ICCJ. Decizia nr. 936/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 936/2011
Dosar nr. 548/35/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 92/P/2010 din 06 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara L.V. în nume personal şi în numele numitului R.I.C. împotriva rezoluţiei nr. 158/P/2008 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a fost obligată petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut că petiţionara L.V. personal şi în numele lui R.I.C. a solicitat Curţii de Apel Oradea desfiinţarea rezoluţiei nr. 158/P/2008 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea menţinută prin rezoluţia din 4 mai 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală faţă de notarul public M.A.I. şi numiţii I.I., S.V., D.F.D., C.I.S..
Prin rezoluţia atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A.I., disjungerea cauzei cu privire la numiţii S.V., D.D.V., C.I.S. şi trimiterea cauzei în ceea ce îi priveşte pe aceştia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Referitor la notarul public M.A.I., procurorul a arătat că a autentificat o declaraţie dată de R.I.C. (încheierea de autentificare nr. 389 din 1 martie 2007), prin care se atesta că nu a intentat acţiune civilă împotriva persoanelor menţionate în declaraţie, aceasta fiind formulată de persoane necunoscute în numele său, semnăturile de pe actele aflate în dosar nr. 9984/271/2006 al Judecătoriei Oradea nu-i aparţin, iar terenurile cu nr.top 458, nr. 7095/2, nr. 6135/25, nr. 6135/22, nr. 6517/51 nu îi aparţin.
Notarul public M.A.I. a autentificat şi declaraţia dată de R.I.C. la data de 14 ianuarie 2008 (încheierea de autentificare 45 din 14 ianuarie 2008), prin care acesta declară că a intentat acţiune împotriva persoanelor nominalizate, pârâţi în dosarul nr. 9984/271/2006 al Judecătoriei Oradea solicitând instanţei să se constate nulitatea înscrierilor efectuate în temeiul mai multor încheieri de intabulare şi să se constate nulitatea absolută a mai multor contracte de vânzare-cumpărare, actelor de dezmembrare, de dezlipire, parcelare a titlului de proprietate eliberat pe numele lui S.V. Totodată, în declaraţie se reliefează că declarantul a împuternicit-o pe L.V. să-l reprezinte în toate procesele şi se arată împrejurările în care a dat declaraţia autentificată sub nr. 389/2007.
Notarul public M.A.I. în declaraţia olografă intitulată „notă" a arătat că declaraţiile autentificate la sediul biroului său – nr. 389/2007 şi nr. 451/2008 au fost întocmite cu respectarea legii şi personal nu a constatat că s-ar fi exercitat violenţe fizice sau psihice asupra declarantului R.I.C.
Din depoziţia soţiei petentului, numita R.E. (declaraţia dată la procuror la data de 17 iulie 2009), rezultă că soţul ei a fost ameninţat de către S.V., iar declaraţia din 1 martie 2007, potrivit susţinerilor acestuia, a fost dictată de S.V.
B.T., vecina petentului R.I.C., în declaraţia din 17 martie 2009 a arătat că a asistat la împrejurarea când patru bărbaţi şi o femeie l-au căutat pe petent, cu care aveau neînţelegeri referitoare la o declaraţie notarială şi procese aflate pe rolul instanţelor.
Cele două persoane sus menţionate au fost audiate la solicitarea petentului R.I.C. (a se vedea adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 17 martie 2009).
În declaraţia dată la procuror la data de 16 martie 2009, petentul R.I.C. a precizat că aspectele inserate în actul notarial întocmit la 1 martie 2007 de către notarul public sunt nereale, el dând această declaraţie şi semnând-o fiindcă îi era frică de numitul S.V.
Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A.I., cu motivarea că fapta nu există.
Împotriva soluţiei petentul, prin reprezentantul său L.V. (a se vedea procura specială autentificată prin încheierea nr. 945 din 14 iulie 2008 de către Biroul Notarial Public M.A.L.) a formulat plângere pe cale ierarhică, conform art. 2781 C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 4 mai 2009 (dosar nr. 187/II.2/2009), procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea.
Cu privire la numiţii S.V., D.F.D. şi C.I.S., prin rezoluţia din 9 martie 2010 (dosar nr. 6264/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea), menţinută prin rezoluţia din 7 aprilie 2010 (dosar nr. 389/II.2/2010) s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 şi art. 194 C. pen.
Faţă de numitul S.V., prin rezoluţia din 18 mai 2010 (dosar nr. 460/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor) s-a confirmat, potrivit art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., propunerea organelor de urmărire penală de neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 193 şi art. 194 C. pen. ( a se vedea filele 225-226 dosarul Curţii de Apel Oradea).
Soluţiile au fost atacate la instanţele competente de către petenţii L.V. şi R.I.C.
Examinând actele şi lucrările din dosarul cauzei, a constatat că soluţiile pronunţate de parchet sunt legale şi temeinice.
Susţinerea că petenta L.V. nu ar fi avut vocaţie să formuleze plângere în nume propriu în prezenta cauză este considerată neîntemeiată.
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoană vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la instanţa cărei i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale.
Din analiza cauzei dedusă judecăţii rezultă că, petenta L.V. se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate" legitimitatea interesului său materializându-se prin sesizarea efectuată în vederea stabilirii unei stări de fapt corecte, având în vedere că aceasta a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 17 februarie 2010, pentru infracţiuni care au legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Interesul său legitim este dovedit în speţă, prin declanşarea efectivă a anchetei penale şi trimiterea acesteia în judecată în dosarul nr. 1875/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În consecinţă, posibilitatea formulării plângerii în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. de către petentă reprezintă o acţiune în justiţie ce se înscrie în accepţiunea art. 13 din Convenţia de la Strasbourg.
Revenind la obiectul cauzei, instanţa a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A.I., în baza art. 228 alin. (4), (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi a dispus disjungerea cauzei faţă de celelalte persoane, conform art. 38 C. proc. pen.
Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau art. 248 C. pen., la dosarul cauzei trebuie să existe probe certe că funcţionarii publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, fie au omis să facă un act, fie l-au efectuat greşit, necorespunzător conţinutului îndatoririlor lor şi prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale unor persoane, respectiv au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către notarul public.
Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, modificat, notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, iar conform art. 43, înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege.
Notarul public, intimatul din prezenta cauză, a redactat declaraţiile autentificate sub nr. 389/2007 şi nr. 451/2008, potrivit voinţei petentului R.I.C. Împrejurarea că declaraţia din 1 martie 2007 nu corespunde adevărului, potrivit susţinerilor petentului, nu-i poate fi imputată notarului public, care astfel cum am reliefat anterior, a atestat în declaraţie voinţa petentului.
Dacă în momentul luării consimţământului petentului R.I.C., acesta nu a învederat că înscrisul se redactează sub ameninţare, notarul public procedând la autentificarea declaraţiei, instanţa a apreciat că a desluşit în mod corect voinţa părţii.
În consecinţă, nu se poate susţine că activitatea notarului public se încadrează juridic în conţinutul infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246, art. 248 C. pen.
De asemenea, din actele şi lucrările aflate la dosar nu rezultă că intimata M.A.I. a acţionat cu rea credinţă, cu intenţia de a favoriza un infractor sau un grup infracţional pentru a asigura acestora folosul sau produsul infracţiunii.
Referitor la pct. 2 din rezoluţia procurorului, instanţa a constatat că cercetările premergătoare efectuate în cauză au vizat numai faptele atribuite notarului public, în raport cu dispoziţiile legale referitoare la competenţa după calitatea persoanei, astfel că în mod corect soluţia o priveşte numai pe M.A.I.
Împotriva sentinţei penale nr. 92/P/2010 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, în termen legal a declarat recurs petiţionara L.V. în nume personal şi în numele numitului R.I.C., solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate, trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală faţă de notarul public M.A.I. şi numiţii I.I., S.V., D.F.D., C.I.S.
Recurentul R.I.C. a depus la dosarul cauzei o declaraţie autentificată sub nr. 138 din 18 ianuarie 2011 la B.N.P. D.I. prin care precizează că prezentul recurs a fost declarat de petiţionara L.V. în baza unor procuri pe care le-a revocat şi nu reprezintă manifestarea sa de voinţă.
Faţă de împrejurarea că recursul a fost declarat la data de 13 octombrie 2010, anterior revocării procurii speciale autentificată sub nr. 945 din 14 iulie 2008 la B.N.P. M.A.L., în baza căreia petiţionara L.V. a formulat plângerea, Înalta Curte se consideră învestită şi cu recursul declarat de R.I.C.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:
Referitor la obiectul plângerii formulată de petiţionara L.V. în nume personal şi în numele lui R.I.C. trebuie precizat că acesta îl constituie numai dispoziţia din rezoluţia nr. 158/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul public M.A.I., nu şi cea de disjungere a cauzei cu privire la celelalte persoane reclamate şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea cercetărilor, faţă de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate rezultă că notarul public M.A.I. a autentificat declaraţiile petiţionarului R.I.C. sub nr. 389 din 1 martie 2007 şi nr. 45 din 14 ianuarie 2008, declaraţii ce reprezintă voinţa acestuia şi nu au fost date prin exercitarea vreunei constrângeri fizice sau psihice.
Respectivele declaraţii au fost redactate conform voinţei petiţionarului R.I.C., notarul public respectând cerinţele art. 6 şi art. 43 din Legea nr. 36/1995.
În mod corect prima instanţă a reţinut că notarului public nu i se poate imputa încălcarea atribuţiilor de serviciu cu consecinţa vătămării intereselor legale ale petiţionarului, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale bazată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. este temeinică şi legală.
Referitor la admisibilitatea recursului declarat de petiţionara L.V., intimata M.A.I., prin procurator, a arătat că acesta este inadmisibil, fiind făcut de o persoană fără calitate.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte observă că petiţionara are calitatea de persoană îndreptăţită a formula o astfel de plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, de a promova calea de atac a recursului întrucât prin rechizitoriul nr. 1875/P/2008 din 17 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni ce au legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii L.V. şi R.I.C. prin mandatar L.V. împotriva sentinţei penale nr. 92/P din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
