ICCJ. Decizia nr. 4289/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4289/2011
Dosar nr.1087/89/2010
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 320 din 28 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1087/89/2010, Tribunalul Vaslui, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.R.M. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
A aplicat art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 81 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A desfiinţat procesul-verbal din 24 octombrie 2007 emis de Postul de Poliţie al comunei M., jud. Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 2 martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.R.M. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 288 alin. (1), art. 291, art. 246 şi art. 213 C. pen., reţinându-se că în cursul lunii noiembrie 2007, acesta a primit de la I.V. suma de 100 RON, pe care să o remită agentului de poliţie B.A., în contul unei amenzi contravenţionale, pe care nu a mai predat-o şi a făcut menţiuni necorespunzătoare într-un proces-verbal, semnând în locul contravenientului şi necomunicându-i acestuia, aşa încât contravenientul I.V. a fost lipsit de posibilitatea de a contesta în termen legal procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Partea vătămata I.V. domiciliază în satul C., comuna M., jud. Vaslui, la locuinţa concubinei sale C.S. Întrucât la data de 27 octombrie 2007 acesta a provocat scandal la locuinţa concubinei sale, aceasta s-a deplasat la Postul de Poliţie M. pentru a sesiza cele întâmplate. La sediul postului, martora l-a găsit pe agentul şef adjunct de poliţie B.A., pe care l-a încunoştinţat verbal cu privire la atitudinea violentă a concubinului său. Lucrătorul de poliţie s-a deplasat, în aceeaşi zi, la locuinţa martorei C.S., în urma cercetărilor efectuate constatând că sesizarea verbală a acesteia este întemeiată. În consecinţă, lucrătorul de poliţie l-a invitat pe I.V. la Postul de Poliţie M., a doua zi, în vederea sancţionării contravenţionale a acestuia.
În data de 28 octombrie 2007, partea vătămata I.V., însoţită de martora C.S., s-a prezentat la postul comunal de poliţie, unde agentul şef adjunct de poliţie B.A. a întocmit procesul-verbal din 28 octombrie 2007, prin care I.V. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 RON, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că la data de 27 octombrie 2007, ora 10:00, sus-numitul, aflându-se la locuinţa lui C.S., a provocat scandal. Întrucât starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespundea adevărului, I.V. l-a semnat fără obiecţiuni.
După aproximativ 3 săptămâni de la întocmirea procesului-verbal, lucrătorul de poliţie B.A. s-a deplasat la domiciliul martorei C.S., unde i-a cerut părţii vătămate I.V. să-i achite în mod direct suma de 100 RON, reprezentând jumătate din amenda de 200 RON aplicată acestuia. Întrucât partea vătămată nu dispunea de suma solicitată, aceasta a apelat la un vecin, martorul M.I. Acesta s-a deplasat la locuinţa martorei C.S. şi i-a înmânat personal suma de 100 RON agentului de poliţie B.A., cu titlu de plată parţială a amenzii aplicate lui I.V. După primirea banilor, şi fără a elibera o chitanţă de încasare a sumei respective, agentul B.A. i-a solicitat numitului I.V. să se prezinte la postul de poliţie, în termen de o săptămână, pentru a achita şi diferenţa de 100 RON. După o săptămână, partea vătămată I.V. a împrumutat suma de 100 RON de la preotul T.C. şi s-a deplasat la Postul de Poliţie al comunei M., pentru a achita diferenţa rămasă din amenda contravenţională aplicată acestuia. Întrucât agentul B.A. nu se afla la sediu, I.V. a remis inculpatului M.R.M. suma respectivă, pentru ca acesta, la rându-i, să o remită agentului şef adjunct B.A. Nici cu această ocazie părţii vătămate nu i s-a eliberat chitanţă.
În cursul lunii noiembrie 2008, când partea vătămată s-a deplasat la sediul Primăriei M. pentru încasarea ajutorului pentru căldură, a fost încunoştinţat că acesta este diminuat cu suma de 200 RON, reprezentând amenda contravenţională aplicată acestuia şi neachitată. Partea vătămata I.V. s-a deplasat la sediul Postului de Poliţie M., pentru a cere explicaţii celor doi lucrători de poliţie, în legătură cu nevirarea în contul Primăriei M. a amenzii contravenţionale achitată fracţionat de către aceasta. Negăsindu-i la post pe cei doi lucrători, I.V. a relatat cele întâmplate şefului de post G.V., care a asigurat partea vătămată că le va transmite celor doi aspectele semnalate. Întrucât cei doi lucrători de poliţie nu l-au contactat, I.V. a conştientizat că a fost victima unei acţiuni de inducere în eroare, context în care a achitat amenda de 200 RON, la Consiliul Local M., primind chitanţa din 27 noiembrie 2008.
În cursul lunii decembrie 2008, inculpatul M.R.M. s-a deplasat în localitatea de domiciliu a părţii vătămate; întrucât autoturismul cu care se deplasa s-a împotmolit, a solicitat sprijinul mai multor persoane pentru despotmolirea din noroi, printre care şi partea vătămată I.V. şi martora C.S. Cu această ocazie, în prezenţa martorei C.S., inculpatul i-a remis părţii vătămate suma de 50 RON „pentru a nu-i pronunţa numele", în eventualitatea în care se va demara o ancheta cu privire la nevirarea sumei de 200 RON.
Ulterior, în cursul lunii ianuarie 2009, partea vătămată I.V. a fost încunoştinţată de casierul Primăriei M. că figurează în evidenţele instituţiei cu o amendă neachitată, în cuantum de 100 RON. La cererea sa, partea vătămată a primit o copie a procesului-verbal din 24 octombrie 2007, constatând că acesta este întocmit de agentul de poliţie M.R.M., pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că fiind „citat să se prezinte la sediul Postului de Poliţie M., din motive necunoscute nu s-a prezentat". Cu această ocazie, partea vătămată, care nu fusese citată la sediul postului de poliţie, a constatat că semnăturile de pe procesul-verbal nu îi aparţin, aceasta presupunând că menţiunile au fost inserate în procesul-verbal de către inculpat, deşi acesta cunoştea caracterul necorespunzător al lor.
Instanţa de fond a apreciat că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul M.R.M., criticile privind:
- nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la sesizarea instanţei, în sensul că la prima zi de înfăţişare nu a avut loc verificarea din oficiu a regularităţii actului de sesizare;
- nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii, respectiv neexpunerea argumentelor care să susţină soluţia de condamnare;
- neîndeplinirea de către instanţa de fond a obligaţiei de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe baza probelor procedurale administrate şi greşita selecţie a acestora;
- condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, fără observarea faptului că în cauză există o cauză care înlătură răspunderea penală, cu referire la lipsa plângerii prealabile;
- nesoluţionarea laturii civile a cauzei, contrar dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia penala nr. 93 din 10 mai 2011, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, apreciind că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă şi corespunde probelor administrate, actul de sesizare a fost procedural verificat de tribunal, iar hotărârea pronunţată este corespunzător motivată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 18 şi 171 C. proc. pen., reiterând criticile formulate în apel.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
La primul termen de judecată, din 2 iunie 2010, fixat pentru judecata în fond a cauzei, inculpatul a solicitat amânarea judecăţii în vederea angajării unui apărător. Cererea acestuia a fosta admisă, acordându-se termen în cauză la 30 iunie 2010. Din examinarea acestei din urmă încheieri rezultă îndeplinirea obligaţiei verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei care, potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., este exclusiv datoare asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectarea dispoziţiilor art. 264 din acelaşi cod, eventuala neobservare a dispoziţiilor privind urmărirea penală fiind supusă examinării instanţei de judecată pe alte căi prevăzute de cod. Prin urmare, apreciind că instanţa de fond a verificat şi constatat regularitatea actului de sesizare, cu referire la condiţiile de formă şi conţinut al acestuia, şi respingând apelul sub aspectul acestei critici, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., invocat de inculpat în recurs.
S-a constatat totodată conformarea primei instanţe dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. Drept urmare, respingând apelul sub aspectul acestor critici şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nesusceptibilă de critică.
Recursul este fondat, însă pentru alte motive. Astfel, în sarcina inculpatului a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen., constând în însuşirea sumei de 100 RON, remisă de partea vătămată I.V. pentru plata amenzii contravenţionale aplicate acesteia prin procesul-verbal din 28 octombrie 2007, sumă pe care inculpatul nu a predat-o lucrătorului de politie B.A. (Or, sub un prim aspect, este înregistrată o plângere a părţii vătămate I.V., numai la data de 20 ianuarie 2009, cu privire la o faptă comisă în octombrie 2007, aşa încât, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen. urma a se constata incidenţa unui caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată. Totodată, din declaraţia părţii vătămate, nuanţată în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că aceasta nu îşi aminteşte să fi remis inculpatului suma de 100 RON şi nici să fi primit de la acesta suma de 50 RON, astfel cum a declarat în cursul urmăririi penale. În acelaşi timp, martora C.S. a precizat că nu ştie dacă concubinul său a fost sau nu la postul de poliţie, dar bănuieşte că diferenţa de 100 RON din amenda de 200 RON a fost dată tot lui B.A. (Rezultă aşadar, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen. şi cazul de împiedicare a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Întrucât în cauză sunt incidente atât temeiuri de achitare, cât şi temeiuri de încetare a procesului penal, instanţa este obligată a respecta ordinea stabilită de legiuitor, cu referire la excluderea temeiurilor de încetare a procesului penal în cazul existenţei şi a temeiurilor de achitare, respectiv reţinerea acestora în ordinea stabilită de legiuitor prin art. 10 C. proc. pen. Prin urmare, respingând apelul declarat de inculpat, sub aspectul acestor critici, şi menţinând hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen., instanţa de apel a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Partea vătămata I.V. a precizat în instanţă că, anterior comiterii faptei pentru care i-a fost angajată răspunderea contravenţională, acesta a mai fost amendat, pentru o altă faptă constând într-un scandal, fiind citat la Postul de Poliţie M., însă nefiind acasă nu a fost informat şi, drept urmare, nu s-a prezentat la data stabilită prin citaţia primită de către acesta cu întârziere. Totodată, partea vătămata a arătat că nu îşi aminteşte dacă a semnat procesul-verbal din 24 octombrie 2007. Declaraţia acestuia se coroborează cu declaraţia martorului G.V., care arată că partea vătămată I.V. a fost chemată la postul de poliţie, folosindu-se modelul de citaţie depus la dosar, însă acesta nu a răspuns invitaţiei. Văzându-l pe I.V. pe drum, inculpatul l-a chemat la postul de poliţie şi l-a întrebat de ce nu a răspuns invitaţiei. Acesta a răspuns că a apreciat că nu mai este necesar, întrucât s-a împăcat cu concubina. În prezenţa părţii vătămate, inculpatul a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii amnezii contravenţionale în sumă de 100 RON, acesta fiind semnat de contravenient şi inculpat. Prin urmare, reţinând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. şi condamnându-l pentru săvârşirea acesteia, instanţa a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Se constată că, la termenul din 2 iunie 2010, partea vătămată a arătat că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 200 RON, iar la termenul din 30 iunie 2010, fixat pentru judecata în fond a cauzei, I.V. a arătat că deşi s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, nu mai are nicio pretenţie faţă de inculpat. Instanţa de fond nu s-a pronunţat în latura civilă a cauzei. Prin urmare, respingând apelul sub aspectul acestei critici şi menţinând hotărârea atacată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocat de inculpat în recurs.
Sub aspectul celorlalte infracţiuni, se constată că situaţia de fapt este corect stabilită, susţinută de probele administrate, iar pedepsele aplicate inculpatului apar ca fiind just individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Ca atare, recursul declarat în cauză se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
Totodată, alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 93 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa în parte Decizia penală atacată şi hotărârea primei instanţe, numai cu privire la greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 213 C. pen., precum şi cu privire la latura civilă a cauzei.
Rejudecând, va înlătura dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi va repune pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul M.R.M. pentru infracţiunea prevăzuta de art. 213 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzuta de art. 288 alin. (1) C. pen.
Va contopi pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), urmând ca inculpatul M.R.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii privind modalitatea de executare a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate în cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 93 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 320 din 28 decembrie 2010 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213 şi art. 288 alin. (1) C. pen., precum şi cu privire la latura civilă a cauzei şi, rejudecând:
Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul M.R.M. pentru infracţiunea prev. de art. 213 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
Ia act că partea vătămată I.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4261/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4293/2011. Penal → |
|---|
