ICCJ. Decizia nr. 710/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 710/2011
Dosar nr. 6764/2/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 mai 2009 a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângerea penală formulată de numita C.A.A. împotriva notarului public V.M. şi a numitului B.C.G.
În motivarea plângerii sale petenta a arătat că, prin încheierea de autentificare nr. 352/2009, notarul public V.M. a autentificat un contract de împrumut din care rezulta că aceasta ar fi primit de la suma de 7.000 de euro cu titlu de împrumut, împrejurare negată de C.A.A., care a susţinut că atât cererea de autentificare cât şi semnătura de pe contractul de împrumut nu îi aparţin.
Prin Ordonanţa nr. 903 din 12 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public V.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246) şi fals intelectual (prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP));
- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor faţă de numitul B.C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals (prevăzută de art. 291 C. pen.).
Pentru a se pronunţa această soluţie, în cauză a fost dispusă şi efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, concluzionându-se că scrisul de pe cererea de autentificare aparţine numitei C.A.A., în timp ce cu privire la semnăturile de pe această cerere, ca şi de pe contractul de împrumut autentificat, nu s-a putut stabili dacă aparţin sau nu numiţilor C.A.A. sau B.C.G.
În aceste condiţii s-a apreciat că nu există indicii privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) de către notarul public, câtă vreme s-a stabilit, în mod cert, că, cel puţin scrisul de pe cererea de autentificare, aparţine persoanei vătămate, fapt cu privire la care aceasta a susţinut, prin declaraţiile date, că nu îi aparţine.
Plângerea formulată de petentă împotriva sus-arătatei Ordonanţe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1223/11-2/2010 din 28 iunie 2010, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bucureşti.
Nemulţumită, petenta s-a adresat cu plângere instanţei de judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 281/ F din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petenta şi menţinute soluţiile dispuse în cauză de Parchet.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că, în cadrul actelor premergătoare s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică care a concluzionat că scrisul de la cea de-a doua rubrică „subsemnatul/a" de pe cererea de redactare, editare şi autentificare din 18 martie 2009 a contractului de împrumut, întocmită pe numele B.C.G. şi C.A.A., adresată notarului public V.M., a fost executat de către C.A.A., în cauză existând nu mai puţin de 14 caracteristici individuale comune între scrisul în litigiu şi modelele de comparaţie (filele 26-34 d.u.p.). Deşi petenta susţine că nu ar fi fost prezentă la biroul notarului public V.M. şi că nu ar fi semnat nici cererea de autentificare şi nici contractul de împrumut, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică confirmă atât prezenţa acesteia la sediul biroului notarial la data de 18 martie 2009 cât şi redactarea, de către petenta, a cererii de editare şi autentificare a contractului de împrumut, contract încheiat la aceeaşi dată.
În acest context probator, împrejurarea că nu s-a putut stabili dacă şi semnăturile de pe cererea de autentificare şi de pe contractul de împrumut au fost executate sau nu de către petenta devine lipsită de relevanţă, atâta timp cât s-a stabilit cu certitudine prezenţa acesteia la data şi locul încheierii contractului de împrumut. De altfel, motivul pentru care nu s-a putut formula o concluzie certă în privinţa semnăturilor s-a datorat faptului că între semnăturile în litigiu, cât şi între cele executate de către petenta şi folosite drept modele de comparaţie există o variabiliate execuţională extrem de ridicată (aspect care, de altfel, este lesne de sesizat şi din examinarea semnăturilor efectuate de către petenta pe diversele acte depuse la dosarul de urmărire penală).
Împotriva acestei sentinţe peţionara a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs, admiterea recursului casarea sentinţei, desfiinţarea ordonanţei şi rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la Parchet, pentru a se dispune începerea urmăririi penale faţă de intimată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 2781, alin. (7) C. proc. pen., instanţa de judecată se mărgineşte la verificarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate "pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Din examinarea actelor dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate rezultă în mod pregnant că soluţia - adoptată de procuror prin rezoluţia atacată şi confirmată, atât de procurorul ierarhic superior cât şi de prima instanţă - este temeinică şi legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiunilor reclamate, infracţiuni ce ar fi fost săvârşite de intimată.
Aşa cum s-a arătat, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnico-ştiinţifică grafologică, întocmindu-se un raport de constatare din 16 martie 2010, care a concluzionat că scrisul de la cea de-a doua rubrică „subsemnatul/a" de pe cererea de redactare, editare şi autentificare din 18 martie 2009 întocmită pe numele B.C.G. şi C.A.A., adresată notarului public V.M., a fost executat de către C.A.A.
Faţă de cele expuse, în cauză nedentificându-se, cu prilejul examinării acesteia din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi desfiinţarea ordonanţei şi respective rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara C.A.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 281/ F din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 706/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 714/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
