ICCJ. Decizia nr. 922/2011. Penal -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 922/2011
Dosar nr.3189/112/100.
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103/F din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost condamnat inculpatul M.I. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 9 octombrie la zi.
Potrivit art. 350 C. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că inculpatul a recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile M.S. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Victima T.F. şi inculpatul M.I. au fost consăteni, cel dintâi suferind de o afecţiune psihică (debilitate fizică, oligofrenie), astfel cum rezultă din fişa medicală a acestuia (f. 75) şi ocupându-se, în principal, de păşunatul oilor familiei surorii victimei (numita M.S.). După cum au învederat majoritatea martorilor audiaţi în cauză, între familiile inculpatului şi a victimei existau relaţii tensionate datorate comportamentului necorespunzător al victimei, constând în pătrunderea repetată cu oile pe terenuri ce aparţineau familiei M. şi comportamentului agresiv manifestat de victimă în relaţiile sale cu ceilalţi membrii ai familiei inculpatului.
În ziua de 7 octombrie 2009, în jurul orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât şi victima T.F. se aflau cu animalele la păşunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura Porcului". Terenurile păşunate de oile celor două familii se învecinează. La un moment dat, inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe terenul familiei sale şi că a răsturnat nişte cioate de lemn, astfel că l-a apostrofat verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, însoţit de calul pe care-l ducea de căpăstru, a pornit spre sat după mâncare, ocazie cu care, zărindu-l pe T.F. l-a chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte o bâtă. Temându-se că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale anterioare, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâta pe care o avea, peste cap, iar după ce victima a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură în aceeaşi zonă a capului cu acelaşi lemn şi cu piciorul în stomac. Inculpatul s-a oprit din aplicarea loviturilor la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care i-a spus să nu-l mai lovească pe T.F.
Ulterior, martorul a venit lângă cei doi şi l-a întrebat pe inculpat motivul pentru care a lovit victima, acesta spunându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor şi că l-a agresat de mai multe ori pentru ca nu cumva să fie el însuşi atacat de victimă.
M.I. i-a arătat inculpatului urmările loviturilor pe care i le aplicase victimei: capul era crăpat şi din rană curgea sânge, ulterior inculpatul luându-şi calul şi lemnul cu care-l lovise pe T.F. şi plecând spre casă (sat).
Iniţial victima a reuşit, cu greu, să se ridice de la pământ şi ajutat de M.I. a parcurs aproximativ 300 m spre casă, apoi i s-a făcut rău, a cerut să fie lăsat jos, a vomat, fiind transportat la spital la Bistriţa, după ce nepotul victimei, M.I. a anunţat-o pe martora M.S., despre cele întâmplate. Ulterior, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş unde, la 9 octombrie 2009, a decedat.
Prin raportul de constatare medico-legală nr. 3628-547 din 3 noiembrie 2009, emis de I.M.L. Târgu-Mureş s-a concluzionat că: decesul victimei T.F. a fost violent, datorându-se insuficienţei cardio-circulatorii acute survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-temporală bilaterală, cu hematom epidural stâng operat, cu hemoragie subarahnoidiană dreaptă, cu contuzie cerebrală hemoragică temporală stângă şi de trunchi cerebral, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie şi bronşită purulentă obstructivă; leziunile traumatice descrise s-au putut produce cel mai probabil printr-un mecanism de lovire directă cu corp dur, urmată de lovire indirectă de corpuri cu suprafaţă dură, posibil în cadrul unei agresiuni, poziţia victimă agresor putând fi în mişcare, faţă - în - faţă şi apoi culcat - în picioare, fără a putea exclude în totalitate şi un mecanism de loviri directe repetate cu corp dur (bâtă); între leziunile traumatice suferite şi deces există o legătură de cauzalitate directă.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală pe bază de acte nr. 2490 din 12 august 2010 întocmit de I.M.L. Târgu Mureş (f.137-139), s-a concluzionat că : numitul T.F., urmare agresiunii suferite la data de 7 octombrie 2009 a prezentat o leziune externă constând în excoriaţie de 7 x 1 cm. parietal paramedian stg., precum şi o serie de leziuni interne la nivel cranio-cerebral şi anume hematom parieto-temporo-occipital bilateral al scalpului, fractură temporo-parietală bilaterală, hematom epidural fronto-parietal stg. (operat-drenat), hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală temporală stg., hemoragie de trunchi cerebral; leziunile traumatice s-au putut produce cel mai plauzibil prin mecaniscul de lovire directă repetată cu un corp dur, contondent, de formă alungită (posibil bâtă de lemn); între leziunile traumatice descrise şi decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată; din datele medicale existente la dosar, nu rezultă ca victima să fi suferit de afecţiuni de natură patologică, care să concure sau să favorizeze decesul acesteia; în evoluţia leziunilor traumatice a apărut o complicaţie cu caracter supraacut la nivel pulmonar, constând în focare multiple diseminate de bronhopneumonie, bronşită purulentă obstructivă, dar această complicaţie nu a avut un caracter determinat în producerea decesului, fiind doar un factor suprapus stării postraumatice grave, iar decesul s-ar fi produs oricum şi în lipsa acestei complicaţii; urmare leziunilor suferite, victima nu putea aprecia imediat gravitatea acestora, deoarece în cazul leziunilor cerebrale există un interval de timp liber (fără simptomatologie) care poate fi de minute, ore, zile, până când se formează colecţia hematică ce determină starea gravă şi implicit simptomatologia în astfel de situaţii, astfel încât, s-a considerat că nu se poate imputa victimei starea gravă şi faptul că aceasta nu a beneficiat imediat de îngrijiri medicale.
Inculpatul M.I., audiat atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a recunoscut fapta care i se reţine în sarcină, dar a invocat, în apărarea sa prevederile disp. art. 73 C. pen., respectiv comiterea faptei în stare de provocare.
Nu s-a putut reţine în favoarea inculpatului scuza provocării pentru că nu s-a confirmat intenţia victimei de a lovi inculpatul cu bâta pe care o avea asupra sa, sub acest aspect existând o îndoială. Chiar apreciind că în realitate victima ar fi avut intenţia să lovească cu bâta pe care o avea asupra sa pe inculpat, reacţia sa este apreciată ca fiind disproporţionată (exagerată), deoarece a lovit victima într-o zonă vitală (cap) cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni vitale, a aplicat şi a doua lovitură tot în cap, chiar după ce victima era căzută la pământ, apoi şi a treia lovitură în stomac.
Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, ci se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă conduită care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
Nu este lipsită de importanţă nici împrejurarea că inculpatul a fost cel ce a chemat victima la el pentru a purta discuţii legate de păşunatul oilor şi nu victima a fost cea care l-ar fi atacat.
Probaţiunea testimonială administrată şi chiar declaraţiile inculpatului au relevat împrejurarea că o cunoştea bine pe victimă, comportamentul ei, în general, problemele psihice ale acesteia şi că „era un om de scandal", astfel că, intenţia acesteia de a-l lovi pe inculpat nu era de natură să-i provoace acestuia o puternică tulburare sau emoţie care să-l determine să-i aplice puternice lovituri cu o bâtă în cap, lovituri care au condus ulterior la deces.
Totodată, s-a apreciat chiar că inculpatul era familiarizat cu comportamentul deviant al victimei, cu împrejurarea că aceasta obişnuia să mai uite oile pe terenul proprietatea familiei inculpatului, că făcea scandal, agresa alte persoane, arunca cu pietre, etc. astfel că, nici pătrunderea în ziua incidentului pe terenul proprietatea familiei sale şi nici încercarea de a-l lovi pe inculpat nu pot fi apreciate ca elemente care să-l surprindă pe acesta şi să-i provoace o puternică emoţie sau tulburare de natură a-l determina să atace victima astfel cum a făcut-o. Dimpotrivă, din modalitatea în care s-au desfăşurat evenimentele, inculpatul chemând pe victimă „la discuţii" se poate desprinde ideea că acesta a vrut să-i dea o lecţie (corecţie) pentru toate neplăcerile produse familiei sale, neintenţionând să-i suprime viaţa, dar acceptând ca un astfel de rezultat să se producă (deoarece a aplicat 2 lovituri în zone vitale, în cap).
Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi judecând pe fond cauza, înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi aplicarea unei pedepse situate în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, întrucât inculpatul cât şi fapta acestuia prezintă un pericol social ridicat prin modul de comitere al infracţiunii şi a urmărilor produse, suprimarea vieţii unui om.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel şi inculpatul M.I. care a solicitat admiterea acestuia şi prin recunoaşterea unor efecte mai largi circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. să i se reducă şi mai mult pedeapsa potrivit dispoziţiilor art. 76 C. pen. întrucât nu posedă antecedente penale, a fost sincer în cursul judecăţii şi a recuperat prejudiciul cauzat familiei victimei.
Prin Decizia penală nr. 168/A din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de procuror, a înlăturat aplicarea circumstanţelor atenuante şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că fapta inculpatului a fost încadrată corect în infracţiunea de omor prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen.
Atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel apărătorul inculpatului a solicitat a se reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cât şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cărora să li se dea eficienţa cuvenită conform art. 76 C. pen. scăzându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, întrucât la 7 octombrie 2009 inculpatul a fost provocat să comită fapta de atitudinea victimei, handicapat psihic.
Referitor la această apărare, probele dosarului reliefează că în ziua de 7 octombrie 2009, în jurul orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât şi victima T.F. se aflau cu animalele la păşunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura Porcului". Terenurile păşunate de oile celor două familii se învecinează. La un moment dat, inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe terenul familiei sale şi că a răsturnat nişte cioate de lemn, astfel că l-a apostrofat verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, zărindu-l pe T.F. l-a chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte o bâtă din lemn. Temându-se că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale anterioare, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu lemnul pe care îl avea, peste cap, iar după ce victima a căzut la pământ, i-a mai aplicat o lovitură în aceeaşi zonă cu acelaşi obiect din lemn şi un picior în stomac. Inculpatul s-a oprit din aplicarea loviturilor, la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care i-a spus să nu-l mai lovească pe T.F.
Ulterior, martorul a venit lângă cei doi şi a întrebat pe inculpat motivul agresării victimei, acesta comunicându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor şi că i-a aplicat mai multe lovituri, pentru ca nu cumva să fie el însuşi agresat de victimă.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării, se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune; provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.
Deşi art. 73 lit. b) C. pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii, rezultă implicit din conţinutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului o tulburare sau emoţie intensă.
Întotdeauna, reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acţiunile ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.
În speţă, cerinţele referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite.
Relaţiile conflictuale anterioare dintre inculpat şi victimă, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni – concret şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.
Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiţii, trebuie să fie convingătoare şi concrete, ceea ce în speţă nu există.
Din actele medicale depuse la f. 75 în faţa instanţei de fond rezultă că victima suferea de oligofrenie, împrejurare cunoscută de toţi sătenii, astfel că afecţiunea acestuia nu-l putea surprinde pe inculpat şi nici atitudinea violentă a victimei, handicapul său fiind notoriu (declaraţie martor M.V. f. 87 şi M.I. f. 55, declaraţia inculpatului, f. 32).
Luându-se în considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, şi raporturile conflictuale dintre părţi, ce trenau de mult timp, s-a apreciat că în momentul uciderii victimei, inculpatul nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare nervoasă, caracteristică circumstanţei atenuante a provocării. Relaţiile conflictuale dintre inculpat şi victimă erau notorii şi nu reprezentau ceva neobişnuit, aşa încât incidentului care a avut loc între ei la 7 octombrie 2009, nu i se poate recunoaşte caracterul de act provocator, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând sentinţa instanţei de fond, s-a constatat că apelul parchetului este fondat întrucât în mod nejustificat şi netemeinic au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante vizate de art. 74 C. pen.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altor împrejurări asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică – prin ea însăşi – considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi, pe cale de consecinţă, reducerea ori schimbarea genului pedepsei.
În speţă, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat – care i-a aplicat în cap, victimei, mai multe lovituri cu o bâtă din lemn, precum şi peste corp, în zona toracelui, după ce era căzută la pământ, şi nu îi putea periclita viaţa inculpatului, în mod corect s-a considerat de către parchet că numai împrejurarea în sensul că anterior comiterii infracţiunii inculpatul a avut o conduită sinceră şi că nu posedă antecedente penale, nu justifică aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.
În termen legal, împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.I., care a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Inculpatul a arătat în motivarea recursului său întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. că a avut un bun comportament anterior comiterii faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a cooperat cu organele judiciare.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia - prin aplicarea de lovituri puternice, succesive, inclusiv când victima era deja căzută, şi fără posibilitatea să se apere, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, susţinând însă că a fost provocat de victimă.
Critica adusă celor două hotărâri referitoare la omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este nefondată.
Conform art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea unei infracţiuni sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. În probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că în momentul aplicării loviturilor, inculpatul nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de atitudinea victimei.
Astfel, între inculpat şi victimă existau relaţii conflictuale de mai multă vreme, victima suferind de oligofrenie, aspect ce era de notorietate, Înalta Curte apreciind în acord cu cele reţinute pe larg de instanţele de fond şi de apel, că inculpatul, în aceste condiţii, nu a fost provocat de comportamentul victimei.
Pedeapsa aplicată inculpatului este în cuantum minim prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea acesteia sub minim.
Chiar dacă inculpatul a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, nu are antecedente penale şi a acoperit prejudiciul cauzat, în raport cu gravitatea deosebită a faptei, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă prevenţia de la 9 octombrie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 168/A din 15 decembrie 2010 Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 octombrie 2009, la 9 martie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 917/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 924/2011. Penal. Evadarea (art. 269 C.p.).... → |
|---|
