ICCJ. Decizia nr. 1057/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1057/2012
Dosar nr. 29720/3/2011
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia Penală nr. 1332/ R din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis recursul declarat de inculpatul P.M.G. împotriva încheierii din 8 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 29720/3/2011, a casat, în parte, încheierea recurată şi, în fond, în rejudecare, a admis cererea inculpatului şi a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului i-a fost impusă să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a) - e) şi alin. 31 lit. c) C. proc. pen., şi anume:
- să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti, decât în condiţiile stabilite de instanţa de judecată;
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul (Bucureşti, Strada Iarba Câmpului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de martorii din cauză (menţionaţi în Rechizitoriul nr. 14/P/2011 din data de 21 aprilie 2011 al D.N.A.) şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (32) şi art. 16010 C. proc. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 10/ U din 31 martie 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
La termenul de judecată (în apel) din 30 martie 2012 a fost pusă în discuţie cererea formulată de inculpatul P.M.G. privind modificarea controlului judiciar instituit prin Decizia 1332 din 20 iunie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti Secţia l-a Penală.
Prin încheierea de şedinţă din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, printre altele, a fost respinsă ca nefondată cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul P.M., cu obligarea acestuia la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel instanţa, de apel a reţinut următoarele:
Din august 2011 inculpatul a formulat două cereri de modificare a controlului judiciar, în sensul de a i se permite să depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti, invocând, pe de o parte faptul că urmează a se angaja la o societate comercială, iar obligaţiile de serviciu îi impun deplasări în ţară şi, pe de altă parte faptul că datorită stării de sănătate, trebuie să se trateze la unităţi spitaliceşti situate în afara municipiului Bucureşti, cererile inculpatului fiind respinse, prin două hotărâri judecătoreşti definitive.
în ce priveşte prezenta cerere de modificare a controlului judiciar, Curtea a reţinut că inculpatul invocă aceleaşi motive ca în precedent, constatând că nu s-a făcut dovada unui motiv temeinic de aplicare a dispoziţiilor art. 1603 C. proc. pen. şi că, de fapt, inculpatul invocă propria sa culpă în alegerea unui loc de muncă întrucât printr-o hotărâre judecătorească definitivă, printre alte obligaţii, i s-a impus şi obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a municipiului Bucureşti, situaţie în care la alegerea unui loc de muncă, care este la latitudinea sa, trebuia să ţină cont şi de această obligaţie legală.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul P.M.G. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea în parte a încheierii şi, pe fond, admiterea cererii de modificare a controlului judiciar.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1603 C. proc. pen., controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că modificarea controlului judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta poate fi acordată pentru motive temeinice.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de apel - de a respinge cererea de modificare a controlului judiciar - este legală şi temeinică.
Toate aceste elemente ce ţin de comportamentul inculpatului, de faptul că a obţinut un contract de muncă ce implică deplasări în ţară, că suferă de afecţiuni tratabile numai în afara razei teritoriale a oraşului Bucureşti, că are un imobil în curs de edificare într-o altă localitate şi de faptul că doreşte să ia legătura cu foştii săi colegi ( care au fost martori în cauza sa ) nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri apte a justifica, la acest moment procesual, modificarea controlului judiciar.
Pentru modificarea controlului judiciar instanţa trebuie să constate existenţa unor motive mai puternice decât cele avute în vedere la luarea acestei măsuri, temeiuri care să justifice convingerea că modificarea controlului judiciar este oportună.
Totodată, prin respingerea acestei cereri nu se încalcă în nici un fel dreptul inculpatului la sănătate sau la muncă, acesta având posibilitatea să se trateze în unităţile medicale de pe raza Municipiului Bucureşti şi să presteze o muncă pentru a-şi câştiga existenţa tot pe raza acestei localităţi.
Aşa fiind, prin prisma celor învederate, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, dacă s-ar proceda la modificarea controlului judiciar, astfel cum se solicită de către inculpat, s-ar putea compromite buna desfăşurare a procesului penal.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.G. împotriva încheierii din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 29720/3/2011 (45/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1058/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1056/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
