ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 505/2011

Dosar nr. 9748/1/2010

Şedinţa publică din 10 februarie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La 26 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe o cerere intitulată „Contestaţie în anulare/Revizuire", prin care petenta M.E.M. critica Decizia pronunţată în dosarul penal nr. 274/57/2010 la 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât parchetul şi instanţele nu au ţinut cont de probele administrate, lucru explicabil prin aceea că intimata P.M. este soţia prim-procurorului Tribunalului Timişoara.

Analizând cererea formulată, Curtea constată că aceasta nu poate fi calificată ca cerere de revizuire întrucât se critică Decizia instanţei de recurs, prezenta cerere fiind depusă în consecinţă la Înalta Curte, iar conform deciziei nr. XVIII/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dată într-un recurs în interesul legii, revizuirea împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibil.

De aceea Înalta Curte apreciază că cererea formulată trebuie calificată ca fiind o contestaţie în anulare.

Examinând în principiu contestaţia în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu a fost invocat niciun caz de anulare, iar criticile formulate de petentă nu se înscriu în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute la literele a-e ale art. 386 C. proc. pen.

De aceea, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare şi conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. o va obliga pe petentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.E.M. împotriva deciziei penale nr. 3431 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 274/57/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs