ICCJ. Decizia nr. 65/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 65/2011
Dosar nr. 557/54/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală formulată la 4 septembrie 2009, persoana vătămată l.I. a solicitat efectuarea de cercetării faţă de subinspectorul l.I. şi faţă de agentul şef adjunct de poliţie R.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la 1 septembrie 2009, în jurul orelor 18, lucrătorii de poliţie au solicitat persoanei vătămate l.I. să-i însoţească la postul de Poliţie Şovarna pentru a fi audiat în legătură cu o fapta de furt, comisă în noaptea de 26/27 august 2009.
Atât în plângerea formulată cât şi cu ocazia audierii din 1 octombrie 2009, persoana vătămată l.I. a susţinut că la postul de poliţie i s-a cerut să dea o declaraţie în care să recunoască - în caliate de autor furtul săvârşit în noaptea de 26/27 august 2009.
Întrucât nu a recunoscut comiterea faptei, subinspectorul l.I. şi agentul şef adjunct R.C. i-au aplicat mai multe lovituri peste corp cu pumnii şi picioarele. în acest sens, a prezentat certificatul medico-legal din 7 octombrie 2009, din care rezultă că a suferit leziuni traumatice (traumatism cranio-cerebral minor şi hemitorace stâng) care s-ar fi putut produce prin lovire cu şi de corp dur, necesitând pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Prin Ordonanţa nr. 783/P/2009 din 18 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d), art. 38, art. 42 - 45 C. proc. pen., a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de l.I., subinspector în cadrul Poliţiei Municipiul Dr. Tr. Severin - Biroul Poliţia Rurală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.;
- disjungerea şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., faţă de agentul şef adjunct R.C., din cadrul Poliţiei Municipiului Dr. Tr. Severin - Biroul Politia Rurală.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că:
Din fişa de observaţie clinică generală eliberată de Spitalul Motru rezultă că persoana vătămată l.I. s-a prezentat în dimineaţa de 2 septembrie 2009 la spital, reclamând că a fost agresată fizic de lucrătorii postului de poliţie Şovarna, fiind internată pentru investigaţii, fără a prezenta urme vizibile de violenţă ci doar acuze subiective.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., sesizată de petent, pretins a fi fost săvârşită de l.I., subinspector în cadrul Poliţiei Municipiului Dr. Tr. Severin - Biroul poliţiei Rurale.
Împotriva acestei Ordonanţe petiţionarul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 75/II121 2010 din 26 ianuarie 2010.
Nemulţumit, petiţionarul s-a adresat instanţei, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 99 din din 5 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis plângerea formulată de petentul l.I. împotriva Ordonanţei nr. 783/P/2009 din 18 decembrie 2009 a Parchetului de pelângă Curtea de Apel Craiova, a desfiinţat ordonanţa şi a hotărât trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul l.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a dat îndrumarea ca, după începerea urmăririi penale, să se procedeze la reaudierea martorilor P.D. şi C.N., pentru a lămuri inconsecvenţele din declaraţiile acestora, astfel cum s-a solicitat de către petent prin cererea de probatorii formulată, la audierea martorelor B.M. şi B.C. care, astfel cum rezultă din declaraţiile extrajudiciare depuse la dosar acestea având cunoştinţă despre împrejurările cauzei, l-au văzut pe petent la scurt timp după incident şi au discutat cu acesta şi cu numitul C.N.
S-a mai dat de asemenea îndumarea de a fi reaudiaţi, nemijlocit, petentul şi intimatul l.I., care vor fi întrebaţi dacă solicită şi alte probe şi vor fi administrate orice alte probe pe care procurorul le va considera necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei urmând se va proceda inclusiv la identificarea şi a altor persoane aflate la acea dată în zona postului de poliţie şi care ar putea avea cunoştinţă despre împrejurările cauzei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele:
Petentul l.I. a depus la dosarul de urmărire penală certificatul medico-legal din 7 septembrie 2009 eliberat de S.M.L. Gorj, din care rezultă că a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur, putând data din 1 septembrie 2009, leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus în primejdie viaţa. Totodată, din foaia de observaţie clinică eliberată de Spitalul Municipiului Motru, rezultă că petentul a fost spitalizat în perioada 02 - 04 septembrie 2009, cu diagnosticul traumatism cranian minor şi traumatism hemitorace stâng.
S-a mai constatat că în cauză a fost audiat martorul P.D. care, în declaraţia din 12 octombrie 2009, a arătat că în seara respectivă a mers la sediul postului de poliţie, iar când s-a uitat într-acolo, l-a văzut pe petentul l.I. pe jos, în genunchi, aplecat către podea. Ulterior, în declaraţia din 11 decembrie 2009, acelaşi martor a arătat că l-a văzut pe petent într-o încăpere din postul de poliţie, stând în genunchi, a auzit gălăgie, iar ulterior s-a întâlnit cu acesta în faţa postului de poliţie, prilej cu care petentul i-a spus că fusese bătut de poliţişti. S-a mai arătat că în mod neîntemeiat au fost înlăturate declaraţiile acestui martor cu motivarea că în acea seară, în curtea postului de poliţe, s-au aflat şi paznicii P.G. şi V.T., care nu l-ae fi auzit pe petent plângându-se către P.D. că a fost bătut de poliţişti, câtă vreme nu s-a făcut nici o dovadă că aceşti doi martori ar fi asistat la întreaga discuţie dintre petent şi martorul P., ambii arătând în mod concordant, că o asemenea convorbire a existat între ei. S-a mai arătat că la dosarul instanţei a fost depusă de petent o declaraţie extrajudiciară, dată de martorul C.N., cercetat alături de petent pentru infracţiunea de furt, în care acesta a arătat că petentul a fost bătut în seara respectivă la postul de poliţie de către l.I. şi R.C., însă la procuror nu a relatat aceste aspecte, întrucât i s-a promis că va fi ajutat să-şi angajeze avocat, el neavând posibilităţi materiale, şi să primească o pedeapsă cu suspendarea executării.
Împotriva sus-arătatei sentinţei, au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi intimatul l.I., care au solicitat casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea plângerii formulate de petentul l.I., apreciind că ordonanţa dată în cauză este legală şi temeinică, întrucât în mod greşit Curtea de Apel a apreciat că sunt indicii temeinice pentru a se dispune începerea urmăririi penale faţă de intimatul l.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Atunci când constată că există indicii temeinice cu privire la săvârşire faptei reclamte şi când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecare acauzei, admite plângerea prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare. Dacă constată că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptei reclamate ansă probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, ceea ce s-a întâmplat şi în speţa de faţă.
Art. 4 C. proc. pen. prevede că organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal iar art. 1 prevede că orice persoană care a săvârşit o infracţiune trebuie pedepsită potrvit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală; totodată art. 5 prevede că orice persoană este condiderată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Din economia textelor de lege mai sus-menţionate rezultă că pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul l.I., deorece, după începerea urmăririi penale, pot fi administrate mult mai multe probe decât în faza actelor premergătoare. începerea urmăririi penale nu înseamnă că persoana faţă de care s-a dispus este şi vinovată. Aşa cum s-a arătat, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Astfel, primind dosarul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova va proceda la administrarea tuturor probelor aşa cum judicious a dispus prima instanţă precum a oricăror alte probe pe care le va considera necesare pentru aflarea adevărului.
Or, din examinarea hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a indicat în considerentele hotărârii, pe larg şi explicit, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate de procuror şi mijloacele de probă prin care acest obiectiv pote fi realizat.
Înalta Curte, procedând la examinarea sentinţei atacate în raport cu motivările scrise depuse la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, constată că aceasta este temeinică şi legală, soluţia de trimitere a cauzei la Parchet în vederea începerii a urmăririi penale faţă de intimatul l.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. fiind pe deplin corectă.
Faţă de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de intimatul l.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de intimatul l.I. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul intimat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 702/2011. Penal → |
|---|
