ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 944/2011
Dosar nr. 2033/1/2011
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010) s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a apelanţilor inculpaţi B.P., S.O.P.
S-a menţinut starea de arest preventiv a apelanţilor inculpaţi B.P. şi S.O.P.
S-a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Prin aceeaşi încheiere s-a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., şi s-a dispus punerea în libertate a acestui inculpat dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
În motivarea încheierii, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 803 din 6 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 25534/3/2010, au fost condamnaţi inculpaţii: G.A.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.; B.P., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi S.O.P., la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. a) C. pen.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul G.A.C. a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, heroină, în modalitatea punerii în vânzare prin intermediul inculpatului B.P., iar în data de 29 aprilie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, tot prin intermediul inculpatului B.P. a pus în vânzare cantitatea de 7,55 grame heroină.
Inculpatul B.P., în cursul lunii aprilie 2010, în baza aceluiaşi rezoluţii infracţionale, atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului S.O.P. zis „F.", a vândut heroină, drog de mare risc pe care personal l-a procurat de la inculpatul G.A.C., iar în ziua de 29 aprilie 2010 a fost surprins de organele de poliţie deţinând în autoturismul său, cantitatea de 7,55 grame heroină pe care o procurase anterior de la coinculpatul G.A.C., precum şi cantitatea de 1,53 grame cannabis, droguri de mare risc şi de risc, pe care le deţinea în vederea vânzării.
În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul S.O.P. a desfăşurat activităţi ilegale cu droguri de mare risc, în modalitatea vânzării, iar în data de 14 aprilie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a vândut inculpatului T.I.A. cantitatea de 0,16 grame heroină cu suma de 50 lei (acesta din urmă fiind depistat de către lucrătorii de poliţie).
De asemenea, la datele de 22 aprilie 2010 şi 24 februarie 2010, inculpatul S.O.P. a vândut colaboratorului „D.D." cantitatea totală de 0,21 grame heroină cu suma de 100 lei, iar în ziua de 29 aprilie 2010 a deţinut cantitatea de 44,1 grame cannabis în vederea consumului propriu.
Examinând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, curtea de apel a reţinut că aceştia au fost arestaţi preventiv prin încheierea din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, apreciind că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen. şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) din acelaşi cod.
În ce-i priveşte pe inculpaţii, B.P. şi S.O.P., instanţa de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a acestora se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că sus-numiţii inculpaţi au săvârşit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat a fi incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârşite de inculpaţi fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate prezentă pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest din urmă aspect, s-au avut în vedere natura şi gravitatea faptelor, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, S.O.P. neavând ocupaţie şi nici loc de muncă, fiind şi consumator de droguri.
În concluzie, constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 din acelaşi cod privind scopul măsurilor preventive, instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.P. şi S.O.P. şi a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.A.C., instanţa de apel, reevaluând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestuia nu mai subzistă.
A reţinut curtea de apel că, este adevărat că prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului G.A.C. pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată însă, având în vedere stadiul procesual al cauzei, caracterul devolutiv total al apelului, consistenţa probelor administrate în acuzare, atitudinea constantă de negare a faptelor, durata arestării preventive (de circa 1 an), contestarea de către inculpat a unora dintre probe şi solicitarea de către acesta a unor noi probe referitor la situaţia de fapt şi pentru a da eficienţă şi prezumţiei de nevinovăţie, a apreciat că nu se mai impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.
În consecinţă, constatând neîndeplinită una dintre condiţiile menţinerii stării de arest, în conformitate cu disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a revocat măsura arestării preventive a inculpatului G.A.C. şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Împotriva dispoziţiei din încheiere vizând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.A.C. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei reţineri a prevederilor art. 3002 rap. la art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs şi susţinute oral în şedinţa de judecată, procurorul a arătat că instanţa de apel a evaluat greşit probele administrate în cauză din perspectiva disp. art. 143 rap. la art. 681 C. proc. pen. şi în consecinţă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii, înlăturarea dispoziţiei vizând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi menţinerea măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În conformitate cu disp. art. 160b alin. (2) C. proc. pen. la care trimite art. 3002 din acelaşi cod, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului se dispune dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul nr. 623/D/P/2010 din data de 25 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, alături de alţi inculpaţi, a intimatului inculpat G.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În fapt, prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că în cursul lunii aprilie 2010, intimatul inculpat G.A.C. zis „A." a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc (heroină) în modalitatea punerii în vânzare prin intermediul inculpatului B.P. zis „B." şi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 29 aprilie 2010, prin intermediul aceluiaşi inculpat, a pus în vânzare cantitate de 7,55 gr heroină.
Intimatul inculpat a fost arestat preventiv la data de 29 aprilie 2010, măsura arestării preventive fiind prelungită, în conformitate cu disp. art. 155 şi urm. C. proc. pen. şi ulterior, menţinută de instanţă în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul care a dispus măsura reţinând că există probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost cercetat şi că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentinţa penală nr. 803 din data de 16 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, condamnarea intimatului inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), menţinerea stării de arest a inculpatului şi computarea prevenţiei de la 29 aprilie 2010 la zi.
Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că temeiurile care au determinat arestarea intimatului inculpat nu au încetat, ci subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite cerinţele art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, în cauză există probe şi indicii temeinice în accepţiunea dată acestei din urmă noţiuni de art. 681 C. proc. pen. care duc la presupunerea rezonabilă că intimatul inculpat G.A.C. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă penală pentru care a fost cercetat în stare de arest preventiv şi ulterior, trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, chiar dacă hotărârea pronunţată în cauză nu este definitivă.
În acest sens, relevante sub aspectul incidenţei în cauză a disp. art. 143 C. proc. pen. sunt: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din care reiese că intimatul inculpat a comercializat heroina prin intermediul coinculpaţilor B.P. şi S.O.P.; procesul-verbal de supraveghere operativă în care se consemnează că la data de 29 aprilie 2010, inculpatul B.P. a mers la locuinţa intimatului inculpat de unde a plecat după aprox.10 minute (filele 201-203 dos.urm.pen.); procesul verbal de percheziţie din care rezultă că în autoturismul condus de inculpatul B.P. s-au găsit 1,53 grame cannabis şi 7,55 grame heroină în amestec cu cofeina, droguri despre care acesta a declarat în mod constant că le-a procurat de la intimatul inculpat G.A.C. contra sumei de 1300 lei, bani găsiţi la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa intimatului inculpat la data de 29 aprilie 2010, declaraţia martorei B.R. din care reiese că soţul său, inculpatul B.P. se aproviziona cu droguri de la intimatul inculpat G.A.C.; declaraţia martorei cu identitate protejată „N.M." care a relatat că intimatul inculpat vindea marfa prin dealeri, unul dintre aceştia fiind B.P., că se aproviziona cu cantităţi mari de heroină – 0,500 kg –1 kg de la un cetăţean turc şi le depozita la vecini; procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate între intimatul inculpat şi inculpatul B.P. anterior vizitei pe care acesta din urmă a efectuat-o la locuinţa intimatului.
Contestarea de către intimat a unora din probele administrate în cursul urmăririi penale şi ulterior în faza cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, ca şi atitudinea procesuală a acestuia de nerecunoaştere a infracţiunii pentru care a fost deferit justiţiei, reţinute de instanţa de apel ca argumente pentru revocarea măsurii arestării preventive, sunt chestiuni ce vizează fondul cauzei. Cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, instanţa de apel trebuia să constate doar dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau, dimpotrivă, subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi anume, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pretins a fi săvârşită de inculpat este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta intimatul inculpat pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate se au în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii de săvârşirea căreia este bănuit (trafic de droguri de mare risc, faptă comisă în formă continuată), urmările faptei asupra sănătăţii persoanelor cărora inculpatul le vindea drogurile şi, nu în ultimul rând, împrejurarea că inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în cauză fiind incidente astfel dispoziţiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În ce priveşte perioada de 10 luni şi 9 zile scursă de la data arestării intimatului inculpat, Înalta Curte constată că nu poate fi apreciată ca nerezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei determinată de numărul mare de inculpaţi şi de fapte penale reţinute în sarcina acestora precum şi probatoriul complex, administrat, în cursul urmăririi penale, şi în faza cercetării judecătoreşti, atât în acuzare cât şi în apărare.
În consecinţă, constatând incidenţa în cauză, atât a disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea intimatului inculpatului G.A.C. impun în continuare privarea de libertate a acestuia, cât şi a prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. a) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, faţă de împrejurarea că intimatul inculpat este deţinut legal pe baza unei hotărâri pronunţate de un tribunal competent, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de procuror, se va casa în parte încheierea atacată şi, în rejudecare, se va înlătura dispoziţia de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. se va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a intimatului inculpat G.A.C. şi se va menţine această măsură.
Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a încheierii recurate se vor menţine celelalte dispoziţii ale acesteia.
Potrivit disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Casează, în parte, încheierea atacată şi, în rejudecare, înlătură dispoziţia de revocare a măsurii arestării preventive a intimatului inculpat G.A.C.
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine această măsură.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.A.C., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 960/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
