ICCJ. Decizia nr. 706/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 706/2011
Dosar nr. 2676/115/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului Caras Severin, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul L.F.D. (fiul lui F.l. şi al E.), privind sentinţa penală nr. 29 din 21 aprilie 2009 a Tribunalului Caras Severin, secţia penală - definitivă prin nerecurare - (prin care fusese condamnat la 9 ani închisoare, pentru săvârţirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în acord cu referatul întocmit de procuror în baza art. 399 C. proc. pen., că motivele invocate în cererea de revizuire - minora a consimţit la realizarea actului sexual, că a căzut victimă unui şantaj provocat de mama minorei care ar fi urmărit obţinerea unor sume de bani de la el organele judiciare ar fi fost în eroare, solicitând audierea martorei G.M. - nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de condamnatul revizuient a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 180/ A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă, reiterând temeiul de drept - art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.- şi conţinutul cererii iniţiale.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire de cere, a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti desfiinţate nu se pot concilia.
În cererea formulată, revizuentul a precizat că solicită revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii întrucât victima - minoră a consimţit la realizarea actului sexual, apreciind că se impune audierea martorei G.M.
Acest motiv însă nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, astfel că în mod temeinic atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au respins cererea.
Faţă de considerentele ce precedă şi, de împrejurarea că, verificându-se din oficiu Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive care să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.F.D. împotriva Deciziei penale nr. 180/ A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 702/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 710/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|