ICCJ. Decizia nr. 1123/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1123/2012
Dosar nr.7052/306/2011
Şedinţa publică din 11 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin Decizia penală nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.B. împotriva deciziei penale nr. 151 din 08 august 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală.
A obligat recurentul petent să plătească intimaţilor P.C. şi P.M. suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
A obligat recurentul petent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
1. Prin sentinţa penală nr. 440 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sibiu în baza art. 278 ind.1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul G.B., în contradictoriu cu intimaţii P.C. şi P.M., împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu dată în 04 aprilie 2011 în dosarul nr. 2369/P/2009 şi a ordonanţei prim procurorului delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu dată în 06 mai 2011 din dosar nr. 479/11/2/2011 ca neîntemeiate. Au fost menţinute soluţiile atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în data de 11 mai 2009, petentul G.B. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii P.C. şi P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 C. pen. Ulterior la prezenta cauză a fost conexat şi dosarul nr. 2625/P/2009 ce viza o plângere similară a petentului. în urma cercetărilor efectuate în cauză, printr-o primă rezoluţie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din 21 decembrie 2009 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii P.C. şi P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la Judecătoria Sibiu, prin sentinţa nr. 246 din 13 aprilie 2010 instanţa de judecată respingând plângerea ca nefondată şi menţinând soluţia din rezoluţia atacată.
Prin Decizia penală nr. 202 din 07 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu s-a admis recursul formulat de către recurentul petent G.B., împotriva sentinţei penale nr. 246 din 13 aprilie 2010 a Judecătoriei Sibiu pe care a casat-o în totalitate şi a dispus restituirea cauzei la parchet în vederea efectuării şi a altor acte de urmărire penală, printre care o cercetare la faţa locului. Pe parcursul cercetărilor, prin rezoluţia organelor de cercetare penală din 08 septembrie 2010, confirmată prin rezoluţia procurorului, s-a început urmărirea penală împotriva numitului P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 220 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanţa din data de 04 noiembrie 2010 s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului P.C. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 193 C. pen. Plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost admisă ulterior prin sentinţa nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Judecătoriei Sibiu, cu motivarea că nu au fost respectate dispoziţiile instanţei de recurs privind începerea urmăririi penale în cauză şi pentru infracţiunile prev. de art. 271 C. pen. şi art. 193 C. pen., fiind începută urmărirea doar sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. După efectuarea de noi cercetări în cadrul urmăririi penale după ce dosarul a fost restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, procurorul a dat soluţia de scoatere, respectiv de neîncepere a urmăririi penale. Prezenta plângere a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind neîntemeiată şi a respins-o având în vedere următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4666 din 01 august 2008 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 838 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus partajarea acestor dependinţe, pivniţele şi antreul imobilului fiind atribuite familiei P.C. şi M., iar podul de deasupra apartamentului familiei G.B. şi K. Ie-a fost atribuit acestora din urmă. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a obligat ambele părţi să elibereze dependinţele atribuite în posesia şi folosinţa celeilalte părţi din litigiu. La data de 07 aprilie 2009, prin intermediul executorului judecătoresc M.V., dispoziţiile cuprinse în hotărârea judecătorească au fost aduse la îndeplinire, în sensul că fiecare din părţi a eliberat partea din respectivele dependinţe atribuite celeilalte părţi prin mutarea lucrurilor depozitate în locurile neatribuite. În ceea ce priveşte paravanul, din cercetarea la faţa locului efectuată în cursul urmăririi penale a reieşit că respectivul paravan fusese construit încă din anul 2000 de către fam. G. Paravanul a fost desfiinţat la data de 07 aprilie 2009. Litigiul dintre părţi este rezultatul amplasării accesului din apartamentele părţilor în pod. Apartamentul fam. P. are acces înspre pod pe o scară din antreul apartamentului. Acoperişul de deasupra apartamentului acestora se prelungeşte cu circa 5 m deasupra locuinţei fam. G., care se află în continuarea imobilului respectiv. Accesul în pod din apartamentul fam. G. se face prin cămară pe o scară din lemn. în fine, deasupra camerei de locuit a apartamentului fam. G. şi lipit de antreul fam. P. se afla amplasat paravanul în cauză. Constatând că mare parte a scândurilor din care era construit acest paravan fuseseră desprinse de fam. G., învinuitul a montat pe spărtura din paravan o plasă din rapiţ. Ulterior învinuitul a demontat plasa pe care o amplasase în mijlocul paravanului, după pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, în prezent părţile din pod fiind delimitate la limita stabilită prin sentinţă.
Instanţa a reţinut că hotărârea judecătorească a fost dusă la îndeplinire de ambele părţi, prin intermediul executorului judecătoresc M.V., motiv pentru care nu se poate reţine în sarcina făptuitorilor P.C. şi P.M., săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 alin. (3) C. pen. De asemenea din probele administrate nu s-a dovedit faptul că făptuitorii P.C. şi P.M. i-ar fi tulburat posesia podului de deasupra apartamentului familiei G.B. prin montarea, în mod provizoriu, a unei plase din sârmă „tip răpit", pentru a proteja partea de pod de deasupra apartamentului familiei P., întrucât nu există o soluţie de dezmembrare a imobilului, podul rămânând comun, nu a fost dat spre folosinţă doar familiei G.B. Apoi, în ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, instanţa a constatat că petentul nu a înţeles să formuleze plângere şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen., astfel că în lipsa plângerii prealabile, nu se pot efectua acte de urmărire penală. În ceea ce priveşte intimata P.M., instanţa a reţinut că aceasta nu a fost implicată în niciun fel în incidentul dintre părţi, astfel că nu se poate vorbi de o răspundere penală a ei. în consecinţă, pentru cele menţionate mai sus, instanţa a respins plângerea formulată de petentul G.B. împotriva ordonanţei procurorului emisă în dosarul 2369/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a ordonanţei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, menţinându-le.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul G.B. solicitând trimiterea în judecată a făptuitorilor P.C. şi P.M. pentru faptele reclamate, întrucât acestea subzistă şi sunt dovedite.
2. Prin Decizia penală nr. 151/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 7052/306/2011 s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de petentul G.B., împotriva sentinţei penale nr. 440 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sibiu. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, în recurs.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către intimaţii P.C. şi P.M., în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare începând cu data de 26 noiembrie 2010, au fost aduse modificări legislative importante referitoare la căile de atac. Urmare acestor modificări legislative operate prin legea amintită, sunt supuse apelului sentinţele pronunţate de tribunal prin care s-a dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal şi/sau prin care a fost soluţionată acţiunea civilă precum şi încheierile date în cursul judecăţii în primă instanţă de către tribunal. Nu pot fi însă atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii, sentinţele pronunţate de tribunalele militare, sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, sentinţele pronunţate de secţia penală a I.C.C.J., precum şi sentinţele de dezînvestire, cele pronunţate în materia executării penale şi cele privind reabilitarea. Potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse recursului următoarele hotărâri: sentinţele pronunţate de judecătorii, de tribunalele militare, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, sentinţele pronunţate de secţia penală a I.C.C.J., sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, sentinţele în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea, precum şi încheierile cu privire la care legea dispune că pot fi atacate separat cu recurs. Pe de altă parte, conform art. 27 pct. 3 C. proc. pen. ca instanţă de recurs tribunalul judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor pronunţate de judecători în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Se poate constata că sentinţele pronunţate de Judecătorii în plângerile formulate împotriva actelor procurorului potrivit procedurii prevăzute de art. 278 ind. 1 C. proc. pen. nu se regăsesc în enumerarea stipulată de legiuitor în dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Nu trebuie pierdută din vedere nici dispoziţia tranzitorie prevăzută de art. XXIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010, prin care hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare (25 noiembrie 2010) rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. per a contrario, hotărârile pronunţate după această dată vor fi soluţionate conform celor arătate mai sus, respectiv, nu au cale de atac şi vor rămâne definitive la judecătorii.
Mai mult decât atât, art. 278 ind. 1 C. proc. pen. reglementează plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, precum şi modul de soluţionare a acesteia.
Astfel, alin. (1) prevede că după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Alin. (8) al aceluiaşi articol enumără limitativ şi expres soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţa de judecată cu ocazia soluţionării plângerii întemeiate pe art. 278 ind. 1 C. proc. pen., iar alin. (10), introdus prin Legea nr. 202/2010, prevede în mod imperativ că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă". Aşa fiind, cum data pronunţării hotărârii recurate este 29 iunie 2011, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, recursul a fost considerat inadmisibil şi a fost respins, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs în sumă de 100 lei.
În baza art. 193 C. proc. pen. recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către intimaţii P.C. şi P.M., în cuantum de 1.000 lei.
3. Împotriva acestei soluţii a declarat recurs petentul G.B. care a invocat aceleaşi critici pe care Ie-a invocat în faţa Tribunalului Sibiu manifestându-şi expres solicitarea de a fi trimis în judecată numitul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie pentru motivele invocate în înscrisul depus la filele 3-8 în dosarul Curţii de Apel Alba-Iulia. Curtea a constatat că în speţă ne aflăm în situaţia exercitării unei căi de atac împotriva unei hotărâri rămase definitive în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 278/1 alin. (10)1 C. proc. pen. în sensul că petentul G.B. a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei penale nr. 440/2011 a Judecătoriei Sibiu, care a fost soluţionată de către Tribunalul Sibiu prin Decizia penală nr. 151/2011 prin constatarea ca inadmisibil raportat la dispoziţiile Legii nr. 202/2010 şi momentul pronunţării instanţei de fond cu privire la plângerea iniţială formulată de petent împotriva ordonanţei procurorului emisă în dosarul 2369/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a Ordonanţei prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. În consecinţă, raportat la temeiul juridic anterior invocat hotărârea pronunţată de Judecătoria Sibiu a dobândit caracter definitiv.
Împotriva acestei decizii, petentul a formulat un nou recurs, deşi prin Decizia penală nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, i-a fost respins ca inadmisibil recursul.
La termenul de azi, 11 aprilie 2012, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de petent.
Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) al aceluiaşi articol se enumără limitativ şi expres soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţa de judecată cu ocazia soluţionării plângerii întemeiate pe art. 278 ind. 1 C. proc. pen., iar alin. (10), introdus prin Legea nr. 202/2010, prevede în mod imperativ că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Din examinarea textului se constată că soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţa de judecată cu ocazia soluţionării plângerii întemeiate pe art. 278 ind. 1 C. proc. pen., nu mai pot fi atacate cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către tribunale sau curţi de apel, cum este cea atacată în cazul de faţă.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către petiţionarul G.B. împotriva deciziei penale nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.B. împotriva deciziei penale nr. 151 din 08 august 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul G.B. împotriva deciziei penale nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1122/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
