ICCJ. Decizia nr. 896/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 896/2011

Dosar nr. 2975/1/2011

Şedinţa publică din 20 iunie 2011

Asupra cererii de strămutare de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 aprilie 2011, petiţionarul S.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2842/212/2011 al Judecătoriei Constanţa, arătând că la această instanţă nu beneficiază de imparţialitate întrucât magistratul învestit cu soluţionarea cauzei - judecător B.I.L., a pronunţat o soluţie nelegală într-o cauză conexă în care petiţionarul a avut calitate de parte.

Verificând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Constanţa se află dosarul nr. 2842/212/2011 având ca obiect plângerea formulată de petiţionarul S.A., împotriva rezoluţiei nr. 11816/P/2008 din 15 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 242 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Cauza a fost repartizată completului de judecată format din magistratul judecător B.I.L.

În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de Tribunalul Constanţa se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum şi motivele cererii, apreciindu-se că în cauză nu se pune problema lipsei de imparţialitate a instanţei.

În acest sens, s-a comunicat faptul că, în urma consultării bazei de date informatice a Judecătoriei Constanţa, s-a constatat că magistratul B.I.L. a soluţionat dosarul nr. 37320/212/2010 având ca obiect plângerea formulată de petiţionarul S.A. împotriva rezoluţiei nr. 257/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii S.S., S.C. şi P.M.

Soluţia pronunţată în dosarul respectiv a fost de respingere a plângerii, ca tardiv introdusă.

În concluzie, s-a lăsat la aprecierea instanţei supreme soluţia cu privire la cererea de faţă.

Analizând cererea dedusă judecăţii, se constată că potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, Înalta Curte constată că împrejurarea că magistratul învestit cu soluţionarea cauzei a cărei strămutare se solicită a soluţionat anterior, pe cale de excepţie, o plângere formulată de acelaşi petiţionar împotriva unei rezoluţii de netrimitere în judecată privind aceiaşi făptuitori, nu constituie un temei de strămutare pe motiv de lipsă de obiectivitate, soluţia anterior pronunţată, confirmată de instanţa superioară, neconstituind o dovadă a imparţialităţii magistratului şi o antepronunţare asupra cauzei deduse judecăţii.

În plus, se constată că amânările succesive pe care le-a suferit cauza a cărei strămutare se solicită nu sunt imputabile completului de judecată şi se datorează exclusiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa care nu a dat curs solicitărilor repetate ale instanţei de trimitere a dosarului de urmărire penală, în lipsa căruia nu se poate soluţiona cauza dedusă judecăţii.

În aceste condiţii, se constată că susţinerile petiţionarul referitoare la imparţialitatea instanţei sunt lipsite de suport probator.

În consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul S.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2842/212/2011 al Judecătoriei Constanţa.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 896/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond