ICCJ. Decizia nr. 1132/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1132/2012

Dosar nr.3656/100/2010

Şedinţa publică din 12 aprilie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 529 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureş, a fost condamnat inculpatul B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat restul de 66 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 16 din 22 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, rezultanta fiind de 14 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului prevenit începând cu 8 iunie 2010 la zi.

Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

S-a constatat că partea vătămată A.A.B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

A fost obligat inculpatul să plătească către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş - Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş suma de 8,64 RON cu dobânda legală.

S-a dispus arhivarea mijlocului de probă DVD marca DVD-R din registrul mijloacelor de probă al instanţei, până la rămânerea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu M.R. s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul B.S. pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se în esenţă că în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 a exercitat acte de violenţă repetate şi de mare intensitate asupra victimei A.G., acte care i-au cauzat decesul.

Examinând probele administrate şi anume: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei din momentul constatării decesului, concluziile provizorii eliberate de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmatiei dar şi expertizele medico-legale întocmite ulterior, declaraţiile martorilor D.A., C.O., T.I., C.I., C.V., B.I.S., G.I. şi OG şi nu în ultimul rând rapoartele de constatare tehnic-ştiinţifică întocmite de I.P.J. Maramureş privind examinarea cu tehnica poligraf a inculpatului dar şi a martorei D.A., Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

Victima A.G., pensionar şi divorţat fiind, a locuit singur până la data decesului într-un apartament din municipiul Sighetu Marmatiei, fiind cunoscut între prieteni şi vecini ca un mare consumator de băuturi alcoolice.

În seara zilei de sâmbătă, 13 februarie 2010, inculpatul B.S., recent liberat din penitenciar, s-a întâlnit cu martorii C.I. şi D.A. (fostă concubină), cu care şi-a petrecut seara într-o discotecă din municipiul Sighetu Marmatiei. Înainte de a ajunge la discotecă în zona unui complex comercial din Sighetu Marmatiei, cei trei s-au întâlnit cu victima A.G., care cunoscându-i, Ie-a cerut un leu pentru a-şi cumpăra ceva de băut. După ce i-a înmânat bancnota, inculpatul a luat-o deoparte pe victimă, propunându-i ca în noaptea următoare să-i permită să vină cu prietena lui în locuinţa lui. Cum victima a fost de acord, cei doi s-au înţeles să se întâlnească în seara următoare în acelaşi loc.

Conform înţelegerii, a doua zi s-au întâlnit în jurul orelor 21:00 şi s-au deplasat toţi trei spre apartamentul victimei, nu înainte însă de a cumpăra ţigări şi două flacoane de spirt medicinal. Ajunşi în locuinţa victimei, s-au instalat întâi în bucătărie unde au consumat spirtul medicinal diluat de martora D.A., după care şi-au schimbat locaţia, mutându-se în camera mare a apartamentului şi unde au discutat despre rămânerea celor doi în apartament peste noapte, dar şi despre suma pe care inculpatul urma să i-o plătească victimei pentru această favoare.

După miezul nopţii, când inculpatul şi-a exprimat dorinţa de a se culca, victima a afirmat că şi el se culcă în acelaşi pat cu ei. La refuzul inculpatului, acesta i-a răspuns că e casa lui şi că face ce vrea. La aceste remarci inculpatul, nervos, i-a aplicat o lovitură în faţă, în urma căreia victima a căzut lângă pat. Pentru că cei doi au început să se înjure şi să strige unul la celălalt, martora D.A., cunoscându-l foarte bine pe inculpat şi reacţiile lui violente, s-a refugiat în camera mică a apartamentului, unde a rămas până când inculpatul a strigat-o să-l ajute s-o ridice pe victimă de jos şi s-o ducă în camera mică în pat.

În timp ce inculpatul şi martora întreţineau relaţii sexuale, lângă patul acestora a apărut victima dezbrăcată de la talie în jos, solicitându-le celor doi să-l lase şi pe el să doarmă cu ei. Inculpatul a ripostat violent, i-a aplicat mai multe lovituri în faţă, iar apoi în timp ce victima era căzută pe podea, i-a mai aplicat şi alte lovituri cu pumnii şi picioarele.

Din nou inculpatul i-a cerut martorei să-l ajute s-o ducă pe victimă în camera alăturată, unde împreună au îmbrăcat-o şi au acoperit-o cu o pătură. Dimineaţă cei doi au plecat din apartamentul victimei, inculpatul deplasându-se la locul lui de muncă unde şi-a şi făcut lichidarea în cursul aceleiaşi zile, iar martora spre locuinţa ei.

În jurul orelor 16:30, o cunoştinţă de familie de-a victimei (martora C.O.), care, ocazional, la cererea copiilor acesteia îi făcea menajul şi-i ducea mâncare, a descoperit-o pe victimă în poziţia în care au lăsat-o cei doi. Negăsind-o pe fiica victimei, martora a apelat serviciul de urgenţă. La scurt timp a sosit un echipaj SMURD însoţit de o maşină de poliţie, ocazie cu care s-a constatat decesul victimei.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea numitului A.G. a fost violentă şi s-a datorat unor multiple contuzii cerebrale ale punţii şi bulbului, post-traumatism cranio-cerebral acut cu fractură de bază a craniului în etaj mijlociu, masiv hematom subdural bazai şi hemoragie subarahnoidiană extinsă.

Leziunile constatate s-au produs prin loviri active repetate cu corp dur, proiectare ulterioară la sol cu loviri de corpuri dure şi compresiune între corpuri dure (posibil picior încălţat, genunchi şi sol). Decesul a fost constatat la data de 15 februarie 2010 iar ora decesului raportat la instalarea rigidităţii cadaverice, aproximativ 2-3.

S-a mai precizat în raport că leziunile cu rol tanatogenerator au fost cele de la nivelul creierului, amigdalelor cerebeloase, punţii şi bulbului, decesul a intervenit la aproximativ 15-20 minute de la momentul agresiunii, iar alcoolemia victimei a fost de 2 gr %o.

În drept, fapta inculpatului care în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 aflându-se în locuinţa numitului A.G., pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei altercaţii spontane, a exercitat acte de violenţă repetate şi de mare intensitate asupra acesteia, cauzându-i leziuni cerebrale care în final au condus la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., ca prim termen al acesteia fiind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 16 din 2009 a Judecătoriei Satu Mare, pedeapsă din executarea căreia s-a liberat condiţionat la 15 ianuarie 2010 cu un rest neexecutat de 66 de zile.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume persoana inculpatului, fapta comisă, consecinţele şi nu în ultimul rând poziţia procesuală a acestuia.

Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului este de reţinut că a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni, dintre care unele chiar comise cu violenţă şi că imediat după ce a fost liberat condiţionat din penitenciar a comis infracţiunea pentru care este judecat în prezenta cauză.

Inculpatul încă de la început a negat comiterea faptei, susţinând că nu a avut nici o altercaţie cu victima şi că la ora la care a plecat din apartamentul acesteia, ea a fost cea care i-a condus şi a închis uşa după ei.

Toate aceste susţineri şi apărări ale inculpatului au fost înlăturate de instanţă, chiar pe baza propriilor relatări prin care nu contestă că a fost în apartamentul victimei susţinând iniţial că a plecat din apartament pe la ora 5 dimineaţa, iar apoi fără nici o justificare a revenit şi a arătat că a plecat în jurul orei 800 dimineaţa împreună cu martora D.A..

Cert este că indiferent de ora pe care a avansat-o ca fiind ora la care ar fi părăsit apartamentul, la momentul decesului victimei inculpatul era în locuinţa acesteia, dovadă fiind în acest sens în primul rând concluziile tuturor actelor medicale întocmite în cauză care confirmă că decesul a intervenit între orele 02:00 -03:00, că între leziunile suferite şi deces există o legătură de cauzalitate iar moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului care s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure, căderea victimei şi compresiunea toraco-abdominală, iar în al doilea rând declaraţia martorei D.A. - cea care a asistat la o parte din conflict dar i-a dat şi o mână de ajutor inculpatului s-o aşeze pe victimă în pat după primul dar şi după al doilea conflict. în plus,victima a fost găsită de martora C.O. şi de echipajul SMURD exact în patul unde a fost aşezată de cei doi şi îmbrăcată cu aceleaşi haine.

În faza de urmărire penală martora D.A. a relatat tot incidentul iar ulterior cu ocazia conducerii în teren efectuată de organele de poliţie la data de 26 februarie 2010 în prezenţa martorilor asistenţi T.I. şi C.O., martora şi-a menţinut declaraţia şi a reiterat-o în fata instanţei, ceea ce infirmă susţinerea inculpatului cum că depoziţia ei a fost influenţată de organele de poliţie şi a fost luată sub presiunea acestora.

Aproape toţi martorii au confirmat că victima deşi consuma în mod frecvent şi exagerat băuturi alcoolice, argument fiind şi alcoolemia de 2 gr‰ constatată la data decesului, era spre deosebire de inculpat o persoană care nu a avut niciodată cu nimeni vreo altercaţie fizică.

În schimb, inculpatul, conform raportului de expertiză medico-legală a avut internări la psihiatrie, cu intoxicaţie acută alcoolică şi plăgi tăiate la nivelul mâinii stângi - cu autoagresiune, concluzionându-se că suferă de tulburare de personalitate disociată şi dependenţă alcoolică, împrejurări care au fost confirmate şi de martori, care au arătat că este o fire violentă, aspect care rezultă şi din cazierul judiciar al acestuia.

Pe acest fond, reacţia inculpatului faţă de atitudinea nefirească a victimei de a se dezbrăca şi a-i solicita să-l lase şi pe el să doarmă cu ei în pat, a fost nejustificată şi total disproporţionată, dacă avem în vedere vârsta înaintată a acestuia dar şi alcoolemia de 2 gr‰ constatată la momentul decesului.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., s-a constituit circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În consecinţă, atunci când replica apare disproporţionată faţă de actul provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoţiei, condiţiile legale ale stării de provocare nu sunt realizate.

Cum raportat la starea de fapt expusă şi derularea evenimentelor, nu există argumente juridice suficiente pentru reţinerea acestei circumstanţe, aşa cum a solicitat apărătorul inculpatului, instanţa a avut în vedere totuşi, la dozarea sancţiunii aplicate, toate aceste împrejurări.

Dacă avem în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală şi anume leziunile şi intensitatea loviturilor, rezultă evident că şi solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., apare nejustificată şi, drept urmare, a fost respinsă de instanţă.

Mai mult, dacă analizăm leziunile descrise în actele medico-legale, produse ca urmare a agresiunii inculpatului, rezultă clar că lovirea victimei în regiunile anatomice descrise în care sunt situate organele vitale şi cu mare intensitate din moment ce s-a produs fractura oaselor nazale, a calotei şi bazei craniului, rupturi ale viscerelor parenchimatoase abdominale (ficat, splină), constituie o activitate care prin însăşi materialitatea sa, vădeşte că inculpatul a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunii sale.

În baza considerentelor expuse, s-a putut concluziona că inculpatul, săvârşind fapta aşa cum a fost descrisă şi care în final a dus la decesul victimei, a acceptat în mod conştient rezultatul letal, chiar dacă nu l-a dorit, ceea ce înseamnă că a acţionat cu intenţia de a ucide, şi nu cu intenţia de a comite vreuna din infracţiunile prevăzute la art. 180 - 182 C. pen. şi care să aibă ca urmare moartea victimei.

Pedeapsa pe care instanţa a aplicat-o inculpatului, de 14 ani închisoare urmează a fi executată în regim de detenţie, sens în care se justifică atât menţinerea măsurii arestării preventive cât şi deducerea arestului preventiv începând cu 8 iunie 2010 la zi.

Alături de pedeapsa închisorii, instanţa a interzis inculpatului raportat la fapta şi persoana acestuia, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 63 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a constatat că familia victimei, care a suportat cheltuielile ocazionate cu înmormântarea acesteia nu se constituie parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul în temeiul art. 7 din Legea 76/2008 să se supună procedurii prelevării probelor biologice după rămânerea definitivă a hotărârii în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul National de Date Genetice Judiciare.

Ca o consecinţă a condamnării, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.S., criticând soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, achitarea sa, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi coborârea acesteia sub limita minimă prevăzută de lege ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În motivarea apelului inculpatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracţiunii de a cărei comitere este cercetat şi judecat. A mai arătat inculpatul că infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei faţă de solicitarea victimei de a întreţine relaţii sexuale cu martora şi fată de refuzul atât a martorei, cât şi a inculpatului şi că, faţă de această conduită a victimei, poziţia sa subiectivă a fost doar aceea de a îndepărta victima din camera unde se afla împreună cu martora, sens în care i-a aplicat câteva lovituri, în mod repetat, aplicate în zone diferite, fără a viza anumite organe şi, deşi moartea victimei a survenit ca urmare a acestor lovituri aplicate la întâmplare, scopul nu a fost de a o ucide.

Prin Decizia penală nr. 2/A/ din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Procedând la soluţionarea apelului prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul a comis infracţiunea care face obiectul cauzei.

Curtea îşi însuşeşte în întregime argumentaţia instanţei de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle impotriva Finlandei).

Apărarea inculpatului potrivit căreia nu este vinovat de comiterea faptei sau că ar fi comis fapta în stare de provocare nu poate fi primită.

În primul rând, inculpatul a recunoscut că în noaptea de 14 din 15 februarie 2010 a fost în locuinţa victimei împreună cu aceasta şi martora D.A. şi că pe parcursul întregii nopţi, cu excepţia persoanelor menţionate, alte persoane nu au mai fost în apartamentul victimei.

Apoi, martora D.A. confirmă că inculpatul a aplicat lovituri victimei în cursul nopţii de 14 din 15 februarie 2010, după care amândoi au dus-o în camera mică a apartamentului, au îmbrăcat-o şi au aşezat-o în pat, declaraţia acesteia în acest sens fiind confirmată de martorii asistenţi C.O. şi T.I. în prezenţa cărora susnumita martoră a relatat, cu ocazia cercetării la faţa locului, modul în care s-au derulat evenimentele. Aceeaşi martora arată că la plecare victima era în acelaşi loc unde fusese pusă de către ei şi in aceeaşi postura, contrazicând afirmaţia inculpatului potrivit căreia la plecare ambii ar fi fost conduşi pana la usa de către victimă.

Probele cauzei confirmă şi faptul că la momentul decesului victimei inculpatul era în locuinţa acesteia, în acest sens fiind concluziile tuturor actelor medico-legale unde se arată victima a decedat între orele 02:00 – 03:00, iar inculpatul a confirmat că a părăsit apartamentul ulterior, fie la ora 5:00, fie la ora 8:00.

Aceleaşi acte medicale evidenţiază că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningo-cerebrale cu fractura calotei şi bazei craniului, rupturi ale viscerelor parenchimatoase abdominale (ficat, splină), că aceste leziuni s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure, căderea victimei şi compresiunea toraco-abdominală şi că între leziunile suferite şi deces există o legătură de cauzalitate. Raportat la felul şi natura leziunilor identificate ca având natură tanatogeneratoare concluzia care se desprinde este aceea că inculpatul a acţionat cu agresivitate sporită asupra unor organe şi zone vitale şi, coroborat cu faptul constatării stării de ebrietate a victimei, a diferenţei de vârsta şi forţa fizică, curtea ajunge la concluzia că inculpatul a avut a avut reprezentarea posibilităţii proiectării victimei pe plan dur, a capacităţii reduse de reacţie şi riposta şi, în final, a cauzării leziunilor mai severe şi a posibilităţii reale şi concrete ca victima să înceteze din viaţă, acceptând posibilitatea survenirii decesului acesteia.

În speţă, nu se poate reţine nici comiterea infracţiunii în stare de provocare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune; provocarea să fi fost comisă de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.

Deşi art. 73 lit. b) C. pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoţie intensă.

Întotdeauna, reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acţiunile ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că victima a solicitat să intretina şi el relaţii intime cu martora D.A. şi a insistat în demersul său însă acest comportament al victimei, chiar dacă ar fi putut produce pe moment o stare de surescitare inculpatului, această stare nu poate avea semnificaţia unei tulburări de felul celei cerute de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece nu a fost o stare efectivă care să reducă posibilitatea de autocontrol şi să explice reacţia extrem de violentă a inculpatului.

Raportat la starea de fapt reţinută prima instanţa a stabilit o încadrare juridică legală infracţiunii comise de inculpat, iar sancţiunea penală aplicată este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, scopul preventiv al sancţiunii şi că va contribui la conştientizarea consecinţelor faptei, în vederea unei reinserţii sociale reale a inculpatului

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie deşi în art. 71 alin. (2) din C. pen. s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4142alin. (2) teza a ll-a din C. proc. pen., dispoziţiile art. 71 din C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanţei de judecată, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen. Recursul în interesul legii pronunţat de către instanţa supremă în materie este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii.

Ca atare, în prezenta cauză, instanţa a reţinut că natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale a inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice activităţi ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii- motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepselor aplicate.

Curtea reţine că numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea faptei şi multitudinea actelor, faţă de imperativul ocrotirii pe viitor a unor relaţii sociale referitoare la exerciţiul unor funcţii de demnitate publică sau în legătură cu funcţia publică în stat, nu este suficientă, impunându-se a fi decăzut din dreptul de acces la astfel de demnităţi publice, limitat pe durata executării pedepsei închisorii sau până la momentul în care legea o consideră executată.

Aşa fiind, corect instanţa a apreciat corespunzător că în speţă se impune şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzut de dispoziţiile art. 64 lit. b) din C. pen., severitatea unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional fiind justificată şi în legătură directă cu tipul infracţiunii reţinute în cauză.

Referitor la dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. instanţa a avut în vedere şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab c. României prin care Curtea stabileşte că interzicerea de drept a unor drepturi nu e conformă exigenţelor Convenţiei, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţia României.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.S., invocând în principal cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, fiind incident cazul de casare prev. de art. .3859 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce priveşte incidenţa cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Curtea reţine că pentru a fi în prezenţa acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.

În speţă, inculpatul a invocat acest caz de casare, fără a arăta care mijloc de probă a fost denaturat în hotărârea atacată.

În realitate, ceea ce inculpatul contestă este modul în care instanţele au apreciat probatoriul administrat în cauză, însă o asemenea critică nu poate fi analizată în limita cazului de casare invocat.

Curtea constată că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului sunt în deplină concordanţă cu probatoriul cauzei, care a fost corect perceput şi corespunzător analizat atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de apel.

Deşi inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii, încercând să acrediteze ideea că o altă persoană ar fi ucis victima după ce el a părăsit locuinţa acesteia, vinovăţia sa a rezultat în principal din declaraţiile martorului ocular D.A., care a confirmat conduita violentă a inculpatului faţă de victimă, coroborate cu concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză, care au stabilit că decesul victimei a intervenit în intervalul orar 2:00-3:00 al zilei de 15 februarie 2010, ceea ce exclude posibilitatea ca atunci când inculpatul a părăsit locuinţa victimei (după propriile susţineri fie ora 5:00, fie ora 8:00), aceasta să mai fi fost în viaţă, aşa cum neadevărat a arătat inculpatul.

În ce priveşte cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată inculpatului este rezultatul coroborării tuturor criteriilor de individualizare prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, au fost corespunzător evaluate atât circumstanţele reale în care fapta a fost comisă (pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan între victimă şi inculpat, acesta i-a aplicat puternice şi repetate lovituri cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului), cât şi cele personale ale inculpatului (recidivist postcondamnatoriu, condamnat de 6 ori până în prezent, inclusiv pentru infracţiuni săvârşite prin violenţă).

În plus, inculpatul a avut o atitudine constant nesinceră, el încercând să scape de răspundere penală prin înfăţişarea unei alte situaţii de fapt, fără a manifesta aşadar un minim regret pentru cele întâmplate şi, mai ales, pentru decesul victimei.

Curtea constată aşadar că nu există motive care să justifice o sancţiune mai blândă pentru inculpat, astfel încât nici această critică nu este întemeiată.

În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Va fi dedusă prevenţia la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluţionarea căii sale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.S. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 iunie 2010 şi până la data de 12 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1135/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1124/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1132/2012. Penal