ICCJ. Decizia nr. 1304/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1304/2012
Dosar nr. 1370/105/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 3 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului I.M.T., pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece faptei îi lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza disp. art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 6859/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea in judecată a inculpaţilor:
- N.T.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi înşelăciune în participaţie improprie prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
- P.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 248 C. pen., fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. şi infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (fapte comise la data de 24 mai 2009), favorizarea infractorului prev. şi ped. de art. 264 C. pen., fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice prev. şi ped. de art. 248 C. pen. (fapte comise la data de 19 noiembrie 2008), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
- I.M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. şi ped. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În fapt, în actul de acuzare, s-au reţinut următoarele:
Prin procesul verbal întocmit la data de 01 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova s-a sesizat din oficiu despre împrejurarea că în ziua de 24 mai 2009, în jurul orei 18:30-19:00, la intersecţia Ş.V. cu strada G.G.C. din Ploieşti s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul R., condus de numitul S.G. şi autoturismul marca D., condus de numitul N.T.B., în urma căruia a rezultat rănirea numitului S.T.E. (pasager al autoturismului condus de S.G.). La faţa locului au sosit două echipaje de ambulanţă pentru acordarea de îngrijiri medicale; S.T.E. fiind condus de un echipaj al ambulanţei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti - Unitatea Primiri Urgenţe -, ocazie cu care i-au fost efectuate mai multe investigaţii medicale.
Echipajul de poliţie rutieră sosit la locul evenimentului rutier, format din agenţii de poliţie P.F. şi C.C.A. din cadrul I.P.J. Prahova nu a luat măsurile legale de constatare al faptelor cu caracter penal comise de numitul N.T.B., care la momentul producerii evenimentului rutier se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a părăsit locul accidentului. Mai mult, la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, deşi au constatat că N.T.B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, agenţii de poliţie rutieră sus-menţionaţinu i-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile în care, aşa cum s-a precizat anterior, în urma evenimentului rutier au rezultat victime, agentul de poliţie C.C.A. suflând în aparatul etilotest în locul numitului N.T.B.
Totodată, s-a reţinut că agentul de poliţie rutieră P.F. a întocmit în fals, procesul verbal de sancţionare contravenţională a numitului N.T.B., prin aceea că nu a menţionat în cuprinsul lui împrejurarea că respectivul conducător auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice, că a părăsit locul accidentului şi că în urma evenimentului rutier a rezultat o victimă.
De asemenea, s-a mai reţinut că actele întocmite de agentul de poliţie rutieră P.F. au fost folosite la constituirea dosarului de daună de către societatea de asigurare pentru repararea autoturismului aparţinând martorului S.G., costul reparaţiilor au fost suportate de societatea de asigurare şi nu de N.T.B., aşa cum ar fi fost legal, iar reparaţiile efectuate autoturismului marca R. sunt în cuantum de 21.400 RON.
Deşi, conform atribuţiunilor de serviciu, pentru faptele contravenţionale comise de inculpatul N.T.B., inculpatul P.F. ar fi trebuit să întocmească un raport zilnic de activitate şi procesele-verbale de sancţionare contravenţională pe care să le predea compartimentului Proceduri din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Prahova, pentru implementarea în baza de date a sancţiunii suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile, inculpatul nu a făcut acest lucru, obţinând pentru inculpatul N.T.B., pe lângă avantajul patrimonial al neachitării sumei de 21.400 RON ce reprezenta contravaloarea efectuării reparaţiei la autovehiculul marca R., aparţinând martorului S.G., sumă care în mod firesc ar fi trebuit achitată de inculpatul N.T.B. şi avantajul nepatrimonial al neimplementării în baza de date a Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova, a sancţiunii de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin autorizaţiile din 11 octombrie 2010, emise în Dosarul nr. 6017/105/2010, Tribunalul Prahova, secţia penală, a autorizat interceptarea şi înregistrarea audio-video în mediul ambiental a convorbirilor efectuate de inculpatul P.F. şi alte persoane din anturajul lui, precum şi de învinuita C.C.A. şi alte persoane din anturajul său, pentru o perioadă de 30 zile, de la data de 11 octombrie 2010 până la data de 09 noiembrie 2010, inclusiv.
Rezultatul activităţilor specifice efectuate în baza autorizaţiilor menţionate anterior au scos în evidenţă împrejurarea că suspiciunile legate de activitatea infracţională a inculpaţilor P.F. şi N.T.B. se confirmă, existând multiple mijloace de probă care dovedesc împrejurarea că aceştia au comis faptele reţinute în sarcina lor.
S-a reţinut, aşa cum rezultă din toate actele procedurale întocmite în cauză, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii P.F. şi N.T.B. s-a concentrat pe încălcarea cu ştiinţă a dispoziţiilor în materie ce reglementează procedurile ce trebuie îndeplinite de lucrătorii de poliţie rutieră cu ocazia constatării faptelor de conducere pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, fapte soldate cu rănirea de persoane sau pierderea de vieţi omeneşti, ori cu producerea de pagube materiale, în sensul că au urmărit ascunderea realităţii cu privire la nivelul alcoolemiei inculpatului N.T.B., care se făcea vinovat de producerea accidentului soldat cu rănirea victimei S.T.E. şi producerea unei pagube în sumă de 21.400 RON în dauna SC G.A. SA, asigurător al autoturismului marca D., utilizat de SC W.S. SRL Ploieşti şi condus la data producerii evenimentului rutier de inculpatul N.T.B.
Practic, prin determinarea învinuitei C.C.A. de a sufla în etilotest în locul inculpatului N.T.B., inculpaţii P.F. şi N.T.B. au urmărit şi reuşit, prin emiterea tipizatului cunoscut sub numele de protocol de testare (Drager alcotest printer, 24 mai 09, ora 20:20) să producă în mod fals o probă că inculpatul N.T.B. nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul testării cu etilotestul, făcând în acest fel inutilă recoltarea de probe biologice acestuia, pentru stabilirea ştiinţifică a nivelului alcoolemiei în sânge.
Din declaraţiile inculpatului S.A.M., ale învinuiţilor S.C., C.C.A., ale martorilor S.G., C.A., D.I. şi din celelalte probatorii administrate în cauză, a rezultat că în după-amiaza zilei de 24 mai 2009, inculpatul N.T.B. s-a deplasat cu autoturismul marca D. la pădurea C.B., unde a consumat băuturi alcoolice, iar cu aproximaţie, în jurul orei 19:00, la aceeaşi dată, cu ocazia întoarcerii către casă, fiind singur în maşină, din cauza consumului de alcool, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia străzii G.G.C. cu Ş.V. şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca R. condus regulamentar de martorul S.G.
Imediat după producerea evenimentului rutier, temându-se de consecinţele legii penale, inculpatul N.T.B. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.A.M., agent la Poliţia rutieră Prahova şi prieten de-al lui, căruia i-a explicat situaţia în care se afla, fiind sfătuit de acesta să părăsească locul accidentului, pentru a nu i se recolta probe biologice de sânge în scopul de a i se stabili alcoolemia.
În urma apelului telefonic primit de la inculpatul N.T.B., inculpatul S.A.M. s-a deplasat personal la locul accidentului cu autoturismul marca V., găsindu-l în locul respectiv pe martorul S.G., căruia i-a adresat personal rugămintea să nu formuleze plângere penală împotriva inculpatului N.T.B., tocmai pentru că acesta consumase băuturi alcoolice şi se afla sub influenţa acestora în momentul comiterii accidentului şi, mai mult, părăsise locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi fără a o transporta pe victima S.T.E. la spital.
În urma apelului telefonic pe care martorul S.G. l-a efectuat către Serviciul Naţional Unic de Urgenţă - 112, la locul accidentului s-au deplasat de urgenţă două ambulanţe, una dintre ele transportând-o pe victima S.T.E. la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Inculpatul S.A.M., care se aflase împreună cu inculpatul N.T.B. la picnicul organizat la data de 24 mai 2009 în pădurea C.B. şi care cunoştea că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului rutier, i-a contactat telefonic, în mod repetat, pe colegii săi de serviciu, inculpatul P.F. şi învinuita C.C.A., agenţi de poliţie rutieră de serviciu la data respectivă, direcţionaţi de şeful de schimb B.G. pentru a se deplasa la locul accidentului şi a cerceta împrejurările comiterii acestuia, în scopul întocmirii unui dosar penal, pentru a le sugera voalat să efectueze în aşa fel cercetările, încât inculpatul N.T.B. să fie exonerat de răspunderea penală pentru faptele comise.
În urma ordinului primit de la şeful de schimb B.G. de a efectua cercetări cu privire la accidentul cu victime care se produsese din culpa inculpatului N.T.B., învinuita C.C.A. a efectuat procedurile standard în astfel de situaţii, respectiv, cercetarea locului faptei, întocmirea schiţei locului accidentului, identificarea victimei în persoana numitului S.T.E. şi efectuarea de investigaţii în vederea stabilirii identităţii autorului accidentului care, aşa cum am arătat anterior, părăsise locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Toate aceste activităţi au fost consemnate de învinuita C.C.A. în agenda personală de lucru, la dosarul cauzei fiind depuse copii ale acestor înscrisuri.
După efectuarea acestor investigaţii, învinuita C.C.A. şi inculpatul P.F. s-au deplasat cu autoturismul de serviciu către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru a v erifica situaţia medicală a victimei S.T.E., pe traseu fiind contactaţi telefonic, de inculpatul S.A.M., care le-a comunicat identitatea autorului accidentului. Inculpatul P.F. şi învinuita C.C. i-au cerut inculpatului S.A. să-i transmită inculpatului N.T. să se prezinte de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Odată ajunşi la spital, inculpatul P.F. şi învinuita C.C.A. au constatat că victimei S.T.E. i se acordau îngrijiri medicale, aceasta fiind supusă mai multor investigaţii pentru stabilirea diagnosticului, că între timp la spital ajunsese şi inculpatul N.T.B., însoţit de o prietenă a acestuia (numita V.), şi că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Împrejurarea că inculpatul N.T.B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a fost constatată şi de martorii D.L.I., S.G. şi C.A. În concret, inculpatul N.T.B. emana halenă alcoolică, avea un comportament ciudat, avea ochii roşii, fiind euforic.
Inculpatul P.F. a discutat cu învinuita C.C.A. despre împrejurarea că inculpatul N.T.B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice dar, având în vedere că acesta era prieten atât cu inculpatul P.F. cât şi cu inculpatul S.A.M., agentul de poliţie rutieră P.F. a hotărât să amâne testarea alcoolscop a acestuia până când vor afla diagnosticul medical al victimei S.T.E. şi dacă acesta va rămâne internat în spital.
Inculpatul N.T.B. a refuzat să dea curs încercărilor repetate ale învinuitei C.C.A. de a-l testa cu etilotestul, reproşându-i că vrea să-l bage în puşcărie, având în vedere starea fiziologică în care se afla, comunicându-i textual că a consumat suficient alcool pentru că rezultatul alcoolemiei în sânge să iasă mai mare de 0,80 gr./litru.
Învinuita C.C.A. i-a comunicat inculpatului P.F. refuzul conducătorului auto de a fi testat cu etilotestul, însă acesta nu i-a acordat colegei sale de echipaj sprijinul necesar pentru îndeplinirea procedurilor standard în astfel de situaţii, ci i-a cerut încă o dată să amâne testarea alcoolscop a acestuia până când vor primi rezultatul investigaţiilor medicale efectuate victimei S.T.E.
Deşi în mod normal, potrivit principiului muncii în echipă, ar fi trebuit să-i acorde învinuitei C.C.A. ajutorul de care avea nevoie pentru îndeplinirea procedurilor legale de testare alcoolscop a inculpatului N.T.B., inculpatul P.F. l-a abordat pe martorul S.G. şi i-a sugerat că dacă vrea să obţină o soluţionare mai rapidă a situaţiei, respectiv să-şi repare mai repede maşina, beneficiind de asigurarea de răspundere civilă obligatorie pe care inculpatul N.T.B. o avea încheiată pentru autoturismul marca D. la SC G.A. SA, ar fi bine să nu formuleze plângere penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (persoană vătămată S.T.E.), pentru că în astfel de situaţii soluţionarea dosarului penal, implicit a laturii civile, ar fi mult întârziată.
Considerând că inculpatul P.F., în calitatea pe care o avea, aceea de agent de poliţie rutieră, cunoaşte bine legislaţia în domeniu, pe fondul împrejurării că persoana vătămată S.T.E. nu suferise leziuni grave în urma accidentului rutier, nefiind nevoie să rămână internat în spital şi că trebuia să părăsească în dimineaţa zilei de 25 mai 2009 teritoriul României pentru a se deplasa în Spania, unde este încadrat în muncă, martorul S.G. a fost de acord să nu formuleze plângere penală împotriva inculpatului N.T.B.
După ce s-au asigurat că persoana vătămată S.T.E. nu a suferit leziuni grave, învinuita C.C.A. s-a înţeles cu inculpatul P.F. ca ea să sufle în etilotest în locul lui N.T.B., iar el să-şi asume răspunderea pentru întocmirea, în fals, a procesului verbal de constatare în care să consemneze că rezultatul testului alcoolscop a acestuia a ieşit negativ.
În acest sens, inculpaţii N.T.B., P.F. şi învinuita C.C.A. s-au deplasat în locul unde se afla maşina de serviciu a poliţiei rutiere, respectiv în spaţiul dintre clădirea secţiei U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţe Ploieşti şi corpul de clădire al spitalului, maşina de poliţie fiind orientată cu faţa către localitatea P. şi cu spatele către culoarul ce permite accesul între secţia U.P.U. şi clădirea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde învinuita C.C.A. ascunzându-se după portbagajul maşinii a suflat în etilotest în locul inculpatului N.T.B.
După imprimarea de către alcoltestul D. a rezultatului negativ al testării, învinuita C.C.A. i-a înmânat protocolul de testare inculpatului P.F., care a întocmit procesul verbal de sancţionare contravenţională din 24 mai 2009, ora 21:30, în care a consemnat că inculpatul N.T.B. „a condus la data respectivă, în jurul orei 17:00 pe strada G.G.C., auto D. pe direcţia Târgovişte-Ploieşti şi ajungând în intersecţia cu Ş.V. nu respectă culoarea roşie a semaforului electric, continuă deplasarea şi intră în coliziune cu auto R. care circula regulamentar executând manevra de întoarcere a autoturismului pe Ş.V. De asemenea, nu are asupra sa permisul de conducere";.
Practic, inculpatul P.F. a stabilit că inculpatul N.T.B. a comis contravenţiile prevăzute de art. 1013/A şi 101/1/18 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, stabilind o amendă cumulată în sumă de 720 RON, cu posibilitatea pentru inculpatul N.T.B. să achite jumătate din această sumă în termen de 48 ore.
De asemenea, inculpatul P.F. a menţionat în fals în cuprinsul aceluiaşi înscris oficial faptul că testarea alcoolscop a inculpatului N.T.B. a fost negativă.
După întocmirea în fals a procesului verbal de sancţionare contravenţională de către inculpatul P.F., învinuita C.C.A. a întocmit autorizaţia de reparaţie din data de 24 mai 2009, în care a menţionat avariile suferite de autoturismul marca R., iar inculpatul P.F. a procedat la audierea celor doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier, cu acea ocazie fiind consemnate declaraţiile existente din prezentul dosar.
Faptul că inculpatul N.T.B. se afla sub influenta băuturilor alcoolice în timpul producerii accidentului rutier, o demonstrează fără echivoc grafia depusă pe formularul tipizat al declaraţiei olografe, scrisul acestuia fiind unul ilizibil, dezordonat, care nu respectă spaţiile dintre rânduri, nu se aliniază la începutul rândului, această scriere fiind specifică persoanelor care au consumat băuturi alcoolice; pentru comparaţie se poate constata că scrisul inculpatului N.T.B. depus pe declaraţia olografă consemnată cu ocazia audierii la parchet la data de 12 octombrie 2010 este de o cu totul altă factură, citeţ, ordonat, lizibil.
După finalizarea activităţilor efectuate la Spitalul Judeţean Ploieşti, inculpatul P.F. şi învinuita C.C.A. s-au deplasat în parcarea amenajată în apropierea blocului în care locuieşte inculpatul N.T.B., consemnând avariile suferite de autoturismul pe care acesta l-a condus în timpul producerii evenimentului rutier.
După efectuarea acestor activităţi, învinuita C.C.A. şi inculpatul P.F. l-au contactat telefonic pe şeful de schimb B.G., căruia i-au comunicat modul în care au finalizat cercetarea împrejurărilor în care s-a comis evenimentul rutier în care au fost implicaţi conducătorii auto N.T.B. şi S.G.
Înainte de terminarea programului, inculpatul P.F. a întocmit raportul cu privire la activităţile desfăşurate în timpul serviciului din data de 24 mai 2009, în care a consemnat că a aplicat 11 sancţiuni, printre care se regăseşte şi sancţiunea pentru fapta prevăzută de art. 1011/18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, aplicată inculpatului N.T.B., dar a omis cu ştiinţă să consemneze că în timpul serviciului, prin întocmirea procesului-verbal de sancţionare contravenţională, a aplicat aceluiaşi conducător auto şi sancţiunea pentru fapta prev. de art. 1013/A din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Pentru cea de-a doua faptă comisă de inculpatul N.T.B., inculpatul P.F. ar fi trebuit să întocmească un raport prin care să propună şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile, raport pe care, potrivit procedurilor existente la nivelul acestei subunităţi de poliţie, ar fi trebuit să-l prezinte împreună cu celelalte procese-verbale de sancţionare contravenţională întocmite în timpul serviciului şi cu permisele de conducere pe care le-ar fi reţinut în timpul desfăşurării activităţii, şefului de schimb care, la rândul lui, trebuia să le înainteze biroului Proceduri din cadrul aceluiaşi serviciu, pentru implementarea în baza de date a poliţiei a sancţiunii aplicate.
Inculpatul P.F. a acţionat cu ştiinţă, în scopul de a-i crea inculpatului N.T.B. un avantaj nepatrimonial, respectiv acela de a nu fi implementată în baza de date a poliţiei, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile.
Această împrejurare rezultă fără echivoc din cazierul auto întocmit inculpatului N.T.B. la data de 12 octombrie 2010, în care nu este consemnată sancţiunea ce ar fi trebuit să fie implementată dacă inculpatul P.F. şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţiunile de serviciu ce-i revin potrivit fişei postului, printre care şi aceea de a aplica sancţiuni contravenţionale participanţilor la traficul rutier care au încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv, de a ţine evidenţa infracţiunilor descoperite, a sancţiunilor aplicate, a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare reţinute sau retrase, pe care le predă pe bază de semnătură ofiţerului şef de schimb şi le evidenţiază în fişele special întocmite la nivelul biroului privind indicatorii statistici ce se evaluează periodic anual.
Raportul privind activităţile desfăşurate în timpul serviciului are calitatea de înscris oficial şi este utilizat la întocmirea situaţiilor statistice ale Inspectoratului General al Poliţiei Romane privind infracţiunile şi contravenţiile la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
În apărarea sa, inculpatul P.F. a declarat că a întocmit raportul privind propunerea de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile inculpatului N.T.B. şi l-a introdus într-o cutiuţă aflată în birou, însă nu-şi poate explica dispariţia acestui înscris oficial.
Martorii C.Ş., E.D., B.G. şi L.L., audiaţi în cauză, au infirmat susţinerile inculpatului P.F., declarând că de-a lungul timpului nu a existat vreun astfel de incident în activitatea Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova.
Activităţile procedurale efectuate în cauză au demonstrat fără echivoc că înscrisul oficial a cărui dispariţie a reclamat-o inculpatul P.F., în realitate, nu a fost întocmit pentru că în raportul de serviciu, inculpatul P.F. nu a consemnat aplicarea sancţiunii pentru fapta prev. de art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Actele procedurale efectuate în cauză au evidenţiat împrejurarea că inculpatul P.F. a acţionat cu intenţie, cu ştiinţă, în momentul întocmirii în fals a procesului verbal din data de 24 mai 2009, cunoscând împrejurarea că inculpatul N.T.B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului rutier.
Prin acelaşi rechizitoriu a fost trimis în judecată şi inculpatul I.M.T. pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice care nu este înmatriculat.
S-a reţinut că în data de 19 noiembrie 2008 acesta a fost depistat la un control în municipiul Ploieşti circulând cu autoturismul marca V. care la acea dată nu era înscris în circulaţie, având numere provizorii expirate cu aproximativ una sau două zile înainte de data controlului.
În şedinţa publică din data de 31 mai 2011, inculpatul I.M.T. a recunoscut comiterea faptelor, aşa cum sunt reţinute în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de declaraţia inculpatului şi de poziţia celorlalţi inculpaţi, tribunalul a dispus disjungerea cauzei şi a procedat la judecarea cu prioritate a inculpatului I.M.T.
Drept urmare, tribunalul a constatat comiterea faptei, aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu însă, raportat la modalitatea de săvârşire, în sensul că fapta s-a produs din neglijenţă, cât şi la persoana inculpatului, care este absolvent de studii superioare, are un loc de muncă stabil, nu are antecedente penale, a dispus achitarea acestuia.
Tribunalul a motivat că deşi fapta inculpatului este prevăzută de o normă specială a cărei încălcare atrage răspunderea penală, în cauză, modalitatea comiterii acesteia conduce la concluzia că nu are gradul de pericol social al unei infracţiuni. S-a reţinut că inculpatul nu a dovedit rea credinţă, ci doar o anumită neglijenţă constând în întârzierea înmatriculării autovehiculului cu numere permanente, continuând să circula cu numere provizorii peste limita legală.
În consecinţă, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru siguranţa că pe viitor acesta nu va mai comite vreo faptă de natură penală.
Împotriva sentinţei a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care a criticat hotărârea primei instanţe pentru motivele arătate în scris, susţinând, în esenţă, că la aprecierea gradului de pericol social al infracţiunii nu a fost avut în vedere modul concret de săvârşire a faptei, împrejurarea că inculpatul I.M.T. a zădărnicit urmărirea penală în Dosarul nr. 859/P/2010, iar infracţiunea comisă de acesta nu ar fi fost descoperită dacă nu ar fi fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice efectuate de agentul de poliţie S.A.M.
S-a susţinut de către parchet că modul de săvârşire al faptei imprimă acesteia un grad de pericol social ridicat, având în vedere că inculpatul, conştient fiind că circulă cu autoturismul deşi avea numere de înmatriculare provizorii expirate, l-a contactat telefonic pe agentul de poliţie S.A.M., cerându-i să facă demersuri pe lângă agenţii de poliţie constatatori pentru a nu fi înregistrat cu dosar penal.
Cu ocazia dezbaterii căii de atac, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru judecarea acesteia împreună cu cea aflată pe rolul Tribunalului Prahova, chiar dacă inculpatul a beneficiat de art. 3201 C. proc. pen., iar pe fond s-a cerut desfiinţarea sentinţei în sensul aplicării unei amenzi penale.
Prin decizia penală nr. 167 din 3 noiembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1370/105/2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 859/P/2010 din 18 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus, printre altele, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I.M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 1370/105/2011.
În şedinţa publică din 31 mai 2011,înainte de începerea cercetării judecătoreşti, tribunalul, luând act de poziţia de recunoaştere a faptei de către inculpatul I.M.T., în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen. şi faţă de poziţia de nerecunoaştere manifestată de inculpaţii N.T.B. şi P.F., a dispus disjungerea cauzei în privinţa acestora din urmă, continuând judecata în procedura recunoaşterii vinovăţiei faţă de inculpatul I.M.T.
Ca atare, fiind îndeplinite dispoziţiile cuprinse în art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., cele din alin. (2) şi (4) ale aceluiaşi art., în sensul recunoaşterii în totalitate a faptei reţinută prin rechizitoriu, a cunoaşterii şi însuşirii tuturor probelor administrate la urmărirea penală, fapta inculpatului fiind corect stabilită pe baza acestora şi constatând că între fapta reţinută în sarcina inculpatului şi cele reţinute coinculpaţilor N.T.B. şi P.F. nu există cauze de indivizibilitate ori conexitate dintre cele prev. de art. 33 ori art. 34 C. proc. pen. care să impună cu necesitate judecarea împreună a acestora, s-a apreciat că solicitarea de desfiinţare a sentinţei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, nu este justificată.
De altfel, o atare soluţie ar contraveni scopului pentru care a fost reglementată procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei introdusă prin Legea nr. 202/2010, respectiv, accelerarea soluţionării proceselor, în condiţiile în care intimatul-inculpat a fost trimis în judecată pentru o singură faptă, la regimul circulaţiei pe drumurile publice, ce a fost recunoscută integral de acesta.
În plus, în conformitate cu art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei este posibilă în cazul de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. a) precum şi în toate cazurile de conexitate, în cauza de faţă, neexistând însă nici-un motiv în a aprecia că interesul unei bune judecăţi ar fi afectat prin modalitatea dispusă de prima instanţă, cu atât mai mult cu cât intimatul poate fi ascultat ca martor în situaţia în care o atare mărturie este considerată necesară.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat neîntemeiată critica invocată de parchet şi sub acest aspect.
Din examinarea probelor şi mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Prahova, ce se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul I.M.T., inclusiv în faţa primei instanţe, în conformitate cu art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se incidenţa alin. (4) al aceluiaşi art., s-a reţinut că în mod temeinic şi legal s-a stabilit de către instanţa de fond că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că în data de 19 noiembrie 2008 a fost depistat în trafic de către agentul de poliţie rutieră P.F. în timp ce conducea pe drumurile publice din municipiul Ploieşti un autoturism ce nu era înscris în circulaţie.
Situaţia de fapt, împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei săvârşite şi vinovăţiei inculpatului.
În egală măsură, s-a apreciat că instanţa de fond a evaluat în mod corect criteriile cuprinse în art. 181 alin. (2) C. pen., respectiv împrejurările în care a fost comisă fapta constând în neglijenţa manifestată de inculpat prin întârzierea înmatriculării autovehiculului cu numere permanente şi persoana acestuia, absolvent de studii superioare, cu loc de muncă stabil, fără antecedente penale, concluzionând în mod judicios că deşi prevăzută de legea penală, fapta dedusă judecăţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împrejurarea susţinută de parchet, în sensul că după comiterea faptei, inculpatul l-a contactat telefonic pe agentul de poliţie S.M. cerându-i să facă demersuri pe lângă agenţii de poliţie constatatori pentru a nu fi înregistrat cu dosar penal, nu poate conduce, prin ea însăşi, la concluzia că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru considerentele anterior arătate şi faţă de împrejurarea, susţinută chiar de apelant, că prin fapta sa inculpatul nu a creat nici o pagubă, aşa încât s-a apreciat că achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplic. art. 181 C. pen., este pe deplin justificată, amenda administrativă aplicată de instanţa de fond, în cuantumul maxim, având menirea să atragă atenţia inculpatului asupra faptei şi consecinţelor acesteia, constituind un avertisment ca în viitor acesta să se abţină de la săvârşirea unor infracţiuni.
În argumentarea soluţiei au fost invocate şi înscrisurile depuse de intimat, că în cauze în care a fost cercetat pentru aceeaşi infracţiune, chiar şi în concurs cu altele dintre cele prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002, republicată, unităţile de parchet au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unor amenzi administrative, aşa cum rezultă din ordonanţele nr. 570/P/2011, nr. 9517/P/2010 şi nr. 1098/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti criticând-o pentru greşita menţinere de către instanţa de apel a soluţiei de achitare a inculpatului dispusă de instanţa de fond în baza art. 181 C. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., parchetul a solicitat casarea sentinţei şi a deciziei şi în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 81 C. pen. referitoare, la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat de parchet, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimatul inculpat I.M.T. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că în data de 19 noiembrie 2008 a fost depistat de organele de poliţie conducând în mun. Ploieşti autoturismul marca V. care nu era înscris în circulaţie, având numerele provizorii expirate.
Art. 181 C. pen. în baza căruia instanţa de fond a dispus achitarea sus-numitului intimat inculpat, soluţie menţinută de instanţa de apel, în alin. (2) stabileşte criteriile de care trebuie să se ţină seama la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni şi anume, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce persoana şi conduita infractorului.
În acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar şi Înalta Curte apreciază că fapta comisă de intimatul inculpat I.M.T. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi că aplicarea faţă de acesta a sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON este suficientă şi constituie un avertisment pentru inculpat ca în viitor să se abţină de la comiterea de fapte penale.
În sensul celor de mai sus, din probele administrate în cauză rezultă că intimatul inculpat a primit la data de 16 octombrie 2008, urmare solicitării sale, pentru autoturismul marca V., care a expirat la data de 14 noiembrie 2008, iar depistarea sa în trafic a avut loc în ziua de 19 noiembrie 2008, deci la un interval de 5 zile de la data expirării numerelor provizorii.
Referitor la persoana şi conduita intimatului inculpat, Înalta Curte reţine că nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat în societate, are un loc de muncă stabil, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, recunoaştere ce se coroborează cu întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, pe baza căruia inculpatul a cerut să se judece.
Împrejurarea invocată de parchet în sensul că nu se poate reţine susţinerea inculpatului în sensul că a neglijat să înmatriculeze autoturismul, motivat de împrejurarea că o altă autorizaţie provizorie a fost eliberată la cererea acestuia la aproape un an de zile ulterior datei de 19 noiembrie 2008, nu este de natură a conduce prin ea însăşi la concluzia că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., în condiţiile în care de la data comiterii faptei, acesta nu a mai fost surprins conducând autoturismul neînmatriculat.
Este adevărat că infracţiunea prev.de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este una de pericol şi nu de rezultat, însă în aprecierea pericolului social concret al acesteia nu se poate face abstracţie de faptul că nu s-au produs urmări de natură a agrava răspunderea penală a inculpatului.
În consecinţă, reţinând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei nr. 167 din 3 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat I.M.T.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1397/2012. Penal → |
|---|
