ICCJ. Decizia nr. 926/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 926/2011
Dosar nr.1122/102/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 152 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Mureş a fost condamnat inculpatul T.A.A. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) alin. (2) şi alin. (3) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.A.A. să plătească părţii civile M.G. suma de 228 de lei cu titlu de pagubă materială şi suma de 30000 de lei cu titlu de daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile ale acestei părţi.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş suma de 2226,50 de lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile ale acestei părţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţa a reţinut următoarele :
În data de 9 iulie 2009 partea civilă M.G. şi inculpatul T.A.I., vechi cunoştinţe conform propriilor declaraţii, consumau băuturi alcoolice în barul Rozmarin din cartierul Dâmbu, Tg. Mureş. La un moment dat au început să se certe, şi între ei a avut loc o scurtă altercaţie, în cursul căreia partea civilă l-a agresat pe inculpat, prinzându-1 de nas, ceea ce i-a provocat o sângerare, potrivit martorului K.D. Inculpatul a ieşit din bar şi a luat de acasă un topor. A reintrat în bar cu toporul în mână, s-a dus direct la partea civilă M.G., care stătea la masă şi nu l-a observat, şi i-a aplicat o lovitură cu toporul. Lovitura a fost aplicată cu tăişul, în zona temporală dreapta a capului, şi a cauzat vătămări vindecabile în 45-50 de zile de îngrijire medicală. Inculpatul a fost dezarmat de un tânăr şi a părăsit barul, după ce şi-a recuperat toporul, pe care l-a ascuns în pivniţa blocului unde locuieşte.
Date fiind zona vizată şi mai ales instrumentul folosit, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
A mai reţinut că inculpatul a avut discernământul păstrat la momentul faptei, ceea ce a rezultat din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus la dosar. Însă, din acelaşi Raport de expertiză a rezultat că inculpatul are antecedente neurologice şi prezintă o labilitate psiho-afectivă caracterizată prin reactivitate disproporţionată, mai ales după consumul de alcool. Având în vedere că a comis fapta după ce, fiind sub influenţa alcoolului, a fost agresat de partea civilă, instanţa a mai reţinut că deşi între agresiunea suferită şi fapta săvârşită există o mare disproporţie, aceasta din urmă a fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate de partea civilă, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Faţă de aceste elemente instanţa a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Instanţa a avut în vedere la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care, în defavoarea inculpatului, împrejurările că, deşi îşi cunoştea impulsivitatea anormală sub influenţa alcoolului, a intrat într-un bar unde a consumat băuturi alcoolice, că a folosit un topor la aplicarea loviturii, şi că imediat după faptă a avut o tentativă de a se sustrage răspunderii prin ascunderea armei. În favoarea lui reţine lipsa antecedentelor penale, comportamentul general bun în familie, la locul de muncă şi în comunitate, constatat în Referatul de evaluare şi, drept circumstanţe atenuante, starea de provocare în care a comis fapta , conform art. 73 lit. b) C. pen., şi comportamentul sincer şi regretul manifestate în cursul procesului, conform art. 74 lit. c) C. pen.
În latura civilă, a reţinut că partea civilă M.G. a solicitat cu titlu de pagubă materială suma de 3800 de lei şi cu titlu de daune morale suma de 42.000 de lei sau 10.000 de Euro. Instanţa a reţinut ca dovedite numai următoarele sume cu titlu de pagubă materială: suma de 140 de lei reprezentând diferenţă de venit de la locul de muncă, potrivit Adresei emisă de SC K.; sumele de 5,8 lei, 23,38 lei, 8,33 lei şi 9,27 lei conform chitanţelor de la fila 63; sumele de 100 lei şi 17 lei conform declaraţiei martorei M.M.I. Martora este soţia părţii civile, dar inculpatul nu s-a opus la audierea ei, iar alte sume nu au fost probate. în special cu privire la diferenţa de venituri, instanţa a reţinut că listingul contului curent depus la dosar indică fluctuaţii repetate ale salariului primit, aşa încât numai diferenţa rezultată din adeverinţa emisă de SC K. a putut fi pusă cu certitudine în legătură cu agresiunea suferită. Martorul C.P., propus în latura civilă, se referă la sume pe care întâmplător le-a plătit părţii civile pentru două lucrări, în trecut, şi nu poate depune mărturie cu privire la un venit continuu al părţii civile anterior faptei, şi la o diferenţă de venit ulterior acesteia. în ce priveşte cheltuielile cu îngrijirea medicală, în afară de sumele menţionate de martoră sunt probate doar cheltuielile suportate de Spitalul Judeţean, sume cu care această parte s-a constituit deja parte civilă.
A rezultat, aşadar, un total de 304 lei, pagubă materială. Dat fiind că prin fapta sa, partea civilă l-a provocat pe inculpat la comiterea faptei, desigur în condiţiile în care între gravitatea celor două acte există o disproporţie, instanţa a reţinut culpa părţii civile în proporţie de 25% la producerea pagubei.
În final, a considerat prima instanţă că inculpatul este dator să plătească părţii civile suma de 228 lei cu titlu de pagubă materială.
Având în vedere că în mod neîndoielnic, primind o lovitură prin surprindere în cap, sângerând abundent, partea civilă a suferit un şoc puternic, şi că ulterior vătămările suferite i-au impus o schimbare în modul de viaţă, eforturi mai mari în activităţile desfăşurate etc. dar şi culpa concurentă în producerea prejudiciului, la care s-a făcut mai sus referire, instanţa de fond a admis, în parte, cererea de daune morale şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 de lei cu acest titlu, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei penale 152 din 5 noiembrie 2010 A Tribunalului Mureş, a declarat apel partea civilă M.G., criticând-o pentru netemeinicie atât cu privire la latura civilă, cât şi cu privire la latura penală.
Prin Decizia penală nr. 74/A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş s-a admis apelul declarat de partea civilă, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul T.A.A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3) C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că acţiunea părţii vătămate de a-l fi prins de nas pe inculpat, pentru ca apoi să-i ceară scuze acestuia, nu poate constitui un act provocator ţinând seama de împrejurările în care s-a produs (inculpatul dorea să intervină în discuţiile purtate de partea vătămată cu celelalte persoane, gesticula) de relaţiile existente între părţi care erau vechi cunoştinţe şi obişnuiau să consume băuturi alcoolice împreună.
Condiţia care nici pe departe nu este îndeplinită e cea a proporţionalităţii dintre actul provocator şi ripostă. Orice argumente s-ar aduce (inclusiv epilepsia de care suferă inculpatul), acţiunea acestuia de a-i aplica părţii vătămate în cap o lovitură cu toporul cu intenţia de a-i suprima viaţa, nu poate fi primită ca rezultatul unei puternice tulburări produse de gestul părţii vătămate de a-l fi prins de nas, s-au chiar de a-i fi aplicat o lovitură cu pumnul, aşa cum susţine inculpatul.
În sfârşit, trebuie reţinut că inculpatul nu a săvârşit fapta imediat după acţiunea părţii vătămate, ci s-a deplasat până acasă, de unde a luat toporul şi abia apoi s-a întors şi a lovit victima direct în cap cu muchia toporului. Din momentul părăsirii barului şi până la întoarcere, inculpatul avea tot timpul să-şi revină din pretinsa tulburare pricinuită de victimă, însă intenţia cu care a acţionat rezultă din însăşi afirmaţia făcută respectiv că victima a avut noroc că nu a lovit-o cu tăişul, ca şi de atitudinea sa ulterioară, aceea de a ascunde toporul, de unde rezultă că a conştientizat tot timpul ceea ce face, aşa cum de altfel s-a constatat şi prin Raportul de expertiză medico-legală, în sensul că inculpatul a acţionat cu discernământul păstrat.
Împotriva deciziei penale nr. 74/A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul înlăturării circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi individualizării pedepsei aplicate.
În principal, inculpatul solicită casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate de instanţa de prim control judiciar, pe care o consideră prea aspră.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 15 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, să fie susceptibil să provoace în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie.
În ipoteza în care suntem în prezenţa unei disproporţii vădite între actul pretins provocator şi ripostă nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de apel a reţinut corect că acţiunea părţii vătămate de a-l prinde de nas pe inculpat, după care şi-a cerut scuze, nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie pentru a fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Chiar şi în ipoteza în care partea vătămată i-ar fi aplicat un pumn inculpatului, aşa cum susţine acesta, există o disproporţie între actul provocator şi ripostă care exclude aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte trebuie avute în vedere şi relaţiile dintre inculpat şi partea vătămată, aceştia fiind vechi cunoştinţe, ce obişnuiau să consume împreună băuturi alcoolice, iar de la momentul actului pretins provocator şi până la lovirea părţii vătămate cu toporul a trecut un interval de timp, în care inculpatul a mers la locuinţa sa, s-a înarmat cu un topor, după care a revenit în bar şi a lovit victima.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise, împrejurările săvârşirii acesteia, persoana inculpatului care a recunoscut şi regretat fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună comportare în familie şi societate.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A.A. împotriva deciziei penale nr. 74 A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 924/2011. Penal. Evadarea (art. 269 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
