ICCJ. Decizia nr. 523/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 523/2011
Dosar nr. 622/42/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166 din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată plângerea formulată de persoana vătămată T.M., domiciliat în municipiul Buzău, judeţul Buzău împotriva Rezoluţiei nr. 1133/P/2009 din 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 579/II/2/2010 din 01 iunie 2010 a aceleiaşi unităţi de parchet, menţinând rezoluţiile atacat.
A obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 1133/P/2009 din 30 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii P.A.G., executor judecătoresc, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi V.M., V.G. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 alin. (1), art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât din actele premergătoare a rezultat că faptele nu există, respectiv s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) faţă de V.G.), astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
S-a reţinut în această rezoluţie că prin plângerea formulată persoana vătămată T.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de mai sus, fapte pretins comise în legătură cu punerea în executare a titlurilor executorii, sentinţele civile nr. 11400 din 16 noiembrie 2001, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 7527/2001 şi sentinţa civilă nr. 10277 pronunţată de Judecătoria Buzău la data de 13 noiembrie 2001 în dosarul nr. 4837/2002 şi actul de adjudecare emis la data de 24 iunie 2004 în dosarul de executare silită nr. 59/2004 al B.E.J. P.A.G.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că persoana vătămată a fost căsătorită cu făptuitoarea V.M., făptuitorul V.G. fiind tatăl acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 11400 din 16 noiembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 7527/2001 definitivă şi irevocabilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de T.M. în contradictoriu cu V.M. şi s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei. I-a fost atribuit persoanei vătămate imobilul de locuit şi anexe gospodăreşti situat în judeţul Buzău precum şi bunuri mobile, obligându-l să-i achite făptuitoarei V.M. sultă în valoare de 30.335.205 lei vechi iar făptuitoarei i s-au atribuit bunuri mobile, precum şi sultă de la persoana vătămată în valoare de 30.335.205 lei vechi.
Prin sentinţa civilă nr. 10277 din 13 noiembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă şi irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de persoana vătămată T.M. în contradictoriu cu ambii făptuitori şi pe cale de consecinţă a instituit în favoarea persoanei vătămate un drept de superficie asupra suprafeţei de 100 mp teren aferent imobilului dobândit în baza hotărârii judecătoreşti mai sus arătate şi a obligat-o să le achite acestora suma de 37.560.000 lei vechi reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului asupra căruia s-a instituit dreptul de superficie.
Întrucât, persoana vătămată de bună voie nu a achitat sumele datorate, făptuitorii au declanşat executarea silită imobiliară, cererile acestora făcând obiectul dosarelor nr. 59/2004 şi nr. 60/2004 aflate pe rolul BEJ P.A.G.
A mai reţinut procurorul, că executarea silită a fost efectuată de către executorul judecătoresc P.A.G. cu respectarea procedurilor prevăzute de Codul de procedură civilă. În condiţiile existenţei a două cereri de executare silită asupra aceluiaşi imobil, care forma obiectul dosarelor de executare nr. 59/2004 şi 60/2004, la cererea făptuitorului V.G. cele două cauze s-au conexat şi au format obiectul unei singure executări silite.
De asemenea, formalităţile vânzării la licitaţie publică a imobilului aparţinând persoanei vătămate s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar la data de 14 iunie 2004 imobilul a fost vândut la licitaţie lui R.D., sora făptuitoarei V.M., actul de adjudecare fiind emis la data de 24 iunie 2004, act care a fost întocmit legal, cu respectarea sentinţei civile nr. 11400 din 16 noiembrie 2001 şi a sentinţei civile nr. 10277 din 13 noiembrie 2002, ambele ale Judecătoriei Buzău.
Prin sentinţa civilă nr. 2255 din 25 aprilie 2005 a Judecătoriei Buzău, R.D. a fost obligată să plătească persoanei vătămate suma de 26.254.000 lei reprezentând contravaloarea dreptului de superficie asupra suprafeţei de 100 mp teren aferent casei.
R.D. a achitat această sumă persoanei vătămate în sensul că a făcut ofertă reală de plată în dosarul nr.70/2006 al executorului judecătoresc P.A.G.
S-a mai constatat că anterior acestei date şi anterior pronunţării sentinţei civile de mai sus, la cererea lui R.D., executorul judecătoresc P.A.G., la data de 16 martie 2005 a pus-o în posesia imobilului situat în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău, imobil al cărui proprietar a devenit ca urmare a cumpărării acestuia la licitaţia din data de 14 iunie 2004.
S-a concluzionat de procuror că faptele reclamate în sarcina făptuitorilor nu există.
De altfel, persoana vătămată a solicitat instanţei de judecată anularea actului de adjudecare încheiat la data de 24 iunie 2004 în dosarul nr. 59/2004 al BEJ P.A.G. Prin sentinţa civilă nr. 4678 din 13 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosar nr. 3448/200/2007, acţiunea formulată de persoana vătămată a fost respinsă ca neîntemeiată în ce-l priveşte pe făptuitorul V.G. şi pentru autoritate de lucru judecat în ce le priveşte pe făptuitoarele V.M. şi R.D.
În ce priveşte pretins infracţiune de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), comisă de făptuitorul V.G. în cursul anului 2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 579/II/2/2010 din 1 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, în baza disp. art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petiţionarul arătând că probele prezentate organului de urmărire penală dovedesc vinovăţia persoanelor împotriva cărora a formulat plângere penală.
Procedând la soluţionarea plângerii, instanţa de fond a respins-o ca nefondată, reţinând că organele de urmărire penală în urma examinării actelor de urmărire penală, în mod corect au stabilit că executorul judecătoresc P.A.G. a efectuat executarea silită cu respectarea dispoziţiilor legale.
De asemenea s-a apreciat că, în raport de infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru îndeplinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionarul T.M. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la procuror pentru confirmarea cercetărilor penale întrucât există probe la dosar ce fac dovada vinovăţiei intimatului.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale menţinută de instanţa de fond prin sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu probele dosarului.
Petiţionarul a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc P.A.G. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) iar cu privire la intimaţii V.M. şi V.G. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 271 alin. (1), art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Petiţionarul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor în legătură cu punerea în executare a titlurilor executorii constând în sentinţele civile nr. 11400 din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei Buzău şi nr. 10277 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Buzău şi actul de adjudecare emis la data de 24 iunie 2004 al B.E.J.P.A.G.
Motivul formulării plângerii penale faţă de intimaţi îl reprezintă intenţia petiţionarului de a obţine anularea actului de adjudecare emis la data de 24 iunie 2004 de către executorul judecătoresc P.A.G.
Or, nemulţumirea oricărei părţi din dosar în raport de soluţia dată poate fi manifestată prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin formularea unei plângeri penale, aşa cum a procedat petiţionarul în cauza dedusă judecăţii.
De altfel, din actele existente la dosar rezultă că petiţionarul a uzat de căile de atac prevăzute de lege în legătură cu litigiile civile avute cu intimata V.M. însă soluţiile pronunţate de instanţele civile i-au fost nefavorabile împrejurare ce l-a determinat pe acesta să formuleze plângere penală atât împotriva fostei soţii V.M. şi a tatălui acesteia V.G. cât şi împotriva executorului judecătoresc care nu a făcut altceva decât a pune în executare titlurile executorii.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate de petiţionar nu există sau a intervenit prescripţie răspunderii penale cu privire la infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Pentru aceste motive, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul petiţionarului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 524/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
