insuficient şi eronat interpretat, întrucât nu există probe directe care să confirme că el este autorul infracţiunii.

7. În acest sens, Curtea a făcut precizarea că sarcina probei mai presus de orice îndoială se întemeiază pe coroborarea unor prezumţii suficient de puternice, clare şi concordante, sau pe situaţii de fapt necontestate.

8. Fără a nega susţinerile inculpatului, în sensul inexistenţei unor probe testimoniale directe, imediate, Curtea a subliniat că acestea nu sunt şi suficiente pentru a justifica exonerarea sa de răspundere penală.

9. Relevante sunt, în acest sens, declaraţiile părţii civile care, deşi nu pot avea valoare probatorie deplină, se coroborează cu probele ştiinţifice de la dosar: raport de expertiză medico-legală, cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului, cât şi cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

10. Curtea a arătat că ansamblul mijloacelor de probă sus-amintite confirmă elementele factuale reţinute de către tribunal şi reprezintă temeiuri suficiente şi raţionale de a aprecia asupra culpabilităţii inculpatului.

11. Este de netăgăduit că asupra victimei au fost exercitate acte de agresiune repetate, în curtea inculpatului, în circumstanţele în care în acel perimetru nu se aflau în momentul respectiv alte persoane. Aceste aspecte, coroborate cu declaraţiile victimei, rapoartele de expertiză medico-legală şi ceea ce este esenţial: procesul-verbal de cercetare a obiectului vulnerant - cuţit, aflat la faţa locului, precum şi a vestimentaţiei inculpatului, atestă, fără echivoc, calitatea inculpatului de autor al infracţiunii de tentativă de omor.

12. Vizând critica adusă calificării juridice a faptei, Curtea a reţinut, în urma examinării elementelor factuale de la dosar, că acţiunile inculpatului nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen., fiind specifice atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al celei subiective, infracţiunii de omor în forma tentativei.

13. Curtea a arătat că aplicarea de lovituri intense şi repetate, în zone vitale ale corpului, cu obiecte vulnerante, apte să producă rezultatul letal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, în forma tentativei - în speţa de faţă.

14. Vizând lipsa elementului volitiv, intenţional, Curtea a apreciat că acesta rezultă fără tăgadă din materialitatea actelor de agresiune, intensitatea acestora şi zonele vitale vizate.

15. Referitor la motivul de netemeinicie invocat, Curtea a considerat, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că acesta este întemeiat.

16. Relevând aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea a apreciat, în urma examinării actelor şi lucrărilor de la dosar (cazier judiciar, depoziţia martorului M.I.A.) că acesta este o persoană vârstnică (75 de ani) cu un comportament social şi familial ireproşabil şi care nu a avut până în acest moment abateri de conduită.

17. Curtea a considerat că în cauză sancţiunea penală aplicată, în cuantum de 6 ani închisoare, excede posibilităţilor reale de reeducare a inculpatului, reprezentând o măsură disproporţionată şi nejustificată în raport cu gravitatea concretă a faptei, circumstanţele în care a fost săvârşită şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.

18. Curtea a apreciat însă, în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, că aceasta a fost corect individualizată, în cauză neexistând motive suficiente şi relevante care să justifice aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau 861 C. pen.

19. Chiar dacă anumite aspecte ce ţin de persoana inculpatului (vârsta, lipsa antecedentelor penale) au avut un rol preeminent în redozarea sancţiunii aplicate, Curtea a arătat că în cauză nu trebuie ignorată poziţia procesuală a inculpatului, de negare constantă a faptei şi poziţionarea sa faţă de incident (aspecte relevate de referatul de evaluare presentenţială).

20. Curtea a considerat că stabilirea unei modalităţi de executare ca cea prevăzută de art. 861 C. pen. nu poate oferi garanţii suficiente asupra atingerii scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 C. pen., nefiind aptă să reprezinte un mijloc de constrângere eficient (avându-se în vedere reacţiile necontrolate ale inculpatului în descrierea stării de fapt reţinute).

21. Ca atare, Curtea a apreciat că singura modalitate prin care s-ar asigura o reeducare şi prevenţie reală şi suficientă este ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa aplicată.

22. Vizând criticile aduse soluţionării laturii civile a cauzei, Curtea a reţinut că acestea sunt vădit nefondate, susţinerile inculpatului fiind infirmate de ansamblul materialului probator de la dosar: depoziţiile martorilor B.C. şi T.G. şi raportul de evaluare exploatare agricolă.

23. Referitor la daunele morale acordate părţii civile, Curtea a arătat că în cauză nu există raţiuni suficiente care să justifice diminuarea acestora.

Curtea a considerat că victima a suportat, pe lângă serioase traume fizice, şi privaţiunile specifice spitalizării şi convalescenţei, când pentru o perioadă semnificativă de timp a fost în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea şi a duce o viaţă normală.

În acest sens, o reducere substanţială a cuantumului daunelor morale ar rupe echilibrul dintre dreptul său la o satisfacţie echitabilă şi întinderea prejudiciului suportat.

24. Curtea a arătat că prima instanţă a acordat preeminenţă doar acelor probe care au fost în măsură a fi coroborate cu actele şi lucrările de la dosar.

Chiar dacă raportul de evaluare exploatare agricolă reprezintă o probă extrajudiciară, concluziile acestuia se coroborează cu elementele şi datele relevate de martorii audiaţi în cauză, martori care cunosc în amănunt anvergura activităţii profesionale a victimei.

25. S-a reţinut că tribunalul a înlăturat argumentat o serie de pretenţii ale părţii civile (cele referitoare la pierderile suportate în domeniul zootehnic), astfel încât au fost acordate, contrar susţinerilor inculpatului, doar acele sume de bani considerate ca justificate şi de care victima a fost privată ca urmare a imposibilităţii de a-şi coordona afacerile.

26. Faţă de cele ce preced, Curtea, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul D.I., desfiinţând sentinţa penală atacată numai sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepsei, şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite, a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 4 (patru) ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 78/A din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul D.I. împotriva Sentinţei penale nr. 30/2011, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3431/85/2009.

S-a desfiinţat sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepsei, şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 4 (patru) ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de 50 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs partea civilă M.I. şi inculpatul D.I.

În recursul declarat de partea civilă, decizia a fost atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din apel şi menţinerea sentinţei instanţei de fond numai sub aspectul laturii penale, respectiv al cuantumului pedepsei aplicate, arătând că partea vătămată este nepotul inculpatului, parte vătămată care a avut nevoie de peste 120 de zile de îngrijiri medicale ca urmare a săvârşirii faptei de către inculpat.

În recursul declarat de inculpatul D.I., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 14, 18, 172 C. proc. pen., s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond pentru administrarea probatoriilor, respectiv efectuarea unei adrese către spital pentru a se comunica datele necesare lămuririi pe deplin a cauzei, a arătat că deşi a anexat schiţa imobilului respectiv, instanţa nu a analizat-o, astfel că, a apreciat că s-a comis o gravă eroare de fapt.

S-a solicitat ca în raport de toate probele aflate la dosar să se dispună achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi aplicarea suspendării sub supraveghere sau suspendarea condiţionată, a arătat că a depus la dosarul cauzei caracterizarea emisă de către preotul paroh. S-a mai susţinut starea de sănătate precară a inculpatului, vârsta acestuia de 75 de ani, susţinând că nu există probe directe care să stabilească vinovăţia inculpatului. S-a mai arătat că şi în situaţia în care nu va fi schimbată încadrarea juridică, solicită aplicarea suspendării sub supraveghere sau suspendarea condiţionată; cu privire la latura civilă s-a solicitat respingerea pretenţiilor civile întrucât acestea nu au fost demonstrate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică promovate în recursurile de faţă şi de cazurile de casare sus-menţionate, Înalta Curte are în vedere, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul declarat de partea civilă M.I. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recursul declarat de inculpatul D.I. se priveşte ca fondat şi va fi admis în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen.

1.a) Este nefondată prima din criticile invocate prin recursul declarat de inculpatul D.I., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., prin care se tinde la casarea cu trimitere spre instanţa de fond, respectiv efectuarea unei adrese către S.C.J.U. Timişoara pentru a comunica alte date relative la starea de sănătate psihică a inculpatului.

Aceasta, întrucât în cauză a fost efectuat Raportul de expertiză medicală psihiatrică din 26 august 2009 al S.M.L.J. Sibiu, care a concluzionat că:

1) inculpatul D.I. prezintă tulburare cognitivă uşoară pe fond vascular şi degenerativ;

2) a acţionat cu discernământ păstrat;

3) are regimul beţiei voluntare.

De altfel, din completarea la acest raport, dispusă de instanţa de fond, s-a reţinut că inculpatul prezintă doar o tulburare cognitivă uşoară pe fond vascular şi degenerativ, şi nu se confirmă existenţa afecţiunii Allzheimer, a acţionat cu discernământul păstrat, având regimul beţiei voluntare. Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în săvârşirea faptei imputate, vinovăţie pe deplin dovedită de toate probele testimoniale, materiale şi ştiinţifice ale cauzei.

1.b) Nu este pertinentă nici secunda critică din recursul inculpatului D.I., prin care se pretinde incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru a se statua grava eroare de fapt a hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa de fond menţinută prin decizia instanţei de apel, întrucât pentru aceasta este necesară existenţa unei contradicţii esenţiale, intrinseci, necontroversate şi manifeste, între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză; ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, prima instanţă, în baza unui examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză, a reţinut că hotărârea pronunţată, menţinută prin cea a instanţei de prim control judiciar, în mod judicios situaţia de fapt imputată, constând în aceea că în noaptea de 6 - 7 iunie 2009, pe fondul consumului de alcool, în curtea imobilului din comuna P.S. pe care îl ocupa inculpatul, i-a aplicat nepotului său, partea vătămată M.I., lovituri repetate şi de intensitate deosebită, în zone anatomice vitale, cu un cuţit, violenţe soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, respectiv multiple plăgi tăiate înţepate toracice şi abdominale, între care una penetrantă abdominal, cu perforaţie de intestin gros, în urma căreia viaţa victimei a fost a fost pusă în primejdie, salvarea acestuia datorându-se constituţiei robuste şi îngrijirilor medicale oportun acordate.

În cursul urmăriri penale s-au administrat următoarele probe:

- procesul-verbal de cercetare a curţii imobilului din comuna P.S., jud. Sibiu, locuit de învinuitul D.I., activitate în urma căreia a fost găsit cuţitul folosit la agresarea victimei, obiect pe lama căruia erau prezente urme materie brun-roşcată, asemănătoare sângelui, urme materie de aceeaşi culoare fiind prezente pe vestimentaţia învinuitului, pe mâinile acestuia, în curtea locuinţei învinuitului, în stradă, între locuinţa învinuitului şi locuinţa părţii vătămate;

- raportul de constatare medico-legală din 2 iulie 2009, al S.J.M.L. Sibiu, în care se conchide că partea vătămată M.I. a suferit multiple plăgi tăiate-înţepate, toracice şi abdominale, între care una penetrantă abdominal cu perforaţie de intestin gros, leziuni care pot data din noaptea de 6 - 7 iunie 2009, produse prin lovire repetată cu corpuri tăietor-înţepătoare, care a necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni în urma cărora viaţa i-a fost pusă în primejdie;

- raportul de expertiză medico-legală serologică din 25 septembrie 2009 al S.J.M.L. Sibiu, în care se concluzionează că urmele biologice existente pe lama cuţitului găsit în curtea învinuitului D.I. sunt de sânge uman şi aparţin grupei sanguine B III;

- raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul D.I., în concluziile căruia se reţine că învinuitul prezintă o tulburare cognitivă uşoară pe fond vascular şi degenerativ şi că infracţiunea a săvârşit-o cu discernământul păstrat;

- declaraţia părţii vătămate M.I., din care reiese că în noaptea de 6 - 7 iunie 2009, în curtea imobilului în care locuieşte în comuna P.S., jud.Sibiu, inculpatul D.I., care îi este unchi, aflat într-o stare avansată de ebrietate, l-a atacat şi lovit în mod repetat, cu cuţitul, fără niciun motiv, pe parcursul atacului învinuitul afirmând că de mâna lui va muri;

- declaraţiile martorilor L.I. şi M.P., din care s-a reţinut că în data de 6 iunie 2009, după sosirea în comuna P.S., jud. Sibiu, partea vătămată M.I. a stat de vorbă cu mai multe rude şi consăteni, cu care a consumat băutură şi mâncare, printre aceştia fiind şi unchiul său, învinuitul D.I., fără să existe probleme controversate sau cea mai mică divergenţă între ei şi că relaţiile dintre partea vătămată şi învinuit erau foarte bune;

- declaraţia martorului M.I. junior, fiul părţii vătămate, care precizează că, în noaptea de 6 - 7 iunie 2009, în jurul orelor 24:00, i-a văzut pe învinuit şi pe partea vătămată, în faţa porţii imobilului locuit de învinuit, că învinuitul era în imposibilitatea de a descuia poarta de acces, că în curtea casei au intrat doar partea vătămată şi învinuitul, iar la scurt timp, partea vătămată a venit la domiciliul său, cu plăgi înjunghiate, afirmând că i-au fost produse de unchiul său, învinuitul D.I.;

- declaraţia martorei M.A., care specifică faptul că în data de 6 - 7 iunie 2009, după ce au ajuns în comuna P.S., soţul său, partea vătămată M.I., a stat de vorbă cu consătenii şi rudele, cu care a mâncat şi a băut, printre ei fiind şi unchiul său, învinuitul D.I., la locuinţa căruia partea vătămată a mers în jurul orelor 24:00, loc în care a fost lovit de învinuit, cu cuţitul, în mod repetat;

- declaraţia învinuitului D.I., în care menţionează că relaţiile cu partea vătămată, care îi este nepot, au fost foarte bune, că au consumat împreună alcool în noaptea de 6 - 7 iunie, dar nu îşi aminteşte că a exercitat vreun act de violenţă asupra acestuia.

În faţa instanţei de fond s-a procedat la audierea părţii vătămate, a martorilor L.I., M.I., fiul părţii vătămate, M.A., soţia părţii vătămate, D.G., fiul inculpatului, s-a efectuat o completare a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică care a stabilit că afecţiunea demenţă Allzheimer cu debut tardiv cu care a fost diagnosticat inculpatul în S.C.J.U. Timişoara nu a fost confirmată în urma examinărilor efectuate; s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale, prin care s-au prelungit zilele de îngrijiri medicale pentru partea vătămată stabilit iniţial la 80 - 90, la 110 - 120; s-a efectuat un referat de evaluare presentenţial al inculpatului.

Inculpatul a fost audiat în faţa primei instanţe, menţinându-şi poziţia expusă în cursul urmăririi penale, în sensul că nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat, din cauza stării avansate de ebrietate şi nu acceptă posibilitatea ca el să fi săvârşit fapta descrisă în rechizitoriu. În faţa aceleiaşi instanţe, inculpatul a acuzat o hipoacuzie gravă, problemă care se pare că nu a existat în cursul urmăriri penale, când a putut fi audiat de către procurori.

Această stare de fapt a fost reţinută în principal din declaraţia părţii vătămate nominalizate, care se coroborează cu declaraţiile membrilor familiei acestuia.

În plus, din declaraţiile fiului părţii vătămate se reţine că în curtea imobilului inculpatului-recurent au intrat doar cei doi (în stare avansată de ebrietate), şi la scurt timp (10 - 15 minute), a fost sunat de mama lui că tatăl său a venit înjunghiat acasă. Este evident că în acest timp scurt doar inculpatul-recurent şi partea vătămată s-au putut afla în curte şi din declaraţia fiului inculpatului, instanţa reţine că D.I. locuia singur.

Din declaraţia soţiei părţii vătămate, ea fiind prima persoană cu care M.I. a intrat în contact după agresiune, se reţine că partea vătămată a afirmat că cel care l-a înjunghiat era unchiul lui, inculpatul D.I., exprimându-se în sensul: „ajungi să te omoare neamurile”. Martorul L.I., ajuns imediat la domiciliul părţii vătămate (5 - 10 minute), a declarat că familia i-a povestit că acesta ar fi fost înjunghiat de inculpat.

Chiar şi fiul inculpatului, în momentul când a venit în comună, a aflat de la toţi sătenii că tatăl său este autorul agresiunii.

Faptul că inculpatul-recurent, din cauza stării de beţie avansată, nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat, nu determină aprecierea că nu el este autorul agresiunii, reţinându-se că au fost găsite urme de sânge în curtea şi holul imobilului folosit de inculpat. De asemenea, pe hainele acestuia au fost găsite pete de sânge la un interval de 3 ore de la săvârşirea faptei. Expertiza medico-legală a concluzionat că leziunile părţii vătămate s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri tăietor-înţepătoare, iar pe cuţitul ridicat de la faţa locului au fost găsite urme de sânge uman.

Faptul că substanţa recoltată de pe mâna inculpatului nu este sânge uman nu este de natură să creeze un dubiu care să ducă la achitarea lui D.I., aşa cum a solicitat apărarea.

1.c) Nu este întemeiată o altă critică din recursul promovat de inculpatul D.I. prin care în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (şi nu cel eronat avut în vedere de apărătorul ales, prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) se tinde la schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Încadrarea juridică dată faptei, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii sus-menţionate prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen., este judicios corectă în raport de natura corpului vulnerant folosit (cuţit tăietor, înţepător) şi de zona corpului victimei vizată, fiind aplicate mai multe lovituri de cuţit în torace şi abdomen, una perforând intestinul gros al părţii vătămate M.I. - în analiza laturii obiective a faptei comise.

Tot astfel, în analiza laturii subiective a faptei comise este decisivă statuarea că inculpatul-recurent D.I. a acţionat cu intenţie minimal indirectă în suprimarea vieţii victimei, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale de extremă violenţă şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat rezultatul producerii a actului letal.

1.d) Nu este pertinentă nici penultima critică din recursul formulat de către inculpatul deja nominalizat, prin care se tinde la dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen. sau a celei condiţionate în condiţiile art. 81 C. pen., întrucât scopul şi finalităţile pedepsei definitive prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv aceea ca pedeapsa stabilită prin cuantumul ei şi regimul de executare în detenţie să constituie o măsură reală de constrângere şi reeducare a inculpatului D.I. cu scopul său ataşat de exemplaritate şi severitate, cât şi necesara prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni de violenţă extremă pot fi atinse doar prin privarea de libertate la recurentul-inculpat.

Se concluzionează că nu există elemente care să justifice aplicarea vreuneia din modalităţile de suspendare a executării pedepsei ce a fost aplicată recurentului-inculpat D.I.

1.e) Totuşi, din oficiu, Înalta Curte, în tiparul de analiză al aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., are în vedere că cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de apel este excesiv de sever în raport de criteriile legale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât faţă de pericolul social generic şi concret al faptei comise, cât şi faţă de datele care circumstanţiază persoana inculpatului, în vârstă de peste 65 ani, fără antecedente penale, cioban, cu afecţiuni psihice.

Faţă de cele mai sus expuse, urmează a fi admis recursul său, a se dispune casarea în parte a ambelor hotărâri recurate şi va fi redusă pedeapsa principală aplicată la 3 ani închisoare.

1.f) Este nefondată critica recurentului-inculpat D.I. prin care se tinde la respingerea obligării sale la suma de 142.696 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, întrucât în faţa primei instanţe s-a făcut dovada cu actele depuse la A.P.I.A. că inculpatul deţine o suprafaţă de 903 ha teren, ce erau cultivate cu grâu, orz, orzoaică, plante de nutreţ. Este corectă modalitatea de calcul făcută în expertiza depusă de partea civilă care a avut în vedere valoarea medie a producţiei la preţ de vânzare în funcţie de producţiile medii ale anului 2009 realizate de producătorii agricoli din zonă. Astfel, apar ca fiind justificate pierderile în sectorul vegetal în sumă de 115.216 RON pentru suprafaţa de 830 ha din zona P., la care se adaugă o pierdere de 27.480 RON, din zona T., rezultând o valoare totală de 142.696 RON. Partea vătămată a făcut dovada cu cei doi martori audiaţi în cauză că terenurile au fost semănate şi urmau a fi angajate persoane şi plătite utilaje pentru recoltat. Întrucât în perioada recoltărilor s-a dovedit că partea vătămată a fost fie în spital, fie imobilizat la pat acasă, motiv pentru care cei doi angajaţi, B. şi T., nu au putut contracta utilaje pentru recoltarea suprafeţelor cultivate, rezultă că prejudiciul este dovedit, valoarea acestuia este certă şi există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi pierderile suferite de partea vătămată în sectorul vegetal.

1.g) Este însă fondată ultima din criticile recurentului-inculpat D.I. relativă la mărimea exagerată a cuantumului daunelor morale de 15.000 euro, pentru care s-a dispus obligarea sa, sens în care prin apreciere acest cuantum va fi redus, la suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

Între aceste limite de casare se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

2. Având în vedere cele expuse la punctul de analiză 1.e) de mai sus, prin care s-a motivat reducerea pedepsei aplicate recurentului-inculpat D.I. de la 4 ani la 3 ani închisoare este steril a mai fi analizat unicul motiv de critică din recursul declarat de partea civilă M.I., prin care se tindea simetric invers la majorarea aceleiaşi pedepse la 6 ani închisoare, în consecinţa casării deciziei de apel şi a menţinerii sentinţei instanţei de fond.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează în parte decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 30 din 2 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei şi latura civilă.

Rejudecând în aceste limite, reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului D.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

Reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii vătămate M.I. de la 15.000 euro la 5.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4253/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4251/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4252/2011. Penal